Cheek to Cheek este un album colaborativ al cântăreților americani Tonny Bennett și Lady Gaga, lansat la 19 septembrie 2014 sub egida caselor de discuri Interscope și Columbia Records. În anul 2011, Bennett și Gaga s-au cunoscut la gala fundației Robin Hood, în New York City. Cei doi au înregistrat mai târziu o interpretare a cântecului „The Lady Is a Trump” și au început să discute planuri pentru un proiect jazz. Cheek to Cheek conține standarde jazz ale celebrilor compozitori de jazz George Gershwin, Cole Porter, Jerome Kern și Irving Berlin. Albumul a fost inspirat de dorința lui Gaga și Bennett de a prezenta aceste cântece jazz unei generații mai tinere, de vreme ce aceștia au considerat că melodiile de pe album sunt pe placul tuturor.
În luna ianuarie a anului 2013 a fost anunțat faptul că cei doi artiști au început ședințele de înregistrare pentru album, după ce Gaga și-a revenit în urma unei operații la bazin. Albumul a fost înregistrat în New York City, Bennett și Gaga fiind acompaniați de către o trupă live și muzicanți jazz. Cheek to Cheek reprezintă o abatere de la anterioarele albume pop contemporane ale lui Gaga, artista dorindu-și să creeze o înregistrare jazz. Data lansării albumului a fost amânată de mai multe ori, data finală fiind anunțată de către Bennett și Gaga în timpul emisiunii The Today Show. Lista cântecelor pentru diferite ediții, precum și coperta materialului discografic, au fost dezvăluite mai târziu. Artiștii și-au promovat albumul prin numeroase interpretări în și în jurul New York-ului, un program special „din culise” ce prezintă detalii legate de înregistrarea albumului difuzat pe canalul Home Shopping Network (HSN), și un concert televizat intitulat Tonny Bennett and Lady Gaga: Cheek to Cheek Live!, difuzat pe canalul PBS în octombrie 2014. Cântecele „Anything Goes” și „I Can't Give You Anything but Love” au contribuit la promovarea albumului, fiind lansate ca discuri single. Ambele piese s-au clasat pe prima poziție a ierarhiei Billboard Jazz Digital Songs.
Cheek to Cheek a primit recenzii pozitive din partea criticilor de specialitate, aceștia lăudând vocea lui Gaga. La cea de-a 57-a ediție a premiilor Grammy, materialul discografic a câștigat premiul Grammy pentru cel mai bun album vocal pop tradițional. Cheek to Cheek a debutat pe locul întâi în topul Billboard 200, înregistrând vânzări de 131.000 de exemplare în prima săptămână, potrivit datelor furnizate de Nielsen SoundScan. Acesta a devenit al doilea album a lui Bennett care să se claseze pe primul loc, precum și al treilea album consecutiv a lui Gaga care să ocupe prima poziție în Statele Unite; Gaga a devenit astfel prima cântăreață care să aibe trei albume pe primul loc în timpul deceniului 2010, în timp ce Bennett și-a extins recordul de a fi cea mai în vârstă persoană care să obțină un album pe locul unu în clasament. Cheek to Cheek a ajuns, de asemenea, în top zece în clasamentele din Australia, Canada, Grecia, Japonia, și Regatul Unit.
Informații generale În anul 2011, Tony Bennett și Lady Gaga s-au cunoscut pentru prima oară la gala fundației Robin Hood, în New York. Aici, solista a cântat piesa artistului Nat King Cole, „Orange Colored Sky”. Ulterior, Bennett a rugat-o pe Gaga să cânte un duet alături de el, pentru propriul său album, intitulat Duets II. Cei doi au înregistrat o interpretare a piesei „The Lady Is A Tramp”. În luna septembrie a anului 2012, Bennett a confirmat pentru publicația Rolling Stone faptul că Gaga și-ar dori să înregistreze un album jazz împreună cu el. Un cunoscut compozitor ar fi fost asociat cu proiectul respectiv, și în ciuda faptului că nu era la același nivel cu textieri precum George Gershwin sau Cole Porter, acesta a avut câteva cântece de succes. O formație de muzică swing și compozitorul Marion Evans au fost, de asemenea, luați în considerare pentru a lucra la album; Bennett a confirmat că ședințele de înregistrare urmau să înceapă în scurt timp.
În ianuarie 2013, Evans a confirmat că va avea o parte considerabilă în crearea albumului, declarând: „În acest moment, nu știu cât de multe cântece vor fi pe CD, dar sunt sigur că vor fi patru sau cinci orchestre sau formații de dimensiuni diferite. [...] Așa funcționează această industrie.” În urma spectacolului realizat de Gaga și Bennett de la ultimul bal inaugural al președintelui Barack Obama, artista a anunțat în mod oficial albumul prin intermediul unei postări pe Twitter. Gaga a postat o fotografie în care apare alături de Bennett, dezvăluind titlul albumului ca fiind Cheek to Cheek. „Și aici sunt eu, alături de chipeșul meu partener. Pur și simplu nu pot să mai aștept până vom face acest album împreună, el e scumpul meu!” a fost mesajul pe care artista l-a postat, alături de imagine.
În septembrie 2013, Bennett a explicat faptul că cei doi au înregistrat „toate cântecele grozave și de calitate pentru album; George Gershwin, Cole Porter, Jerome Kern, Irving Berlin, piese ca acestea. Alături de o mare trupă swing și alți artiști jazz deosebiți.” În timpul unui interviu pentru ziarul Chicago Tribune, acesta a spus că scopul principal al materialului a fost acela de a introduce standarde jazz unui public mai tânăr, considerând că piesele alese sunt „pe placul tuturor” și „nemuritoare”. Gaga a declarat pentru ziarul The Daily Telegraph că în lansările anterioare, The Fame (2008), The Fame Monster (2009) și Born This Way (2011), aceasta nu a putut să își atingă potențialul maxim vocal. Artista a descris Cheek to Cheek ca fiind un album „rebel” și „eliberator”, putând astfel să cânte fără a se mai gândi la producătorii care ar dori să transforme cântecele pentru a fi potrivite pentru radio.
Bennett a spus că solista a compus o melodie originală pentru album, intitulată „Paradise”. Discul conținea, de asemenea, interpretări solo, precum și duete; Gaga a clarificat ulterior că albumul va conține numai standarde de jazz. Cântecele au fost selectate personal de Bennett și Gaga; cei doi au selectat melodii din Great American Songbook, printre care se numără „Anything Goes”, o melodie de Porter, „It Don't Mean a Thing (If It Ain't Got That Swing)” și „Sophisticated Lady” de Duke Ellington, „Lush Life” de Billy Strayhorn și „Cheek to Cheek” de Berlin.
Compunere și structură muzicală Deși proiectul se afla în discuții și în stadiul de dezvoltare încă din luna septembrie a anului 2012, ședințele de înregistrare au început abia în primăvara anului 2013, fiind amânate de intervenția chirurgicală la șold a lui Gaga și anularea turneului Born This Way Ball. Înregistrările au avut loc pe o perioadă de peste un an în New York City și au inclus muzicanți jazz asociați cu ambii artiști. Cvartetul lui Bennett a fost prezent, alcătuit din Mike Renzi, Gray Sargent, Harold Jones și Marshall Wood, precum și pianistul Tom Lanier. Pe lângă Evans, trompetistul de jazz Brian Newman, un vechi prieten și coleg a lui Gaga, a contribuit la album și a cântat alături de cvintetul său jazz din New York. Saxofonistul tenor Joe Lovano și flautistul Paul Horn au fost, de asemenea, cooptați în calitate de muzicanți.
Potrivit lui Gaga, Bennett și-a dorit ca ea să cânte diverse cântece, fiind impresionat de vocea ei în timpul interpretării melodiei „Lush Life”, cunoscuta piesă compusă de Billy Strayhorn care a fost înregistrată de-a lungul timpului de toată lumea, de la Nancy Wilson și Sarah Vaughan la Donna Summer și Linda Ronstadt. Gaga a explicat că s-a simțit emoționată în legătură cu înregistrările împreună cu Bennett. „Am vrut ca el să audă că am o voce de jazz autentică și că am studiat acest lucru.. Dacă el va auzi asta, sunt în regulă. Dacă el nu va auzi, înseamnă că nu am o voce de jazz autentică”, a adăugat solista. Inspirația pentru a cânta a provenit de la cântăreața jazz Amy Winehouse, care a decedat în luna iulie a anului 2011; Gaga a adăugat „M-am gândit la ea în fiecare zi pe care am petrecut-o în studio. Îmi doresc să mai fi fost printre noi. Avea muzica jazz până în măduva oaselor”. Cântecele au fost înregistrate cu o formație live, iar Gaga a solicitat ca studioul să aibă covoare pe podea în timpul procesului de înregistrare pentru a arăta ca un platou de filmare care ar putea fi fotografiat.
Pe albumul Cheek to Cheek, Gaga cântă solo în cântecele „Lush Life”, „Bang Bang (My Baby Shot Me Down)” și „Ev'ry Time We Say Goodbye”, în timp ce Bennett cântă solo în melodiile „Don't Wait Too Long” și „Sophisticated Lady”. Potrivit lui Gaga, „Lush Life” și „Sophisticated Lady” se completează una pe cealaltă; pentru Bennett, completarea a provenit din faptul că Duke Ellington a compus „Sophisticated Lady” și a colaborat ulterior alături de Strayhorn pentru „Lush Life”. Gaga a cântat „Lush Life” în corul școlii, însă abia la maturitate a înțeles semnificația versurilor despre eșec și suferință. În timpul înregistrărilor pentru Cheek to Cheek, artista s-a simțit tulburată emoțional pe fondul conflictelor profesionale și personale apărute în perioada albumului Artpop; Bennett a fost nevoit să o sprijine și să o ghideze pe tot parcursul procesului. Newman a afirmat că înregistrarea cântecului „Bang Bang (My Baby Shot Me Down)” a avut loc în timpul înregistrărilor pentru spectacolul duetului de la Lincoln Center. Gaga și-a informat muzicanții cu privire la interpretarea melodiei, iar pianistul Alex Smith a făcut aranjamentele muzicale necesare cu o noapte înainte de concert. Nu au avut loc repetiții pentru melodie, aceasta fiind înregistrată atunci când Gaga a cântat-o în fața publicului.
Prima piesă de pe album, „Anything Goes”, a fost înregistrată de Bennett alături de Count Basie și orchestra sa pentru albumul Strike Up the Band lansat în anul 1959. Gaga a descoperit melodia pentru prima oară la vârsta de treisprezece ani și a considerat că este un cântec haios cu „o energie foarte sexy și puternică, și asta numai pentru că ne distrăm atunci când o cântăm.” Versiunea pentru Cheek to Cheek îi surprinde pe Bennett și Gaga schimbând versuri între ei, fiind descrisă de Bobby Olivier de la ziarul The Star-Ledger drept „fină ca mătasea”. Silabele sunt pronunțate puternic de Gaga în sincopare pe măsură ce vibrato-ul ei completează vocea caracteristică de jazz și swing a lui Bennett. Oliver a adăugat, „vocea lui Gaga, atunci când este lipsită de surle și trâmbițe, înfățișează o atemporalitate ce se pretează bine acestui gen muzical.” „I Can't Give You Anything but Love” a fost compus prima dată în anul 1928 de Jimmy McHugh și Dorothy Fields pentru spectacolul Broadway Blackbirds of 1928. Versiunea albumului Cheek to Cheek începe cu sunete de cinele și o orgă electronică. Gaga alternează versurile pentru a cânta „Gee, I'd like to say you're looking swell, Tony” (ro.: „Măi să fie, aș vrea să spun că arăți elegant, Tony”), care se alătură mai apoi cu versul „Diamond bracelets Woolworth doesn't sell, Gaga” (ro.: „Brățările cu diamante Woolworth nu se mai vând, Gaga”). „Nature Boy” a fost lansat ca single pentru prima oară în anul 1948 de Cole, și a devenit un succes comercial pentru artist. Compus de excentricul textier eden ahbez, piesa vorbește despre „un băiat straniu, dar fermecător”, în timp ce instrumentația este alcătuită din flaute, tobe, și un aranjament orchestral. Fiind o versiune de bar, Gaga cântă cu un ton inspirat de vocea solistei Liza Minnelli, având o gamă vocală bazată pe respirație, fiind acompaniată de Bennett care o completează prin povestea întâlnirii personajului titular.
Lansare și copertă