În Roma sunt înălțate 13 obeliscuri. Din acestea, 8 sunt originale din Egipt, altele 5 au fost comandate a fi realizate în Egipt pentru romani. Obeliscul, care încă zace sub pământ, lângă biserica Sfântul Ludovic a francezilor, este și el originar din Egipt.

Introducere în subiect Obeliscurile sunt o creație minunată și inconfundabilă a arhitecturii și sculpturii Egiptului antic. Ele au atras admirația altor popoare încă din antichitate și au devenit un simbol al măiestriei și cutezanței creative. Din păcate, însă, o mulțime dintre ele au ajuns pe alte tărâmuri îndepărtate. Cea mai mare parte au fost smulse din mediul și peisajul lor încă din antichitate.

Primele două le-a luat, din fosta capitală Teba, regele asirian Assurbanipal, în sec.al 7-lea e.A. A dorit să-și împodobească cu ele capitala Ninive, după o expediție victorioasă în Egipt. Dar cele mai multe au traversat Marea Mediterană, pe timpul stăpânirii romane, pentru a împodobi capitala imperială și alte orașe italice. Aceste bijuterii ale arhitecturii au fost considerate trofee și au sfârșit prin a fi plasate în fața unor temple străine, a unor mausolee, sau pe spina unor circuri.

Mai aproape de zilele noastre, în ultimele două secole, alte câteva obeliscuri au luat drumul apusului pe calea unor donații ale stăpânilor musulmani ai Egiptului.

Ele dau prestanță sporită unor capitale străine, dar niciodată nu vor mai avea valoarea decorativă produsă în apropierea vechilor temple și în atmosfera mistică a vechiului Egipt.

Fiecare obelisc dorit de împărații Romei, și adus în cetatea eternă, a avut parte de o existență foarte aventuroasă și plină de pericole. Destinul lor a urmat destinul milenar al Romei, destin de glorie și decădere. Astăzi sunt cunoscute paisprezece obeliscuri pe întinsul capitalei italiene, dintre care unul este încă ne decopertat și încă nepus în valoare, lângă biserica Sfântul Ludovic a francezilor.

Nu se poate contesta că ar mai exista și altele sub marele giulgiu ce acoperă zidirile antice, așa cum trebuie consemnat că foarte multe s-au descoperit într-o stare atât de deteriorată, încât refacerea lor a fost imposibilă.

Obeliscul de la Lateran

Obeliscul de la Lateran, sau din Piața Sfântul Ioan de Lateran, a împodobit templul lui Amon-Ra de la Karnak la inițiativa faraonului Tutmosis al III-lea (1504-1450 e.A) și terminat de urmașul său Tutmosis al IV-lea cu hieroglifele sculptate pe trei laturi. Se spune că munca sculptorilor a durat în jur de 35 de ani.

Ammianus Marcellinus a relata că împăratul Augustus a dorit să aducă acest obelisc la Roma, dar a renunțat în favoarea unuia cu o talie mai modestă din motive legate de dificultățile tehnice ale timpului său. După scurgerea a trei secole, Constantin cel Mare (306-337 e.N) a dispus transportarea colosului monolitic de la Karnak la Alexandria, în anul 337 e.A, pentru a-l ridica la Constantinopol. El nu a mai apucat, însă, să-și ducă la bun sfârșit planul. Fiul și succesorul său, Constanțiu al II-lea (337-361 e.N), a preferat, după două decenii, în 357 e.A, să ducă obeliscul la Roma. L-a destinat să împodobească spina din Circus Maximus. Gigantul a primit loc lângă un alt obelisc, mai mic, adus petru aceeași spina de Augustus. Acela se găsește astăzi în Piazza del Popolo.

Marele obelisc a fost regăsit după 1250 de ani pe același loc, la o profunzime de 7 metri și rupt în trei bucăți. Săpăturile s-au întreprins, în 1587, din dispoziția papei Sixtus Quitus (Papa Sixt al V-lea), care a avut grijă să restaureze monumentul și să-l așeze în Piața Sfântul Ioan de Latran, în anul următor, 1588. Lucrările au revenit inginerului Domenico Fontana, care a reușit ridicarea pe data de 3 august. Inaugurarea a avut loc pe data de 10 august 1588, constituind un mare eveniment pentru o Romă aflată în ruină, mizerie și decadență arhitectonică. Obeliscul a luat locul statuii ecvestre a împăratului Marcus Aurelius, care a fost mutată pe Capitoliu.

O parte din bază, pe o lungime de 0,30 metri nu s-a mai putut recupera, precum și vârful piramidal. Înălțimea actuală atinge 32,18 metri, față de cea originară de 32,50 metri. Împreună cu piedestalul atinge 45,70 metri, iar greutatea monolitului este apreciată la aproape 350 de tone. Obeliscul este cel mai mare și mai greu din Roma și Europa.

Nu se poate trece cu vederea că faimosul Sixt al V-lea (Quintus) a transformat anticul Forum Romanum, în depozit de materiale, acoperind vestigiile venerabile sub zece metri de resturi de dărâmături. Forumul, vechi de pe timpul Tarquinilor, a devenit atunci „Câmpul vacilor” (Campo vaccino), „o suprafață prăfuită înconjurată de biserici mediocre, pe lângă care se ridicau unele coloane ce ieșeau din pământ pe jumătate, o suprafață melancolică și pustie”, de care nici un om cultivat nu se interesa.

Anterior acestei perioade, în anul 1536, sub pontificatul lui Paul al III-lea, Carol Quintul, apărătorul creștinătății la acea vreme, a făcut o vizită la Roma. Pentru a-i înlesni trecerea pe sub arcurile de triuf ale lui Constantin, Titus și Septimius Severus, papa a dispus demolarea „a mai mult de două sute de clădiri și trei sau patru biserici”, după cum relatează scandalizat scriitorul francez Rabelais, martor ocular.

Este straniu că nici pe timpul Renașterii italiene, decadența vechilor vestigii a fost tratată cu o indiferență vecină cu sacrilegiul. Mai mult, papii care domneau asupra Romei și acordau protecție fastuoasă celor mai mari maeștri – Michelangelo, Bramante, Rafael, Bernini – se comportau adesea ca niște vandali inconștienți și răzbunători cu vestigiile antice.

Obeliscul din Piazza del Popolo

Obeliscul din Piazza del Popolo este unul dintre primele obeliscuri aduse la Roma. Pentru că este așezat acum la începutul Viei Flaminia se mai numește și Obelisco Flaminio. Impăratul Augustus a dispus să fie adus împreună cu un obelisc pereche de la templul lui Ra din Heliopolis, Egipt. El fusese ridicat în templul zeului soarelui de căte faraonul Sethi I-ul și de urmașul aceluia Ramses al II-lea, în sec.al 13-lea e.A. Trei fațete sunt gravate cu numele lui Sethi I-ul, iar una cu numele lui Ramses al II-lea. Cel de al doilea obelisc adus de Augustus se află astăzi în Piazza di Montecitorio, tot din Roma.

Cel din Piazza del Popolo a împodobit, începând cu anul 10 e.A, spina din Circus Maximus, unde urma să-i țină companie un alt obelic, cel de la Latran, începând cu anul 357 e.N, deci după mai bine de trei secole și jumătate. Ulterior, în lunga perioadă a devastărilor Romei, celor două monumente li s-a pierdut urma, fiind, probabil, răsturnate la o dată necunoscută. Ambele au fost regăsite de papa Sixtus al V-lea pe timpul săpăturilor din 1587 și transportate, ca și altele, pentru a ornamenta piețe ale fostei capitale. Acesta a fost ridicat de Domenico Fontana, în 1589, în fața bisericii Santa Maria del Popolo. Mai târziu a devenit monumentul central în Piazza del Popolo, amenajată împrejurul lui. A fost renovat odată în anul 1793, iar apoi în 1816 și 1824. In 1818, la cele patru colțuri ale bazei s-a adăugat câte o fântână, străjuită de câte un leu sculptat și așezat pe un postament propriu.

Este lucrat din granit roșu de Syena, din apropiere de Assuan, măsoară 23,30 metri și cântărește în jur de 235 de tone.

Obeliscul de la Pantheon

Obeliscul de la Pantheon sau se numără printre obeliscurile de mici dimensiuni aduse la Roma. El a fost destinat să împodobească templul zeiței egiptene Isis din capitala imperială. Hieroglifele săpate pe el adeveresc că a fost ridicat la Heliopolis, în Egipt, pe timpul faraonului Ramses al II-lea. A avut un obelisc pereche mult mai scurt, numit de italienii moderni, „Matteiano”, actualmente aflat la Villa Celimontana. Se apreciază că a ajuns la Roma pe timpul împăratului Domitianus (81-96 e.A).

Sub aceeași domnie au mai fost aduse multe altele, precum cel al Termelor lui Diocletianus (numit și obeliscul Dogali), cel din Piazza della Minerva, cel de la villa Celimontana, cel din Piazza Navona, cel din grădina Boboli de la Florența, cel de la Urbino, cel de la biserica Sfântul Ludovic a francezilor și cel de la München. Toate acestea din urmă au fost găsite pe locul fostului templu al lui Isis, fiind destinate a ornamenta Propileele templelor divinităților egiptene Isis (Iseum) și Serapis (Serapeum), din Câmpul lui Marte, temple amplasate foarte apropiat.

Templul zeiței Isis a avut o existență foarte aventuroasă la Roma, fiind de câteva ori distrus. Printre cei care l-au persecutat a fost și împăratul Tiberis. Acesta a dispus distrugerea templului și aruncarea statuii zeiței în Tibru. Templul lui Isis era plasat între Septa și templul zeiței Minerva și era ornat cu mai multe obeliscuri de talie mică, așezate în perechi. Așa cum s-a spus mai sus, un număr dintre ele s-au găsit, distruse și incomplete, în apropiere de biserica Santa Maria sopra Minerva din imediata apropiere a Pantheonului. Cele care s-au putut reface, au urmat destine diferite în timpurile moderne. Cel de la biserica Sfântul Ludovic a francezilor zace încă nedeportat. Obeliscul de la Pantheon a fost regăsit, în anul 1373, în apropiere de Piazza di San Macuto, de la care a primit și supranumele popular de „obelisco Macuteo”. A fost reînălțat la răsărit de biserica Santa Maria in Aracoeli, pe Capitoliu. După aproape trei secole și jumătate, în 1711, a fost dus în piața din fața Pantheonului, pe timpul pontificatului lui Clement al XI-lea. Papa a cerut arhitectului Filippo Barigioni (1672-1753) să așeze monolitul deasupra unei fântâni preexistente, fântână construită de Giacomo Della Porta (1533-1602). Monumentul, dăltuit din granit roșu de Syena (Assuan), are înălțimea de 6,34 metri, dar împreună cu fântâna și piedestalul atinge 14,52 metri.

Obeliscul de la monumentul Dogali

Obeliscul de la monumentul Dogali sau Obeliscul Termelor lui Diocletianus a fost transportat la Roma pentru a fi plasat în preajma templului zeiței Isis, ca și cel de la Pantheon, cel din Piazza della Minerva, cel de la villa Celimontana, cel din Piazza Navona, cel din grădina Boboli de la Florența, cel de la Urbino, cel de la biserica Sfântul Ludovic a francezilor și cel de la München.

Este un obelisc mic din granit roșu de Syena (Assuan), cu o înălțime de 9,25 metri, care a fost ridicat împreună cu perechea sa în templul lui Ra de la Heliopolis, sub domnia faraonului Ramses al II-lea (1320-1278 e.A).

Redescoperit în 1883, și a fost reinstalat în 1887, din ordinul regelui Humbert I-ul, în grădina din fața gării centrale din Roma (gara Termini). El a devenit monument comemorativ în onoarea soldaților italieni morți eroic în Etiopia, pe timpul bătăliei de la Dogali, din 26 ianuarie 1887. In acea bătălie toți italienii au pierit după o rezistență îndârjită. In 1924/1925, obeliscul și-a ocupat actualul loc, în grădina Muzeului Național Roman.

Obeliscul de la Villa Celimontana

Obeliscul de la Villa Celimontana, este ridicat pe colina romană Caelius. Este de origine egipteană, fiind adus, ca și altele pentru templul zeței Isis (Iseum). A pierdut mult din dimensiunile antice, având astăzi o înălțime modestă de numai aproape de 3 metri fără piedestal. Se știe foarte puțin despre acest monument deoarece a fost regăsită numai o mică parte a vârfului său. Poartă săpat un cartuș hieroglific cu numele lui Ramses al II-lea (1320-1278 e.A) și este prezentat frecvent drept perechea celui de la Pantheon. Provine probabil,ca și acela, de la Heliopolis. Se pare că a fost redescoperit tot în sec.al 14-lea, ca și perechea sa, și că ar fi stat circa două secole la răsărit de biserica Santa Maria in Aracoeli, pe Capitoliu. In 1582 a fost mutat de Cyriac Mattei în grădinile lui de pe colina Caelius. Familia Mattei l-a restaurat în 1820 și l-a amplasat în grădina Villa Celimontana.