Protectoratul francez al Marocului (în , în ), colocvial și Marocul francez, este numele dat Marocului în perioada stăpânirii franceze, între 1912 și 1956. Colonia nu a inclus partea de nord a țării, care a fost Protectorat spaniol. Ea a existat din 1912, când a fost instituit oficial protectoratul, până la independența marocană, în (2 martie 1956).
Istorie
În 1904 guvernul francez a încercat să instituie un protectorat peste Maroc, și a reușit să semneze două acorduri militare secrete cu Marea Britanie (8 aprilie), în 1904 și cu Spania (7 octombrie), 1904, care a garantat sprijinul puterilor în discuție în această Endeavour. Spania și Franța au împărțit în secret teritoriul sultanatului: Spania primea nordul și Franța primea sudul.
Prima criză marocană a crescut din rivalitățile imperiale ale marilor puteri, în acest caz, între Germania și Franța, sprijinită de britanici, pe de altă parte. Germania a luat măsuri imediate diplomatice pentru a bloca un nou acord să intre în vigoare, inclusiv vizita dramatică a lui Wilhelm al II-lea la Tanger, în Maroc la 31 martie 1905. Kaiser Wilhelm a incercat sa obtina sprijinul Maroc, dacă s-au dus la război cu Franța sau Marea Britanie, și a dat un discurs exprimat sprijinul pentru independența marocan.
În 1906, Conferința de la Algeciras a avut loc la soluționarea litigiului, și Germania a acceptat un acord în care Franța a cedat controlul poliției marocane, dar păstrat în caz contrar un control eficient al afacerilor marocane politice și financiare. Deși Conferința de la Algeciras a rezolvat temporar prima criză marocană.
Prin Tratatul de la Fez, se încheie de facto independența țării. Franta a stabilit oficial un protectorat peste Maroc la 30 martie, 1912. Sultanul Abdelhafid a abdicat în favoarea fratelui său Yusef după semnarea tratatului. Pe 17 aprilie 1912 infanteriști marocani s-au răsculat în garnizoana franceză din Fez. Marocanii nu au putut să ia cetatea și au fost învinși de o forță de relief franceză. La sfârșitul lunii mai 1912 forțele marocane au atacat din nou, fără succes, garnizoana franceză consolidată la Fez.
În stabilirea protectoratul peste o mare parte din Maroc, francezii au cucerit Algeria și Tunisia; au luat din urmă ca model pentru politica lor marocană. Au fost, totuși, diferențe importante. Prima, protectoratul a fost stabilit doar doi ani înainte de izbucnirea primului război mondial, care a adus cu ea o nouă atitudine față de dominația colonială. În al doilea rând, Marocul a avut o tradiție de o mie de ani de independență; deși ar fi fost puternic influențate de civilizația musulmană Iberia, aceasta nu a fost niciodată supusă dominației otomane. Aceste circumstanțe, precum și apropierea de Maroc spre Spania a creat o relație specială între cele două țări.
Categorie:Istoria Marocului Categorie:Imperiul colonial francez