miniatura|120px|Drapelul prezidențial

Președintele Republicii Bolivariene a Venezuelei numit în mod colocvial Președintele Venezuelei este șeful de stat ales al Venezuelei și totodată șeful guvernului Venezuelei. În prezent mandatul prezidențial este de șase ani, cu posibilitate de referendum popular în ultimii trei ani al mandatului. În 15 februarie 2009 un referendum a anulat restricția anterioară care permitea cel mult două mandate prezidențiale.Chavez câștigă șansa pentru un nou mandat prezidențial

Prezent

În prezent, președintele în exercițiu este Nicolas Maduro.

Termenul de „Presidente” este aplicabil acelor persoane, care au depus jurământul înainte de a ocupa oficiul prezidențial, după Declarația de independență.

Primul președinte Cristóbal Mendoza a fost instalat în 5 iulie 1811 și de fapt făcea parte dintr-un triumvirat numit de Parlament și care se roteau săptămânal, ocupând alternativ funcția, ceilalți doi membrii erau Juan Escalona și Baltasar Padrón."Presidentes de Venezuela" at Consulado General de BucaramangaBriceño Perozo, Mario. "Mendoza, Cristóbal de" in Diccionario de Historia de Venezuela, Vol. 3. Caracas: Fundación Polar, 1999. ISBN 978-980-6397-37-8.

Lista președinților Venezuelei

<onlyinclude>

#(toți)#(unic)#(selectați toți)FotoPreședinteMandatulMod ocupare funcțieProfesia11150pxCristóbal Mendoza, Juan Escalona, Baltasar Padrón5 martie 1811 – 21 martie 1812Triumvirat executiv ales de Primul CongresAvocat, căpitan, latifundiar22250pxSimón Bolívar6 august 1813 – 7 iulie 1814Alegeri indirecteMilitar (general)33250pxSimón Bolívar15 februarie 1819 – 17 decembrie 1819Alegeri indirecteMilitar (general)|}</onlyinclude>44350pxJosé Antonio Páez13 ianuarie 1830 – 20 ianuarie 1835Alegeri indirecteMilitar (general)5—550pxAndrés Narvarte20 ianuarie 1835 – 9 februari 1835Acting PresidentAvocat / politician65450pxJosé María Vargas9 februarie 1835 – 9 iulie 1835Alegeri indirecteMedic7—650pxJosé María Carreño27 iulie 1835 – 20 august 1835Acting PresidentMilitar (general)8—450pxJosé María Vargas 20 august 1835 – 24 aprilie 1836RestaurareMedic96550pxAndrés Narvarte24 aprilie 1836 – 20 ianuarie 1837Mandat interimarAvocat / politician107650pxJosé María Carreño20 ianuarie 1837 – 11 martie 1837Mandat interimarMilitar (general)118750pxCarlos Soublette11 martie 1837 – 1 februarie 1839Mandat interimarMilitar (general)129350pxJosé Antonio Páez1 februarie 1839 – 28 ianuarie 1843Alegeri indirecteMilitar (general)1310750pxCarlos Soublette28 ianuarie 1843 – 20 ianuarie 1847Alegeri indirecteMilitar (general)1411850pxJosé Tadeo Monagas20 ianuarie 1847 – 5 februarie 1851Alegeri indirecteMilitar (general)1512950pxJosé Gregorio Monagas5 februarie 1851 – 20 ianuarie 1855Alegeri indirecteMilitar (general)1613850pxJosé Tadeo Monagas20 ianuarie 1855 – 15 martie 1858Alegeri indirecteMilitar (general)17141050pxPedro Gual Escandon15 martie 1858 – 18 martie 1858Președinte provizoriu Avocat18151150pxJulián Castro18 martie 1858 – 2 august 1859Lovitură de statMilitar (general)19161050pxPedro Gual Escandon2 august 1859 – 29 septembrie 1859Președinte provizoriu Avocat20171150pxManuel Felipe de Tovar29 septembrie 1859 – 20 mai 1861Lovitură de stat (primul mandat);Alegeri directe (al doilea mandat)Politician21181050pxPedro Gual Escandon20 mai 1861 – 29 august 1861Președinte provizoriu Avocat2219350pxJosé Antonio Páez29 august 1861 – 15 iunie 1863DictaturăMilitar (general)23201250pxJuan Crisóstomo Falcón15 iunie 1863 – 18 martie 1865Victorie în Războiul Federal (primul mandat)Militar (general)24201250pxJuan Crisóstomo Falcón18 martie 1865 – 25 aprilie 1868Alegeri indirecte (al doilea mandat)Militar (general)25211350pxManuel Ezequiel Bruzual25 aprilie 1868 – 28 iunie 1868Președinte provizoriu Ofițer26221450pxGuillermo Tell Villegas 28 iunie 1868 – 20 februarie 1869Președinte provizoriu Avocat / Military27231550pxJosé Ruperto Monagas20 februarie 1869 – 16 aprilie 1870RevoluțieMilitar (general)28241450pxGuillermo Tell Villegas16 aprilie 1870 – 27 aprilie 1870Președinte provizoriu Avocat / Militar29251650pxAntonio Guzmán Blanco27 aprilie 1870 – 20 februarie 1873Revoluție (primul mandat)Avocat / Militar (general)30251650pxAntonio Guzmán Blanco20 februarie 1873 – 27 februarie 1877Alegeri indirecte (al doilea mandat)Avocat / Militar (general)31261750pxFrancisco Linares Alcántara27 februarie 1877 – 30 noiembrie 1878Alegeri indirecteMilitar (general)32271850pxJosé Gregorio Valera30 noiembrie 1878 – 26 februarie 1879Președinte provizoriu Militar (general)33281650pxAntonio Guzmán Blanco26 februarie 1879 – 12 mai 1880Ales de Statele FederaleAvocat / Militar (general)34281650pxAntonio Guzmán Blanco12 mai 1880 – 1882Ales de Statele FederaleAvocat / Militar (general)35281650pxAntonio Guzmán Blanco1882 – 26 aprilie 1884Ales de Statele FederaleAvocat / Militar (general)36291850pxJoaquín Sinforiano de Jesús Crespo26 aprilie 1884 – 15 septembrie 1886Ales de Statele FederaleMilitar (general)37301650pxAntonio Guzmán Blanco15 septembrie 1886 – 8 august 1887Ales de Statele FederaleAvocat / Militar (general)38311950pxHermógenes López8 august 1887 – 2 iulie 1888Numit interimarMilitar (general)39322050pxJuan Pablo Rojas Paúl2 iulie 1888 – 19 martie 1890Ales de Statele FederaleAvocat40332750pxRaimundo Andueza Palacio19 martie 1890 – 17 iunie 1892Ales de Statele FederaleAvocat4134—50pxGuillermo Tell Villegas17 iunie 1892 – 31 august 1892Președinte provizoriu Avocat / Militar42——50pxGuillermo Tell Villegas Pulido31 august 1892 – 7 octombrie 1892Președinte provizoriu Avocat43352850pxJoaquín Sinforiano de Jesús Crespo7 octombrie 1892 – 14 martie 1894RevoluțieMilitar (general)44352950pxJoaquín Sinforiano de Jesús Crespo14 martie 1894 – 28 februarie 1898Ales de Statele FederaleMilitar (general)45363050pxIgnacio Andrade28 februarie 1898 – 20 octombrie 1899Alegeri directePolitician46373150pxCipriano Castro Ruiz20 octombrie 1899 – 19 decembrie 1908RevoluțieMilitar (general)47383250pxJuan Vicente Gómez19 decembrie 1908 – 5 august 1913Lovitură de statMilitar (general)48——50pxJosé Gil Fortoul5 august 1913 – 19 aprilie 1914Președinte provizoriu numit Președinte provizoriuAvocat49——50pxVictorino Márquez Bustillos19 aprilie 1914 – 1922Președinte provizoriu numit Președinte provizoriuBustillos a fost Președinte provizoriu numit după Juan Vicente Gómez. Gómez nu și-a asumat responsabilitatea președinției ci a rămas în continuare în fruntea armatei.Avocat / politician50403250pxJuan Vicente Gómez1922 – 30 mai 1929—Militar (general)5141—50pxJuan Bautista Pérez30 mai 1929 – 13 iunie 1931Alegeri indirecte de Adunarea NaționalăAvocat / magistrate52423250pxJuan Vicente Gómez13 iunie 1931 – 17 decembrie 1935Alegeri indirecte de Adunarea NaționalăMilitar (general)53433350pxEleazar López Contreras18 decembrie 1935 – 30 iunie 1936Mandat interimar (primul mandat)Militar (general)54433450pxEleazar López Contreras30 iunie 1936 – 5 mai 1941Alegeri indirecte (al doilea mandat)Militar (general)554435Isaías Medina Angarita5 mai 1941 – 18 octombrie 1945Alegeri indirecteMilitar (general)56453650pxRómulo Ernesto Betancourt Bello19 octombrie 1945 – 17 februarie 1948Lovitură de statPolitician574637Rómulo Gallegos Freire17 februarie 1948 – 24 noiembrie 1948Alegeri directeScriitor / Romancier58473850pxCarlos Delgado Chalbaud 24 noiembrie 1948 – 13 noiembrie 1950Lovitură de statOfițer59483950pxGermán Suárez Flamerich27 noiembrie 1950 – 2 decembrie 1952Mandat interimarAvocat60494050pxMarcos Pérez Jiménez2 decembrie 1952 – 23 ianuarie 1958Alegeri indirecteOfițer615041Wolfgang Larrazábal23 ianuarie 1958 – 14 noiembrie 1958Lovitură de statContraamiral62514250pxEdgar Sanabria14 noiembrie 1958 – 13 februarie 1959Mandat interimarAvocat63524350pxRómulo Ernesto Betancourt Bello13 februarie 1959 – 13 martie 1964Alegeri directePolitician64534450pxRaúl Leoni Otero13 martie 1964 – 11 martie 1969Alegeri directeAvocat65544550pxRafael Caldera Rodríguez11 martie 1969 – 12 martie 1974Alegeri directeAvocat66554650px| Carlos Andrés Pérez Rodríguez12 martie 1974 – 12 martie 12, 1979Alegeri directePolitician67564750pxLuis Herrera Campins12 martie 1979 – 2 februarie 1984Alegeri directeAvocat68574850pxJaime Lusinchi2 februarie 1984 – 2 februarie 1989Alegeri directeMedic69584950px| Carlos Andrés Pérez RodríguezOn 21 mai 1993 Pérez și-a dat demisia după ce a fost acuzat de corupție de Ministrul de Justiție.||2 februarie 1989 – 21 mai 1993||Alegeri directe||Politician |- style="background:#ffc;" |70||—||—||50px||Octavio Lepage BarretoOctavio Lepage was the President of Congress and was in charge of the government until Ramón J. Velásquez was elected by Congress on 5 iunie 1993.21 mai 1993 – 5 iunie 1993Președinte interimarAvocat / Politician71595050pxRamón José Velásquez5 iunie 1993 – 2 februarie 1994Președinte interimarScriitor72605150pxRafael Caldera Rodríguez2 februarie 1994 – 2 februarie 1999Alegeri directeAvocat73615250pxHugo Rafael Chávez Frias ||2 februarie 1999 – 10 ianuarie 2001||Alegeri directe||Ofițer(Lt. colonel) |- style="background:#fcc;" |74||62||52||50px||Hugo Rafael Chávez Frias ||10 ianuarie 2001 – 10 ianuarie 2007La 11 aprilie 2002, ofițerii superiori au refuzat să execute ordinul lui Chávez privind execuția planului Plan Ávila. L-au arestat pe Chávez, spunând că și-a dat demisia, instaurându-l pe Pedro Carmona Estanga în funcția de președinte. După o revoltă sprijinită de forțele armate loiale lui Chávez, noul guvern a fost demis, iar Chávez restaurat în funcție pe 15 aprilie 2002. În perioada dintre demiterea lui Carmona și reîntoarcerea lui Chávez, vicepreședintele Diosdado Cabello și-a asumat funcția de președinte.||Alegeri directe||Ofițer(Lt. colonel) |- style="background:#fcc;" |75||63||52||50px||Hugo Rafael Chávez Frías||10 ianuarie 2007 – 10 ianuarie 2013||Alegeri directe||Ofițer(Lt. colonel) |- style="background:#fcc;" |76||64||52||500px||Hugo Rafael Chávez Frías||10 ianuarie 2013 – 5 martie 2013||Alegeri directe||Ofițer(Lt. colonel) |- style="background:#fcc;" |77||—||53||500px||Nicolás Maduro||5 martie 2013 – 3 ianuarie 2026||Alegeri directe |Politician |- style="background:#fcc;" |78||—||54||500px||Delcy Rodríguez'''3 ianuarie 2026 – PrezentAlegeri directeVice președinte al Venezuelei

Note

Legături externe

Categorie:Istoria Venezuelei Venezuela