thumb|Făt-FrumosParcul Herăstrău București thumb|Bustul în bronz a lui George Stephănescu (1843-1925), amplasat în fața clădirii Operei Naționale București

Ion Lucian Murnu (n. 2/15 noiembrie 1910, București – d. 12 aprilie 1984, București) a fost un sculptor, desenator și pictor român, cunoscut mai mult de inițiați decât de publicul larg.

Date biografice

S-a născut dintr-o familie de intelectuali de origine aromână, cu o puternică cultură clasică, fiind fiul graficianului și caricaturistului Ary Murnu și nepotul fratelui acestuia, George Murnu, unul din traducătorii în limba română ai epopeilor Iliada și OdiseeaLumea stranie a lui Ion Lucian Murnu.

Ion Lucian Murnu s-a înscris în 1930 Academia de Arte Frumoase din BucureștiARTE VIZUALE. Centenar „Ion Lucian Murnu“, unde a studiat sculptura sub îndrumarea lui Oscar Han și desenul cu Camil Ressu, absolvind în 1936. Ca student, a lucrat și în atelierul lui Corneliu Medrea.

Între octombrie 1938 și iunie 1940, și-a continuat studiile postuniversitare cu o bursă la Accademia di Romania, la Roma. În perioada în care a studiat la Roma, a supravegheat executarea unei copii de pe Columna lui Traian, comandată de statul român.MURNU, Ion Lucian A fost mobilizat și a luptat în al Doilea Război Mondial pe frontul din Crimeea.

Revenit la viața civilă, s-a angajat în 1943 la Facultatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a urcat una câte una treptele universitare în cadrul până la cea de profesor la Catedra de Sculptură, în 1976.

Este considerat „unul dintre cei mai dăruiți profesori” ai Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, astfel că prin activitatea didactică a format o serie de tineri artiști, între care au excelat: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Victor Roman, Gheorghe Apostu, Vladimir Predescu, Dinu Rădulescu, Ion Condiescu.

Sculptor, desenator, pictor

Tânărul Murnu a cultivat o sensibilitate deplin clasică într-o epocă în care arta universală descoperea abstractul, geometrismul și chiar primele forme ale minimalismului. În tinerețe, a fost influențat și de Mac Constantinescu.

Murnu a părăsit sculptura în momentul în care proiectele de monumente, de o mare noblețe și rafinament, nu i-au mai fost acceptate nici în anii ’40, nici în anii ’50. S-a retras către desen și pictură și către o sculptură care se esențializează, care pierde aura preclasicului și liniștea discursului clasic.

Expoziții

Expoziții personale

Antume

1940 - Roma; 1946 - Sala Dalles, București; 1966 - Galeria "Orizont" - Bucureșsti; 1967 - Roma; 1970 - Arnsberg, Dortmund;

Postume

1985 - Galeria "Orizont" - București; 1991 - Galeria de artă a municipiului București; 1993 - Galați, Constanța. 1998 - Galeria "Catacomba" - București

Expoziții colective: - 1937, 1938, 1941, 1942, 1945, 1946 - Salonul oficial, București; - Roma, Moscova, Leningrad, Torino, Tel Aviv, Varșovia, Belgrad, Sofia, Atena, Sircasa.

Premii

În cariera sa a obținut următoarele premii:

1937 - premiul "Hanul Ancuței"; 1938 - premiul "Anastase Simu"; 1940 - premiu Școlii Române de la Roma; 1946 - premiul Salonului Oficial; 1967 - "Medalia de aur a orașului Cerveteri", Italia 1967 - "Zodiaco d'Oro", Italia.

Distincții Ordinul Muncii clasa a III-a (28 iunie 1965) „pentru activitate îndelungată și merite deosebite în dezvoltarea învățămîntului superior artistic”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 415 din 28 iunie 1965 privind conferirea titlului de „Profesor Emerit al Republicii Populare Române”, de ordine și medalii unor cadre didactice și tehnic-administrative de la unele instituții de învățămînt superior artistic, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul XIV, nr. 24, 27 iulie 1965, p. 218. Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1968) „pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 640 din 1968 privind conferirea de ordine și medalii unor membri ai Uniunii artiștilor plastici din Republica Socialistă România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 140, Partea I, luni 4 noiembrie 1968, p. 1266.

Sculpturi

Lucrări ale sale se află în muzee și colectii particulare din: România (Bucuresti, Bușteni, Brăila, Dej, Turda, Drobeta Turnu-Severin), Bulgaria, Italia, Franța, R.F.G., S.U.A.

Sculptură de for public (selecție): Bustul lui Mihai Eminescu din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Operă a sculptorului Ion Lucian Murnu din 1975, a fost așezată în anul 2000 la intersecția dintre Calea Bucovinei și strada Dimitrie Cantemir, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea poetului. Statuia lui Mihai Eminescu din Dej, dezvelită la 14 ianuarie 1993 în Cartierul 1 Mai. Statuia lui George Coșbuc, dezvelită la 5 noiembrie 1993, în fața Casei Municipale de Cultură din Dej, dată de la care instituția poartă numele marelui poet. Bustul lui George Stephănescu, în bronz, amplasat în fața clădirii Operei Naționale București Făt Frumos amplasat în Parcul Herăstrău din București, piatră de Albești, 1965, 280x130x35 cm. Statuia lui Nicolae Bălcescu în curtea liceului din Bușteni.Atracții turistice: Bușteni Grupul statuar Horea, Cloșca și Crișan din Turda (cartierul Oprișani)

Scrieri

Idee și meșteșug, editura Staff, 1994

Bibliografie

Nanu Adina, Mandru Doina: Ion Lucian Murnu, 40 pagini, Editura Meridiane, 1986

Note

Galerie de imagini

Categorie:Nașteri în 1910 Categorie:Nașteri pe 15 noiembrie Categorie:Decese în 1984 Categorie:Decese pe 12 aprilie Categorie:Aromâni Categorie:Autori români Categorie:Bucureșteni Categorie:Desenatori români Categorie:Pictori români Categorie:Profesori universitari români Categorie:Sculptori români