Anna Maria Ortese () a fost o prozatoare, tomancieră și poetă italiană. Ea a fost cel mai bine cunoscută pentru povestirea „Il Mare Non Bagna Napoli” (1953), în care a descris condițiile cumplite de viață din Napoli după cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a spus odată: „scriem pentru că noi căutăm companie, apoi publicăm pentru că primim niște bani”.

Primii ani S-a născut la Roma ca al cincilea din cei șase copii ai lui Vaccá Beatrice și Oreste Ortese. Tatăl ei lucra pentru guvernul Italian, iar familia s-a mutat frecvent."Ortese, Anna Maria (1914-1998)". În ianuarie 1933, fratele ei, Emmanuel, de care era foarte apropiată, a murit în Martinica, unde nava pe care lucra a acostat. Moartea sa a determinat-o să scrie.

Cariera Primele ei poezii au fost publicate în revista La Sierra Lettering. Scrierile ei au fost bine primite, iar ea a fost încurajată să scrie în continuare. În anul următor, aceeași revistă a publicat prima povestire, „La Pellerossa”. În 1937, Massimo Bontempelli, scriitor pentru La Bompiani și mentor al lui Ortese, a publicat o altă povestire, „Angelici dolori”. Deși această poveste a primit recenzii favorabile, ea a atras critici din partea proeminenților critici literari Falqui și Vigorelli.

În ciuda începutului promițător, inspirația și motivația ei s-au diminuat. În 1939 a călătorit de la Firenze la Veneția, unde a găsit un loc de muncă pe post de corector la ziarul local Il Gazzetino. Odată cu apropierea celui de-al Doilea Război Mondial, Ortese a revenit la Napoli, unde a locuit iarăși cu familia ei. Acolo și-a găsit inspirația să scrie. La sfârșitul războiului, Anna a lucrat ca scriitoare pentru revista Sud.

Părinții ei au murit în 1950 și 1953. În acest timp, ea a publicat o a doua și a treia carte: L'infanta sepolta și Il mare non bagna Napoli. Cea de-a doua carte menționată era alcătuită din cinci capitole, în care erau descrise condițiile cumplite de viață din Napoli după război. Cartea a devenit extrem de apreciată și a fost distinsă cu Premiul Viareggio. Filmul Un paio di occhiali a fost realizat după primul capitol al romanului, fiind prezentat la Bienala de la Veneția în 2001.

De la mijlocul anilor 1950 până la sfârșitul anilor 1960, Anna a călătorit și a scris intens. S-a întors la Milano în anul 1967 și a scris o carte, Poveri e semplici, pentru care a fost distinsă cu Premiul Strega.Slonim, Marc, Review of Poveri e semplici, The New York Times Book Review, 27 august 1967, pp. 16, 18, 22-3.

În ultimii ani, Ortese a devenit tot mai izolată până la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, când s-a mutat la Rapallo pentru a locui cu sora ei. La vârsta de 80 de ani, ea a început să corespondeze cu Beppe Costa, care a încurajat-o să publice Il treno russo. Curând după aceea, Anna a acceptat propunerea de a republica multe dintre vechile ei romane. Unul dintre ele, L'iguana, a fost tradus în franceză și publicat de editura Gallimard în 1988. Un altul, Il cardillo addolorato, a ajuns în topul cărților de ficțiune în limba italiană."Anna Maria Ortese", Encyclopædia Britannica. În 1987 a fost publicată colecția de proză A Music Behind the Wall: Selected Stories."Review: A Music Behind the Wall: Selected Stories'".

Moartea A murit la vârsta de 84 de ani, în casa ei din Rapallo în martie 1998. Opera ei a beneficiat de recunoaștere internațională abia după moartea ei.Obituary: Anna Maria Ortese.

Scrieri

Povestiri „Il Pellirossa” „Angelici dolori”

Romane Il mare non bagna Napoli L’infanta sepolta Il porto di Toledo Il cardillo addolorato Silenzio a Milano L’Iguana Poveri e semplici Il cappello piumato Il treno russo Alonso e i visionari In sonno e in veglia

Premii Premiul Viareggio (1953), pentru „Il Mare non bagna Napoli” Premiul Strega (1967), pentru Poveri e Semplici Premiul Procida-Elsa Morante (1998), pentru In Sonno e in Veglia Prix du Meilleur Livre Etranger (1998), pentru ediția franceză a Il Cardillo Adolorato (la Douleur du chardonneret)

Referințe

Bibliografie Reed, Cosetta S. "Biography: Ortese, Anna Maria," N.p., 2004. "Anna Maria Ortese", The Times Literary Supplement, 29 January 1970.

Categorie:Nașteri în 1914 Categorie:Decese în 1998 Categorie:Italieni din secolul al XX-lea Categorie:Scriitoare din secolul al XX-lea Categorie:Scriitoare italiene Categorie:Laureați ai Premiului Strega Categorie:Scriitori din Roma