Matilda Cugler-Poni () a fost o poetă română.
Biografie Este fiica arhitectului austriac Karl von Kugler, stabilit la Iași și devenit cetățean român cu numele Carol Cugler, și a Matildei (născută Hefner). Tatăl său, provenit dintr-o familie înnobilată la 1744, de împărăteasa Maria Terezia a Austriei, a venit la Iași, unde a devenit, în 1844, arhitect șef al Iașilor. În 1888, Ilie Kogălniceanu, tatăl lui Mihail Kogălniceanu, l-a angajat spre a-i renova casa, a o preface și aduce în forma în care se păstrează și astazi, devenită casă memorială.Chioșcul poeziei
Matilda a avut un frate, Grigore Cugler, medic, al cărui fiu a fost Grigore Cugler, muzician, grafician, diplomat și scriitor român.
A primit în familie o educație deosebit de aleasă, împlinită prin lecturi sistematice din literaturile germană, franceză, italiană și română.Biografie Matilda Cugler-Poni
În 1872 s-a căsătorit cu filologul Vasile Burlă, dar s-au despărțit curând, iar patru ani mai târziu, în 1876, s-a recăsătorit cu chimistul Petru Poni. Din această căsătorie a rezultat o fiică, Margareta Poni (1889-1973), care a devenit profesor universitar la Iași și a îmbrățișat domeniul chimiei anorganice.Sensibila poetă Matilda Cugler-Poni
thumb|200px|right|Matilda Cugler-Poni (ca. 1870)
Cariera artistică A început să scrie versuri de timpuriu, debutând în 1867, la 16 ani în paginile revistei Convorbiri literare cu poezia Unei tinere fete. A colaborat la această publicație în mod permanent până în anul 1893. De la anul debutului (1867) și până în 1926 (anul apariției ultimei poezii), Matilda Cugler-Poni a colaborat la peste 35 de reviste românești și străine precum Familia, Columna lui Traian, Literatorul, Albina, Tribuna și Viața Românească.
Debutul în proză și l-a făcut cu povestirea Cînd vrea omul, apărută în 1884 în revista Tribuna din Sibiu. Povestirile sale sunt scurte schițe „din viața mea”, cu accente moraliste și moralizatoare.A scris și o piesă de teatru : Un tutor (1881).
Matilda Cugler-Poni a fost una din puținele femei care au făcut carieră literară prin intermediul Convorbirilor literare, publicând versuri lirice, în care motivul iubirii, al dragostei neîmplinite, este dominant. Criticul George Călinescu aprecia că versurile sale sunt scrise, ...în maniera album de domnișoare cu educație de pension, adresându-se unor cititoare sever supravegheate de guvernante.Scriitorul zilei: Matilda Cugler-Poni, n. 1851- d. 1931 Iar Titu Maiorescu afirma și el:
Ele aparțin acum istoriei literare, fără a rămâne în memoria contemporanilor.
Ciprian Porumbescu a folosit versurile romanței „Lăsați-mă să cânt”, de Matilda Cugler-Poni, pe care le-a inclus în opereta Crai nou, unde a devenit cântecul Anicăi: În aste haine.Cornelia Angelescu: Antologia liedului românesc secolul XIX - Editura Fundației România de Mâine, 2006 ISBN (10)973-725-630-1 (13)978-973-725-630-0
Și alți compozitori au pus pe muzică versurile sale; între aceștia, Theodor Fuchs și Guilelm Șorban.
Volume Poesii (1867) Un tutor (1881, ediția a 2-a în 1914) Fata stolerului (1884, ediția a 2-a în 1886) Sfântul Nicolae (1885) Poezii (1885) Povestiri adevărate Poezii (1927) Scrieri alese, Editura Junimea, Iași (1971)
Note
Bibliografie
Legături externe
Poezii scrise de Matilda Cugler Poni - colecții digitalizate BCU Iași Matilda Poni - articol care conține o fotografie, semnată în partea de jos, de mână, „Matilda P. Poni”, publicat de Agatha Grigorescu în Revista Scriitoarei, An.1, Nr.8-9, p.113-115
Categorie:Nașteri în 1851 Categorie:Decese în 1931 Categorie:Scriitori români Categorie:Ieșeni