Războiul Dakota din 1862

Războiul Dakota din 1862, cunoscut și sub denumirea de Răscoala Sioux, Răscoala Dakota, Răbufneala Sioux din 1862, Conflictul Dakota, Războiul S.U.-Dakota din 1862 sau Războiul Little Crow, a fost un conflict armat între Statele Unite și câteva clanuri din tribul Dakota (cunoscute și sub denumirea de triburile estice Sioux). Bătălia a început pe 17 august 1862, de-a lungul râului Minnesota în sud-vestul statului Minnesota. Războiul a fost caracterizat de ample atacuri asupra maselor de coloniști și imigranți;din acest motiv, mare parte au părăsit teritoriile. Intensa dorință de răzbunare s-a încheiat cu o execuție în masă a 38 de bărbați din Dakota pe 26 decembrie 1862, în Mankato, Minnesota.

De-a lungul anilor 1850, încălcarea tratatelor de către Statele Unite și plata târzie sau nedreaptă a anuităților de către agenții indieni au condus la inaniție și au complicat viața membrilor Dakota. Negustorii care întrețin relații economice cu Dakota au cerut ca anuitățile să le fie remise acestora de către guvern - fapt care face posibilă negocierea necinstită dintre agenți și negustori fără implicarea tribului Dakota. La mijlocul anului 1862, membrii Dakota au cerut plata anuităților direct de la agentul lor, Thomas J. Galbratith. Negustorii au refuzat să furnizeze mai multe rezerve „pe credit” sub aceste condiții, iar negocierile au ajuns în impas.Dee Brown Bury My Heart at Wounded Knee: An Indian American History of the American West, p. 40, Henry Holt, Owl Book edition (1991, copyright 1970), trade paperback, 488 pages, ISBN 0-8050-1730-5.

Pe data de 17 august 1862, un tânăr membru Dakota însoțit de alți trei membri au ucis cinci coloniști albi în timpul unei vânători. În acea noapte, un consiliu al tribului Dakota a decis să atace coloniile situate de-a lungul văii râului Minnesota în încercarea de a-i izgoni pe albi din zonă. Nu există un raport oficial privitor la numărul de coloniști uciși, deși în cel de-al doilea discurs al lui Abraham Lincoln cu privire la starea uniunii, acesta afirma că nu mai puțin de 800 de bărbați, femei și copii și-au pierdut viața.

Pe parcursul următoarelor luni, conflictele continue ale tribului Dakota cu coloniștii și, mai târziu, cu armata Statelor Unite, s-au încheiat cu capitularea majorității clanurilor Dakota. Până în târziul lunii decembrie 1862, soldații au capturat peste o mie de membri Dakota. Aceștia din urmă au fost închiși în Minnesota. În urma proceselor și sentințelor, 38 din aceștia au fost spânzurați pe 26 decembrie 1862, cel mai mare număr de persoane executate într-o singură zi din istoria Americii. În aprilie 1863, restul membrilor Dakota au fost alungați din Minnesota în Nebraska și Dakota de Sud. Congresul Statelor Unite le-a desființat rezervațiile.

Istoric

Tratatele precedente Statele Unite și liderii Dakota au negociat Tratatul de la Traverse des SiouxCarly, Kenneth (1976). The Sioux Uprising of 1862 (Second edition ed.). Minnesota Historical Society. pe 23 iulie 1851, iar Tratatul de la Mendota pe 5 august 1852, în care tribul Dakota ceda mari terenuri de pământ din teritoriul Minnesota Statelor Unite. În schimbul acestora, vor primi bani și bunuri. Din acel moment, membrii Dakota aveau să trăiască într-o rezervație indiană largă de 32 km. stabilită pe o întindere de 240 km. în partea superioară a râului Minnesota.

Totuși, Senatul Statelor Unite a șters articolul 3 al ambelor tratate - articol care specifica întemeierea rezervațiilor - în timpul ratificării. Mare parte din compensațiile promise nu au fost furnizate, au fost pierdute sau au fost pur și simplu furate din cauza corupției existente în Biroul Afacerilor Indiene (denumit în acea perioadă Oficiul Afacerilor Indiene). De asemenea, plata anuităților garantate membrilor Dakota erau deseori înmânate direct negustorilor (tribul avea îndatoriri către aceștia).

Încălcarea teritoriilor Dakota Când Minnesota a devenit un stat pe data de 11 mai 1858, reprezentanții a câteva clanuri Dakota în frunte cu Little Crow au călătorit spre Washington, D.C. pentru a negocia aplicarea tratatelor existente. Partea nordică a rezervației stabilită de-a lungul râului Minnesota a fost pierdută, iar drepturile acestora asupra carierei din Pipestone, Minnesota au fost suspendate. Aceste acțiune au reprezentat o lovitură puternică poziției ocupate de Little Crow în cadrul comunității Dakota.

Terenul a fost împărțit în districte și parcele pentru întemeierea coloniei. Exploatarea forestieră și agricultura realizate pe aceste parcele au eliminat pădurile și preriile din jur, fapt care a întrerupt ciclul anual al tribului care consta în a cultiva, vâna, pescui și culege grâu sălbatic. Coloniștii au redus dramatic vânatul - precum bizonul, elanul, cerbul cu coadă albă și ursul. Din această cauză, accesul la carne a scăzut considerabil în sudul și vestul statului Minnesota, iar comerțul cu blănuri a fost puternic afectat. miniatura|Little Crow, căpetenia Dakota. Deși plățile au fost garantate, guvernul Statelor Unite deseori întârzia sau eșua înmânarea acestora deoarece la momentul respectiv era în toi războiul civil.Douglas S. Benson (1996). Presidents at War: A Survey of United States Warfare History in Presidential Sequence 1775-1980. p. 328. Mare parte din terenurile aflate în valea râului nu erau arabile, iar comunitatea Dakota nu mai putea să se susțină doar prin vânătoare. Aceștia au început să se simtă din ce în ce mai nemulțumiți din cauza pierderilor: terenul, neplata anuităților, încălcarea tratatelor, hrana insuficientă și foametea creată de pierderea recoltelor. Tensiunile s-au accentuat pe parcursul verii anului 1862.

Negocierile Pe 4 august 1862, reprezentanții clanurilor nordice Sissetowan și Wahpeton Dakota s-a întâlnit la Agenția Upper Sioux în partea de nord-vest a rezervației unde au negociat cu succes obținerea unor alimente. Când alte două clanuri ale Dakota, sudicele Mdewakanton și Wahpekute, s-au adresat Agenției Lower Sioux în vederea obținerii unor rezerve pe 15 august 1862, cererea acestora a fost respinsă. Agentul Indian - concomitent și senator al statului Minnesota - Thomas Galbraith administra zona și nu distribuia hrană acestor clanuri în lipsa unei plăți.

La o întâlnire între membrii Dakota, guvernul Statelor Unite și negustorii locali, reprezentanții tribului au cerut reprezentantului negustorilor guvernamentali, Andrew Jackson Myrick, să le vândă hrană pe credit. Răspunsul acestuia din urmă a fost: „Cât mă privește pe mine, dacă le este foame să mânânce iarbă sau propriile fecale”.Dillon, Richard H. (1920). North American Indian Wars. City: Booksales. p. 126. Contextul temporal în care Myrick afirma acest lucru - sfârșitul lunii august 1862 - este însă echivoc din punct de vedere istoric. O altă versiune este aceea că Myrick se referea la femeile indiene care erau obișnuite cu examinarea podelelor grajdurilor din fort în încercarea de a găsi ovăz neprocesat. Amestecat cu puțină iarbă, acesta le era oferit copiilor înformetați.Anderson, Gary. (1983) "Myrick's Insult: A fresh look at Myth and Reality", Minnesota History Quarterly 48(5):198-206.

Totuși, afirmația lui Myrick a fost înțeleasă de către Little Crow și clanul său. Într-o scrisoare adresată generalului Sibley, Little Crow preciza că afirmația reprezenta un motiv major în declanșarea războiului: „Dragă Domnule - Din ce cauză am inițiat acest conflict își voi spune. datorită maiorului Galbrait [sic] am realizat acest tratat cu Guvernul un mare lucru pentru cât de puțin obținem din el, iar apoi nu putem obține până când propriii noștri copii erau pe moarte din cauza foametei - este cu negustori ca Mr A[ndrew] J Myrick care le-a spus Indienilor că vor mânca iarbă sau propriile fecale”.Letter from Little Crow to Col. Henry Sibley(7 septembrie 1862) AG Report, 35-36

Războiul

Primele conflicte Pe 16 august 1862, plățile garantate de tratat tribului Dakota au ajuns în St. Paul, Minnesota și au fost aduse la Fortul Ridgely în următoarea zi. Au ajuns însă prea târziu pentru a preveni violențele. Pe 17 august 1862, unul dintre patru tineri Dakota aflați la vânătoare în Acton Township, Minnesota, a furat niște ouă și a ucis cinci coloniști albi. Imediat după săvârșirea acestor fapte, consiliul de război al tribului a fost convocat, iar liderul acestora - Little Crow - a fost de acord cu continuarea atacurile asupra coloniilor americane în încercarea de a-i alunga pe aceștia din teritoriu.

Pe 18 august 1862, Little Crow se afla în fruntea unui grup plecat să atace Agenția Lower Sioux. Andrew Myrick a fost printre primii oameni uciși. Acesta fost descoperit în timp ce încerca să scape printr-o fereastră aflată la al doilea etaj al unei clădiri din agenție. Trupului lui Myrick a fost găsit mai târziu cu gură plină de iarbă. Luptătorii au incendiat clădirile din Agenția Lower Sioux, iar coloniștii au avut suficient timp să se salveze trecând râul către Redwood Ferry. Forțele miliției Minnesota și Compania B a celei de-a 5-a Infanterie de Voluntari din Minnesota au fost trimise să reprime revolta, însă au fost învinși în bătălia de la Redwood Ferry. Douăzeci și patru de soldați, inclusiv comandantul acestora - căpitaul John Marsh - au fost uciși în luptă.Anderson, Little Crow, 130-39; Schultz, Over the Earth I Come, 48-58; Heard, History of the Sioux War, 73; Board of Commissioners, Minnesota in the Civil War, 2:112-14, 166-81. Pe parcursul zilei, grupurile de războinici Dakota au hoinărit prin valea râului Minnesota și în apropierea acestuia, ucigând toți coloniștii care le ieșeau în cale. Numeroase colonii, printre care și districtul Milford, Leavenworth și Sacred Heart, au fost înconjurate și incendiate, iar populațiile acestora exterminate aproape în întregime.

Primele ofensive ale tribului Dakota stanga|miniatura|250x250px|„Asediul orașului New Ulm, Minnesota” de Henry August Schwabe. Încrezători în succesele inițiale, membrii Dakota și-au continuat ofensiva și au atacat colonia New Ulm, Minnesota, prima dată pe 19 august 1862, și a două oară pe 23 august 1862. Războinicii Dakota au decis la început să nu atace Fortul Ridgely - care era bine apărat -  de-a lungul râului. Aceștia s-au întors spre oraș, ucigând toți coloniștii care le ieșeau în cale. Până la inițierea atacului asupra orașului New Ulm, rezidenții acestuia au organizat poziții defensive în centrul localității și au reușit să-i țină la distanță pe războinici pe parcursul atacului de scurtă durată. Aceștia din urmă au reușit să pătrundă unele poziții și au incendiat mare parte din oraș.Burnham, Frederick Russell (1926). Scouting on Two Continents. New York: Doubleday, Page and Co. p. 2 (autobiographical account). ASIN B000F1UKOA. Până la lăsarea serii, o furtună a potolit indienii prevenind alte atacuri asupra coloniei.

Soldații și miliția din orașele învecinate (inclusiv două companii ale celei de-a 5-a Infanterie de Voluntari Minnesota staționate la Fortul Ridgely) au înarmat New Ulm. Rezidenții au continuat să construiască baricade în jurul orașului.

Tribul Dakota a atacat Fortul Ridgely pe 20 și 22 august 1862. Deși aceștia nu au reușit să cucerească fortul, au prins într-o ambuscadă întăririle trimise din fort către orașul New Ulm pe 21 august. Pozițiile defensive din bătălia de la Fortul Ridgely au limitat și mai mult abilitatea forțelor americane de a ajuta coloniile periferice. Raziile tribului au inclus ferme și mici colonii de-a lungul statului Minnesota - cu precădere în sud și centru - și în teritoriile estice ale teritoriului Dakota din acea perioadă.