Adrian Iovan () a fost un aviator român.

Biografie Adrian Iovan s-a născut în anul 1958. A terminat Liceul Industrial nr. 10 „Aurel Vlaicu” din București, azi Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, apoi Faculatea de Aeronave, pe care a absolvit-o ca șef de promoție.

S-a căsătorit prima dată la 26 de ani, mariaj din care a rezultat o fiică, ca apoi, în iulie 2003, să se căsătorească cu Romanița (născută Ciolcan), cunoscută creatoare de modă, cu care a avut împreună un fiu. Și acest mariaj s-a încheiat cu divorț.

În 2005, cuplul Adrian și Romanița Iovan a intrat în atenția presei din cauza unui incident: un hoț a pătruns noaptea prin efracție în locuința acestora. Adrian Iovan l-a împușcat mortal și a intrat sub incidența justiției care, în final, a apreciat că a fost în legitimă apărare.Cine este Adrian Iovan, pilotul care s-a aflat la manșa avionului care a aterizat forțat în Apuseni, Gândul, 20 ianuarie 2014, accesat 2015-10-24Ana-Maria Adamoae, ACCIDENTUL AVIATIC de la Cluj. Povestea lui Adrian Iovan, pilotul care a evitat moartea tuturor pasagerilor, Evenimentul zilei, 20 ianuarie 2014, accesat 2015-10-19

A decedat la 20 ianuarie 2014, la 55 de ani, în accidentul aviatic din Munții Apuseni, 2014, din apropiere de localitatea Petreasa, Alba, accident din care a rezultat moartea a încă unei persoane și rănirea copilotului și a restului de patru pasageri. În calitate de comandant al echipajului, Iovan a fost declarat vinovat în totalitate pentru accident.CIAS, Raport final al investigației privind siguranța Aviației Civile privind accidentul produs în județul Alba, cias.gov.ro, accesat 2015-10-19

+Experiența de zbor Tip de avion Ore de zbor IAR-823 42 h 24 min An-2 2245 h 57 min IL-18 1505 h 09 min B733/735/736 10 829 h 47 min Piper PA-34 496 h 12 min BN-2A-27 42 h 17 min Cessna 172 99 h 24 min Total 15261 h 10 min

Note

Categorie:Decese în 2014 Categorie:Piloți români de aviație Categorie:Decese cauzate de accidente aviatice