Prezentul glosar conține termeni din domeniul patologiei.
Cuprins Aa - Ab • Ac • Ad • Ae - Af • Ag - Am • An - Ap • Ar - Az • Ba - Be • Bi - Bz • Ca - Cd • Ce - Cz • D • E • F • G • H • I • J • K • L • M • N • O • P • R • S • T • U • V • Z • Vezi și • Legături externe
A
Aa - Ab abacterian - proces inflamator provocat de alte cauze decât bacteriile; exemple: turbarea, micozele, distomiaza. abadie - simptom caracteristic pentru tabes, constând in absența durerii la presiunea puternică a tendonului lui Ahile. abazie - imposibilitate de a merge, datorită unei tulburări în coordonarea mișcărilor în mers; se întâlnește în isterie și în unele afecțiuni senile ale creierului, fiind asociată cu astazia. abces - acumulare localizată de puroi, format în urma dezintegrării țesuturilor sub acțiunea microbilor. abces al plămânului - infecție provocată de o bacterie, de cele mai multe ori anaerobă, sau, mai rar, de prezența unui corp străin inhalat în arborele respirator și care se manifestă prin acumulare de puroi în plămân. abces apical - abces ce apare în osul care înconjoara vârful dintelui. abces Brodie - abces cronic al osului care poate apărea dupa o osteomielită acută bacteriană. abces cald - reacție inflamatorie a organismului la dezvoltarea anumitor bacterii (stafilococi, streptococi) sau a unei amibe (Entamoeba histolytica). abces dentar - acumulare de puroi, cauzată de o infecție a dintelui. abces periamigdalian - formă de infecție localizată la nivelul regiunii cervicale și care cuprinde întreaga zonă adiacentă amigdalelor. abces rece - abces cu evoluție lentă, fără fenomene inflamatorii, de cele mai multe ori de natură tuberculoasă. abdomen acut - urgență chirurgicală cauzată de lezarea unuia sau mai multor organe abdominale ca urmare a unui traumatism sau unei boli. abdomen de lemn - contractură permanentă, ireductibilă și dureroasă a peretelui abdominal. abdominalgie - durere abdominală periodică. aberație vizuală - vezi astigmatism. abiotrofie - proces degenerativ care afectează prematur structurile histologice, îndeosebi formațiunile nervoase, fără o cauză aparentă. ablastie - nedezvoltare sau dispariție completă a unui organ. ablefarie (sau ablepharie) - malformație congenitală caracterizată prin absența parțială sau totală a pleoapelor. ablepsie - absență a vederii; orbire, cecitate. abocluzie - dentiție în care dinții arcadei superioare (maxilarul superior) și ai arcadei inferioare (mandibula) nu se află în contact; lipsă de contact între dinții arcadei inferioare și cei ai arcadei superioare. abortiv - care se produce înainte de vreme, prematur; care nu a evoluat în întregime. abrahie - absența congenitală a brațelor; vezi și: acheirie, acnemie. abrahiocefalie - absența congenitală a brațelor și a capului; alte denumiri: acefalobrahie, acefalochirie. Abrikosov, tumoră ~ - tumoare benignă rară, localizată pe piele sau pe mucoase, îndeosebi pe limbă (sinonim: mioblastom granulos). abruptio placentae - desprinderea placentei de la poziția normală, cauzată de detașarea completă sau parțială a acesteia de peretele uterin. absintism - intoxicație cu absint.
Ac acalazie - incapacitatea musculaturii netede a tubului digestiv, aflată în stare de spasm, de a se relaxa; termenul se folosește de obicei pentru cardie (acalazie esofagiană); sinonim: cardiospasm. acampsie - imposibilitatea efectuării flexiei la nivelul unui membru, din cauza imobilizării prelungite, a rigidității articulare sau a anchilozei acestuia. acantestezie - tulburare a sensibilității tactile, manifestată prin senzația de furnicare, de înțepături, fără existența vreunui stimul funcțional. acanthosis - boală de piele caracterizată prin prezența unor pete pigmentate și prin îngroșarea stratului malpighian al tegumentului pe diferite părți ale corpului, ca urmare a hiperplaziei stratului spinos al epidermei (sinonim: acantoză); vezi și acantoliză. Acanthosis Nigricans - boală cutanată rară, carcaterizată prin formarea de plăci de piele, groase și închise la culoare , localizate în special pe gât, zona axilară și pe partea ventrală. acantocefaloză - boală parazitară provocată de acantocefali. acantocitoză - anomalie de formă a eritrocitelor care par a avea spini, în care caz eritrocitele se numesc acantocite. acantoliză - stare particulară a celulelor stratului mucos Malpighi, caracterizată prin reducerea numărului de joncțiuni care determină coeziunea celulelor; vezi și acanthosis. acantom - denumire generală a tumorilor cutanate dezvoltate prin multiplicarea stratului mucos Malpighi. acantoză - vezi acanthosis. acapnie - scăderea anormală a concentrației de dioxid de carbon din sânge; poate fi cauzată de respirația foarte profundă în relație cu activitatea fizică a individului (sinonim: hipocapnie). acardie - malformație congenitală caracterizată prin lipsa cordului. acarioză - dermatoză contagioasă parazitară, provocată de acarieni, de exemplu scabia. acatalazie - lipsa enzimei catalază, ce conduce la apariția unor afecțiuni ale gingiilor si ale cavității bucale. acces - ansamblu de tulburări ale organismului care se manifestă brusc, în plină sănătate aparentă și se repetă la intervale variabile; vezi și puseu, atac. accident - fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli. accident ischemic tranzitoriu - accident neurologic localizat, cu durata mai mică de 24 de ore, de origine ischemică și provocat printr-o întrerupere sau diminuare a circulației sangvine într-un vas cerebral. accident vascular cerebral - pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cu menținerea circulației și a respirației, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală, mai rar de o embolie sau o tromboză a unei artere centrale; sinonime: apoplexie, atac cerebral, ischemie cerebrală, infarct cerebral. acefalie - monstruozitate congenitală, incompatibilă cu viața, constând în lipsa capului la făt. acefalobrahie - vezi abrahiocefalie. acefalocardie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a inimii. acefalochirie - vezi abrahiocefalie. acefalogastrie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a părții superioare a abdomenului. acefalopodie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a picioarelor. acefalorahie - monstruozitate caracterizată prin absența congenitală a capului și a coloanei vertebrale. acetonemie - prezență anormală a acetonei în sânge, mai ales la bolnavii de diabet. acetonurie - apariție a acetonei în urină, întâlnită în unele forme grave de diabet, cancer, stări febrile grave etc; vezi și acromaturie. acheilie - absența congenitală a buzelor. acheirie - absența congenitală a uneia sau a ambelor mâini; vezi și abrahie. acheiropodie - absența congenitală a mâinilor și picioarelor. achilie - absența pepsinei și a acidului clorhidric din sucul gastric, întâlnită în cancerul stomacal, în anemia pernicioasă etc. achilie gastrică - scăderea debitului sucului gastric, cu absența acidului clorhidric și diminuarea pepsinei, datorită unor cauze diferite: cancer stomacal, anemie pernicioasă, gastrită cronică atrofică; vezi și aclorhidrie. achilie pancreatică - scăderea secreției pancreatice, ajungându-se până la lipsa unor componenți ai acesteia. achilodinie - durere vie la nivelul tendonului lui Ahile sau al bursei pretendinoase provocată de mișcări de flexie sau de extensie a labei piciorului. acianopsie - defect de vedere care constă în incapacitatea de a distinge culoarea albastră. acidemie - aciditatea foarte crescuta a sângelui, ca urmare a creșterii concentrației de ioni de hidrogen din plasmă (vezi și acidoză). acidocetoză - tip de acidoză metabolică provocată de acumularea în organism a corpilor cetonici. acidoză - creștere a acidității sângelui, ca urmare fie a reducerii bazelor, fie acumulării de metaboliți acizi, întâlnită în formele grave de diabet, cancer etc. (vezi și acidemie). acidoză diabetică - producerea excesivă de acizi, care survin ca o complicație în diabetul neechilibrat. acidoză gazoasă - acidoză minerală produsă de creșterea dioxidului de carbon în sânge și care apare în cazurile grave de nefrită. acidoza lactică - formă particulară de acidoză metabolică datorată unei acumulări de acid lactic în sânge. acidoză organică - acidoză provocată de producerii în cantitate mare a unor acizi organici care nu sunt utilizați de organism. acidurie - eliminare excesivă a unui acid prin urină. aclazie diafizară - alterare congenitală a dezvoltării cartilajului și osului caracterizată prin apariția de multiple exostoze la extremitățile diafizelor oaselor lungi. acleistocardie - persistența după naștere a orificiului dintre cele două atrii ale inimii. aclorhidrie - absența acidului clorhidric liber in sucul gastric; sinonim: anaclorhidrie. acloropsie - formă de daltonism constând în incapacitatea de a percepe culoarea verde; sinonim: deuteranopie . acmee - fază în care o boală, o stare morbidă atinge intensitatea maximă. acnee - boală de piele caracterizată prin creșterea secreției glandelor sebacee și prin apariția unor puncte negre, papule, pustule superficiale și profunde, abcese. acnee juvenilă - dermatoză, prezentă în rândul tinerilor, datorată unor dereglări hormonale; altă denumire: acnee vulgară. acnee vulgară - vezi acnee juvenilă. acnemie -absența congenitală a membrelor inferioare; vezi și abrahie. acodinie - boală vazomotorie a extremităților, observabilă la copilul cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 5 ani. acolie - oprirea sau scăderea notabilă a secreției biliare. acolurie - lipsa pigmenților biliari din urină. acondroplazie - boală congenitală caracterizată prin oprirea creșterii oaselor membrelor, fără a afecta dezvoltarea intelectuală; individul are membrele scurte, deși trunchiul se dezvoltă normal; sinonime: condrodistrofie, boala Kafmann, boala Parrot; vezi și acromicrie, nanism. acorie: - anomalie congenitală care constă în absența pupilei. - absenta senzației de sațietate în condițiile unui aport suficient de alimente sau chiar ale supraalimentației. acorticism - ansamblu de tulburări provocate de încetarea secreției corticosuprarenalei. acranie - absența congenitală a craniului sau a unei porțiuni din craniu. acrinie - diminuare sau absență a secreției sau a excreției unei glande. acrocefalie - deformație craniană carcaterizată prin aspectul ascuțit, conic al cutiei craniene (sinonime: hipsocefalie, oxicefalie). acrocianoză - sindrom caracterizat prin răcirea și prin aspectul vânăt-albăstrui al extremităților membrelor, datorat unor tulburări vasomotorii locale. acrodermatită - inflamație a tegumentelor mâinilor sau picioarelor. acrodermatită enteropatică - afecțiune caracterizată printr-o inabilitate în absorbția zincului care cauzeaza încetinirea creșterii, zone izolate de cădere a părului, rash tegumentar generalizat și diaree cronică. acrodinie - durere la nivelul extremităților. acrodistrofie - tulburare cronică de nutriție a extremităților corpului. acrodolihomelie - malformație somatică ce se caracterizează prin prezența unor membre anormal de lungi. acroestezie - creștere a sensibilității la nivelul extremităților membrelor; durere la nivelul extremităților; vezi și acromelalgie. acrogerie - atrofie senilă a pielii la nivelul extremităților. acrohipotermie - răcire excesivă a extremităților, întâlnită mai ales la persoanele care suferă de schizofrenie. acrokeratoză - dermatoză caraterizată printr-o îngroșare a epidermei, afectând în principal palmele mâinilor și tălpile picioarelor. acromacrie - deformație congenitală caracterizată prin alungirea și subțierea exagerată a degetelor. acromastită - inflamație a mamelonului. acromat - (persoană) care este inaptă să distingă culorile; vezi și acromatopsie. acromatopsie – incapacitatea de a distinge culorile; vezi și acromat, acromazie.