Laocoon și fiii săi

thumb|right|250px|Laocoon și fiii săi Laocoon și fiii săi este un grup statuar grec, aparținând perioadei elenistice, mai precis secolului I î.Hr.Papafava, Vaticano, pág. 149. Are o înălțime de 2,42 m și este executat din marmură albă. Se găsește la Muzeul Pio-ClementinoGrupul statuar este plasat ȋn „Gabinetto del Laocoonte“ din „Cortile Ottagono del Belvedere“, care aparține Muzeelor Vaticane din Roma.

Grupul statuar reflectă moartea preotului troian Laocoon, care a fost pedepsit de zeii Atena și Poseidon să fie strangulat de șerpii marini Porcius și Chariboea, împreună cu cei doi fii ai săi (Antiphus si Timbraeus), pentru că a atras atenția conducerii orașului Troia asupra pericolului Calului Troian. Lucrarea a fost realizată de Hagesandros, Polydoros și Athanodoros, sculptori aparținând școlii de pe insula Rodos.Hartt, Historia de la pintura, escultura y arquitectura, pág. 151.

Istorie thumb|right|250px|Gravură a lui Marco Dente reprezentând statuia așa cum a fost descoperită Inițial, grupul statuar fusese cunoscut în descrierile antice, dar se credea pierdut. A fost descoperit la data de 14 ianuarie 1506 într-o podgorie apropiată de bazilica Santa Maria MaggioreTazartes, El Greco, pág. 168. din Roma, teren al cărui proprietar era Felice de Fredis și care se găsea pe colina romană Esquillin. Pe acest teren fuseseră clădite Domus Aurea (domul de aur) al lui Nero și palatul împăratului Titus.La Gran Enciclopèdia en català (2004). ↑ a b c d e f Fort, John (3 de diciembre Papa Iulius al II-lea l-a trimis pe arhitectul Giuliano da Sangallo, care, împreună cu Michelangelo, a identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa enciclopedică Naturalis Historia.Pollitt, Personal Styles in Greek Sculptures, pág. 3.

Plinius cel Bătrân a scris unele comentarii pline de laudă despre opera pe care o văzuse în palatul împăratului Titus, în jurul anului 70 e.n.:

Când a fost descoperit, grupului statuar îi lipseau unele părți componente precum brațul drept al lui Laocoon și al unuia dintre fiii săi, mâna dreaptă a celuilalt fiu și părți ale șerpilor marini. Despre starea sculpturii la data la care a fost descoperită se păstrează copii gravate de către Giovanni Antonio da Brescia, una fiind păstrată acum în Düsseldorf, Germania.

După ce s-a hotărât restaurarea grupului statuar, au existat controverse despre cum ar trebui să se refacă brațul lui Laocoon. Michelangelo a propus să se refacă brațul în poziție flectată. Artistul a realizat brațul flectat, pe care însă nu l-a atașat niciodată grupului statuar, dar el este expus alături de lucrare. Pictorul Amico Aspertini a realizat, de asemenea, un desen în care mâna refăcută era tot în poziție flectată. În anul 1525, Baccio Bandinelli a realizat o copie a întregii lucrări, care se găsește la Florența în Galleria degli Uffizi. Atât Michelangelo, cât și Sangallo l-au sfătuit pe Papa Iulius al II-lea să achiziționeze sculptura. Papa a și cumpărat lucrarea, după multe negocieri, cu impresionanta sumă de 600 de ducați. În 1509, Papa Iulius al II-lea a poruncit mutarea sculpturii la Vatican, alături de alte două sculpturi: Apolo din Belvedere și Venus Felix, pe care le-a amplasat în niște nișe ale curții interioare Octogonale Belvedere, care aparține Muzeelor Vaticanului. Regele Francisc I al Franței a obținut permisiunea de la papă să realizeze șabloane după sculptură; pentru aceasta a fost trimis și însărcinat Francesco Primaticcio în anul 1540.↑ Haskell i Penny, Pour l'amour de l'antique, pp. 15-16. Aceste șabloane au servit la realizarea unei statui din bronz care a fost instalată în fața Palatului Fontainebleau.Bresc-Bautier, La Escultura, Siglos XVI-XVII. El Manierismo, pág. 103.

Prima reconstituire a fost realizată în ceară de către Bandinelli și îl reprezenta pe Laocoon cu brațul îndoit. În 1532, grupul statuar a fost modificat de Giovanni Angelo Montorsoli, care a realizat reconstrucția din teracotă și l-a reprezentat pe Laocoon cu brațul întins. Modificarea a fost controversată, fiind criticată și de Tiziano Vecellio care realizase un desen cu Laocoon și fiii săi ca fiind trei maimuțe.Janson, H. W. (1946). «Titian's Laocoon Caricature and the Vesalian-Galenist Controversy» (în engleză). The Art Bulletin 28 (1): pp. pp. 49-53.

În secolul al XVIII-lea, statuia a fost modificată din nou, de către sculptorul Agostino Cornachini, acesta schimbând brațul de teracotă a lui Laocoon cu unul din marmură albă și modificând brațul unuia dintre fii, modificându-i gestul, prezentându-l, de asemenea, întins.

În urma Tratatului de la Tolentino din 1798, grupul a fost mutat la Paris, cu titlul de compensație de război, de armata lui Napoleon.Cirlot, Museos del mundo, p. 30 Lucrarea a fost expusă la Luvru până în 1816, când a fost retrocedată Vaticanului.

În anul 1905, arheologul Ludwig Pollack a identificat brațul original găsindu-l într-un magazin de antichități de pe Via Labicana, Roma. Brațul avea o poziție flexionată, cum deja anticipase Michelangelo. Restaurarea finală a fost realizată între anii 1957 și 1960 și a fost condusă și supravegheată de Filippo Magi. În urma restaurării i-au fost eliminate toate urmele restaurărilor anterioare.

Datare thumb|right|250px|Expresia chipului lui Laocoon este foarte asemănătoare cu cea a giganților din Pergamon Datarea lucrării este controversată, inițial crezându-se că lucrarea a fost creată în secolul I î.e.n. pentru că se găsiseră semnături ale sculptorului Atenodoro din Rodos, fiu al lui Agesandru, care a trăit în acea perioadă. Dar, în 1954, Gisela Richter a semnalat că numele de Atenodoro și de Agesandru erau foarte comune în insula Rodos în acea perioadă și, în plus, a observat o mare asemănare între grupul statuar și o friză care reprezenta lupta dintre zei și giganți pe Altarul lui Zeus din Pergamon. Mai precis, trăsăturile chipului lui Laocoon sunt foarte asemănătoare cu cele ale gigantului pe care Atena în prinsese de păr, iar șerpii marini au, de asemenea, echivalenții lor în Altarul lui Zeus. Din această cauză Gisella Richter l-a datat în aceeași perioadă cu acesta, în secolul II e.n.

Totuși, se observă diferențe între grupul statuar și statuile de la Pergamon: chipul lui Laocoon este mai expresiv ca cel al giganților, diferențele fiind tehnica modelării părului și lipsa veșmintelor în grupul statuar față de statuia de la Pergamon.

În plus, s-a demonstrat că, chiar dacă mare parte din statuie a fost realizată în marmură din Rodos, unul dintre blocuri este din marmură italiană, provenită din Luni. Acest fapt nu coincide cu descrierea făcută de Plinius cel Bătrân, care scrisese că a fost realizată dintr-un singur bloc de marmură. Tazartes semnalează că grupul statuar este realizat din marmură de Frigia.

De asemenea, s-a sugerat că ar putea fi o copie romană a unei lucrări elenistice realizate în bronz între secolele III și II î.e.n.Barral i Altet, Historia Universal del Arte. La Antigüedad clásica, pág. 215. sau II și I î.e.n. sau, mai concret, copia unei statui din bronz de la Altarul lui Zeus din Pergamon de la jumătatea secolului II î.e.n.

Datarea în secolul II nu poate fi susținută după descoperirea ce a avut loc în anul 1957.Hartt, Historia de la pintura, escultura y arquitectura, pág. 223. Atunci s-au descoperit diferite fragmente ale altor cinci grupuri statuare într-o peșteră, numită Grota lui Tiberius, în municipiu Sperlonga din regiunea italiană Lazio. Grupurile reprezintă teme homerice și au fost duse în peșteră de către cetățeni romani înstăriți pentru a evita distrugerea lor de către primii creștini↑ a b c d Hartt, Historia de la pintura, escultura y arquitectura, pág. 223. sau au fost cioplite special pentru acea grotă, care era folosită de Tiberius pentru banchete.Honour y Fleming, Historia del Arte, pág. 164. Grupul statuar Ulise orbindu-l pe Polifem poartă semnătura celor trei sculptori de pe insula Rodos menționați de Plinius, care scria:

thumb|right|220px|Vedere a grotei lui Tiberius Inscripția, după părerea multor epigrafiști, ar aparține secolului I e.n., prin urmare și sculptorii care au cioplit-o au trăit în această perioadă. Atât grupul statuar Ulise, cât și Laocoon ar fi putut fi făcute în acel secol pentru un mecenat roman, care ar fi putut fi însuși împăratul roman Tiberius.

În anul 2005, cercetătoarea din SUA Lynn Catterson a ținut o conferință în care a emis ipoteza că grupul statuar ar fi o falsificare făcută de Michelangelo, realizată după datele și scrierile legate de sculptura originală. Totuși, această afirmație ignoră descoperirile din 1957 în peștera din Sperlonga, unde s-au găsit fragmente realizate în aceeași tehnică de sculptare ca Laocoon și fiii săi

Mitologie thumb|right|230px|Poziție din care se observă privirea fiului, cerând ajutor tatălui În mitologia greacă, în timpul asediului Troiei, doi șerpi au fost trimiși de către Apolo,Smith, Dictionary of Greek and Roman Biography and Mythology, pág. 776.Navarro, Grecia, pág. 275.PoseidonHartt, Historia de la pintura, escultura y arquitectura, pág. 222. sau Atena ca să îi atace pe preotul troian al lui Apolo, Laocoon, și pe fiii săi. Există numeroase versiuni care relatează acest episod și se crede că grupul statuar a fost bazat în relatarea lui Vergilius din Eneida, în care mureau Laocoon și fiii săi, sau într-o versiune anterioară narată într-un poem pierdut din ciclul troian, respectiv în Iliupersis, unde mureau Laocoon și doar unul dintre fiii lui. Izvorul acestui mit ar putea fi o tragedie greacă pierdută.

Laocoon era preot în templul lui Apolo Timbreo din Troia și, precum Casandra, i-a anunțat pe cetățenii troieni că dacă lasă să intre în oraș Calul troian vor cădea într-o capcană întinsă de grecii ahei:

Laocoon a izbutit să arunce o lance în calul de lemn, iar când troienii erau pe punctul de a distruge calul, ostașii troieni l-au adus pe Sinon, care, prin minciunile plănuite de Odiseu, a ajuns să-l lămurească pe Priam de faptul că acel cal reprezenta o imagine sfântă a Atenei. Laocoon, în încercarea sa de a opri intrarea calului în oraș, a zis:

Când Laocoon a început jertfirea taurului pentru Poseidon, doi șerpi marini, numiți Porces și Caribea, sau Curisia sau Peribea, veniți de pe insulele Tenedos și KalidnesGraves, Los mitos griegos, pág. 752. au ieșit din apă și i-au atacat pe fiii gemeni ai lui Laocoon, numiți Atifante și Timbreo sau Melanto,Graves, Los mitos griegos, pág. 752. încolăcindu-se în jurul trupurilor lor. Laocoon, văzând acestea, le-a sărit în ajutor, dar a avut aceeași soartă. Vergilius descria acest atac al șerpilor ca o pedeapsă divină pentru că Laocoon a încercat distrugerea calului. Troienii interpretaseră cele întâmplate ca un semn divin și au început să creadă în sacralitatea calului și că cele afirmate de Sinon erau adevărate.Graves, Los mitos griegos, pág. 752 Vergilius, în cea de-a doua carte a Eneidei, relatează în acest fel atacul șerpilor:

Mai există o versiune a mitului care zice că este vorba de o pedeapsă a lui Apollo pentru că Laocoon s-a căsătorit cu Antiopa și a zămislit copii în fața statuii zeului, acest lucru fiind considerat un sacrilegiu odată ce a depus jurământul de castitate.Parramón i Blasco, Diccionari de la mitologia grega i romana, pág. 132Ortiz-Osés, Cuestiones fronterizas: una filosofía simbólica, pp. 76-77. Priam s-a gândit că moartea lui Laocoon a fost o pedeapsă pentru încercarea sa de distrugere a calului, și nu pentru că acesta nu l-a respectat pe Apollo.Graves, Los mitos griegos, pág. 752. Cu toate acestea, diferitele versiuni au afirmat că au murit doar el și unul dintre fiii săi sau chiar el ar fi reușit să se salveze. De asemenea, există diferența dacă episodul s-a produs în templul lui Poseidon sau al lui Apollo.

Studiul lucrării thumb|right|240px|Expresivitatea chipului lui Laocoon