Asediul Budei (în ) a reprezentat o operațiune militară majoră prin care Armata Revoluționară Maghiară condusă de generalul Artúr Görgei a asediat castelul Buda, ultimul bastion al trupelor imperiale austriece din cele două capitale ale Regatului Ungariei, în cursul Războiului de Eliberare al Ungariei. El a făcut parte din Campania de Primăvară, s-a desfășurat între 4 și 21 mai 1849 și s-a încheiat cu capturarea castelului Buda de către militarii maghiari în urma asaltului final din 21 mai. Cetatea Buda a fost, de fapt, singura fortăreață care a fost capturată printr-un asalt al trupelor asediatoare ale oricărei părți combatante în cursul Războiului de Eliberare al Ungariei din 1848-1849, toate celelalte fortărețe fiind capturate în urma acordurilor de capitulare încheiate între asediatori și asediați.
Asediul Budei a fost, de asemenea, cel mai scurt asediu din cursul Războiului de Eliberare al Ungariei din 1848-1849, având o durată de numai 18 zile. După declanșarea asediului maghiar, generalul-maior Heinrich Hentzi, comandantul garnizoanei austriece din cetatea Buda, a ordonat bombardarea orașului Pesta, fiind distruse astfel mai multe clădiri importante de pe malul pestan al Dunării. Celelalte părți ale Budei și Pestei au suferit, de asemenea, pagube majore în urma duelurilor intense de artilerie. Prin capturarea castelului Buda s-a încheiat operațiunea de eliberare completă a celor două capitale ale Ungariei (Buda și Pesta). Astfel, în urma victoriei maghiare, Lajos Kossuth, guvernatorul-președinte al Ungariei, și guvernul revoluționar condus de Bertalan Szemere au revenit din capitala provizorie Debrețin în adevărata capitală a țării.
La 21 mai 1849, în aceeași zi în care a avut loc eliberarea Budei, împăratul Franz Joseph I al Austriei și țarul Nicolae I al Rusiei au semnat tratatul final prin care 200.000 de militari ruși (plus o puternică armată de rezervă formată din 80.000 de militari ruși) au pătruns în Ungaria cu scopul de a ajuta armata Imperiului Austriac să zdrobească Revoluția Maghiară.
Înaintarea către Viena sau întoarcerea către Buda După despresurarea Komáromului de sub asediul imperial și retragerea oștilor habsburgice către granița dintre Austria și Ungaria, armata maghiară a avut două variante pentru a-și continua înaintarea.. Putea să se îndrepte către Pozsony și Viena, cu scopul de a forța inamicul să dea o luptă finală pe propriul teren, sau să se întoarcă spre est și să ocupe Castelul Buda, unde se afla o puternică garnizoană imperială de 5.000 de oameni, sub comanda generalului Heinrich Hentzi.
Prima variantă a fost susținută în principal de șeful Marelui Stat Major, locotenent-colonelul József Bayer, și inițial de generalul comandant Artúr Görgei, în timp ce a doua variantă a fost susținută în principal de generalul György Klapka, comandantul Corpului I.. Susținerea inițială a primei varianta de către Görgei se datora faptului că, în condițiile iminenței intervenției ruse, comandantul suprem maghiar credea că armata sa va avea mai multe șanse de succes dacă va distruge armata imperială austriacă înainte de sosirea trupelor țariste.
stanga|thumb|Artúr Görgei Cu toate acestea, Görgei a fost convins rapid de susținătorii celei de-a doua variante, care doreau eliberarea mai întâi a castelului Buda. Astfel, generalul comandant s-a răzgândit și a sprijinit a doua variantă. Motivul a fost că, deși prima opțiune părea foarte atractivă, armatei maghiare îi era aproape imposibil să obțină un succes împotriva armatelor imperiale pe teritoriul Austriei. În timp ce armata maghiară adunată în fața orașului Komárom avea mai puțin de 27.000 de ostași, armata imperială care o aștepta în apropierea orașelor Pozsony și Viena avea un efectiv de 75.633 de militari, din care 54.443 de ostași formau trupele disponibile, și dispunea de 237 de tunuri, așa că era de două ori mai mare decât oștile lui Görgei.Hermann Róbert, Buda bevétele, 1849. május 21, Budapesti Negyed 29-30. (2000/3-4) În plus, armata maghiară ducea lipsă de muniție. Pe de altă parte, capturarea castelului Buda părea un obiectiv mai ușor de atins în acel moment, Klapka argumentând că acesta nu era capabil să reziste unui asediu și că putea fi ocupat rapid în urma unui atac surpriză,. și în plus castelul era foarte important din mai multe puncte de vedere.
thumb|upright=1.4|Capitalele maghiare Pesta și Buda în anul 1850 Asediul Budei putea fi realizat cu forțele maghiare disponibile. O puternică garnizoană imperială în mijlocul țării ar fi reprezentat un mare pericol dacă principala armată maghiară ar fi vrut să se îndrepte spre Viena, pentru că atacurile din castel ar fi tăiat rețelele de aprovizionare maghiare, deci era necesară o blocadă cu forțe importante pentru a-i împiedica pe militarii austrieci să iasă din castel. De asemenea, faptul că singurul pod permanent de pe partea ungară a Dunării (poduri de pontoane temporare existau în mai multe locuri), Podul cu Lanțuri, era sub controlul garnizoanei imperiale din Castelul Buda, ceea ce făcea imposibil transportul naval de provizii pentru armatele maghiare care luptau în partea de vest a țării, îi oferea o importanță strategică reală, accentuând importanța ocupării castelului cât mai curând posibil.. În plus, prezența corpului lui Josip Jelačić în sudul Ungariei i-a făcut pe comandanții maghiari să creadă că banul croat ar putea avansa către Buda în orice moment pentru a o despresura, tăind Ungaria în două părți. Astfel, statul major maghiar a înțeles că fără capturarea castelului Buda armata principală nu putea efectua o campanie către Viena, fără a pune țara într-un mare pericol, și că în acel moment era imposibil să se obțină victoria împotriva oștilor imperiale superioare numeric și tehnologic, care se aflau adunate la granița de vest a Ungariei. Acest lucru arată că argumentele acelor istorici care au scris că Görgei a greșit necontinuând deplasarea către Viena, deoarece avea o șansă mare să ocupe capitala austriacă și să câștige războiul, înainte de intervenția rusă,Bánlaky József: A magyar nemzet hadtörténete XXI, Buda visszavétele (1849. május elejétől végéig). Arcanum Adatbázis Kft. 2001. sunt greșite și că în acel moment (înainte de sosirea întăririlor maghiare din sudul țării) singurul loc în care se putea obține victoria era Castelul Buda.
În afara argumentelor militare, au cântărit și argumentele politice în favoarea asediului Budei. Parlamentul maghiar, după emiterea declarației de independență a Ungariei, a vrut să convingă statele străine să recunoască independența Ungariei și a știut că are mai multe șanse de a realiza acest obiectiv după eliberarea totală a celor două capitale ale țării. Orașul capitală Buda includea, de asemenea, și castelul Buda. În consecință, consiliul de război ținut pe 29 aprilie 1849 a decis ca Armata Revoluționară Maghiară să asedieze și să captureze Castelul Buda și apoi, după sosirea de întăriri din sudul Ungariei, să pornească spre Viena cu scopul de a forța conducerea imperiului să ceară pace și să recunoască independența Ungariei.
Castelul înainte de asediu
dreapta|miniatura|298x298px|Planul castelului Buda În urma încetării ocupației turcești a Budei, la 2 septembrie 1686, după un asediu sângeros realizat de forțele austriece, castelul a devenit proprietatea regelui Ungariei (care era, în același timp, împărat al Sfântului Imperiu Roman până în 1804, apoi împărat al Austriei), fiind apărat de militari străini (care nu aveau naționalitatea maghiară) conduși de un ofițer străin.. După victoria Revoluției Maghiare și formarea guvernului Batthyány, castelul a continuat să fie apărat de militari străini, care au trebuit să recunoască autoritatea guvernului Ungariei. Nedorind să recunoască autoritatea maghiară, comandantul garnizoanei, generalul locotenent Karl Kress, a demisionat la 11 mai 1848 și a părăsit Buda. O lună mai târziu, pe 11 iunie 1848, militarii italieni din Regimentul 23 Infanterie, una dintre unitățile militare străine staționate în castel care erau împotriva Revoluției Maghiare, a purtat lupte sângeroase cu soldații maghiari proaspăt recrutați, iar în urma acestui conflict Ministerul de Război al Ungariei a dispus alungarea din țară a regimentului italian..
stanga|miniatura|Franz Joseph Sandman: Buda și Pesta în anii 1840 După începerea la mijlocul lunii decembrie 1848 a campaniei din Ungaria a armatelor imperiale conduse de feldmareșalul Alfred I, Prinț de Windisch-Grätz, a retragerii armatelor maghiare și a înfrângerii maghiare în Bătălia de la Mór, trupele habsburgice au intrat pe 5 ianuarie 1849 în capitalele maghiare Buda și Pesta.. Parlamentul liber al Ungariei și Comitetul Național de Apărare (guvernul interimar al Ungariei) s-au refugiat în orașul Debrețin (care a devenit capitală interimară a țării), în timp ce un grup mare de civili a părăsit cele două orașe în acea iarnă geroasă și s-a refugiat în localitățile de la est de Tisa.. Primul lucru pe care l-a ordonat Windisch-Grätz după intrarea în Buda a fost ocuparea castelului Buda și a dealului Gellért. Windisch-Grätz l-a numit pe generalul locotenent Ladislas Wrbna în postul de comandant al districtului militar Buda, adică drept comandant militar al trupelor imperiale din cele două capitale. Dar, la sfârșitul lunii februarie, când se pregătea să atace armata maghiară, Windisch-Grätz l-a luat cu el în campanie pe Wrbna, lăsându-l pe generalul maior Heinrich Hentzi, comandantul garnizoanei imperiale din Castelul Buda, pe post de comandant militar al trupelor austriece din Buda și Pesta..
miniatura|Ilustrație a castelului Buda pe scrisoarea unei bresle din 1816 stanga|miniatura|Locuitorii Pestei primindu-i pe primii husari maghiari care au intrat în oraș pe 24 aprilie 1849 În aprilie 1849 corpul principal al trupelor imperiale conduse de feldmareșalul Windisch-Grätz a suferit mai multe înfrângeri și s-a retras către granița de vest a Ungariei. Victoria maghiară de la Nagysalló din 19 aprilie a avut urmări decisive pentru trupele imperiale de ocupație staționate în Ungaria.. Ea a deschis calea către Komárom, care a fost despresurat câteva zile mai târziu. În același timp a adus armata imperială în imposibilitatea de a-și desfășura trupele pe un front foarte larg pe care această victorie maghiară l-a creat, așa că în loc să-și adune trupele în jurul orașelor Pesta și Buda, așa cum fusese planificat, feldzeugmeisterul Ludwig von Welden, noul comandant suprem al trupelor imperiale din Ungaria, a trebuit să ordone retragerea din Pesta, care era în pericol să fie ocupată de trupele maghiare. Atunci când a aflat de înfrângere în dimineața zilei de 20 aprilie, el i-a informat pe generalul locotenent Balthasar Simunich, comandantul trupelor imperiale asediate de la Komárom, și pe prințul Felix Schwarzenberg, ministrul președinte al Imperiului Austriac, că pentru a apăra orașele Viena și Pozsony de un atac maghiar este nevoit să retragă trupele imperiale din Pesta și chiar din Komárom.. El a scris, de asemenea, că moralul trupelor imperiale este foarte scăzut și că din această cauză nu pot purta o altă bătălie în perioada imediat următoare, fără a suferi o altă înfrângere.. Astfel a ordonat a doua zi evacuarea Pestei, lăsând totuși o importantă garnizoană în cetatea Buda pentru a o apăra împotriva atacurilor maghiare. El i-a ordonat lui Jelačić să mai rămână pentru o vreme în Pesta și apoi să se retragă către orașul Eszék din Bácska unde insurgenții sârbi, aliați cu austriecii, se aflau într-o situație gravă, după victoriile obținute de armatele maghiare conduse de Mór Perczel și Józef Bem..
Pe 24 aprilie ultimii soldați imperiali au părăsit Pesta și în aceeași dimineață, la ora 7, șapte husari din Corpul II al Armatei Revoluționare Maghiare au intrat în oraș, fiind primiți cu urale de o mulțime de cetățeni bucuroși, care așteptau de mult timp să fie eliberați.. În ziua următoare Hentzi a convocat la Buda două întâlniri cu ofițerii săi și a hotărât să apere Castelul Buda până la ultima lui suflare..