Colanul cu inscripție runică (Tezaurul de la Pietroasa)

Colanul cu inscripție runică este cea mai însemnată piesă din aur masiv a Tezaurului de la Pietroasa, deoarece este singurul obiect care are un text gravat. Tezaurul este datat în secolul al IV-lea e.n. și a fost descoperit în anul 1837 în județul Buzău, comuna Pietroasele, Dealul Istrița. Colierul de aur a fost catalogat a fi, probabil, de origine romano-mediteraneană și are inscripționat pe el un text în limba gotică, în cel mai vechi alfabet runic, cunoscut sub denumirea Elder Futhark.

Colanul reprezintă un subiect foarte important în mediile academice, fiind propuse mai multe teorii privitoare la originea sa, datarea și simbolistica ceremonială pe care o relevă. Textul gravat pe colan a suferit pagube ireparabile cu ocazia furtului tezaurului, din anul 1875, din Muzeul de Antichități din București, de către Dumitru Pantazescu-Popescu. Din această cauză inscripția se citește cu greutate, ea fiind supusă încercărilor de reconstrucție și interpretare, cu ajutorul imaginilor păstrate în monografia lui Alexandru Odobescu, publicată în perioada anilor 1889 - 1900, în limba franceză, intitulată „Le Trésor de Pétrossa”. Colanul inscripționat poate oferi o perspectivă asupra naturii religiei păgâne precreștine a goților. Alexandru Odobescu a propus a se citi astfel: Guthani ocwi hailag, ceea ce s-ar traduce prin - „Lui Odin -- Sciția (sau patria) consacrată”. Fiind cel mai studiat obiect al tezaurului, datorită inscripției sale, interpretarea cea mai apropiată de adevăr a textului „Gutan(e) Iowi hailag” este „lui Jupiter al goților consacrat”.

Origini După cum a rezultat din interogatoriile ce au fost luate în anul 1838 celor care au descoperit tezaurul de la Pietroasa, a reieșit că aceștia au găsit un număr de 22 de obiecte, vase de aur, bijuterii și două inele cu inscripții. Când au fost descoperite, obiectele erau învelite într-o masă neagră de origine necunoscută, probabil un material organic ca pielea sau cârpa cu care au fost acoperite înainte de a fi îngropate.Schmauder (2002: 84) Din cele 22 de piese s-au recuperat doar 12 obiecte.mnir.ro Dintre toate, doar cinci au fost lucrate doar din aur: cana sau ibricul (oenochoe), platoul sau talerul cel mare, frânt în patru, patera sau sinia, cea cu decor în relief cu o statuetă ce ține un pahar în mâini, colanul cu inscripție cu rune gotice și colanul simplu. Celelalte șapte piese: patru fibule, două vase poligonale și un colan, au fost împodobite cu pietre prețioase. Se presupune că cele zece obiecte pierdute au fost patru colane din care două cu pietre prețioase,Ecaterina Dunăreanu-Vulpe: Tezaurul... pag. 11 unul cu inscripție, o fibulă mică presupusă a fi pereche cu cea care s-a păstrat, o cană similară cu cana oenochoe, o pateră simplă nedecorată și două brățări cu pietre prețioase.

Colanul cu inscripție runică a scăpat nedeteriorat de toporul lui Anastase arnăutul (Verusi), dar el a fost mutilat iremediabil de Pantazescu.Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 39 Cele 12 obiecte care au putut fi recuperate, au fost furate în anul 1875 de Dumitru Pantazescu-Popescu din Muzeul de Antichități din București. Ca urmare, colanul cu inscripție a fost tăiat cel puțin în patru bucăți de către argintarul Costache Constantinescu din București, caracterele runice înscrise fiind deteriorate până la a fi indescifrabile. Au fost salvate doar două fragmente care cuprindeau împreună inscripția. Tăietura care a fost făcută a deteriorat o literă aflată în mijlocul inscripției, fapt care a dat de lucru multor cercetători care s-au apucat s-o studieze. În ziua de astăzi, forma colanului este cunoscută doar din desenele și fotografiile care s-au realizat înainte de momentul nefast din anul 1875. Există o copie din argint făcută în anul 1884 de Paul Telge după aceleași desene. Din fericire, Societatea Arundel a făcut la Londra, cu ceva vreme înaintea furtului, fotografii detaliate ale colanului, astfel încât astăzi, caracterele au putut fi reconstituite cu un grad relativ de exactitate.Fotografia Societății Arundel, a cărei existență a rămas necunoscută cercetătorilor de aproape un secol, a fost republicată de Bernard Mees în anul 2004. Deși Mees a sugerat că fotografia identifică în mod concludent runa originală ca Odal (/ o /), ea este încă o incertitudine deoarece nu se știe cum va interpreta acest lucru comunitatea academică. Cf. Mees (2004: 55-79). Pentru mai multe despre istoria timpurie a descoperirii, a se vedea Steiner-Welz (2005: 170-175).

În afara lumii romane din Europa, acest tip de podoabă avea rădăcini străvechi. Colane de acest fel s-au descoperit încă din epoca bronzului în toate teritoriile începând din stepele nordice ale Pontului Euxin și până la Oceanul Atlantic.Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 38 Au fost purtate de celți, sciți și popoarele germanice, ele fiind lucrate fie din aur, fie din argint sau bronz, cu fel și fel de decorații. Grecii și romanii nu aveau o așa tradiție a portului. Intrând în contact cu celții prin războaiele pe care le-au purtat, romanii au fost impresionați plăcut de colanele răsucite pe care aceștia le purtau în jurul gâtului. Ei le-au denumit torques. De aceea, romanii le-au preluat de la celți și le-au folosit cu predilecție ca recompense militare.

Prin faptul că întregul tezaur prezintă o calitate superioară a meșteșugului cu care au fost realizate obiectele care-l formează, cercetătorii sunt sceptici că acesta ar fi fost confecționat de populația indigenă. În anul 1879 când se înregistra una dintre primele lucrări privitoare la tezaur, Isaac Taylor a speculat ideea că obiectele ar fi o parte din câștigurile pe care goții le-au obținut ca urmare a incursiunilor pe care le făceau în provinciile romane Moesia și Tracia (perioada 238 - 251).Taylor (1879: 8) a precizat că: „Marea valoare intrinsecă a aurului indică dedicația prada unui mare triumf - poate fi jefuirea taberei împăratului Decius sau răscumpărarea cetății bogate din Marcianopolis". În ceea ce privește alte lucrări timpurii pe inel și inscripția sa, vezi Massmann (1857: 209-213). Există și o altă teză timpurie pe care a propus-o Alexandru Odobescu în anul 1889, teorie pe care a preluat-o și Constantin C. Giurescu în anul 1976. Aceasta l-a identificat pe Athanaric, regele vizigoților ca proprietar de drept al tezaurului, fiind presupusă dobândirea lui în conflictul pe care Athanaric l-a avut în anul 369 cu Împăratul roman Valens.Odobescu (1889), Giurăscu (1976). Referențiați în Constantinescu (2003:3, 11) Catalogul Goldhelm din anul 1994, a adus ipoteza că obiectele componente ale tezaurului ar fi putut fi și cadouri pe care unii conducători germanici le-ar fi primit de la liderii romani.Goldhelm (1994: 230). Referindu-se la Looijenga (1997: 28)

Cercetări recente

În jurul anului 2000 s-au făcut studii asupra aurului în sine din care au fost realizate obiectele tezaurului. Rezultatele expertizelor au indicat cel puțin trei origini geografice diferite: Munții Urali din Sud, Nubia (Sudan) și Persia.Constantinescu (2003: 16). A se vedea și Cojocaru (1999: 10-11) Originea dacică a minereului a fost exclusă.Constantinescu (2003: 2) Cu toate că V. Cojocaru a respins ipoteza că unele obiecte s-ar fi confecționat prin topirea monedelor imperiale romane, B. Constantinescu (2003) a ajuns la o concluzie diametral opusă.Cojocaru (1999: 10-11); Constantinescu (2003: 16).

S-au făcut și comparații între tehnicile de topire și forjare, compoziția minereului folosit și analiza tipologică anterioară. Rezultatul a indus ideea că aurul care s-a folosit pentru realizarea colanului cu inscripție runică poate fi clasificat ca fiind de origine celto-germanică, deoarece nu este la fel de pur ca cel greco-roman și nici așa de aliat ca cel care compun obiectele policrome germanice.Cojocaru (1999: 9ff.)

Toate aceste rezultate induc opinia că cel puțin o parte a tezaurului, inclusiv colanul cu inscripție, a fost realizată din aur extras din nordul Daciei. Acest fapt ar indica faptul că obiectele erau în posesie gotică înaintea migrației spre sud (vezi Cultura Sântana de Mureș-Cerneahov și Cultura Wielbark).Constantinescu (2003: 13-14) identifică în mod specific Munții Urali ca origine probabilă a minereului de aur. Deși rezultatele date de experți pot pune sub semnul întrebării teoria tradițională care afirmă că acest colan cu inscripție are o origine romano-mediteraneană, sunt necesare cercetări suplimentare înainte ca originea aurului din care a fost realizat să fie identificată.

Descriere și destinație

Colanul are circa 16 cm în diametru și a fost confecționat dintr-o bară groasă de 1.2 cm în partea din mijloc, fiind mai subțire la capete. Extremitățile au fost întărite cu un fir din aur, răsucit de 15-16 ori în spirală, alcătuind astfel cârligul și ochiul de închidere similar colanului simplu. În mijlocul colanului, pe exterior, a fost gravată o inscripție runică. A existat la un moment dat o presupunere că acest obiect ar fi fost folosit ca o verigă pe care se înșirau cănile folosite la băut la marile petreceri. Ipoteza, absolut inacceptabilă, a venit ca urmare a unei interpretări fanteziste prin care caracterele au fost considerate ca aparținând alfabetului grecesc vechi, textul fiind o urare χαίρε χαί πίγε, ce s-ar traduce fii vesel și bea. Ipotezele s-au succedat cu rapiditate. Astfel, colanul a fost socotit a fi o verigă de la ușa unui sanctuar, fapt nerealist deoarece închizătoarea este a unui colier sau a unei brățări, nu a unei încuietori. Ipoteza unei brățări așa numită armilla, a căzut și ea pentru că diametrul este mai mic decât al colanului simplu, însă mult mai mare ca a unei brățări care se fixează pe un braț, chiar musculos fiind. A fost numit colan deoarece este suficient de mare în diametru pentru ca să fi fost purtat la gât.

Faptul că obiectul poartă o inscripție gravată a dus la ideea că este vorba de un inel ce are un caracter sacru, adică o piesă în fața căruia se depuneau jurămintele.Ecaterina Dunăreanu-Vulpe... pag. 40 Această teză a fost susținută și de cercetătorii Mees în anul 2004 și MacLeod în 2006, care au adus ca argument faptul că astfel de inele au fost documentate de literatura veche norvegiană și de rezultatele arheologice privind siturile păgâne timpurii.MacLeod and Mees (2006:173-174); Ullberg (2007 Astfel de inele de jurământ erau complete și se țineau de către preoți în mână atâta timp cât dura ceremonia. Colanul cu inscripție de la Pietroasa este unul incomplet, el având capete cu mijloace de închidere. Ipoteza ceremonială este una exclusă prin însuși modul de confecționare, astfel încât a rămas ca probabilă doar destinația lui de obiect de podoabă personală.

Interpretările aduse de Mees și MacLeod au mai sugerat că textul inscripționat ar putea fi dovada închinării la zeița mamă a goților, așa cum apare ea și în mențiunile documentare din alte zone nordice ale germanicilor.MacLeod și Mees (2006: 174), precizează că: "[Termenul Gutanio] amintește sub forma unor epitete ale zeițelor mame Reneze ale tribului mediotautic și inscripții similare la zeițe descrise ca „mame șvabe” și chiar „mamele germane” sunt cunoscute din Renania Romană. Din aceste motive, singura importanță pe care colanul acesta o are față de toate celelalte obiecte componente ale tezaurului de la Pietroasa este inscripția runică pe care o poartă. Cei doi savanți au mai spus că apariția termenilor comuni care relevă „sfințenia” (wīh și hailag) pot desluși distincția dintre cele două concepte în limba gotică, concluzia ducând la ideea că obiectul inscripționat era unul sfânt prin el însuși și nu ca urmare a vreunei legături a lui cu vreo divinitate.MacLeod și Mees (2006: 174) au menționat că „... Inscripția de la Pietroasa poate indica faptul că ceva asociat cu Gutanio a fost sfânt într-un sens...

Inscripția runică Reconstrucție și interpretare