Ioan Lucian Vieru () este un fost alergător român care s-a specializat în proba de 400 metri.
Carieră Sportivul este multiplu campion național și balcanic. A participat la Campionatul European de Tineret din 2001 dar nu a reușit să se califice în finală. Anul următor a doborât recordul național de 400 de metri în sală la Jocurile Balcanice și a fost inclus în lot pentru Campionatul European în sală.Performante din neant, Ziarul de Iași, 4 martie 2002 La Viena atletul a corectat din nou de două ori recordul național și a cucerit medalia de bronz în urma polonezului Marek Plawgo și al suedezului Jimisola Laursen. La Campionatul Mondial în sală din 2003 s-a clasat pe locul 8. În anul 2004 a participat la Campionatul Mondial în sală de la Budapesta dar a fost exclus, fiind depistat pozitiv la un control antidoping și a primit doi ani de suspendare. Positive drug test discovered at indoor track worlds, CBC, 5 martie 2004 IAAF News Nr. 68, Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism, 12 mai 2004
În 2006 el a revenit și a obținut locul 9 la Campionatul Mondial în sală cu ștafeta de 4x400 m a României. În sezonul de aer liber a stabilit în Franța un nou record național cu un timp de 45,60 secunde. Performanța a rezistat 15 ani, până când Robert Parge a doborât recordul.Mihai Dringo bate recordul național la 400 m, bihorpenet.ro, 26 iunie 2022 Apoi a ocupat la Campionatul European de la Göteborg locul 10 la 400 m și locul 6 la 4x400 m (Ioan Vieru, Vasile Boboș, Florin Suciu, Cătălin Cîmpeanu), stabilind un nou record național în semifinală cu timpul de 3:04,23 min.Doua bronzuri si atit, Ziarul de Iași, 13 august 2006
La Campionatul European în sală din 2007 de la Birmingham ștafeta de 4x400 m a României a cucerit locul 5, doborând recordul național în sală cu un timp de 3:10,75 min.Recorduri naționale , Federația Română de Atletism În același an Ioan Vieru a participat la Campionatul Mondial de la Osaka dar nu a reușit să se califice în finală. La Campionatul European în sală din 2009 sprinterul a cucerit medalia de bronz.
În 2004 el a fost decorat cu Medalia „Meritul Sportiv” clasa I.Decretul nr. 1071/2004 privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1176 din 13 decembrie 2004
Realizări 2001Campionatul European de Tineret (sub 23)Amsterdam, Olanda14400 m47,582002Campionatul European în salăViena, Austria3400 m46,17Campionatul EuropeanMünchen, Germania17400 m46,542003Campionatul Mondial în salăBirmingham, Marea Britanie8400 m47,01Campionatul MondialParis, Franța44400 m46,61144x400 m 3:06,422004Campionatul Mondial în salăBudapesta, Ungaria–400 m2006Campionatul Mondial în salăMoscova, Rusia94x400 m 3:13,93Campionatul EuropeanGöteborg, Suedia10400 m45,8364x400 m 3:04,532007Campionatul European în salăBirmingham, Marea Britanie54x400 m 3:10,75Campionatul MondialOsaka, Japonia42400 m46,782009Campionatul European în salăTorino, Italia3400 m46,54 Recorduri personale
Probă Performanță Dată Locație 200 m 21,02 s 8 iunie 2003 București 400 m 45,60 s 2 iulie 2006 Longeville-lès-Metz 4x400 m 3:04,23 12 august 2006 Göteborg 200 m în sală 20,94 s 18 ianuarie 2004 Mannheim 400 m în sală 45,94 s 2 martie 2002 Viena 4x400 m în sală 3:10,75 4 martie 2007 Birmingham
Note
Legături externe
Ioan Vieru la athleticspodium.com
Categorie:Nașteri în 1979 Categorie:Nașteri pe 4 ianuarie Categorie:Atleți români Categorie:Alergători români Categorie:Campioni naționali de atletism ai României Categorie:Decorați cu Medalia „Meritul Sportiv” Categorie:Sportivi români implicați în cazuri de dopaj Categorie:Sportivi români în viață