„Dănilă Prepeleac” este o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista Convorbiri literare din Iași.Alexandru Teodorescu, „Ion Creangă”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 236. Narațiunea are o temă cu origini în folclorul românesc și este structurată în jurul a două întâmplări. În prima parte, eroul țărănesc eponim, prezentat de autor ca fiind sărac, leneș și prostănac, își dovedește incompetența și lipsa de prevedere într-o serie de trocuri dezavantajoase, ceea ce face ca să obțină în final o pungă goală în schimbul unei perechi de boi. Cea de-a doua parte a textului prezintă aventurile lui Dănilă într-o pădure din apropierea satului, unde acesta se hotărăște să devină pustnic, neștiind că acel teritoriu era stăpânit de o oaste de diavoli. Confruntat cu aceasta, el supraviețuiește mai multor provocări prin păcălirea dracilor și, cu toate că își pierde un ochi din cauza blestemelor demonice, devine posesorul unei averi uriașe acordate de însuși Satan (Scaraoschi).Alexandru Dima, „Asupra caracterului folcloric al lui «Dănilă Prepeleac»”, în Revista Fundațiilor Regale, anul IX, nr. 7, 1 iulie 1942, p. 144.

Povestea prezintă rolul experienței în viața omului și necesitatea depășirii cât mai multor încercări pentru a căpăta mai multă minte.Alexandru Piru, „Prefață” la vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XI. Considerată o mostră de umor românesc din secolul al XIX-lea, „Dănilă Prepeleac” a atras atenția criticilor literari prin limbajul său ingenios și prin trăsăturile definitorii ale personajelor principale, preluând temele sale principale din folclorul european. Ea a inspirat, de asemenea, și alte lucrări, precum filmul omonim realizat în 1996 de regizorul moldovean Tudor Tătaru.Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 54.

Rezumat

Într-un sat trăiau odată doi frați: cel mai mare era harnic și bogat, în timp ce mezinul (poreclit Dănilă Prepeleac) era leneș, fără minte și sărac și împrumuta permanent de la rudele sale tot ce îi lipsea de pe lângă casă. Bătut la cap de nevasta sa zgârcită, fratele mai mare îl sfătuiește pe Dănilă să meargă la târg și să-și vândă singura avere: o pereche de boi tineri și puternici, iar cu banii obținuți să-și cumpere niște boi mai mici și un car. Fratele mai mic se duce cu boii la târg, dar pe drum realizează o serie de schimburi inechitabile, motivate parțial de naivitatea și de indolența sa. Astfel, el își dă boii care se smuceau permanent unui trecător în schimbul unui car care mergea ușor la vale. Ajuns la un deal, Dănilă nu mai poate urni carul, așa că i-l cedează unui alt trecător pentru o capră. Nici acest schimb nu-l mulțumește deoarece capra se smucea în toate părțile, așa că o dă unui alt trecător în schimbul unui gânsac. Țipetele păsării îl asurzesc așa că, odată ajuns la târg, Dănilă o schimbă pe o pungă goală. Analizând întreg lanțul de întâmplări care l-au făcut să schimbe o pereche de boi pe un obiect inutil, el concluzionează că „parcă dracul mi-a luat mințile”.Ion Creangă, „Dănilă Prepeleac”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 33.

Întors acasă, Dănilă îi cere fratelui său mai mare să-i mai împrumute încă o dată carul cu boi pentru a aduce lemne de foc din pădure. El așază neatent carul cu boi sub un copac pe care începe să-l taie; arborele cade drept peste car și-l sfarmă, iar boii sunt uciși. Se gândește să-i spună fratelui său o minciună și să-i împrumute iapa pentru a fugi cu ea în lume, dar se rătăcește prin pădure și ajunge pe malul unui lac unde vede niște lișițe. Aruncă cu toporul către ele, sperând să prindă vreuna pe care să o ducă fratelui său pe post de cadou, dar păsările zboară, iar toporul cade pe fundul apei. Ajuns acasă, îi spune fratelui o minciună că boii s-ar fi blocat în noroiul din pădure și îl roagă să-i împrumute iapa pentru a-i scoate de acolo. Fratele său îl refuză furios, spunându-i lui Dănilă că ar trebui să devină călugăr, iar nu să trăiască în lume pentru a-i necăji pe oameni. La plecare, mezinul îi fură fratelui său iapa și o secure și pleacă la heleșteu pentru a-și căuta toporul.

Ajuns în pădure, Prepeleac se gândește să pună în aplicare sfatul fratelui său și se hotărăște să construiască o mănăstire. În timp ce alegea copacii pe care să-i taie, iese un drac din heleșteu și-l întreabă ce intenționează să facă. Creatura este îngrozită de planul său și, după ce încearcă în zadar să-i explice ca pădurea și iazul sunt ale dracilor, îl anunță pe Scaraoschi (căpetenia dracilor), care-i trimite lui Dănilă un sac cu bani pentru a-l convinge să plece. Căpetenia dracilor se răzgândește însă și trimite un alt drac care să-l provoace pe om la o întrecere care să decidă cine va fi câștigătorul banilor. Au loc patru probe. Mai întâi, dracul înconjoară iazul de trei ori, cu iapa în spinare, în timp ce Dănilă străbate călare aceeași distanță, pretinzând că a cărat iapa între picioare. Prepeleac refuză să participe la următoarele două probe și se folosește de șiretlicuri, punându-l pe drac să se întreacă la fugă cu un iepure (zicând că acela este „copilul meu cel mai mic”) și să se lupte cu un urs (despre care spune că este „un unchiu bătrân de 999 de ani și 52 de săptămâni”). Urmează o întrecere de chiuituri în care dracul chiuie de se cutremură pământul, răsună văile și clocotesc mările. Nepărând a fi impresionat, țăranul îl avertizează pe drac că țipătul său îl va asurzi și-i va distruge creierul, așa că-l leagă cu un ștergar la ochi și la urechi după care îl lovește în mod repetat peste tâmplă cu un ciomag de stejar, pretinzând că acesta ar fi efectul chiuiturilor sale. Creatura se întoarce îngrozită în Iad.

Scaraoschi îl trimite furios pe un alt drac, care-l provoacă pe Prepeleac la un concurs de aruncat buzduganul. Diavolul aruncă buzduganul atât de sus, încât nu se mai vede, și apare abia după trei zile, înfingându-se în fundul Pământului. Dănilă îi spune dracului că va arunca buzduganul pe Lună, unde „frații săi” îl vor prinde deoarece „mare nevoie mai au de fer, ca să-și potcovească caii”.Ion Creangă, „Dănilă Prepeleac”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 41. Diavolul se sperie și îi ia buzduganul din mână, spunând că acesta e o „moștenire de la strămoșul nostru”, apoi se întoarce în iaz. Satana cere un alt voluntar care să se întreacă cu țăranul la un concurs de blesteme. Dracul afurisește atât de tare încât omului îi pocnește un ochi (fapt descris de narator ca o pedeapsă pentru păcatele lui Prepeleac).Ion Creangă, „Dănilă Prepeleac”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 42. Personajul rănit îi spune apoi adversarului că blestemele moștenite de la strămoșii săi sunt acasă, așa că este dus în spate acolo, împreună cu sacul cu bani. Dănilă își cheamă soția și copiii să iasă afară cu blestemele părintești, precizând că acestea sunt ragila și pieptenii pentru câlți. Numeroșii săi copii se năpustesc asupra diavolului și încep să-l scarmene. Creatura rănită și îngrozită fuge, în timp ce Dănilă este lăsat să se bucure de comoară „până la adânci bătrânețe”.

Scriere și publicare Un rol important în începerea activității literare a lui Ion Creangă l-a avut prietenia cu poetul Mihai Eminescu. Cei doi s-au cunoscut la începutul anului 1875, când Eminescu (revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui) a fost numit în comisia de examinare a cărților didactice din Iași.Alexandru Piru, „Tabel cronologic”, în vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XXVII. Ion Creangă era la acel moment institutor la Școala primară de băieți nr. 2 din cartierul ieșean Păcurari și publicase în colaborare Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară (1868) și Învățătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive (1871).George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, p. 178. Eminescu l-a introdus pe Creangă în cenaclul Junimea și l-a îndemnat să scrie,George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, pp. 179–180.} iar în același an i-au fost publicate în Convorbiri literare poveștile „Soacra cu trei nurori” (1 octombrie 1875) și „Capra cu trei iezi” (1 decembrie 1875).George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, pp. 184–186.

Ion Creangă a fost bine primit la Junimea, fiind proclamat „scriitor poporal”, iar criticul Titu Maiorescu (ce era în acea perioadă ministru al cultelor și instrucțiunii publice în guvernul condus de Lascăr Catargiu) afirmă că scrierile lui „sunt o adevărată îmbogățire a literaturei noastre”.George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, p. 186.

Povestea „Dănilă Prepeleac” a fost publicată în numărul din 1 martie 1876 al revistei Convorbiri literare din Iași (anul IX (1 aprilie 1875 – 1 martie 1876), nr. 12, 1 martie 1876, pp. 453–460). Prima publicare a poveștii în volum a avut loc abia în anul 1890, după moartea scriitorului, când editorul Herșcu Goldner din Iași a tipărit Scrierile lui Ion Creangă, vol. I, cu o prefață de A.D. Xenopol și o biografie a autorului de Grigore I. Alexandrescu.Alexandru Piru, „Tabel cronologic”, în vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XIX.

Analizând această poveste, unii istorici literari au presupus că întâmplările din această poveste își au originea în fapte reale petrecute în trecut și cunoscute de scriitor. Astfel, Dănilă Prepeleac este considerat de criticul Ion Rotaru a fi „humuleșteanul slab de minte și tare de vârtute, dintre aceia cu care, ne spune bunicul David din Pipirig, Ciubuc Clopotariul făcuse o mare avere. Este omul care umple casa de copii, muncește cât șaptesprezece, dar întreprinde niște afaceri negustorești lamentabile, ajungând de la o pereche de boi de-a mai mare dragul să-i privești la o pungă goală. O dată lovit cu capul de pragul de sus, țăranul cu mintea înceată, asemenea lui Oșlobanu și lui Trăsnea, devine însă dintr-odată deștept, mai deștept chiar decât dracul”.Ion Rotaru, „Prefață” la vol. Ion Creangă, Amintiri din copilărie. Povești și povestiri, ediția a II-a, Editura Ion Creangă, București, 1984, pp. 9–10.

Titlu

Prepeleac este un cuvânt românesc de origine necertificată, desemnând un stâlp subțire de lemn asemănător unui cuier. El este folosit în societatea rurală fie pentru stivuirea fânului (după o metodă tradițională, în care stâlpul se află deasupra și în mijlocul grămezii rotunjite de fân) sau pentru uscarea oalelor din ceramică abia realizate.Aurora Chioreanu, Gheorghe Rădulescu, Mic Dicționar Enciclopedic, ediția a II-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, p. 771. Mircea Braga, glosar și postfață la Ion Creangă, Povești și povestiri, Editura Minerva, București, 1987, p. 194.

Povestea poartă numele personajului său principal. Cuvântul Dănilă este fie un cuvânt hipocoristic (numele personal Dan, care își schimbă forma după ce i s-a adăugat sufixul diminutival -ilă, pentru a arăta o relație de afecțiune), fie o versiune învechită a numelui Daniel (asemănător cu Danilo).Cristian Ionescu, Dicționar de onomastică, Editura Elion, București, 2001, pp. 123–124. După cum scrie Ion Creangă într-un fragment din poveste, Prepeleac este porecla personajului, pentru că un prepeleac era singurul lucru de pe lângă casă pe care-l făcuse cu mâna lui.

Influențe folclorice