Botoșești-Paia (în trecut, Botoșești) este o comună în județul Dolj, Oltenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Botoșești-Paia se ridică la 585 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 809 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (90,77%), iar pentru 9,23% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,6%), iar pentru 9,4% nu se cunoaște apartenența confesională.

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Botoșești, făcea parte din plasa Dumbrava a județului Mehedinți și era formată din satele Botoșești, Paia din Dos și Paia din Față, cu o populație de 1800 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă frecventată de 20 de băieți și 2 fete.

Până în 1925, satele Botoșești, Paia din Dos și Paia din Față au fost comasate într-un singur sat denumit Botoșești-Paia, comuna Botoșești primind și ea la rândul ei primind același nume. Astfel că, Anuarul Socec consemnează comuna în plasa Bălăcița din același județ, cu o populație de 1968 de locuitori. În 1931, comuna a fost transferată la județul Dolj.

În 1950, comuna a trecut în cadrul raionului Vânju Mare, iar doi ani mai târziu în cea a raionului Plenița din regiunea Craiova și (după 1960) din regiunea Oltenia. În 1968, comuna a revenit la județul Dolj, reînființat;

Monumente istorice În comuna Botoșești-Paia se găsește două cetăți din sec. I p. Chr., Latène târziu și Latène, Situl arheologic de la Botoșești și o așezare din sec. II - IV p. Chr. Ca și monument istoric de interes local inclus pe lista monumentelor istorice din județul Dolj, în comună se găsește Biserica „Sf. Nicolae” care datează din anul 1814.

Politică și administrație Comuna Botoșești-Paia este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Note

Lectură suplimentară

Legături externe

Ghidul Primăriilor, Primăria Botoșești-Paia

Botoșești-Paia Botoșești-Paia