200px|miniatura|dreapta|Regina Izabela a Israelului într-o pictură de John Liston Byam Shaw, 1896 Izabela (în ebraică: אִיזֶבֶל / אִיזָבֶל Izevel sau Izavel, secolul al IX-lea î.Hr.) a fost o principesă feniciană, despre care Biblia ebraică (Regi I, 16:31) povestește că era fiica regelui Ishbaal (Etbaal) al Sidonului și soția regelui Ahab (Ahav) al Israelului.

După narațiunea biblică, Izabela l-a ațâțat pe soțul ei, Ahab, să părăsească cultul lui Iahve și să încurajeze în schimb cultele zeilor Baal și Așera. Izabela i-a prigonit pe prorocii lui Yahve și a fabricat dovezi de blasfemie împotriva unui proprietar nevinovat de pământ care refuzase să-și vândă moșia regelui Ahav. Din pricina ei acel om a fost executat.Pentru aceste fapte interpretate ca îndreptate împotriva lui Dumnezeu, Izabela a fost pedepsită crunt - prin azvârlirea ei pe fereastră de către oamenii de la curtea regelui și sfârtecarea trupului ei de către câini.

Numele Izabelei a fost asociat cu falșii proroci.

Numele Critica textuală a Bibliei a atras atenția că masoreții evrei (nakdanim) care au stabilit pronunțarea vocalelor din numele reginei ar fi ales intenționat pronunțarea Izevel, care îl leagă cu concepte de natură negativă, în cazul acesta, cuvântul ebraic zevel, care înseamnă „gunoi”. De fapt, se consideră că, la origine, grupul de litere זבל (zvl) era pronunțat zevul, ceea ce însemna judecător sau o altă funcție de conducere. În Biblie sunt numeroase exemple ale acestui cuvânt, de pildă în Cartea Judecători 9:30,36,38,40, Cartea Regi I, 8:13, și în originea numelui tribului israelit Zabulon (în ebraică - Zevulun זבולון ). S-au găsit pilde ale acestui cuvânt și în surse extra-biblice ca de pildă în tăblițe ugaritice.

Narațiunea biblică miniatura|Izabela și Ahab îl întâlnesc pe Ilie în podgoria lui Nabot. Tipărit de Sir Frank Dicksee. 200px|miniatura|dreapta|Izabela si Ahab - pictură din jurul anului 1863 de pictorul Frederic Leighton Izabela a tins să cultive în regatul Israel cultul politeist al lui Baal, răspândit între canaaneni-fenicieni, și pe care îl practica în locul ei de obârșie. Ca soție a regelui Ahab, a avut o influență considerabilă asupra acestuia. După Midrash, din prima zi de căsnicie, l-a îmboldit pe Ahab să practice cultul păgân. În fruntea opoziției față de politica religioasă a reginei a stat prorocul Ilie (Eliyahu). El a reușit să omoare niște proroci ai lui Baal și să-și atragă mânia reginei. El a fost nevoit să plece în exil. Mulți alți proroci în slujba cultului lui Iahve au fost persecutați și omorâți din porunca Izabelei. Unul din sfetnicii regelui, Ovadyahu, administrator al palatului, a ascuns mai mulți dintre ei și le-a asigurat mâncare și băutură. În Cartea întâi a Regilor din Biblia ebraică (a Treia Carte a Regilor a Vechiului Testament creștin ortodox) se povestește: (Cartea I a regilor,19:1-2)

O altă faptă care a trezit un conflict acerb între Ilie și Izabela a fost chestiunea viei lui Nabot Izreeliteanul (Navot Haizreeli). Ahab râvnea via lui Nabot care se învecina cu palatul său și i-a propus acestuia: „Tna li et karmhá...” (Regi I 21:2-3). Izabela nu a înțeles pentru ce a căzut soțul ei în tristețe, și de ce trebuia el să se înjosească, el, regele, în fața unuia din supușii săi. Ea i-a propus lui Ahab să rezolve problema așa cum știa ea. A trimis o scrisoare conducătorilor orașului în care locuia Nabot Izreeliteanul, în care a cerut să fie plătiți doi martori mincinoși, care să susțină că l-au auzit pe Nabot hulind pe Dumnezeu și pe rege (bereh Navot Elohim vameleh). Era obișnuit în Israel că cine era executat pentru uneltiri împotriva regelui, regele îi moștenea averea. Nabot a fost într-adevăr executat prin lapidare, iar Ahab i-a moștenit via. Ilie a fost atunci trimis de Dumnezeu la Ahab,și l-a certat mânios cu celebrele cuvinte: (Ratzahta vegam yarashta?) și a adăugat: , Ilie i-a prezis lui Ahab ca va muri în urma uciderii lui Nabot și i-a prezis o moarte identică și Izabelei. Deoarece Ahab și-a exprimat remușcări, Ilie a mai afirmat, în numele lui Dumnezeu, că nu în zilele lui Ahab se va întâmpla nenorocirea pe care o prezicea. Ahab a murit, în cele din urmă, în războiul împotriva regelui arameu Ben Hadad al Doilea, căzând cu carul de luptă. (Regi I, 22:34)

Izabela și Isabella 200px|miniatura|dreapta|Exfenestrarea Izabelei - desenată de Gustave Doré în The Holy Bible , Editura Kassel, Petter and Galpin, London and New York 1866 200px|miniatura|dreapta|Regina Izabela pedepsită de Iehu, pictură de Andrea Celesti

Numele reginei biblice Izabela - Izevel - (în engleză Jezebel, în italiană - Gesabela, în spaniolă Jesabel) este evitat ca prenume atât la evrei, cât și la creștini. În schimb este răspândit numele foarte asemănător Isabela, în spaniolă Isabel, în italiană Isabella, în engleză Jezabel, care nu provine de la acest personaj, ci este o versiune a numelui biblic Elizabeta - în ebraică Elisheva. Numele în românește Izabela fiind cel mai asemănător cu Isabela, poate mai ușor genera confuzii între cele două nume de sursă diferită.

200px|miniatura|stanga|Izabela - sculptura de Léon_Auguste_Perrey

Izabela în media artistică Literatură 1985 -Margaret Atwood, The Handmaid’s Tale. McClelland and Stewart. 2003 -Michelle Moran, Michelle Die Phönizierin (|Feniciana), München: Wilhelm Goldmann Verlag (Random House Group). 2004 Jurnalistul și istoricul Lesley Hazleton a scris Jezebel: The Untold Story of the Bible''' scriere care prezinta povestea Izabelei dintr-un punct de vedere opus celui din Biblie, ea fiind victima a unui conflict fatal cu prorocul fundamentalist Ilie 2015 - romanul istoric Regina din Samaria (Hamalka miShomron) de scriitoarea israeliană Rivka Hajaj 2013 - Garrett, Ginger . Reign: The Chronicles of Queen Jezebel, Book #3 în seria the Lost Loves of the Bible. ISBN 143-4-7659-62

Teatru 1933 - Conflictul dintre regina Izabela și prorocul Ilie se afla în centrul piesei „Tir și Ierusalim” de dramaturgul ebraic din Polonia și Palestina, Matityahu Shaham (1893-1937) Muzică 1941 - Grupul vocal de gospel Golden Gate Quartet a înregistrat in disc numit Jezebel care povestește narațiunea biblică. 1951 - Frankie Laine a înregistrat hitul "Jezebel" scris de Wayne Shanklin, cântec care începe cu versurile:

1971 - Izabela este eroina unui șlagăr de muzică ușoară israelian - „Izevel” - compus și interpretat de avocatul, politicianul și compozitorul israelian Akiva Nof. Cântecul descrie ultimele momente din viața reginei, care se gătește, așteptând la fereastra palatului din Samaria, în așteptarea răsculaților care vin să o omoare. S-a produs și un clip de televiziune pe aceasta melodie, în care apare, de data aceasta, pășind în stradă, top modelul și creatoarea de modă Pnina Rosenblum pe post de Izabela. clip de Guy Alon pe canalul Youtube 19 iulie 2011|date=2011-07-19 1981 - Albumul lui David Byrne and Brian Eno My Life in the Bush of Ghosts include cântecul "The Jezebel Spirit", care cuprinde clipuri cu invocarea duhului Lui Izabela. 1985 - Formația engleză Sade a emis albumul Promise care include un cântec intitulat "Jezebel". 1992 - Cântecul Jezebel al lui Natalie Merchant a fost lansată în albumul al trupei 10,000 Maniacs, „Our Time in Eden”, și ulterior a fost interpretat acustic pe albumul live din 1993, „MTV Unplugged” 1995 - cântecul „Juke Joint Jezebel”, al trupei KMFDM, a fost cea mai cunoscută piesă a trupei, cu aproximativ trei milioane de exemplare vândute. 2000 - cântărețul pop portorican Ricky Martin a lansat cântecul „Jezabel” [sic] în cel de-al șaselea album de studio al său, „Sound Loaded”. In el este vorba de un personaj care seduce bărbați celebri și apoi vinde povestea paparazzilor.

2005 - Iron & Wine au inclus numărul „Jezebel” pe EP-ul lor Woman King. Acesta conține multe referințe la Izabela biblică, în special la câinii asociați cu moartea ei. 2007 Ia ființă formația australiană de indie rock The Jezabels al cărei nume se bazează pe Izabela biblică, dar careeste privită dintr-o perspectivă pozitivă, feministă

Cinematografie și televiziune 1938 - un film de dramă romantic numit „Jezebel” a fost jucat de Bette Davis și Henry Fonda 1953 - filmul american Sins of Jezebel (Păcatele Izabelei) cu actrița Paulette Goddard film 2024 - serialul TV brazilian „Isabel”

Note

Vezi și Sins of JezebelLegături externe Jacob Katzenstein, D.Sperling (ediția a II-a) - art. Jezabel în Encyclopedia Judaica + Elzabeth Knowles art Jezabel in The Oxford Dictionary of Phrase and Fable'' Emile G.Hirsch, Ira Maurice Price - art. Jezabel in the Jewish Encyclopedia 1906 Athalya Brenner -art.Jezabel in Shalvi/Hyman Jewish Women Encyclopedia

Categorie:Anul nașterii lipsă Categorie:Anul decesului lipsă Categorie:Regine Categorie:Regi ai Israelului antic Categorie:Femei din Antichitate Categorie:Femei ucise Categorie:Fenicieni din Biblia Ebraică Categorie:Personaje biblice Categorie:Prințese Categorie:Soții de politicieni Categorie:Vechiul Testament Categorie:Oameni din secolul al IX-lea î.Hr.