Paul Nicorescu (n. 29 iunie 1890, Joseni, azi Dărmănești, județul Bacău – d. 24 iunie 1946, Iași) a fost profesor, istoric și arheolog român
Biografie Paul Nicorescu a obținut licențele în Drept (1913) și Litere (1914) la Universitatea din București și a fost numit asistent onorific (1913) și apoi titular (1916) la Muzeul Național de Antichități de pe lângă Universitatea din București. A participat la săpături arheologice în Dobrogea, la Ulmetum și Histria, alături de Vasile Pârvan. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1922-1924.
După susținerea tezei de doctorat în litere și filosofie la Universitatea din București, în 1925, a fost numit, în 1927, profesor titular de istorie antică, epigrafie și antichități la Facultatea de Litere din Iași. Pe lângă activitatea didactică și științifică, a fost director al Muzeului de Antichități al Universității din Iași după moartea lui Orest Tafrali și director al Seminarului pedagogic universitar din Iași (1933-1938).
Profesor la Universitatea din Iași
Distincții Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler cl. II, pentru litere (1 februarie 1943)Decretul regal nr. 247 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1163–1164.
Note
Bibliografie Rodica Radu, „Paul Nicorescu – o personalitate a vieții culturale ieșene”, Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei, Iași, 1996-1997, s.n., 2-3, p. 161. Veronica Turcuș, „Paul Nicorescu și Școala Română din Roma” , Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, t. XLIX, 2012, p. 295–314.
Categorie:Nașteri în 1890 Categorie:Nașteri pe 29 iunie Categorie:Decese în 1946 Categorie:Decese pe 24 iunie Categorie:Istorici români Categorie:Cadre didactice universitare ale Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași Categorie:Accademia di Romania Categorie:Oameni din Dărmănești, Bacău