Durușa este un sat în comuna Valea Chioarului din județul Maramureș, Transilvania, România.
Istoric Prima atestare documentară: 1733 (Durussa). Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localităților din Transilvania, București, Editura Academiei, 1967-1968.
Etimologie Etimologia numelui localității: din n.fam. Duruș (< n. pers. Dur, hipocorastic de la Todur (=Tudor), cf. n.p. srb. Dura, Duro + suf. -uș) + suf. top. -a. Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016.
Localitatea a fost înființată de un oarecare Duruș, iar neamul lui este, la începutul secolului al XXI-lea, cel mai numeros în sat. După Iorgu Iordan (1963), numele provine din tema dur- (a face dur, a da de-a dura; a durăi, a durui), la fel ca și top. Durăitoarea (Fălticeni), La Durăitori (Vatra Dornei), Duruitoarea (Bacău), Durăul (Piatra Neamț), Muncelul Durei (Roman)Iorgu Iordan, Toponimia românească, 1963, p. 56.; și Dealul Dura, toponim în jud. Maramureș, între Baia Mare și Tăuții Măgherăuș. După prof. univ. Vasile Frățilă (2016), numele derivă din Dur (hipocorastic de la Todur [=Tudor], cf. n.p. srb. Dura, Duro) + suf. -uș. Forma finală s-a obținut prin adăugarea sufixului toponimic -a. Prezența acestui sufix ne permite să emitem ipoteza că la originea oiconimului a stat un microtoponim local care a inclus antroponimul Duruș (de genul *Livada lui Duruș sau *Dealul lui Duruș), dat fiind faptul că acest sufix e dat, în general, oiconimelor care provin din microtoponime Dorin Ștef, Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2023.
Denumiri Din documentele aflate în arhivele statului din Baia Mare și Cluj, și mai precis din "Dicționarul istoric al localităților din Transilvania" întocmit de Coriolan Suciu, satul Durușa, începând din anul atestării 1694 și până în prezent, a avut mai multe denumiri, după cum urmează: 1694 - Durssa, 1733 - Durussa, 1750 - Durusa, 1760-1762 - Duruse, 1781 - Drusiana, Durefschdorff, Duruș, 1760-1762 - Duruse, 1800 - Durusa, 1850 - Dșarasze, 1854 - Durusza, Duruța, Durușa.
Demografie La recensământul din 2011, populația era de 67 locuitori.
Prezentare Durușa este un sat component al comunei Valea Chioarului incepând cu anul 1950, satul este situat în partea de Sud Sud-Vest a județului Maramureș, la o distanță de 4 km vest față de șoseaua Cluj - Baia Mare. Din punct de vedere geografic, satul este așezat în unitatea de relief cunoascută sub denumirea "Platoul calcaros Purcăreț" - Boiu Mare, în care domină o serie de vǎi și dealuri a cǎror altitudine medie, este de . Formele de relief specifice acestei unități sunt dealurile cu altitudine medie peste 400 metri; punctul cel mai înalt al zonei satului este Dealul Mâcârlău. Formele de relief au determinat ca satul sa aibă un singur drum principal. Suprafața totală a satului însumează 4,6 km², din care vatra satului ocupă efectiv 2 km²., iar hotarele satului sunt în suprafață de 814 ha.
Flora și fauna Flora și fauna din zona satului sunt bogate și diverse; la tot pasul se întâlnesc începand cu luna aprilie a fiecărui an o multitudine de specii din flora autohtonă, îndeosebi floarea paștelui, anglici, ghiocei, albăstrele, viorele, toporași, iar zona împădurită este bogată în vânat: căprioare, cerbi, mistreți, fazani, vulpi, iepuri. Pădurile din zona satului sunt din fag, stejar și mesteceni. Subsolul zonei satului este bogat în bentonită, piatră calcaroasă, mică și argilă. Din punct de vedere climatic, satul Durușa se încadrează în zona temperal continentală. În sat predomină următorii pomi fructiferi: mărul, părul, nucul, prunul.
Lectură suplimentară Monografia satului Durusa, judetul Maramures, Gheorghe Zah, Editura Romsver, Cluj-Napoca, 2001
Note
Durușa, Valea Chioarului