Iosif Andrica (n. 15 iulie 1879, com. Sârbi, jud. Hunedoara – d. 8 septembrie 1919, Deva) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I, Editura Academiei Române, București, 2005Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, accesat la 6 mai 2018

Biografie Iosif Andrica s-a născut în comuna Sârbi, jud. Hunedoara, la data de 15 iulie 1879. A fost învățător la Școala Confesională Română din com. Zam. Tot aici a înființat și un cor bisericesc, care a ajuns renumit în împrejurimi, dat fiind faptul că organiza petreceri poporale și în alte comune, unde cânta doine românești. Astfel, a reușit să convingă și mulți țărani să se aboneze la ziarele din România.

Participă la Primul Război Mondial. La întoarcerea acasă, pe 8 noiembrie 1918 înființează Garda Națională din Zam. În 18 noiembrie este chemat la Deva de către Consiliul Național Român, înființând și aici o altă Gardă Națională pentru împiedicarea izbucnirii revoluției.

După momentul de la 1 decembrie 1918 a fost numit primul Șef de Poliție Românească din orașul Deva, organizând ulterior Poliția Românească din întregul județ. Moare însă în 8 septembrie 1919, fiind prins de o bandă și bătut crunt.

Activitatea politică

Participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, unde votează pentru unirea Transilvaniei cu România. Tot acum este ales membru al Marelui Sfat Național.

Note

Bibliografie Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005, ISBN 973-27-1258-9 (vol. I); ISBN 973-27-1264-3 (vol. II)

Lectură suplimentară Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998 Florea Marin, Medicii și Marea Unire, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1993 Silviu Borș, Alexiu Tatu, Bogdan Andriescu, (coord.), Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Editura Armanis, Sibiu, 2015 Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7

Legături externe Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918

Vezi și Lista delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Categorie:Nașteri în 1879 Categorie:Decese în 1919 Categorie:Învățători români Categorie:Delegați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia