Poiana Mare este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Dolj, Oltenia, România.

Așezarea geografică

Comuna Poiana Mare este situată în sud – vestul județului Dolj, pe malul stâng al Dunării, acolo unde fluviul creează cel mai mare meandru din tot cursul său. Localitatea face parte din marea unitate structurală, Câmpia Română, fiind așezată la contactul dintre Câmpia Băilești, în partea nordică și Lunca Dunării, în partea sudică. În partea nordică, la 16 km distanță, Poiana Mare se învecinează cu comuna Maglavit, legate prin șoseaua asfaltată secundară Poiana Mare – Maglavit. În nord – vest, la 7 km distanță se află satul Golenți, legătura făcându-se pana in 2007 pe calea ferată secundară Poiana Mare – Golenți. În nord, nord – vest la 18 km distanță se află orașul Calafat. Legătura dintre cele două localități se face prin drumul național 55A, dar și prin nodul de calea ferată principală Calafat – Craiova. În partea de nord – vest, Poiana Mare se învecinează cu comuna Ciupercenii Noi. În partea sud – vestică, la 6 km distanță se află comuna Desa. Legătura dintre cele două comune se face prin șoseaua asfaltată Calafat – Smârdan – Ciupercenii Noi – Desa – Poiana Mare. În sud, la 14 km de vatra satului, Poiana Mare se învecinează cu fluviul Dunărea. În partea estică, la 8 km distanță, se află satul Piscul Vechi. Legătura dintre cele două comune se face prin șoseaua Calafat – Rast – Bechet. Față de reședința județului Dolj, orașul Craiova, comuna Poiana Mare se află la 86 km distanță. Legătura dintre cele două localități se face prin șoseaua și calea ferată Calafat – Craiova. Cele mai apropiate orașe sunt Calafat la 18 km distanță și Băilești la 30 km distanță. Comuna Poiana Mare se desfășoară pe o lungime totală de 12 km, de-a lungul șoselei naționale Calafat – Bechet. Ca număr de locuitori și întindere, Poiana Mare ocupă locul II pe țară. Comuna Poiana Mare cuprinde în componența sa trei sate: Poiana Mare, Tunarii Vechi și Tunarii Noi. Suprafața totală a comunei Poiana Mare este de 16839 ha, din care intravilanul deține 520 ha. Poiana Mare deține 226 ha, Tunarii Vechi 121 ha, iar Tunarii Noi 173 ha. Din suprafața totală de 16839 ha, suprafața arabilă este de 8476 hectare.

Relieful

Comuna Poiana Mare face parte, din punct de vedere geologic, din marea depresiune structurală care a apărut între Carpați și Balcani, în mezozoicul superior. În ultima parte a mezozoicului și neozoicului, pe fundul mării care acoperă această depresiune s-au depus materialele cărate de apele curgătoare care erodau zonele înălțate. Poiana Mare se află în cuprinsul platformei Moesice, formată din două etaje: 1. etajul inferior, format din cristalin, aflat la adâncimi mari și depistat pe cale geofizică. 2.etajul superior, alcătuit din cuvertura sedimentară (calcare, argile, gresii, nisipuri și pietrișuri) așezată orizontal sau monoclinal, cu caracteristici de platformă. Înclinarea dinspre nord și nord-vest spre sud și sud-vest al formațiunilor sedimentare situate peste fundamentul cristalin, în special cele neozoice, demonstrează faptul că provin din Munții Carpați. Depozitele sedimentare cele mai noi sunt cuaternare și se eșalonează pe fâșii cu direcții vest-nord-vest, est-sud-est, care se succed de la nord la sud, ca și formele de relief. Depozitele nisipoase de dune și nisipuri lutoase de interdune ocupă suprafețe întinse în toată zona. În general, nisipul löessic apare sub forma de petice cuprinse in arealul depozitelor de dune nisipoase. Materialul löessic roșcat-lutos apare sub forma de petice mici pe terase. Nisipurile mobile și semimobile apar, în special, în lunca Dunării sub forma unor fâșii înguste și paralele. În zona Calafat, depozitele aluviale se împart în: - depozite aluviale vechi - depozite aluviale noi. Depozitele aluviale vechi sunt reprezentate prin nisipuri carbonate. Depozitele aluviale noi sunt formate din aluviuni cu textură ușoară, nisipuri grosiere, aluviuni cu textură medie, etc. Mulțimea dunelor nisipoase, care paralizează podul terasei, determină neregularitatea reliefului de pe teritoriul comunei Poiana Mare. Câmpia se caracterizează printr-o extensiune sporită a luncii, care este acoperită de nisipuri aflate în diferite forme și stadii de evoluție. Între luncă și prima terasă este greu de făcut o delimitare din cauza diferenței mici de altitudine, a dezvoltării dunelor și a bălților de pe terasă. Grosimea stratului de dune scade de la vest la est, iar în apropierea locului de alimentare și formare, înălțimea dunelor depășește 10m. În sectorul Calafat – Rast, relieful prezintă o slabă înclinare de la nord la sud și de la vest la est, lucru aproape neobservabil pe teren. Din loc în loc se întâlnesc movile atrofice, care sunt dune de nisip fixate de o vegetație lemnoasă, păduri de salcâm și plop, sau cultivate cu cereale și viță de vie. Terasa “Ciuperceni” are cea mai largă extindere în zona Desa – Poiana Mare. Podul terasei “Ciuperceni” reprezintă un relief foarte variat cu șiruri de dune, ce închid între ele depresiuni înguste, adesea acoperite cu apă. În unele porțiune dunele se asociază, formând arii nisipoase compacte. Dunele de pe terasă sunt în majoritate fixate și se află într-un proces intens de solidificare. În sudul comunei, spre Desa, se află o mare dună de nisip, numită de localnici “Măgura lui Chiot”. Denumirea provine de la semnalele pe care le dădeau localnici odată cu apariția vreunei primejdii. Această dună înaltă servea ca punct de observație în jur. Localitatea se află situată la contactul dintre prima și cea de-a doua terasă a Dunării. În partea sudică a comunei, spre comuna Desa, se găsesc dune îngemănate, formate prin unirea a două dune la un loc. Aici, s-au descoperit pentru prima dată acest tip de dune în România. Teritoriul comunei Poiana Mare se încadrează, din punct de vedere tectonic, într-o arie stabilă, ca tot teritoriul județului Dolj.

Geomorfologia

Comuna Poiana Mare este situată în sud-vestul Câmpiei Olteniei. Rolul cel mai important în modelarea reliefului l-a avut Dunărea, care a generat formele majore de relief. Această zonă se încadrează, din punct de vedere morfologic, în următoarele forme de relief:

-Terasa inferioară Această terasă apare la nord de Ciupercenii Noi și Ciupercenii Vechi, la nord de Smârdan, de Poiana Mare și Tunarii Vechi, la nord de Pisculeț și Seaca de Câmp. În zona Poiana Mare are o altitudine relativă de 14m. -Terasa joasă

- Lunca Dunării

°Acesta se prezintă sub forma unor șanțuri mai întinse acoperite cu bălți, mlaștini și dune.

Geologia și litologia

Câmpia Olteniei face parte, din punct de vedere geologic din Depresiunea Getică. Aceasta s-a individualizat în timpul mișcărilor orogenice din perioada cretacică, odată cu scufundarea fundamentului care ține de cristalinul pânzei getice. Apa a cuprins regiunea, rămânând până la finele pliocenului. În cuaternar zona cu ape a fost colmatată, uscatul luând forma continentală. Dunărea a început să-și formeze terasele. Vârsta biologică a teritoriului studiat se poate atribui halocenului superior. Depozitele halocenului superior sunt formate din: - Depozitele aluvionare ale terasei inferioare. Depozitele sunt formate din dune consolidate, iar grosimea lor în Poiana Mare este de 8m. - Depozitele aluvionare ale terasei joase. Depozitele sunt formate din dune consolidate și neconsolidate, iar grosimea lor în Poiana Mare este de 8m. - Aluviunile luncii Dunării. Acestea s-au separat în două nivele: 1. Inferior – format din aluviuni vechi pietrișuri și bolovănișuri, având diametrul de 5–10 cm. 2. Superior – format din aluviunile actuale ale Dunării, nisipuri fine pietroase. Prin foraje s-a constatat că grosimea depozitelor de luncă este de: 6 m la Cetate, 12 m la Pisculeț, 15 m la Desa. Din punct de vedere al genezei solurilor, depozitele de suprafață au o mare importanță. Acestea sunt în totalitate cuaternare și constituie roca mamă sau materialul parental. Relieful luncii se caracterizează prin alternarea gridurilor, cu bălți părăsite, precum și cu unele suprafețe plane rar inundate. În Poiana Mare predomină löessul și depozitele löessoide, nisipurile, iar în luncă depozitele fluviale. Zonele cu largă răspândire a löessului au făcut să apară soluri specifice: cernoziomuri tipice și cele levigate. Pe nisipuri, care sunt roci foarte permeabile și sărace s-au format soluri levigate, mai sărace în humus și substanțe hrănitoare. În zonele unde roca mamă o constituie löessul, au evoluat cernoziomurile tipice și cernoziomurile levigate. Unele cernoziomuiri au evoluat și pe nisipuri.

Clima

Clima este semiumedă, cu ierni mai blânde decât în alte zone ale Olteniei. Influența centrului depresional mediteranean imprimă climatului o nuanță mai dulce. Această influență se reflectă și în regimul eolian. În timpul verii, vântul bate dinspre vest către sud-est, aducând mase de aer cald și uscate . În Poiana Mare se înregistrează cele mai mari temperaturi , atât vara cât și iarna. Temperatura medie anuală depășește 11C. Temperatura aerului are mers ascendent, din ianuarie (-1,5oC) până în luna iulie (23,4oC), când atinge maximum, apoi descrește treptat. Iernile au puternic caracter instabil, datorită influențelor mediteraneene sudice, dar și estice. Datorită acestui lucru, se înregistrează decade foarte călduroase și decade foarte reci. Temperaturile ridicate din cursul verii sunt provocate de masele de aer cald și uscat care vin din vest. Uneori, se constată temperaturi foarte ridicate care dăunează culturilor agricole. În anotimpul vara s-au înregistrat 5 decade foarte reci (6%), 20 decade reci (22%) și 40 decade călduțe (45%). În perioada de primăvară se înregistrează încălziri și răciri bruște, care afectează culturile, prin brumă și îngheț. Temperatura minimă absolută a fost de -29oC la 8 ianuarie 1947, iar temperatura maximă absolută a fost de +41,5oC pe 5 iulie 1916. Primul îngheț se înregistrează pe 7 noiembrie, iar ultimul pe 31 martie. Durata medie a intervalului de zile fără îngheț este de 221 zile. Variația umidității relative a aerului are valori medii lunare cuprinse între 57%, în august și 86%, în decembrie. În perioada mai-septembrie, umiditatea relativă este defavorabilă plantelor. Asemănător valorilor umidității relative, valorile medii lunare ale nebulozității variază. Luna august are cel mai mare număr de zile senine (14-20 zile), și cel mai mic număr de zile acoperite (2-4 zile). Zilele senine reprezintă 22-35%, iar zilele acoperite 28-35%. În perioada iunie-octombrie, numărul zilelor senine este de 2-5 ori mai mare decât cele acoperite. Soarele strălucește, în medie, 2300-2600 ore anual. În Câmpia Olteniei, amplitudinea anuală a oscilațiilor presiunilor atmosferice depășește 6,5 mb. Predomină tipul continental de variație anuală a presiunii atmosferice. În lunile august și septembrie se produc cele mai mari creșteri ale valorilor presiunii atmosferice. Valorile sunt cuprinse între 755 și 762 mm. Întreg județul Dolj se caracterizează, din punct de vedere pluviometric, prin cantități medii anuale de precipitații relativ mici. Cantitatea medie înregistrată la stația Calafat, în perioada 1896-1988, este de 561 mm. În 1980, potrivit înregistrărilor făcute la Calafat, cantitatea totală de precipitații a fost de 607,3 mm, depășind media pe județ. Tot în 1980, s-a înregistrat cea mai mare cantitate lunară, de 160,2 mm. În perioada 1896 – 1988, cantitatea medie anuală de precipitații în Poiana Mare este de 510,5 mm. Cea mai mare cantitate de precipitații este de 429,5 mm, înregistrată în 1980. Studiind tabelul postului pluviometric Poiana Mare constatăm că maxima anuală de precipitații de 109,5 mm s-a înregistrat pe 1 octombrie 1981.