Marin (în ) este un sat în comuna Crasna din județul Sălaj, Transilvania, România.
Compendiu Marin este un sat din comuna Crasna, județul Sălaj. Din punct de vedere geografic este situat în depresiunea Silvaniei, la distanțe aproximativ egale de Măgura Șimleului, Munții Meseșului și Munții Plopișului. Are un relief colinar, format din culmi deluroase despărțite de Pârâul Marin. Altitudinea Marinului variază între 288 și 392 metri, iar suprafața totală a satului este de 1241,14 hectare. Ca întreg județul Sălaj, Marinul se încadrează în sectorul de climă continentală moderată. Vegetația este eterogenă, cu o gamă variată de formațiuni vegetale. Speciile silvice dominante sunt gorunul, cerul și carpenul. Pe alocuri apar și alte specii de foioase. Pădurile, în suprafață de 196 ha, sunt amplasate în împrejurimile satului.
Prima atestare documentară a satului Marin apare la 1458 însă urmele de locuire sunt mult mai vechi. Aici a fost descoperită o așezare neolitică, vestigii istorice aparținând civilizației dacice dar și fragmente ceramice din sec. XIII. Cea mai veche biserică din Marin datează de la 1598 și era din lemn. Astăzi există două locașuri de cult, unul aparținând Bisericii Ortodoxe, iar celălalt Bisericii Greco-Catolice. Recensământul din 2002 arată că, din totalul de 995 de cetățeni (populație stabilă) – 895 sunt ortodocși (89,9%), 97 greco-catolici (9,8%), doi baptiști (0,2%) și un penticostal (0,1%).
Cea mai veche mențiune scrisă despre învățământul din Marin este din anul 1830, când aici exista o școală confesională greco-catolică, cu o singură sală de clasă. Astăzi există o școală generală cu învățământ primar și gimnazial, modernizată. În ultimele decenii, Marinul și-a prezentat valoroasele costume populare, cântecele, jocurile populare și tradițiile locale în spectacole și concursuri, prin diversele ansambluri culturale care au activat și activează și astăzi în localitate. Marinul este acum un sat modern, cu infrastructură corespunzătoare secolului XXI: drumuri asfaltate și pietruite, internet, telefonie mobilă și fixă, apă curentă.
Oricine ajunge în Marin este impresionat de frumusețea acestor locuri. Satul se înfățișează ca o imensă livadă de prun; este înconjurat de păduri, pajiști și vii, iar în planul îndepărtat se dezvăluie culmile muntoase ale Sălajului. O mare de verdeață, aer proaspăt și înmiresmat, oameni harnici și generoși, o combinație fericită de tradiție și modernitate, un loc binecuvântat.
Amplasare geografică. Suprafață stanga|200px|miniatura|Satul Marin în anul 1964 - fotografie făcută din Dealul Peceiului
dreapta|200px|miniatura|Satul Marin, judeţul Sălaj (2008). Fotografie făcută din partea vestică a satului
Marinul este situat în Depresiunea Silvaniei, la distanțe aproximativ egale de Măgura Șimleului, Munții Meseșului și Munții Plopișului. Are un relief colinar, format din culmi deluroase despărțite de pârâul Marin. Satul este amplasat pe două dealuri, unul cu expoziție nordică, iar celălalt cu expoziție sudică. Cei doi versanți sunt uniți printr-o coastă de deal, situată în partea de vest a satului. Înspre răsărit, dealurile sunt deschise, dând posibilitatea scurgerii apelor spre Râul Crasna.
Altitudinea Marinului variază între 288 de metri, lângă Biserica Ortodoxă „Sfinții Mihail și Gavril”, și 392 de metri, la Colțul Hireazului. Casele situate la cea mai mare altitudine sunt cele de la “Muscănești” – 378,5 m.
Suprafața totală a Marinului este de 1241,14 hectare, din care intravilan 142,7 ha, iar extravilan 1098,44 ha.
Încadrare administrativă Din punct de vedere administrativ, Marinul face parte din județul Sălaj, comuna Crasna. La sud-est se învecinează cu satul Peceiu, la sud cu satul Bănișor, la sud-vest cu satele Ban și Fizeș, la vest cu Valcău de Jos, iar la nord cu cătunul Ratovei și cu satul Huseni. Primarul comunei Crasna este juristul Emeric POP.
Căi de comunicație Marinul se găsește la 3 km de localitatea Bănișor, 7 km față de Crasna și 4 km față de Valcău de Jos. Cele mai apropiate gări CFR sunt la Șimleu-Silvaniei (22 km), Zalău (29 km) și Ciucea (30 km). Drumul Marin - Crasna este situat de-a lungul albiei minore a pârâului, iar lucrările de asfaltare au început în luna iunie 2008. Finalizarea și inaugurarea au avut loc la data de 21 noiembrie 2008. În perioada 2006-2007, au fost pietruite drumurile spre Valcău de Jos și Bănișor. Ape Pârâul Marin are două brațe, unul principal care pornește dinspre partea de vest a satului, din locul numit Fundătură, și unul secundar care se formează în partea de sud a satului, numit Băcușe. Locul de întâlnire a celor două ramificații este în apropierea Bisericii Ortodoxe “Sfinții Mihail și Gavril”. Pârâul străbate satul continuându-și drumul circa 6 km printre cele două dealuri, pe hotarele Marinului și ale Crasnei, până se varsă în râul Crasna, cel de-al doilea râu important al județului. În timpul verii, Valea Marinului seacă, de cele mai multe ori. Până în anii ’80, ploile torențiale abundente scoteau apele văii din albie, inundând atât satul cât și hotarul. În cea de-a doua jumătate a secolului trecut, s-au înregistrat mari pagube materiale datorită inundațiilor din 1970 și 1975. După lucrările de reabilitare a albiei pârâului, din perioada anilor ’80, apele nu au mai ieșit din matcă. Cadrul natural Solul predominant este brun de pădure podzolit (slab și mediu)Atlasul Climatologic al Republicii Socialiste România, 1966. Editura Academiei, București.200px|miniatura|dreapta|Iarna la Marin - Pădurea Grumii
Ecosistemele naturale și seminaturale ocupă un procent important din suprafața totală a satului. Acestea sunt în general de tip forestier și constituie habitatul natural pentru majoritatea speciilor de păsări și animale sălbatice care reprezintă fauna Marinului.
Speciile silvice dominante sunt gorunul, cerul și carpenul. Pe alocuri apar și alte specii de foioase. Pădurile, în suprafață de 196 ha, sunt amplasate în împrejurimile satului, în partea sudică, vestică și nordică. Distanța față de sat este foarte variabilă: dacă partea de vest se situează la aproape un kilometru de pădure, grupul de case de la “Muscănești” se află la liziera pădurii.
Ca întreg județul Sălaj, Marinul se încadrează în sectorul de climă continentală moderată. Masele de aer dominante sunt cele vestice, cu componentele lor sud-vestice și nord-vestice. Masele de aer nordice și nord-estice pătrund mai rar, ele fiind împiedicate de lanțul Carpaților Orientali.
Denumire La 1458, localitatea apare sub denumirea de Máron, 1497 – Maróny, 1733 – Marinul, 1760-1762 – Máron, 1850 – Márin, 1854 – 1918 – Máron, 1918 - prezent – MarinSuciu, C., 1967. Dicționar istoric al localităților din Transilvania, vol. I A-N. Editura Academiei RSR, București.. Există cel puțin trei variante cu privire la etimologia cuvântului. Una dintre ele sugerează că denumirea ar fi inspirată de la zmeurișurile care existau pe colinele Marinului în vechime și care în limba maghiară se numesc „málnas”. Alte surse susțin că originea denumirii satului vine de la ungurescul “malom”, adică “moară”, însă niciun document nu atestă prezența vreunei mori în satul MarinMór, P., 1902. Szilágy vármegze monographiája, vol. IV, Budapesta, p. 51.. În sfârșit, cea de-a treia variantă evidențiază originea slavă a denumirii “marati”, cu sensul de “a murdări” făcându-se aluzie la solul negru argilos și lipicios caracteristic zoneiWikipedia, enciclopedia liberă, Crasna-Sălaj..
Scurt istoric. Populație Prima atestare documentară a satului Marin apare la 1458. Acest an este însă departe de a putea indica momentul înjghebării lui ca o comunitate distinctă de oameni. În general, atestarea documentară a satelor este legată de intrarea lor în circuitul juridic al proprietății feudale garantate de stat. În cazul Marinului, cele mai vechi urme de locuire datează încă din neolitic – epoca pietrei șlefuite și perforateBăcueț, D., 2001. Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000. A XXXV-a sesiune națională de rapoarte arheologice. Suceava, 23-27 mai 2001, p. 139.. Aici a fost descoperită o așezare neolitică în urma unor cercetări de suprafață efectuate în anul 1999. Situl se găsește în partea stângă a drumului Crasna-Marin, la aproximativ 1,5 km de Marin. La circa 0,4 m adâncime în sol a fost săpată o locuință în solul galben. Complexul se prezintă sub forma literei L. Parțial, locuința a fost săpată în steril, iar restul a fost ridicată pe tălpi de lemn. Pe latura sudică a complexului a fost surprinsă intrarea. În același loc, la adâncimea de 0,85 m în sol s-a găsit o construcție anexă, în formă dreptunghiulară, cu lățimea de aproximativ 1 m. În așezarea respectivă au fost descoperite câteva fragmente ceramice mărunte. Cele două complexe au fost încadrate din punct de vedere cronologic în perioada neolitică, însă materialul arheologic destul de sărac îngreunează o încadrare foarte riguroasă.
În anul 1969, cercetările colectivului de specialiști de la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău scot la suprafață, pe teritoriul Marinului, vestigii istorice aparținând civilizației dacice Pop, H., 1997. The repertoire of discoveries from the roman age beyound the limes on the territory of Sălaj county (2nd – 4th centuries A.D.). Acta MVSEI POROLISSENSIS, XXI, p. 471. Repertoriul de descoperiri din epoca dacică. Acta MVSEI POROLISSENSIS, XXI, p. 13.. La circa 1300 m spre vest de centrul satului Marin se află dealul numit „Dâmbul Lăcuțului”. De pe vârful acestui deal au fost culese câteva fragmente ceramice și bucăți de chirpici. Fragmentele ceramice, lucrate cu mâna și ornamentate cu brâu alveolar și un fragment de fructieră lucrat la roată dintr-o pastă fină cenușie, nisipoasă, aparțin civilizației dacice clasice (sec. III-IV d. Hr).
În “Campania 2000” a Muzeului de Istorie și Artă din Zalău s-au găsit, în vatra veche a satului, pe șes, fragmente ceramice care țin de o locuire. Cercetătorii zălăuani susțin că satul s-ar putea să fi fost distrus de tătari, în invaziile acestora din sec. XIII .
Anul 1458, când apare prima informație scrisă despre existența satului Marin, coincide cu urcarea pe tronul Ungariei a regelui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara. Cei dintâi proprietari latifundiari ai satului Marin atestați documentar au fost membrii familiei Bánffy Monografia Comitatului Sălaj de Petri Mör (1902). La 11 martie 1458, regele donează Marinul pentru „veșnicie” lui Bánffy Ștefan și fiilor acestuia (Ladislau, Ioan, Gheorghe, Andrei și Mihai); pe urmă, Martin de Nușfalău, fiul lui Mihai Bánffy primește moșia și satul Marin pentru serviciile de credință aduse. În 1497, Bánffy Ladislau dă Marinul în schimbul unei moșii din alt comitat lui Bánffy Ioan.
În anul 1508, personalități de seamă sunt nominalizate ca stăpâni ai satului Marin și anume: Bánffy János, Bathory Ștefan și Bánffy Sofia. Cea din urmă devine stăpână pe un sfert de moșie. Bathory Ștefan și Bánffy János, având motive temeinice, oferă ca și cadou moșia Marinului călugărilor de la Mănăstirea din Nușfalău, în schimbul unor obligații liturgice. Aceștia au primit odată cu moșia și dreptul de paloș, adică dreptul de a condamna la moarte pe domeniul lor. Această donație a fost confirmată la 3 mai 1530 de regele Ioan Zápolya. La data de 22 mai 1530, conventul din Cluj-Mănăștur întabulează moșia Marinului călugărilor de la Nușfalău. Regina Elisabeta îi scutește pe iobagii din Marin de dări față de călugări. Aceeași sursă precizează că “în 1566, regele Ioan al II-lea cedează o parte a moșiei Marinului, baronului Bánffy Ștefan. La 3 mai 1563, regele Mathia dă Marinul, Bathoreștilor. Mănăstirea o dăduse mai înainte”.
Voievodul Transilvaniei, Bathory Ștefan (1571-1575) încheie un contract, în anul 1571, cu Bathory Kristóf, baronul Bánfi Lupu și Bánffy Kristóf, cu privire la împărțirea moșiei Marin. În 1575, se menționează că Nagy Petru de Cuzdrioara (localitate lângă orașul Dej) se împotrivește împărțirii acestei moșii baronului Bánfi Paul.