miniatura|Tanc rusesc intră în satul Komsomolskoe.
Al Doilea Război Cecen, în a doua sa fază cunoscut drept Războiul din Caucazul de Nord, a fost o operațiune militară de amploare lansată de Federația Rusă începând din 26 august 1999, ca răspuns la invadarea Daghestanului de către Brigada Internațională Islamică de Menținere a Păcii (IIPB).
Istoria Pe 1 octombrie, trupele ruse au intrat în Cecenia. Campania a pus capăt independenței de facto a Republicii Cecene Ichkeria și a restabilit controlul federal rusesc asupra teritoriului. Deși este privit de mulți drept un conflict intern din Federația Rusă, războiul a atras un număr mare de luptători străini.
În timpul primei campanii, militarii ruși și formațiunile paramilitare cecene pro-ruse s-au confruntat în lupte deschise cu forțele separatiste cecene și au ocupat capitala Ceceniei, Groznîi, după un asediu de iarnă care a durat de la sfârșitul anului 1999 și până în februarie 2000. Rusia a stabilit controlul direct asupra Ceceniei în mai 2000, după o ofensivă militară pe scară largă. Însă, mișcarea de rezistență militară de pe tot întinsul regiunii Caucazului de Nord a continuat să producă pierderi grele rusești și să submineze controlul politic asupra Ceceniei mulți ani după terminarea conflictului. Unii separatiști ceceni au comis și atacuri teroriste împotriva civililor din Rusia. Aceste atacuri teroriste, precum și violările pe scară largă ale drepturilor omului, comise de forțele ruse și de cele separatiste, au atras condamnarea internațională.
Până în 2009, Rusia a incapacitat sever mișcarea pentru independență Cecenei, iar luptele pe scară largă au încetat. Armata rusă și trupele Ministerului de Interne au fost retrase de pe străzi. Orașul Groznîi, ras inițial din temelii, a devenit subiectul unui efort masiv de reconstrucție și cea mai mare parte a sa și a împrejurimilor sale a fost refăcută rapid. Totuși, violențe sporadice mai izbucnesc în zona Caucazului de Nord; atentate ocazionale și ambuscade care țintesc trupele federale și forțele guvernelor regionale încă se mai produc.It's over, and Putin won The Guardian, publicat pe 23 februarie 2009
Pe 16 aprilie 2009, războiul din Cecenia a luat oficial sfârșit. În timp ce grosul armatei ruse a fost retras, povara luptei cu nivelul mai redus al insurgenței a căzut în special pe umerii forțelor de poliție locale. Trei luni mai târziu, liderul în exil al guvernului cecen, Ahmed Zakaiev, a făcut apel la oprirea rezistenței armate împotriva forțelor de poliție cecene cu începere de la 1 august, declarând că speră că „începând din această zi, cecenii nu vor mai trage niciodată unul în altul”.Chechen self-proclaimed government-in-exile lays down weapons - Russia Today, publicat pe 29 iulie 2009
Numărul exact al morților în urma acestui conflict este necunoscut. Estimări neoficiale oscilează între 25.000 și 50.000 de morți sau dispăruți, majoritatea civili din Cecenia. Pierderile rusești depășesc 5.200 (cifra oficială a pierderilor rusești) 4.572 lucrători din toate agențiile de securitate uciși până în decembrie 2002, 680 de militari ruși uciși în 2003–2007 și se situează în jurul cifrei de 11,000, conform Comitetului Mamelor Soldaților.Chechnya War , Reuters, 11 aprilie 2007
Bazele istorice ale conflictului thumb|right|300px|Cecenia și regiunea Caucazului
Imperiul Rus
Cecenia este o regiune din Caucazul de Nord care a luptat constant împotriva ocupației străine, inclusiv împotriva Imperiului Otoman în secolul al XV-lea.
Oastea căzăcească rusă a Terekului s-a înființat în zona de șes a Ceceniei în 1577, din cazaci liberi strămutați de pe Volga pe râul Terek. În 1783, Rusia și Regatul Georgian Kartl-Kakheti au semnat Tratatul de la Gheorgievsk, care transforma Kartl-Kakheti într-un protectorat rusesc. Pentru a asigura comunicațiile cu Georgia și celelalte regiuni ale Transcaucaziei, Imperiul Rus a început să-și extindă influența în regiunea Caucazului, pornind Războiul Caucazului în 1817. Forțele rusești au avansat pentru prima dată în regiunea muntoasă a Ceceniei în 1830, iar conflictul din zonă a durat până în 1859, când o armată de 250.000 de oameni, sub comanda generalului Aleksandr Bariatinski, a înfrânt rezistența muntenilor. Totuși, revolte frecvente au izbucnit în Caucaz în timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878).
Uniunea Sovietică După Revoluția Rusă din 1917, cecenii au înființat un efemer Imamat al Caucazului, care includea părți din Cecenia, Daghestan și Ingușetia; a existat și un stat pan-caucazian secular, Republica de Munte a Caucazului de Nord.Armstrong, Patrick. "Conflict in Chechnya: A Background Perspective." Journal of Conflict Studies. noiembrie 1999; Evangelista, Matthew. The Chechen Wars: Will Russia Go the Way of the Soviet Union? Washington, D.C.: Brookings Institution Press, 2003. ISBN 0-8157-2498-5; Dunlop, John B. Russia Confronts Chechnya: Roots of a Separatist Conflict. Cambridge, Mass.: Cambridge University Press, 1998. ISBN 0-521-63184-X; Seely, Robert. Russo-Chechen Conflict, 1800–2000: A Deadly Embrace. Florence, Ky.: Routledge, 2000. ISBN 0-7146-4992-9. Statele cecene se aflau în tabere opuse ale Războiului Civil Rus și cea mai mare parte a rezistenței a fost zdobită de trupele bolșevice până în 1922. Apoi, cu câteva luni înainte de înființarea Uniunii Sovietice, Oblastul Autonom Cecen a fost creat în cadrul RSFS Ruse. El anexa o parte din teritoriul fostei Oști Căzăcești a Terekului. Cecenia și vecina sa, Ingușetia, au format Republica Autonomă Sovietică Socialistă Ceceno-Ingușă în 1936.
În 1941, în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial, a izbucnit o revoltă cecenă condusă de Hasan Israilov. Ca urmare, cecenii au fost acuzați de Iosif Visarionovici Stalin că ajută forțele naziste. În februarie 1944, Stalin a dat ordin să fie deportați toți cecenii și ingușii în RSS Kazahă și RSS Kirghiză, declanșând „Operațiunea Lintea” (Операция Чечевица). Peste un sfert din acești oameni au murit în timpul „strămutării”.Conform unei estimări bazate pe un raport întocmit de Lavrenti Beria pentru Iosif Visarionovici Stalin, 150.000 până la 478.479 deportați inguși și ceceni (sau 31,3%) au murit în timpul primilor patru ani de strămutare. Vezi: Kleveman, Lutz. The New Great Game: Blood and Oil in Central Asia. Jackson, Tenn.: Atlantic Monthly Press, 2003. ISBN 0-87113-906-5. Un alt cercetător estimează numărul la 22,7%: Extrapolând din arhivele NKVD, 113,000 inguși și ceceni au murit (3,000 înainte de deportare, 10,000 în timpul deportării și 100,000 după strămutare) în primii trei ani ai strămutării, dintr-un total de 496,460 deportați. Vezi: Naimark, Norman M. Fires of Hatred: Ethnic Cleansing in Twentieth-Century Europe. Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 2001. ISBN 0-674-00994-0. O a treia sursă spune că un sfert din cei 650,000 de deportați ceceni, inguși, karaciai și calmuci au murit în timpul celor patru ani de strămutare. Vezi: Mawdsley, Evan. The Stalin Years: The Soviet Union 1929–1953. Manchester, England: Manchester University Press, 2003. ISBN 0-7190-6377-9. Totuși, estimările numărului deportaților variază uneori dramatic. Doi specialiști estimează numărul cecenilor și ingușilor deportați la 700,000. Vezi: Fischer, Ruth and Leggett, John C. Stalin and German Communism: A Study in the Origins of the State Party. Edison, N.J.: Transaction Publishers, 2006. ISBN 0-87855-822-5Conquest, Robert. The Nation Killers. New York: Macmillan, 1970. ISBN 0-333-10575-3Pe 26 februarie 2004, Parlamentul European a recunoscut acest act drept un genocid.Campana, Aurélie. "Case Study: The Massive Deportation of the Chechen People: How and why Chechens were Deported." Online Encyclopedia of Mass Violence. November 2007. Accesat pe 24 august 2011; Nurbiyev, Aslan. "Relocation of Chechen 'Genocide' Memorial Opens Wounds." Agence France Press. 4 iunie 2008 ; Jaimoukha, Amjad M. The Chechens: A Handbook. Florence, Ky.: Routledge, 2005. ISBN 0-415-32328-2. În 1957, după moartea lui Stalin, Nikita Hrușciov le-a permis cecenilor să se reîntoarcă și Republica Cecenă a fost restabilită în 1958, dar autoritatea guvernului sovietic a început să se erodeze treptat.
Primul Război Cecen thumb|Un elicopter rusesc doborât de militanții ceceni lângă capitala Groznîi, în timpul Primului Război Cecen
În timpul disoluției fostei Uniuni Sovietice din 1991, Cecenia și-a declarat independența. În 1992, liderii ceceni și inguși au semnat o înțelegere care împărțea în două Republica Ceceno-Ingușă, cu Ingușetia alăturându-se Federației Ruse și Cecenia rămânând independentă. Dezbaterea asupra independenței a dus în final la un război civil pe scară mică, începând din 1992, în care rușii au sprijinit forțele de opoziție împotriva lui Djohar Dudaev. Mii de oameni de altă etnie decât cea cecenă (majoritatea ruși) s-au refugiat din Republica Cecenia și producția industrială a acesteia a început să se prăbușească după ce muncitorii și inginerii ruși au fugit sau au fost expulzați. Primul Război Cecen a izbucnit în 1994, când forțele rusești au pătruns în Cecenia pentru a „restabili ordinea constituțională”. După aproape doi ani de lupte sângeroase, în care zeci de mii până la 100.000 de oameni au murit, s-a ajuns la acordul de încetare a focului din 1996 de la Hasaviurt, iar trupele rusești au fost retrase din republică.
Preludiu la Al Doilea Război Cecen Haos în Cecenia După primul război, controlul guvernului cecen asupra teritoriului republicii era slab, mai ales în afara capitalei în ruine Groznîi. Zonele controlate de grupările cecene erau din ce în ce mai mari. Ravagiile războiului și lipsa oportunităților economice au lăsat un număr foarte mare de foști rebeli duri și foarte bine înarmați fără nicio altă posibilitate de ocupație decât cele care folosesc violența. Autoritatea guvernului de la Groznîi era pusă la grea încercare de clanuri războinice locale conduse de Arbi Baraev sau Salman Raduev. Numărul răpirilor și jafurilor comise în alte părți ale Caucazului de Nord de diverse clanuri cecene a început constant să crească.Lajos F. Szászdi, Russian Civil-Military Relations and the Origins of the Second Chechen War, pag. 155, University Press of America, 2008. ISBN 0-7618-4037-0 În locul structurii economice devastate, răpirile au devenit principala sursă de venit pe teritoriul republicii, aducând un profit de peste 200 milioane de dolari în cei trei ani de independență ai haoticului nou stat creat.Tishkov, Valery. Chechnya: Life in a War-Torn Society. Berkeley: Editura Universității California, 2004. Pag. 114. Se estimează că peste 1.300 de oameni au fost răpiți în Cecenia între 1996 și 1999,, iar în 1998 un grup de patru ostatici occidentali a fost executat. Violența politică și extremismul religios, în forma islamismului wahabist, erau frecvente și ele. În 1998, autoritățile de la Groznîi au decretat starea de urgență. Tensiunile au dus la lupte deschise precum confruntările din iulie 1998 de la Gudermes, în care circa 50 de oameni au murit în schimburile de focuri dintre Garda Națională Cecenă și milițiile islamiste.
Relațiile ruso-cecene, 1996–1999 Alegerile din 1997 l-au adus la putere pe liderul cecen Aslan Mashadov. În 1998 și 1999, președintele Mashadov a supraviețuit câtorva tentative de asasinat puse pe seama serviciilor rusești de informații. În martie 1999, generalul Ghenadi Șpigun, trimisul Kremlinului în Cecenia, a fost răpit pe aeroportul din Groznîi, iar ulterior găsit mort în 2000, în timpul războiului.
Planurile de război ale Rusiei