thumb|upright=1.1|Năstase cu soția și fiul său în 1992 thumb|upright=1.1|Năstase jucând tenis cu fostul președinte american George H. W. Bush în București în 1995
Adrian Năstase (n. 22 iunie 1950, București, Republica Socialistă România) este un politician social-democrat român, profesor de drept public internațional.Adrian Năstase nu mai este profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității din București | adevarul.ro Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 și 2004-2006, din partea FDSN/PDSR, respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost cel de-al 59-lea prim-ministru al României.
La alegerile prezidențiale din 2004 a fost candidatul Partidului Social Democrat la funcția de șef al statului. În al doilea tur de scrutin a fost învins de candidatul Alianței Dreptate și Adevăr (DA), Traian Băsescu.
La 15 martie 2006, a demisionat de la conducerea Camerei Deputaților Ședința Camerei Deputaților din 16 martie 2006 , cdep.ro în contextul unor acuzații de corupție. La alegerile legislative din 2008 a obținut un nou mandat de deputat, în colegiul uninominal Mizil din județul Prahova, din partea PSD.
În anul 2012, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru corupție, iar în 2014 a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și șantaj.
Biografie Familia Adrian Năstase s-a născut la data de 22 iunie 1950. Conform unui serial publicat în anul 2004 de săptămânalul comunității românești din New York, Adrian Năstase s-a născut în București într-o familie care provenea din satul Hanul-de-Pământ, comuna Tărtășești, Dâmbovița. Tatăl său, Marin Năstase, a fost ofițer în Armata Regală a României, decorat de Regele Mihai cu „Steaua României” și scos din armată după instaurarea regimului comunist în România. Marin Năstase și familia sa au fost evacuați din casa pe care o dețineau în Colentina, în urma solicitării unui secretar PCR. Marin Năstase a devenit student la Politehnica din București între 1941 și 1945.S-a înscris în PCR în 1968. În anii 1970 Marin Năstase a devenit director în Ministerul Învățământului. Din căsătoria lui Marin Năstase cu Elena Dragomirescu au rezultat doi copii, Adrian și Dana. Cei doi au copilărit în Colentina, după care întreaga familie s-a mutat în Cartierul Primăverii, recunoscut drept cartierul elitei comuniste de la acea vreme.carti.itarea.orgportalulrevolutiei.ro, Aurel Sergiu Marinescu, O istorie adevărată: Năstase Scatiu, text reprodus din ziarul „New York Magazin”, septembrie 2004. Despre viața în Colentina, Adrian Năstase menționa „Eu am trăit în Colentina, am trăit lucrurile astea, știu să înjur, știu să mă bat, am trăit și printre țigani. Acolo, în Colentina, unde stăteam eu, am trăit printre ei și m-am bătut cu ei, m-am înjurat cu ei, nu era o viață foarte simplă în cartierul acela.” Năstase și-a petrecut vacanțele la Tărtășești, județul Dâmbovița, alături de bunici și de unchiul său, pe care îi ajuta la crescutul albinelor.
Marin Năstase a făcut parte din delegația Partidului Muncitoresc Român, care fusese invitată în anul 1957 să participe la sărbătorirea a 40 de ani de la Revoluția din Octombrie. Din cauza vremii nefavorabile și a unor greșeli de pilotaj, avionul sovietic IL- 14 care transporta delegația română s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, lângă Moscova. În accident au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa și trei membri ai echipajului. Din accident, în afară de Marin Năstase au mai scăpat cu viață și alte persoane importante din delegație, între care Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica, Leonte Răutu, Ștefan Voitec, Ștefan Voicu și Alexandru Moghioroș).
Pictorul Vasile Grigore a fost unchiul lui Adrian Năstase.A murit pictorul Vasile Grigore
Perioada tinereții Adrian Năstase a urmat cursurile liceului Nicolae Bălcescu (acum Colegiul Național Sfântul Sava). În perioada liceului a publicat în revista Magazin Istoric unele articole legate de istoria Banatului. În 2004, împreună cu foști colegi din liceu, Adrian Năstase a fondat „Asociatia pentru păstrarea tradițiilor de la Sf. Sava”, entitate care oferă burse elevilor liceului proveniți din familii cu venituri modeste.
Apoi a urmat cursurile Universității București, absolvind atât Facultatea de Drept cât și Facultatea de Sociologie (1978). Conform propriilor relatări, a obținut doar note de 10, cu excepția disciplinelor Drept roman și Drept administrativ, la care a obținut note de 9. După terminarea studiilor, a fost încadrat timp de două luni la Ministerul Afacerilor Externe, Direcția Protocol. A fost trimis „în producție” la Ministerul Comerțului Exterior, iar după aceea s-a angajat la Institutul de Studii Juridice, unde va activa din 1974 până în 1989. Aici a ajuns lider de sindicat. În 1984 a fost director de studii la Institutul Internațional pentru Drepturile Omului „René Cassin” din Strasbourg, iar apoi ajunge vicepreședinte al Asociației Profesorilor și Cercetătorilor în Drepturile Omului, fapt care îi va atrage reproșuri din partea autorităților române, pierzându-și dreptul la viză pentru țările occidentale. În 1987 a obținut titlul de doctor în Drept Internațional din partea Universității București.
În perioada studenției s-a căsătorit cu Ilinca Preoteasa, fiica lui Grigore Preoteasa, fost ministru de externe al României. Grigore Preoteasa decedase în 1957. După desfacerea primei căsătorii, în 31 iulie 1985 s-a căsătorit cu Daniela Miculescu, fiica lui Angelo Miculescu, fost ministru și vicepremier în România socialistă, în perioada aceea ambasador la Beijing. Din căsnicia lor, cei doi au avut doi fii, Andrei (n. 12 februarie 1986) și Mihnea (n. 23 iunie 1993).
Cariera politică după 1989 A fost ales pentru prima dată în Camera Deputaților din partea Frontului Salvării Naționale în 9 iunie 1990. A activat ca deputat până la data de 31 iulie 1990, atunci când și-a dat demisia, legea prevăzând ca incompatibilă calitatea de membru al unui partid politic cu cea de ministru de Externe. Mandatul vacant de deputat a fost preluat de Smaranda Eugenia Ionescu.
La 28 iunie 1990 a fost numit Ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Petre Roman II, păstrându-și portofoliul în guvernele Petre Roman III și Theodor Stolojan (până la 19 noiembrie 1992). Numirea sa, la propunerea lui Dan Iosif, a survenit după mineriada din 13-15 iunie 1990, când a fost căutată o formulă politică pentru evitarea proiectării unei imagini de neocomunism asupra Guvernului. În calitate de ministru de Externe, a creat prima direcție din Guvernul României care avea ca sarcină românii din străinătate. Năstase a fost prezent în Consiliul de Securitate al ONU, a cărui președinție a fost deținută de România în noiembrie 1991. Perioada a fost marcată pe plan extern de Războiul din Kuweit, de criza din Iugoslavia, dar și de alegerea unui nou secretar al ONU.
În 1992, se produce scindarea FSN în urma convenției din martie 1992, la care Petre Roman a fost ales președinte al partidului. Ion Iliescu și susținătorii săi, printre care și Adrian Năstase, vor forma Frontul Democrat al Salvării Naționale (FDSN), formațiune politică ce va câștiga alegerile legislative și prezidențiale din 1992. FDSN își va schimba numele în PDSR și apoi în PSD, păstrându-și orientarea social-democrată.
În 1992, a fost reales în Camera Deputaților ca membru al Frontului Democratic al Salvării Naționale și a îndeplinit funcția de Președinte al Camerei Deputaților. Între 1992 și 1996 a fost de asemenea președinte executiv al Partidului Democrației Sociale din România (PDSR, fostul FDSN).
După pierderea de către PDSR a alegerilor din 1996, Năstase a devenit liderul gupului parlamentar de opoziție al PDSR, vice-președinte al Parlamentului, membru al Biroului Permanent și membru al delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
După victoria PDSR din alegerile legislative din 2000 și realegerea lui Ion Iliescu ca Președinte al României, Năstase a fost ales președinte al PDSR, care curând și-a schimbat denumirea în Partidul Social Democrat (PSD) după ce a fuzionat cu un alt partid. Năstase a rămas președintele PSD până în aprilie 2005 când a fost înlocuit de fostul ministru de externe Mircea Geoană la Congresul Partidului. La același congres, Năstase a fost ales ca președinte executiv al PSD, a doua funcție ca importanță în partid.
Mandatul de prim-ministru Cabinetul Năstase a fost votat de Parlament în 28 decembrie 2000, după desemnarea lui Adrian Năstase ca prim-ministru de către președintele Ion Iliescu. Năstase a deținut această funcție în timp ce era președinte al PSD. Mandatul său de 4 ani ca prim-ministru a fost caracterizat de o stabilitate politică fără precedent în perioada post-comunistă, de creștere economică (cea mai mare de la revoluție), de o politică externă puternic orientată către vest (Occident). În 2001, presa și câțiva politicieni ai opoziției au criticat o atribuită relație apropiată a acestuia cu agentul de securitate Ristea Priboi. România a aderat la NATO și concomitent a trimis trupe de suport a eforturilor internaționale în Balcani, Afganistan și Irak. thumb|175px|Adrian Năstase cu George W. Bush Guvernul său a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a emis pachetele de legi pentru îndeplinirea reformelor legislative și sociale solicitate de aderarea la UE, prevăzute să aibă loc în 2007 sau 2008. Guvernul său a negociat cu succes ridicarea vizelor pentru cetățenii români care călătoreau în Spațiul Schengen.
Privatizarea marilor companii de stat a continuat, cu vânzarea companiei Sidex Galați către compania indiană Ispat și a companiei Petrom către OMV, o companie austriacă. Au existat unele voci care afirmau că vânzarea companiei Petrom a fost realizată la un preț mult prea mic, dar și unele care afirmau că privatizarea a fost o afacere bună pentru statul român care încasează taxe și impozite destul de mari Muieti-s dolarii?, 6 septembrie 2013, 30 iulie 2014 și pentru că austrieci au asigurat 20.000 de locuri de muncă Companii salvate de la moartea. Privatizări de succes în România, 15 iunie 2013, 30 iulie 2014.
Inflația a scăzut puternic iar leul românesc a devenit mai puternic. Totuși, criticii obișnuiți ai acelor timpuri au arătat că asta s-ar fi întâmplat doar din cauza influxului puternic de valută în România de la românii care munceau în afară. PIB-ul a crescut de asemenea substanțial în fiecare an din mandatul său, cu o creștere de 8,3% în 2004, cel mai mare din regiune. Media salariilor a crescut de asemenea, deși nu a atins nivelul creșterii economice. De exemplu, în 2004, salariile au crescut cu 10,5% cu o inflație de 9,2%, asta însemnând o creștere a veniturilor reală de doar 1.2%, într-un an cu o creștere a PIB-ului cu 7%.
Aceleași critici de la începutul anilor 2000, susținători ai opoziției de dreapta, apreciau că Guvernul Năstase nu ar fi făcut modificări substanțiale în mai multe aspecte din societatea românescă, precum politica agricolă (aproximativ 42% din români continuând să lucreze în agricultură, în comparație cu doar 3% în Franța sau 19% în Polonia). Criticii au mai arătat că creșterea economică nu era distribuită între clasele sociale, iar procentul de cetățeni care trăiau sub limita de sărăcie a rămas înalt, în special în zonele rurale.
Deși inițial guvernul a luat măsuri pentru reformarea justiției, guvernul a fost de multe ori criticat, inclusiv de UE pentru că nu ar fi reușit să combată corupția puternic răspândită, inclusiv la nivelurile superioare ale puterii.
Candidatura la președinție din 2004 Alegerile prezidențiale din 2004 au reprezentat sfârșitul celui de-al doilea mandat de președinte al lui Ion Iliescu, care conform constituției nu mai putea candida. PSD-ul l-a ales pe Năstase să candideze la funcția de președinte. Acesta a candidat alături de ministrul de externe Mircea Geoană, care urma să devină prim-ministru dacă alegerile erau câștigate.