Republica Romană (1849)

Republica Romană (în ) a fost înființată în 1849 în Statele Papale după fuga Papei Pius al IX-lea, datorită activității insurecționale a liberalilor romani. A fost condusă de un triumvirat compus din , Giuseppe Mazzini și .

Peninsula Italică, împărțită pe atunci în mai multe state, a fost traversată de o conflagrație generală în primăvara popoarelor din 1848. Toate statele s-au văzut obligate să accepte o constituție, în timp ce Milano și Veneția, principalele orașe din Regatul Lombardia-Veneția, s-au răzvrătit împotriva imperiului Austriac. Regatul Sardiniei le-a venit în ajutor, ceea ce a dat naștere . Acesta a antrenat și Marele Ducat al Toscanei, Statele Papale și Regatul celor Două Sicilii, însă acesta din urmă a renunțat repede la reforme, provocând un amplu protest din partea celor mai liberale elemente din interiorul său. În timp ce era în desfășurare războiul austro-sard, al cărui curs în curând s-a îndreptat în detrimentul sarzilor, aceste proteste au luat la Roma forma unei revoluții. Prim-ministrul a fost asasinat, papa a fugit la Gaeta sub protecția lui Ferdinand al II-lea al celor două Sicilii și a fost înființată Republica Romană.

Această nouă țară romană nu a durat decât cinci luni, de la până la , și a luat sfârșit după o expediție franceză votată de Adunarea Națională a Franței și cu sprijinul lui Ludovic Napoleon, pe atunci președinte al celei de a doua republici franceze. Acest episod este cunoscut în Franța sub numele de „expediția de la Roma”. Republica Romană, înconjurată din toate părțile, s-a văzut nevoită să se opună spaniolilor, napolitanilor și Austriei care, după victoria asupra sarzilor, au invadat Republica Romană. După lupte grele, care au durat o lună, Papa a fost repus în drepturi de către Franța.

Pentru Franța, ambiguitatea s-a născut din faptul că intervenția a fost votată de adunarea unei republici împotriva unei alte republici, ambele provenind din mișcări liberale și democratice ale primăverii popoarelor și din acela că unii parlamentari de stânga au votat expediția pentru a apăra o republică-soră împotriva intervenției austriece, în timp ce dreapta a votat pentru lichidarea Republicii Romane. Operațiunea a fost însoțită de un ministru al afacerilor externe, Alexis de Tocqueville, ostil față de puterea temporală a papei.

Republica a amplificat cele două mituri ale Risorgimentului italian, care aveau deja o viziune națională, Giuseppe Mazzini și Giuseppe Garibaldi, personaje centrale ale Republicii, primul pe plan politic, al doilea pe plan militar. Ea i-a făcut celebri în afara peninsulei, mai ales cu concursul intelectualilor francezi precum George Sand și Victor Hugo.

Situația din Europa

Învestitura papei Pius al IX-lea După moartea papei Grigore al XVI-lea, care a fost un papă conservator, a fost întronizat la Pius al IX-lea, care a luat rapid măsuri considerate liberale. Pe , el a decretat o amnistie generală pentru deținuții politici și exilați și a cerut pregătirea unei constituții care a fost proclamată la . Acesta este („”), care instituia două camere parlamentare, și . Era epoca reformelor politice: s-a înființat Consiliul de Stat (), s-a acordat o mai mare libertate presei, s-a înființat o comisie laică responsabilă de cenzură, un consiliu consultativ compus din mireni, al cărui rol era de a transmite dorințele populației și, împreună cu el, un consiliu de cabinet, apoi o gardă civică. De asemenea, s-a înființat o serie de comisii în care participau mirenii, pentru a revizui legile...

Aceste măsuri, care au avut repercusiuni imense în lumea catolică, i-au determinat pe liberalii italieni să creadă în inițiativele papei. Din exilul său din Uruguay, Giuseppe Garibaldi, care a intrat întotdeauna în contact cu patrioții italieni, a aflat despre frământările care aveau loc în Italia, inclusiv de investitura acestui papă „liberal”, și s-a hotărât să se întoarcă în Italia.. Giuseppe Mazzini, exilat și el la Londra, i-a cerut Papei la , să preia conducerea unei mișcări pentru unificarea Italiei; dar acesta nu i-a răspuns:. Preasfinte Părinte, ador pe Dumnezeu și o idee care mi se pare dumnezeiască: Italia unită, un înger de unitate morală și de civilizație progresistă pentru națiunile Europei. Nu există om, nu voi spune în Italia, ci în Europa, care să fie mai puternic decât sfinția voastră. Deci aveți mari responsabilități. Prin lucrarea timpului care trece și presat de predecesorii voștri și de ierarhia înaltă a Bisericii, credințele au murit. Catolicismul este pierdut în despotism, protestantismul este pierdut în anarhie. Priviți în juru-vă, veți găsi superstițioși și ipocriți, nu credincioși. Vă invit, după atâtea secole de îndoială și corupție, să fiți apostolul adevărului veșnic. Fii credincios. Detestați să fiți rege, politician, om de stat. Uniți Italia, patria voastră. Mișcarea națională italiană era catalizată de reforme, iar atitudinea liberală a lui Pius al IX-lea se angaja într-un tot mai mare.. Aceste măsuri care vizau îmbunătățirea condițiilor materiale și morale ale statelor sale au fost interpretate ca un manifest liberal și naționalist, se explică în discursul ținut în fața consistoriului secret la la Gaeta.. François Guizot, ministrul francez al afacerilor externe până în februarie 1848, a reproșat guvernului roman întreținerea speranțelor.

Roma și Statele Papale miniatura| Legații și delegații. Administrativ, statele papale erau împărțite în aflate sub controlul Romei. Capitala, deși se bucura de un mare prestigiu în lumea occidentală, Roma însăși era un oraș cu dimensiuni modeste: numărul de locuitori era de circa 180.000, în timp ce Napoli avea de două ori mai mulți, Parisul se apropia de 1 milion, iar Londra de 3 milioane. În oraș trăiau șase mii de clerici, ceea ce însemna unul din 30 de locuitori..

Parohiile aveau o funcție de control moral și administrativ. Familiile mari dețineau majoritatea terenurilor care nu aparțineau Bisericii. Meșteșugarii și muncitorii manuali depindeau de Biserică și de nobili.. În toate statele dinaintea unificării, 80% din populație trăia în mediul rural, mortalitatea infantilă atingea 25% la copiii sub vârsta de un an, iar speranța de viață abia depășea 30 de ani..

Mișcările revoluționare stanga|miniatura| La începutul lunii ianuarie 1848, în orașele peninsulei italiene au avut loc tensiunile sociale și politice, demonstrații în favoarea papei și reformelor sale. Pe 3 ianuarie, Milano, care aparținea pe atunci Regatului Lombardia-Veneția, aflat sub dominație austriacă, a fost scena luptelor între patrioți și trupele austriece, soldate cu 5 morți și 50 de răniți.. La 12 ianuarie, a izbucnit o insurgență la Palermo împotriva Regatului celor două Sicilii condus de Bourboni și s-a extins, la 27 ianuarie, la Napoli, obligându-l pe Ferdinand al II-lea să promită, două zile mai târziu, o constituție promulgată la 11 februarie. În aceeași zi, Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana, văr al împăratului Ferdinand I al Austriei, a acceptat și el o constituție aprobată de majoritatea supușilor săi..

Evenimentele s-au succedat: între și , a avut loc revoluția la Paris și s-a proclamat a Doua Republică; pe , regele Carol Albert a acordat stărilor din Sardinia ; pe , Pius al IX-lea a proclamat „Statutul fundamental al guvernării temporale a statelor Sfintei Biserici”; pe a avut loc insurecția de la Viena și căderea lui Metternich; la o mare demonstrație populară din Veneția a impus guvernatorului eliberarea deținuților politici, între care și ; a fost începutul , care au adus eliberarea orașului și izgonirea austriecilor..

Fazele inițiale ale Primului Război Italian de Independență miniatura| Peninsula italică în 1848. Vestea celor cinci zile de insurecție de la Milano a provocat o adevărată revoluție politică în peninsulă: la , Leopold al II-lea al Toscanei a declarat război Austriei și și-a trimis armata, comandată de generalul ,.. către . La 23 martie, Carol Albert al Sardiniei a trecut râul Ticino și s-a alăturat Milanului..

Guvernul papei, prin ordin ministerial din 23 martie, a dispus formarea unui corp militar, cu obiectivele de a proceda la apărarea și securizarea teritoriilor pontificale, precum și de a coordona acțiunile forțelor naționale italiene. Sub comanda generalului piemontez și a secundului său, Massimo d'Azeglio, s-au constituit patru regimente de infanterie, două de cavalerie, trei baterii de artilerie de câmp, o companie de artificieri și două de geniu...

Era un adevărat corp expediționar de , completat, două zile mai târziu, de un grup de voluntari, Legiunea Voluntarilor Pontificali (), formată din bărbați din centrul Italiei și încredințată generalului .. O forță semnificativă, ținând cont că armata lui Carol Albert nu număra decât la care se adăugau cei 7000 de toscani, precum și niște întăriri, în luna mai, de 16.000 de napolitani comandați de ..

Refuzul lui Pius al IX-lea de a lupta împotriva Austriei stanga|miniatura| Pius al IX-lea binecuvântează combatanții, litografie din 1850. La , Pius al IX-lea a fost informat de către reprezentantul său la Viena despre nemulțumirea Austriei, în special a opiniei publice, ceea ce l-a determinat să își reconsidere poziția. La 25 aprilie, miniștrii, sub semnătura lui , i-au prezentat Papei un scurt memoriu în favoarea războiului.

La 29 aprilie, într-o cuvântare în fața consistoriului, el condamna războiul împotriva Austriei":. și concluziona invitând În fapt, papa se ferea să lupte împotriva unei mari puteri catolice: Aceasta demonstrează contradicția și incompatibilitatea între poziția papei de șef al Bisericii universale și, în același timp, cea de șef al unui stat italian; între puterea spirituală și cea temporală.. Participarea trupelor romane Trupele lui au intrat în Veneto și au ocupat Vicenza, înaintea lui care venea dinspre Verona..

Informat de discursul din 29 aprilie, Durando a hotărât să nu se supună papei și să continue operațiunea care îi fusese încredințată. Cheia apărării orașelor libere din Veneția o constituia puternica cetate a Veneției condusă de Daniele Manin. El și-a strâns trupele:. Sfântul Pontif a binecuvântat săbiile voastre, care, împreunate cu cele ale lui Carol Albert, trebuie să contribuie la exterminarea dușmanilor lui Dumnezeu și ai Italiei. alt=Pius al IX-lea|thumb|upright|Pius al IX-lea, portret de George Peter Alexander Healy. Cei trimiși de Napoli nu s-au alăturat lui Durando. Ajunși pe Pad, pregătindu-se să intre în provincia Veneția, forța expediționară napolitană a primit ordin de la Ferdinand al II-lea să se întoarcă la Napoli: generalul , bătrânul naționalist, a refuzat să se supună ordinului, doar artileria și geniul alăturându-se Veneției.. Orașul i-a încredințat conducerea supremă a trupelor..

Cu 10.000 de voluntari romani si venețieni, Durando nu a reușit să împiedice joncțiunea corpului de armată al lui cu Radetzky, adunând în total 20.000 de austrieci, dar a a respins asaltul de la Vicenza la .. Cu toate acestea, el nu a mai putut face nimic când Radetzky, respins spre vest de armata lui Carol Albert la , a răsturnat frontul și și-a transportat întreaga armată, aproape , către . Durando a fost învins pe și a trebuit să se predea.. Potrivit condițiilor de capitulare, el a predat Vicenza și Treviso și a promis să nu lupte cu austriecii timp de trei luni. În schimb, i s-a permis să se retragă dincolo de Pad...

Invazia austriacă a legațiilor Între –, a adus față în față armatele sardă și austriacă. Austria a ieșit victorioasă. Carol Albert a început o retragere pe Adda și la Milano. La , după ce luptele au fost reluate, Carol Albert a hotărât să ceară de către . Preliminariile s-au semnate la 5 august și textul final pe în Vigevano.. Garibaldi, însoțit de Mazzini, a părăsit Lombardia; ei s-au dus în locurile lor de reședință, respectiv Nisa și Marsilia..