Cupa Basarabiei a fost o întrecere de fotbal, organizată în România în anul 1941, după ce Regatul României a intrat în război de partea Axei, preluând din nou controlul asupra Bucovinei de Nord, Basarabiei și Ținutului Herța. Sezonul 1941-1942 al Diviziei A (azi Liga I) este considerat neoficial de către FRF.
Istoric
După intrarea țării în război, Federația Română de Fotbal a suspendat campionatul în curs și l-a înlocuit cu un „campionat de război”, competiție dotată cu Cupa Basarabia, un trofeu oferit de Ziarul Universul.
În toamna anului 1941 s-au aliniat la startul competiției 66 de cluburi, organizate în 10 grupe regionale, primele clasate participând apoi la turneul final eliminatoriu. Cele 10 grupe s-au desfășurat după sistemul tur-retur în perioada septembrie 1941-aprilie 1942.
S-au calificat echipele: UD Reșița (seria I), Mica Brad (seria a II-a), FC Craiova, CFR Turnu Severin (seria a III-a), Jiul Petroșani (seria a IV-a), Universitatea Cluj-SibiuÎn urma Dictatului de la Viena, Nordul Transilvaniei fusese cedat de România, Regatului Ungariei. Cu toate acestea, echipa Universitatea Cluj, a studenților de la universitatea de limbă română din Cluj-Napoca, instituție ce se mutase la Sibiu, a participat la competiție în regiunea în care se mutase. (seria a V-a), Arieșul Turda (seria a VI-a), ACFR Brașov (seria a VII-a), Astra Română Moreni, FC Ploiești (seria a VIII-a), Gloria CFR Galați, FC Brăila (seria a IX-a), Rapid București, Unirea Tricolor București și Juventus București (seria a X-a).
Turneul final
Optimi Data Echipa gazdă Scor Echipa oaspete 14.05.42 FC Ploiești 4-2 ACFR Brașov 14.05.42 Arieșul Turda 1-9 Universitatea Cluj-Sibiu 14.05.42 Astra Română Moreni 1-2 Juventus București 17.05.42 Unirea Tricolor București 2-1 Gloria CFR Galați 17.05.42 UD Reșița 0-1 CFR Turnu Severin 17.05.42 FC Brăila 3-4 Rapid București
Meciurile Jiul Petroșani-Mica Brad și FC Craiova-Gloria CFR Galați au fost câștigate de echipele gazdă cu 3-0 din cauza neprezentării oaspeților.
Sferturi Data Echipa gazdă Scor Echipa oaspete 30.05.42 Juventus București 3-2 FC Ploiești 30.05.42 Rapid București 2-0 Unirea Tricolor București 30.05.42 Universitatea Cluj-Sibiu 2-1 FC Craiova
Meciul dintre CFR Turnu Severin și Jiul Petroșani a fost câștigat de către severineni cu 3-0 din cauza neprezentării oaspeților.
Semifinale Data Echipa gazdă Scor Echipa oaspete 07.06.42 Juventus București 0-0 (s-au calificat oaspeții) CFR Turnu Severin 07.06.42 Rapid București 2-0 Universitatea Cluj-Sibiu
Finala
RAPID BUCUREȘTI:P Robert SadowskiF Remus GhiurițanF Ioachim MoldoveanuM Ioan CosteaM Gheorghe RășinaruM Ioan WetzerA Vilim SiposA Radu FlorianA Iuliu BaratkyA Dan GavrilescuA Ioan BogdanCFR TURNU SEVERIN:P Dumitru PavloviciF Ștefan IonescuF Nicolae LucaM S. MureșanM Ioan PârjolM Rusalin MarcuA Mircea BiolanA Iosif CosmaA Richard LudwigA Teodor Felecan IIA Ioan Giumanca
Controversă Atât documentele Federației, cât și presa vremii tratează această competiție ca fiind una - oficială, la care, ce-i drept, participarea nu era obligatorie (date fiind condițiile speciale de război).
Iată ce scria Gazeta Sporturilor din 8 septembrie 1941: “Începe disputarea match-urilor pentru Cupa Basarabiei. Activitatea footbalistică a început să-și reia cursul normal. Atât în provincie cât și în Capitală se joacă azi match-uri oficiale”
Daniel Niculae spune că Rapid va încerca[...] îmbogățirea palmaresului cu titlurile din 1942 și 1944, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. "[...] Noi mai avem două campionate care nu ne-au fost recunoscute, pentru că s-au câștigat pe perioadă de război. În viitor vom trimite o scrisoare către FRF pentru că ne-am dori să fie recunoscute aceste titluri"
Până în prezent (martie 2023) FRF consideră campionatele dintre 1942-44 ca neoficiale.
Bibliografie Costache, Cristian și Cârstea, Ion: Fenomenul Rapid. Legenda continuă, București, Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2004, p. 63-64 ISBN 9738540674 Buzărin, Alin și Costache, Cristian: 100. Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc, București, Liga Profesionistă de Fotbal, 2018, p. 31 ISBN 9789730269536 Angelescu, Mircea și Cristea, Dan Ov. (coord.): Istoria fotbalului românesc, volumul I (1909-1944), București, Federația Română de Fotbal, 2009, p. 316-317 ISBN 9789730061093
Referințe
Legături externe RomanianSoccer.ro
Vezi și
Cupa României 1941-1942Cupa Eroilor 1941-1942
Categorie:Sezoane speciale ale campionatului național de fotbal al României Categorie:1941 în România Categorie:1942 în România