Capitalul uman reprezintă cumulul de cunoștințe, obiceiuri, calități sociale și personale, incluzând creativitatea, implicat în capacitatea de a munci, care, la rândul ei, duce la producția de bunuri materiale și servicii. Teoria capitalului uman este abordată în strânsă legătură cu studiul managementului resurselor umane, regăsindu-se, de asemenea, în practica administrării afacerilor și a macroeconomiei. Primele idei privind capitalului uman au fost schițate de Adam Smith în secolul al XVIII-lea. Teoria modernă a fost popularizată de Gary Becker, profesor la Universitatea din Chicago, economist și laureat al Premiului Nobel, precum și de Jacob Mincer și Theodore Schultz. Premiul Nobel pentru Științe Economice din 2018 i-a fost acordat (ex-aequo) lui Paul Romer, economistul care a pus bazele abordării moderne ale conceptualizării creșterii economice ca un proces alimentat de inovație.
În literatura recentă, noul concept de capital uman necesar pentru îndeplinirea unei anumite sarcini a fost teoretizat în 2004 de către Robert Gibbon, profesor și economist la Institutul tehnologic din Massachusetts (MIT), și Michael Waldman, profesor și economist la Universitatea Cornell. Conceptul subliniază faptul că, în multe cazuri, capitalul uman este acumulat în funcție de natura sarcinii (sau de competențele necesare pentru îndeplinirea unei sarcini), putând fi folosit în mai multe companii care cer competențe transferabile. Acest concept poate fi aplicat în evaluări profesionale, pentru a susține dinamica salariilor sau a promovărilor și rotația cadrelor în interiorul firmelor etc .
Istoric Economistul Arthur Lewis este cel care a pus bazele studiului „economiei dezvoltării”, propunând și ideea de capital uman în volumul Economic Development with Unlimited Supplies of Labour din 1954W. Arthur Lewis (1954) "Economic Development with Unlimited Supplies of Labour.". Folosirea noțiunii de „capital uman” nu a fost niciodată discutată până când Arthur Cecil Pigou nu a reliefat și un sens negativ al acestui termen:
Există investiții la nivelul capitalului uman și la nivelul celui material. De îndată ce acest lucru este conștientizat, distincția dintre a economisi în ceea ce privește consumul și a economisi în ceea ce privește investiția devine neclară. Pentru că, până la un punct, consumul înseamnă investiția în productivitatea unei anumite persoane. Acest lucru este deosebit de important în cazul copiilor: reducerea exagerată a cheltuielilor de la nivelul consumului poate duce la o scădere semnificativă a eficienței acestora pe perioada vieții. Chiar și pentru adulți, atunci când resursele acestora scad, este necesar controlul consumului personal care reprezintă, de asemenea, controlul investițiilor.
În literatura economică modernă, neoclasică, termenul „capital uman” a fost folosit în articolul "Investment in Human Capital and Personal Income Distribution" scris de Jacob Mincer apărut în Journal of Political Economy în 1958Mincer, Studiile lui Jacob în capitalul uman 1. "Investiții în capitalul uman și distribuția veniturilor personale". Edward Elgar Publishing, 1993.. Apoi Theodore Schultz a contribuit de asemenea la dezvoltarea disciplinei. Cea mai bună versiune a punerii în practică a ideii de capital uman în economie este cea a lui Mincer și Gary Becker de la Școala de economie din Chicago. Cartea lui Gary Becker, intitulată Human Capital (Capitalul uman), publicată în anul 1964, a devenit cartea de referință ]n privința acestui concept timp de mai mulți ani. În viziunea acestora, capitalul uman nu se deosebește de capitalul material utilizat ca noțiune în cazul fabricilor și echipamentelor: se poate investi în capitalul uman (prin educație, formare, tratamente medicale), iar produsul final depinde într-o anumită măsură de rata sa de rentabilitate. Astfel, capitalul uman este un mijloc de producție, în care investițiile suplimentare generează o producție suplimentară. Capitalul uman este substituibil, dar nu poate fi transferat, ca în cazul bunurilor imobiliare, al muncii sau capitalului fix.
Unele teorii moderne privind dezvoltarea consideră capitalul uman un important factor de creștere în economie. Studiile ulterioare demonstrează și relevanța educației pentru bunăstarea economică a oamenilor.
Adam Smith a definit patru tipuri de capital fix (format din bunuri de lungă durată precum clădirile sau echipamentele, care participă la mai multe cicluri de producție consumându-se treptat și înlocuindu-se după mai mulți ani de utilizare.). Cele patru tipuri au fost:
utilajele, instrumentele comerciale; clădirile, ca mijloc de procurare a veniturilor; îmbunătățirea terenurilor; abilitățile dobândite și necesare ale tuturor locuitorilor sau membrilor societății.
Smith a definit capitalul uman astfel: Al patrulea punct se referă la capacitățile dobândite și utile ale tuturor cetățenilor. Achiziționarea unor astfel de talente, prin susținerea individului pe timpul educației, studiului sau uceniciei, va reprezenta întotdeauna o cheltuială reală, care este un tip de capital fix și realizat, ca să spunem așa, de persoana respectivă. Talentele și abilitățile personale, văzute ca o agoniseală a individului, vor fi de asemenea asimilate și de societatea din care acesta face parte. Dexteritatea unui muncitor poate fi considerată un echipament sau un instrument comercial care facilitează munca și care, deși necesită o anumită cheltuială, îi permite statului să își recupereze pierderea prin profitul pe care îl poate aduce Prin urmare, Smith a argumentat că randamentul forței de muncă este dependent și de diviziunea socială a muncii: Într-o mare măsură, îmbunătățirea randamentului forței de muncă și a abilităților, dexterității și judecății necesare pentru realizarea acestuia par să fi fost efectele diviziunii muncii. Există o relație complexă între diviziunea muncii și capitalul uman.
Context Capitalul uman este o sumă de trăsături, toate cunoștințele, talentele, abilitățile, dar și experiența, inteligența, educația, judecata și înțelepciunea deținute individual și colectiv de către indivizii unei populații. Aceste resurse desemnează capacitatea totală a oamenilor, reprezentând o formă de bogăție care poate fi redirecționată spre realizarea obiectivelor unei națiuni ca un tot unitar sau a unor obiective specifice. Capitalul uman se împarte, în linii mari, în trei categorii: (1) Capitalul intelectual (2) Capitalul social (3) Capitalul emoțional.
Acesta este o imagine economică agregată a ființei umane așa cum acționează aceasta în cadrul economiilor, fiind o încercare de a surprinde complexitatea socială, biologică, culturală și psihologică a interacțiunilor acestia în cadrul unor tranzacții explicite și/sau economice. Multe teorii corelează în mod explicit investițiile în dezvoltarea capitalului uman cu educația, iar rolul capitalului uman în dezvoltarea economică, creșterea productivității și inovarea a fost adesea citat drept o justificare a subvențiilor guvernamentale în domeniul educației și al competențelor profesionale.
Conceptul de capitalul uman a fost și continuă să fie criticat în numeroase moduri. Michael Spence propune teoria semnalizării ca o alternativă la cea a capitalului uman Formele capitalului: versiunea engleză publicată în 1986 în JG Richardson's Handbook for Teorie and Research for Sociology of Education, pp. 241-258. . Pierre Bourdieu propune o alternativă conceptuală mai nuanțată, discutând noțiuni precum capitalul cultural, capitalul social, capitalul economic sau capitalul simbolic. Aceste critici și alte dezbateri sugerează că noțiunea de capitalul uman este un concept reificat fără o putere explicativă suficientă.
A fost asumată în teoriile economice timpurii, reflectând contextul - adică, sectorul secundar al economiei producea mult mai mult decât sectorul terțiar a fost capabil să producă la acea dată în majoritatea țărilor - să fie o resursă fungibilă, omogenă și ușor de interschimbabilă și a fost menționată pur și simplu ca forță de muncă sau forță de muncă , unul dintre cei trei factori de producție (alții fiind terenuri și presupuși-interschimbabile de bani și echipamente fizice). Așa cum terenul a devenit recunoscut ca capital natural și un bun în sine, factorii umani de producție au fost ridicați de la această analiză mecanică simplă la capitalul uman. În analiza financiară tehnică modernă, termenul "creștere echilibrată" se referă la scopul creșterii egale atât a capacităților umane agregate, cât și a activelor fizice care produc bunuri și servicii.
Presupunerea că forța de muncă sau forța de muncă ar putea fi ușor modelată în ansamblu a început să fie provocată în anii 1950, când sectorul terțiar, care a cerut creativitatea, a început să producă mai mult decât sectorul secundar producea în acele timpuri în cele mai dezvoltate țări din lume. stanga|miniatura|400x400px| Modelul Sectorului Clark pentru economia Statelor Unite 1850-2009 În consecință, sa acordat mult mai multă atenție factorilor care au condus la succese față de eșec în ceea ce privește managementul uman. A fost explorat rolul de lider , talent , chiar și celebritate .
Astăzi, cele mai multe teorii încearcă să rupă jos capitalul uman într - una sau mai multe componente pentru analiză JournalistsResource.org, retrieved 18 iunie 2012 The Economist (27 mai 2010). pe web la http://www.economist.com/node/16219687?story_id=16219687 - numite de obicei „ active necorporale “. Cel mai frecvent, capitalul social , suma obligațiunilor sociale și a relațiilor, a ajuns să fie recunoscută împreună cu multe sinonime, cum ar fi bunăvoința sau valoarea mărcii sau coeziunea socială sau reziliența socială și concepte conexe precum celebritatea sau faima , distinct de talentul un individ (cum ar fi un sportiv are unicat) a dezvoltat, care nu poate fi transferat altora, indiferent de efort și acele aspecte care pot fi transferate sau predate: capital de instruire . Mai puțin frecvent, unele analize combină instrucțiuni bune pentru sănătate cu sănătatea însăși sau obiceiuri sau sisteme de gestionare a cunoștințelor bune cu instrucțiunile pe care le compilează și gestionează sau " capitalul intelectual " al echipelor - o reflectare a capacităților lor sociale și instructive, cu unele presupuneri despre unicitatea lor individuală în contextul în care lucrează. În general, aceste analize recunosc că organismele individuale instruite, ideile sau abilitățile învățabile, influența socială sau puterea de convingere sunt diferite.
Contabilitatea de gestiune se ocupă adesea cu întrebările privind modul de modelare a ființelor umane ca activ de capital. Deși este defalcat sau definit, capitalul uman este vital pentru succesul unei organizații (Crook et al., 2011); capitalul uman crește prin educație și experiență și are un rol major în succesul orașelor și regiunilor: un studiu din 2012 a examinat modul în care producția de diplome universitare și activitățile de cercetare și dezvoltare ale instituțiilor de învățământ sunt legate de capitalul uman al zonelor metropolitane în care se află. JournalistsResource.org, retrieved 18 iunie 2012
În 2010, OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a încurajat guvernele economiilor avansate să adopte politici pentru a spori inovarea și cunoașterea produselor și serviciilor ca pe o cale economică spre prosperitate continuă. The Economist (27 mai 2010). pe web la http://www.economist.com/node/16219687?story_id=16219687 De asemenea, politicile internaționale abordează de multe ori și zborul de capital uman, și anume pierderea unor persoane talentați sau instruite dintr-o țară care le-a investit într-o altă țară care beneficiază de sosirea lor fără a investi în acestea.