Constantin Isopescu-Grecul sau Constantin cavaler de Isopescu-Grecul ()); cu prenumele ortografiat uneori Konstantin, iar numele Isopescul-Grecul ori Isopescu Grecu; în ; ) a fost un jurist, politician, jurnalist și industriaș de origine română, născut în Austro-Ungaria. În urma alegerilor din 14 mai 1907 a reprezentat în mod neîntrerupt regiunea Bucovina și circumscripția românească Storojineț–Boian–Cernăuți în Camera Deputaților din Austria, participând la evenimentele politice ale Primului Război Mondial. A fost în general cunoscut drept un legiuitor reformator și un politician moderat, care a respins formele radicale ale naționalismului românesc și a căutat în principal să obțină un statut special pentru români în cadrul unei Austrii reformate. Loialitatea sa a fost răsplătită de autoritățile austriece și criticată de Partidul Național Român, dar Isopescu-Grecul s-a distanțat de linia pro-austriacă propovăduită de Aurel Onciul. În 1908 Isopescu-Grecul a înființat, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici, Partidul Independent, care susținea un program moderat. Ulterior, Isopescu-Grecul s-a raliat lui Iancu Flondor, îmbrățișând viziunea conservatoare a acestuia în privința cauzei naționale.
El a fost atras mai aproape de naționalism în timpul războiului mondial. A denunțat persecutarea românilor din Transilvania și a fost dezamăgit de oferta austriacă de anexare a Bucovinei la Republica Populară Ucraineană. La sfârșitul anului 1918, Isopescu-Grecul încă sprijinea autonomia sau independența Bucovinei și Transilvaniei în dauna unirii cu Regatul României, promovând Doctrina Wilson. În timpul dezordinilor din Viena, de după război, el și Iuliu Maniu au organizat unități de apărare formate din români încorporați în Armata Comună, care au acționat ca o forță polițienească și au restabilit ordinea. Odată procesul de unire dintre Bucovina–Transilvania și România fiind inițiat, Isopescu-Grecul a acceptat rezultatul. A continuat să servească drept consul român la Viena și Praga în cea mai mare parte a Războiului româno-ungar, când a fost favorabil stabilirii unei alianțe trainice între România și forțele ungare conservatoare.
În 1920 Isopescu-Grecul s-a întors în Bucovina în calitate de consilier al guvernelor românești și ca investitor în industria forestieră. A revenit în politică opt ani mai târziu, când s-a alăturat Partidului Național-Țărănesc condus de Iuliu Maniu și a fost pentru scurtă vreme membru al Camerei Deputaților. În 1930–1933 a deținut poziția de rector al Universității din Cernăuți, instituție pe care a reprezentat-o și în Senatul României.
Familia și primii ani S-a născut într-o familie nobiliară românească din Cernăuți, tatăl său – conservator, Dimitrie fiind director al Școlii Normale din Cernăuți și bunicul său preot ortodox român.Bejinariu, p. 247; Grigoroviță, pp. 305–306 Mama sa, Aglaia Constantinovici-Grecul, era fiica lui Ghideon Ritter von Grecul, arhimandrit și înalt oficial guvernamental.Abg. Ritter von Isopescul-Grecul, Czernowitz Allgemeine Zeitung, 14 iunie 1913, p. 3Jean Nouzille, La question juive en Roumanie jusqu'en 1940, în Ioan Bolovan (ed. Ladislau Gyémánt, Maria Ghitta), Dilemele conviețuirii, p. 143. Cluj-Napoca: Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, 2006. ISBN 978-973-7784-09-4 Constantin a avut o soră, Aurelia – care s-a căsătorit cu austriacul Johann Wenzel Patzit - și 3 frați: Emanoil, Eusebie și Gheorghe — aceștia devenind primul profesor, al doilea medic și al treilea militar de carieră. Constantin a fost adoptat de către unchiul său matern – Temistocle Grecul - și, prin urmare, și-a adăugat la nume particula „Grecul”.Bejinariu, p. 248
Viitorul om politic a urmat studiile primare (1876-1880) și liceale (1880-1888) în Cernăuți, după care s-a înscris în 1888 la Facultatea de Drept de la Universitatea din Cernăuți. În jurul anului 1892 a început să scrie sub pseudonimul Constantin Verdi (sau doar Verdi) în presa română din Bucovina, cu articole în Încercări Literare și mai târziu în Gazeta Bucovinei.Mihail Straje, Dicționar de pseudonime, anonime, anagrame, astronime, criptonime ale scriitorilor și publiciștilor români, p. 364. București: Editura Minerva, 1973. Tot sub acest pseudonim a publicat prima și singura sa poezie.Nicolae_Iorga, Oameni cari au fost, Vol. IV, pp. 245–246. București: Editura Fundațiilor Regale, 1939, intitulată Dona Clara.
S-a căsătorit în anul 1897 și a avut un fiu și o fiică.
Cariera Primii ani Și-a luat doctoratul în drept la Cernăuți în 1897 și a intrat în magistratură, servind ca grefier în Gura Humorului pentru un timp, înainte de a deveni procuror (1893-1909) în Cernăuți. Începând din 1905 a fost asistent universitar de drept penal la Universitatea din Cernăuți, ajungând docent privat în 1906 și profesor universitar de drept penal și procedură penală în 1909.
De asemenea, în 1897, Isopescu-Grecul și-a făcut debutul în politică, fiind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Național Român din Bucovina, organizat în jurul lui Iancu Flondor și a Societății Concordia.Ceaușu, pp. 101–102; Cocuz, pp. 216, 257 Textele sale jurnalistice au văzut lumina tiparului în aproape fiecare ziar și revistă din Cernăuți, de exemplu „Patria”, „Gazeta Bucovinei”, precum și, de asemenea, în publicații românești din alte părți ale Austro-Ungariei (Tribuna, Vatra) și din Regatul României (Convorbiri Literare, Neamul Românesc). Articolele publicate în revistele din Regatul României au fost semnate uneori cu pseudonimul Un român bucovinean. Lucrările sale academice s-au axat pe încercări de a reglementa camăta, care era un subiect principal de îngrijorare din punct de vedere juridic și economic în regiune. El și-a publicat lucrarea despre camătă și despre Codul Penal Austriac în 1906.Ion Răducanu, Economiștii străini în Academia Română, in Memoriile Secțiunii Istorice, Series III, Vol. XIX, 1937, p. 308
În Consiliul Imperial și în Dieta Bucovinei Înainte de a muri de inimă în mai 1901, Dimitrie a servit ca reprezentant al Ducatului Bucovinei în Parlamentul Austriac,Ceaușu, p. 104; Cocuz, pp. 283–284, 294, 297; Grigoroviță, p. 305 fiind afiliat la Partidul Conservator (sau „Pactist”), condus de Ioan Volcinschi.Cocuz, pp. 280, 283, 294 Ca membru al facțiunii secesioniste constituite ca Partidul Național Român al Poporului (PNRP) (grupul „Apărărist”), Constantin s-a distanțat de tatăl său și a participat din această poziție la alegerile austriece din 14 mai 1907, câștigând un mandat în Consiliul Imperial pentru Cernăuți, Storojineț și Boian.„Dela frați. Românii din Bucovina în fața alegerilor”, în Tribuna Poporului, nr. 95, mai 1907, pp. 3–4; Cocuz, p. 344 A fost primul său mandat dintr-o carieră cu mai multe astfel de succese, în care a ajuns vicepreședinte al Consiliului. Isopescu-Grecul a fost perceput ca unul dintre cei mai loialiști membri de origine română ai Austriei și a fondat Partidul Independent, împreună cu Nicu Flondor și Teofil Simionovici. Acest partid a luat naștere în octombrie 1908, atunci când Dorimedont Popovici l-a exclus pe Isopescu-Grecul din PNRP, acuzându-l că se opune unei reunificări cu Partidul Țărănesc Democrat. Respingând această afirmație, Isopescu-Grecul l-a acuzat pe Popovici de generarea unei „diversiuni”.„Din Bucovina”, în Tribuna Poporului, nr. 218, octombrie 1908, pp. 2–3. Vezi și Cocuz, p. 347
Ulterior, independenții au ocupat zona de mijloc între cele două abordări ireconciliabile: naționalismul radical al PNRP și al Societății Concordia și loialismul Partidului Țărănesc Democrat.Gafița, p. 120 Noul partid nu a reușit să supraviețuiască pentru mult timp, chiar dacă Isopescu-Grecul a rezistat oricărei încercări de reconciliere cu Concordia și a refuzat să-și dea demisia din parlament.Cocuz, pp. 347, 370–373 Pentru o mare parte din cariera sa ulterioară, a fost președintele grupului celor patru deputați români de la VienaBălan, pp. 82–83 și în 1909 a fost cofondator al unui grup parlamentar numit „Uniunea latină”, împreună cu Aurel Onciul, Alexandru Hurmuzaki și diverși deputați italieni.Ceaușu, p. 107. Vezi și Cocuz, pp. 372–374 De asemenea, în acel an a revenit pentru scurt timp în aripa conservatoare a vechii societăți Concordia, care continua să existe sub conducerea lui Iancu Flondor.Gheorghe Bucovineanu, „Scrisori din Bucovina. Situația politică. Chestiuni culturale”, în Viața Romînească, nr. 12, decembrie 1909, p. 441
În 1911, când toate facțiunile românești au cooperat o scurtă perioadă pentru a bloca alte comunități etnice, Isopescu-Grecul a câștigat un mandat în Dieta Bucovinei pentru Storojineț.Cocuz, pp. 380–382, 435. Vezi și En., p. 137 S-a împăcat cu Popovici și cu aripa tânără a PNRP, devenind unul dintre cei șapte reprezentanți ai grupului în Dietă (țărăniștii democrați aveau opt, iar conservatorii conduși de Iancu Flondor aveau cinci).Cocuz, p. 382; En., p. 137 În același an și-a recâștigat mandatul în Consiliul Imperial în alegerile parlamentare din 1911, tot ca reprezentant pentru Storojineț, Boian și Cernăuți.En., p. 142 În Boian, el l-a învins pe Florea Lupu, bancher al Partidului Țărănesc Democrat din Bucovina, în timpul unei campanii agitate în care a fost rănit de către votanții lui Lupu. În acel timp, Isopescu-Grecul a înființat ziarul Unirea Națională, în care s-a pretins că Lupu a dorit să distrugă rețeaua de bănci românești bucovinene.„Știri din Bucovina”, în Tribuna, nr. 120/1911, pp. 6–7
Implicarea în politica internă și externă a Imperiului Dată fiind pregătirea sa juridică, Isopescu-Grecul a petrecut mult timp pentru a reforma vechiul cod penal militar și a ajutat la scrierea unuia nou.Graur, pp. 336, 501–502 În 1911 i s-a acordat rangul de consilier al împăratului Franz Joseph și a fost făcut comandor al Ordinului Franz Joseph în septembrie 1912. Acasă însă, el a fost criticat pentru susținerea proiectului de lege privind serviciul militar obligatoriu. Această lege le-a oferit țărilor Coroanei Sfântului Ștefan posibilitatea de a deține un control crescut peste o mare parte din Armata Austro-Ungară și astfel a interferat cu agenda românilor din Transleithania.„N'a știut ce face” și „Situația politică din Austria”, în Românul (Arad), nr. 124/1912, pp. 2–3
Înnobilat în iunie 1913,„Informațiuni. D. Isopescul-Grecul învestit cu titlul de nobil austriac”, în Românul (Arad), nr. 121/1913, p. 7 Isopescu-Grecul a fost trimis într-un turneu diplomatic în România, alături de Mihail Chisanovici. Pregătit de ministrul de externe Leopold Berchtold, turneul a avut scopul de a calma iredentismul antiaustriac al naționaliștilor români precum Nicolae Iorga.Gafița, pp. 119–120 La sfârșitul Primului Război Balcanic, Isopescu-Grecul s-a folosit de contactele sale din România pentru a promova o cauză favorită: statalitatea aromânilor. Deja din 1912 el i-a susținut pe Dervish Hima și pe Andrei Balamace, care militau pe plan internațional pentru o Albanie independentă cu o reprezentare națională aromână.„Parte neoficială. Telegrame”, în Monitorul Oficial, nr. 191, 24 noiembrie 1912, p. 8982 Isopescu-Grecul a susținut ideea ca România și Puterile Centrale ar putea împreună să ofere cele mai bune garanții pentru aromâni, promovând ideea de românism împotriva ambițiilor Regatului Grec și ale celui sârb.„Pacea dela București și romînii din Macedonia. Părerile unui eminent bărbat politic din Bucovina”, în Adevărul, 16 august 1913, p. 2
Primul Război Mondial Perioada loialistă