Constantin Dumitrescu (n. 15 mai 1950, București) este un sculptor medalist român.

Biografie Constantin Dumitrescu s-a născut la București, la 15 mai 1950. Unchiul său, Ion Dumitrana, care era gravor la Fabrica de Timbre, l-a sfătuit să se angajeze la Monetăria Statului (august 1965). Aici a fost ucenicul gravorului Haralambie Ionescu, cunoscut prin frumoasele monede românești pe care a gravat efigiile ultimilor doi regiCarol al II-lea și Mihai I. ai României.

După ce a absolvit liceul, a studiat la Școala de Arte, sub îndrumarea sculptorului Gheorghe Adoc.

Constantin Dumitrescu este pasionat de realizarea portretelor. A realizat o mulțime de medalii, pe care a portretizat personalități române: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle… De multe ori, a colaborat cu alți artiști români, din domeniul gravurii: Nicolaie Pascu Goia, sculptorul și medalistul Teodor Zamfirescu, Gheorghe Adoc, Kruch și alții.

În 1974, a avut o contribuție deosebit de importantă la realizarea gravurii primei medalii românești, de calitate „proof”, care a fost dedicată lui Ioan Vodă cel Cumplit.

După 1989, a realizat proiectele monedelor românești cu valori nominale de 5, 20, 50, 1.000 de lei.

În 1994, a realizat proiecte, nefinalizate prin emitere, ale unor monede bimetalice cu valori nominale de 250 și 500 de lei.

În anul 2000, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, prin Decret al Președintelui României Emil Constantinescu, sculptorul medalist Constantin Dumitrescu a fost decorat cu medalia comemorativă Mihai Eminescu.DECRET nr.439 din 6 noiembrie 2000 privind conferirea medaliei comemorative „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” Constantin Dumitrescu este membru al Federației Internaționale de Medalistică (FIDEM).

Note

Categorie:Nașteri în 1950 Categorie:Nașteri pe 15 mai Categorie:Artiști români în viață Categorie:Gravori în numismatică Categorie:Sculptori români Categorie:Gravori români Categorie:Medaliști români Categorie:Români din secolul al XX-lea Categorie:Români din secolul al XXI-lea