Florea Firan () este un istoric și critic literar, publicist și editor român, autor al unor importante cărți panoramice despre scriitorii și fenomenul literar din Oltenia, pasionat animator al vieții culturale contemporane și mesager al spiritualității românești în spațiul geografic italian care, ca simbol al latinității, a marcat destinele unor iluștri cărturari. Are o activitate de peste cinci decenii în aceste domenii. Este cetățean de onoare al municipiului Craiova, director al Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova (din 2002) și redactor-șef al revistei „Scrisul Românesc” (din 2003).
A fost acceptat ca membru al Uniunii Scriitorilor din România în 16 decembrie 1976 (nr. 7360/22 dec. 1976), la recomandările academicienilor Eugen Jebeleanu și Mihnea Gheorghiu.
Biografie
S-a născut în familia agricultorului Ion Firan și al soției sale, Maria (n. Dudău), din satul doljean Giubega din apropierea orașului Băilești,Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. I, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 588. fiind al treisprezecelea fiu al familiei. A studiat la Școala Normală de Învățători din Deva (1945-1952), iar ulterior, în 1965, a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București.
După absolvirea facultății, pentru câteva luni este profesor la Școala generală nr. 1 din Cugir, după care se stabilește în orașul Craiova și funcționează mai întâi la Colegiul Național „Carol I”, Secția Clasică, după care ocupă importante funcții în sectorul cultură-învățământ: șef al Secției culturale (1955–1957), inspector școlar la Secția învățământ (1958–1966), șef-adjunct al Secției învățământ Craiova (1966–1968). Pentru o scurtă perioadă este director al Liceului de Artă, apoi director al Liceului de Filologie-Istorie, astăzi Colegiul Național „Elena Cuza”. Din decembrie 1968 până în octombrie 1977 (când, în paralel, exercită și meseria de profesor) este numit președinte al Comitetului pentru Cultură și Educație Socialistă al jud. Dolj (1968-1977). În această ultimă calitate a propus înființarea Festivalului și Concursului Național de muzică populară „Maria Tănase”, ca o replică la Festivalul de muzică ușoară „Cerbul de Aur”, a inițiat manifestări cultural-științifice ample dedicate poetului Alexandru Macedonski, urmate de deschiderea Casei memoriale „Al. Macedonski” din Pometești-Adâncata și de dezvelirea unui bust în Grădina Botanică a Universității din Craiova, și a avut inițiativa înființării Teatrului de Operetă din Craiova (1972), care a funcționat mai întâi ca secție a Filarmonicii de Stat „Oltenia” și a devenit apoi Teatrul Liric de Operă și Operetă „Elena Teodorini”. A contribuit la aducerea unor cunoscuți oameni de cultură la conducerea instituțiilor culturale din Craiova, precum Amza Pellea (numit director al Teatrului Național din Craiova în martie 1973) sau Alexandru Piru (redactor-șef al revistei Ramuri în perioadele 1969-1976 și 1978-1991). Alături de alți intelectuali din Craiova și București, este membru fondator al Societății „I. L. Caragiale”. Pune bazele la realizarea lucrării ecvestre „Mihai Viteazul” expusă și astăzi în piața ce-i poartă numele din Craiova.
Paralel cu aceste funcții, scriitorul rămâne fidel catedrei, predând limba și literatura română la Liceul de Filologie-Istorie și susținând, în același timp, cursuri la Facultatea de Filologie a Universității din Craiova, ca profesor asociat.
Remarcat de academicianul Al. Dima, acesta îi sugerează să se înscrie la doctorat la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București, al cărui director general era. În anul 1976 a obținut titlul de doctor în științe filologice în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București cu teza Presa literară craioveană. 1838-1975, avându-l ca îndrumător pe prof. Ovidiu Papadima și comisia alcătuită din Zoe Dumitrescu-Bușulenga – președinte, I.C. Chițimia, Ovidiu Papadima, Dimitrie Păcurariu, Augustin Z.N. Pop. A lucrat apoi ca profesor în învățământul preuniversitar din Craiova, apoi la Facultatea de Litere a Universității din Craiova. A fost detașat o perioadă ca lector de limba română la Universitatea din Pisa (1981-1985), susținând, de asemenea, cursuri de limbă, cultură și civilizație română la Accademia di Romania din Roma.
După ce în 1968 beneficiază de o bursă pe teme de educație și învățământ în Polonia – la Varșovia, Cracovia și Katowice – în 1975, obține, prin concurs, o bursă din partea Guvernului Francez, la Antibes – Coasta de Azur, pe teme de limbă, cultură și civilizație franceză.
În 1976 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România cu recomandările academicienilor Eugen Jebeleanu și Mihnea Gheorghiu, validat în ședința condusă de Zaharia Stancu, atunci președinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Din 1981 și până în 1985, Florea Firan este profesor asociat la Facultatea de Litere și Filosofie, Universitatea din Pisa, în cadrul acordurilor culturale româno-italiene, susținând în același timp un curs de limbă, cultură și civilizație românească la Accademia di Romania din Roma, unde și-a avut reședința pe toată această perioadă. În Italia își continuă și activitatea de cercetare, participând cu comunicări științifice în cadrul unor simpozioane și sesiuni științifice, cum este cea dedicată lui Eminescu (dec. 1984) în organizarea Universității „Sapienza” din Roma și Accademiei di Romania (când este prezent cu comunicarea Eminescu în critica italiană); conferențiază la Universitățile din Roma, Pisa, Perugia și colaborează la importante reviste („Le lingue del Mondo” – Florența, „Balcanica”, „Columna” – Roma ș.a.).
Într-una din bibliotecile Vaticanului descoperă manuscrisul lui Ioan Inocențiu Micu-Klein, Illustrium poetarum flores/ Flori culese de la poeți celebri, datând din 1753, prima antologie de poezie clasică latină din literatura noastră, alcătuită de cărturarul transilvănean în exilul său de la Roma. Ediția critică a acestei lucrări, întocmită de Florea Firan, a deschis o colecție a Iluminismului românesc, inițiată și coordonată de acad. Ștefan Pascu, începând cu anul 1986. Lucrarea a fost publicată ulterior sub titlul Carte de înțelepciune latină, în limbile română și latină la Editura Științifică din București, în 1992, având ca redactor pe criticul Niculae Gheran. Pentru realizarea acestei lucrări, Florea Firan a fost distins cu Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu” al Academiei Române la propunerea acad. Eugen Simion, Ștefan Augustin Doinaș și a prof. univ. dr. Mihai Mitu de la Universitatea din București.
Activitatea și experința sa didactică și științifică din învățământul preuniversitar și universitar a constituit temeiul numirii, în 1992, ca inspector general de specialitate în Corpul de Control al Ministrului Învățământului, iar trei ani mai târziu cercetător științific la Institutul de Științe Sociale ale Educației din București, tocmai în perioada când se elaborau noile programe și manuale școlare. Ca inspector general de limba română în cadrul Ministerului Învățământului și cercetător științific la Institutul de Științe ale Educației, care avea ca atribuții alcătuirea programelor și manualelor școlare. A îndeplinit, de asemenea, funcția de redactor-șef adjunct al Analelor Universității din Craiova, Seria Științe Filologice (1996–2001).
În anul 2002 a fost numit director al Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova, o editură de tradiție fondată în 1922, reluând din ianuarie 2003 publicarea revistei Scrisul Românesc care avusese anterior o existență efemeră și stabilind ca obiectiv principal al editurii și revistei multiculturalismul și interculturalitatea.
În calitate de director al Editurii Scrisul Românesc, revigorează activitatea acesteia. În 2003 înființează seria nouă a revistei „Scrisul Românesc” și susține, din calitatea de redactor-șef, editorialele, dând publicației un pronunțat caracter de interculturalitate, colaboratorii fiind nume cunoscute din cultura română și din străinătate, în special din America de Nord. În cadrul Editurii „Scrisul Românesc” continuă, din 2002, Colecția „Clasicii români comentați”, pe care o coordonează, tipărind operele lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Macedonski, Arghezi, Gib I. Mihăescu etc., precum și a unor scriitori contemporani – Marin Preda, I. D. Sîrbu, Marin Sorescu, Irina Mavrodin, Dumitru Radu Popescu, Andrei Codrescu, Monica Spiridon, inițiind noi colecții – „Tudor Arghezi”, „Al. Macedonski. Prima-verba, Debut editorial”, „N. Iorga”, „C. Brâncuși”, „M. Sorescu”, „I. Țuculescu”, „Memoria Craiovei” etc.
Din 2006 inițiază Colocviile „Scrisul Românesc”, importantă manifestare cultural-științifică, ce se desfășoară anual pe teme fundamentale și de mare actualitate, cu participarea unor personalități ilustre din țară și din străinătate. S-a început cu tema Spiritul Olteniei (2006), când a fost publicat masivul volum Oltenia, lucrare de mari proporții cu studii și articole privind spațiul geografic, istoric, cultural-științific și artistic, medical etc. Au urmat apoi Presa culturală, direcții și orientări (2007), Multiculturalismul (2008), Actualitatea istoriei literare (2009), Viitorul cărții (2010), Cititul. Efectele cititului (2011), Literatura și sincretismul artelor (2012), Limba română și mass-media (2013), De la cenzura impusă la autocenzură (2014), Puterea cuvintelor (2015), Avangarda și Avangardismul (2016), Intelectualii, Puterea și Tehnologia (2017), Unitate prin diversitate (2018).
Activitatea literară Florea Firan s-a făcut remarcat ca un cercetător asiduu al istoriei presei literare craiovene și al confluențelor literare oltene, fiind autorul mai multor articole și cărți pe acest subiect. A debutat în 1965 cu articolul „Coșbuc și Craiova, documente inedite”, publicat în revista Ramuri, în care a prezentat relațiile poetului George Coșbuc cu Oltenia: începând cu nașterea la Craiova a fiului scriitorului, Alexandru Coșbuc, și sfârșind cu prezentarea unei întâmplări tragice petrecute cu prilejul unei călătorii a poetului, însoțit de profesorul italian Ramiro Ortiz, la Mănăstirea Tismana. A colaborat apoi la revistele Ramuri, România literară, Contemporanul, Le lingue del Mondi din Florența, Balcanica, Analele Universității din Craiova, Luceafărul etc.Irina Petraș, Panorama criticii literare românești (1950-2000): critici și istorici literari, teoreticieni, eseiști, esteticieni ; dicționar ilustrat, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, p. 294.
Debutul editorial a avut loc în 1971 cu volumul Începuturile presei literare craiovene, o primă lucrare consacrată acestui subiect, urmat de patru studii monografice dedicate revistei literare craiovene Ramuri, de un volum de istorie a presei literare craiovene între anii 1838 și 1975 și de studii monografice dedicate vieții și operei scriitorilor Alexandru Macedonski și Tudor Arghezi. Studiul în două volume Profiluri și structuri literare (1986-2003) cercetează mediul literar al Olteniei, prezentând revistele literare și scriitorii care au trăit și au creat în Oltenia sau au descris istoria și localitățile Olteniei. Volumul Tudor Arghezi – Treptele devenirii, care prezintă evoluția literară a poetului, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova și Premiul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” de la Târgu Cărbunești.
Florea Firan a alcătuit, de asemenea, în colaborare cu C. M. Popa, o antologie intitulată Literatura diasporei (1994) și este coautorul mai multor antologii ale operei lui Eminescu, Creangă, Coșbuc, Călinescu, Blaga, Arghezi, Alecsandri, Slavici, Rebreanu etc.