Tulburările de anxietate sunt un grup de tulburări mintale ce se caracterizează prin senzații semnificative de anxietate și frică. Anxietatea este o îngrijorare cu privire la evenimente viitoare, iar frica este o reacție la evenimente curente. Aceste senzații pot cauza simptome fizice, precum accelerarea bătăilor inimii sau tremuratul. Există mai multe tulburări de anxietate, precum tulburarea de anxietate generalizată, fobia specifică, tulburarea de anxietate socială, tulburarea de anxietate de separare, tulburarea de panică și muțenia selectivă. Tulburarea diferă de ceea ce rezultă ca simptome. Adesea, oamenii au mai mult de o tulburare de anxietate.

Cauza tulburărilor de anxietate este o combinație dintre factorii genetici și de mediu. Printre factorii de risc sunt o istorie de abuz asupra copilului, istorie familială de tulburări mintale și sărăcia. Tulburările de anxietate se întâmplă adesea alături de alte tulburări mintale, precum tulburarea depresivă majoră, tulburări de personalitate și tulburarea de abuz de substanțe. Pentru a fi diagnosticate, simptomele trebuie să fie prezente cel puțin 6 luni, să fie mai multe decât ar fi de așteptat de la situație și să diminueze activitatea. Alte probleme care ar putea avea ca rezultat simptome asemănătoare sunt hipertiroidismul, bolile de inimă, utilizarea de cofeina, alcool sau marijuana, precum și lăsarea anumitor droguri, printre altele.

Fără tratament, tulburările de anxietate tind să rămână. Tratamentul poate include schimbări în modul de viață, consiliere și medicație. Consilierea se practică împreună cu terapia cognitiv comportamentală. Medicația, precum antidepresivele, benzodiazepinele sau beta-blocantele, pot ameliora simptomele.

În jur de 12% din oameni sunt afectați de o tulburare de anxietate pe într-un an dat și între 5% și 30% sunt afectați de-a lungul vieții. Ele au loc la femei de două ori mai des decât la bărbați și în general încep înainte de vârsta de 25 de ani. Cele mai comune sunt fobii specific, care afectează aproape 12% și tulburarea de anxietate social, care afectează 10%. Fobiile afectează în principal oamenii cu vârsta între 15 și 35 și devin mai puțin obișnuite după vârsta de 55 de ani. Ratele par să fie mai înalte în Statele Unite și Europa.

Clasificare

Tulburare de anxietate generalizată Tulburarea de anxietate generalizată este o tulburare obișnuită, caracterizată prin o anxietate de lungă durată care nu este concentrate pe nici un obiect au situație. Cei care suferă de tulburare de anxietate generalizată experimentează frică și îngrijorare constantă non-specifică și devin excesiv de concentrați pe chestiuni zilnice. Tulburarea de anxietate generalizată se „caracterizează prin îngrijorare excesivă cronică acompaniată de trei sau mai multe din următoarele simptome: agitație, oboseală, probleme de concentrare, iritabilitate, tensiune musculară și tulburări de somn”.Schacter, D. L., Gilbert, D. T., & Wegner, D.M. (2011). Psychology: Second Edition. New York, NY: Worth. Tulburarea de anxietate generalizată este cea mai obișnuită tulburare de anxietate care afectează adulții mai în vârstă. Anxietatea poate fi un symptom al unei probleme ce ține de abuzul de substanțe sau medicamente, iar profesioniștii medicali trebuie să fie conștienți de asta. Un diagnostic cu GAD este dat atunci când o persoană este excesiv de îngrijorată cu privire la o problem zilnică timp de șase luni sau mai mult. O persoană poate fi în situație că are probleme în a lua decizii zilnice și a reține obligații ca rezultat al lipsei de concentrare și a preocupării legate de griji.Psychology, Michael Passer, Ronald Smith, Nigel Holt, Andy Bremner, Ed Sutherland, Michael Vliek (2009) McGrath Hill Education, UK: McGrath Hill Companies Inc. p 790 Aspectul poate părea încordat, cu multă transpirație a mâinilor, picioarelor și axilelor, iar subiecții pot fi înclinați să plângă, ceea ce poate însemna existența unei depresii.Psychiatry, Michael Gelder, Richard Mayou, John Geddes 3rd ed. Oxford; New York: Oxford University Press, c 2005 p. 75 Înainte de a fi dat un diagnostic de tulburare de anxietate, medicii trebuie să exclude anxietatea cauzată de droguri și alte cauze medicale.Varcarolis. E (2010). Manual of Psychiatric Nursing Care Planning: Assessment Guides, Diagnoses and Psychopharmacology. 4th ed. New York: Saunders Elsevier. p 109.

La copii, tulburarea de anxietate generalizată poate fi asociată cu dureri de cap, agitație, durere abdominală și palpitații ale inimii. În mod tipic, începe în jurul vârstei de 8-9 ani.

Fobii specifice Singura cea mai largă categorie de tulburări de anxietate este cea ce ține de fobii specifice, aici fiind incluse toate cazurile în care frica și anxietate sunt cauzate de o situație sau un stimulet specific. Între 5% și 12% din populația mondială suferă de fobii specifice. În mod tipic, suferinzii anticipează consecințe terifiante de pe urma întâlnirii cu obiectul fricii lor, care poate fi orice de la un animal la o locație până la o situație particulară. Fobii obișnuite țin de zbor, sânge, apă, condusul pe șosea și tuneluri. Când oamenii sunt expuși la fobia lor, pot experimenta tremor, încetinirea respirației sau bătăi rapide ale inimii. Oamenii înțeleg că frica lor nu este proporțională cu pericolul potential din momentul respective, dar sunt în continuare copleșiți de el.Psychology. Michael Passer, Ronald Smith, Nigel Holt, Andy Bremner, Ed Sutherland, Michael Vliek. (2009) McGrath Hill Higher Education; UK: McGrath Hill companies Inc.

Tulburarea de panică Când are tulburare de panică, o persoană are atacuri scurte cu teroare și neliniște intense, adesea marcate de tremurat, zguduire, confuzie, amețeală, greață și/sau dificultăți de respirație. Aceste atacuri de panică, definite de APA ca frică sau discomfort ce apare brusc și atinge culmea în mai puținde zece minute, poate dura mai multe ore. Atacurile pot fi cauzate de stres, gânduri iraționale, frică general sau frică de necunoscut sau chiar de exericițiu. În orice caz, uneori cauza este neclară, iar atacurile pot apărea fără avertisment. Pentru a preveni un atac, cineva trebuie să evite cauza. Acestea fiind spuse, nu toate atacurile pot fi prevenite.

Pe lângă atacurile de panică neașteptate recurente, un diagnostic de atac de panică cere ca atacurile să aibă consecințe cronice: fie îngrijorare cu privire la implicațiile potențiale ale atacului, frică persistentă cu privire la atacurile viitoare sau schimbări semnificative de comportament în legătură cu atacurile. Ca atare, cei care suferă de tulburare de panică experimentează simptome chiar din afara episoadelor de panică specifice. Adesea, schimbările normale ale bătăilor inimii sunt luate în seamă de suferindul de panică, făcându-l să creadă că ceva este în neregulă cu inima lui sau că sunt pe cale să aibă alt atac de panică. În unele cazuri, o conștientizare sporită a funcționării corpului are loc în timpul atacurilor de panică, unde orice schimbare psihologică percepută este interpretată ca o posibilă boală ce amenință viața (i.e., ipohondrie extremă).

Agorafobia

Agorafobia este o anxietate specifică cu privire la a fi într-un loc sau situație de unde scăparea este dificilă sau jenant sau unde ajutorul poate fi indisponibil. Gorman, 2000 Agorafobia este puternic legată de tulburarea de panică și este adesea este stimulate de frica de a avea un atac de panică.O manifestare obișnuită implică nevoia de a fi în mod constant în apropierea unei uși sau a unei căi de scăpare. Pe lângă fricile însele, termenul agorafobie este adesea utilizat pentru a face referire la comportamente evitante pe care suferinzii adesea le dezvoltă. De exemplu, în urma unui atac de panică din timpul condusului, cineva care suferă de agarofobie poate dezvolta anxietate cu privire la condusul de mașină și prin urmare va evita condusul. Aceste comportamente evitante pot avea adesea consecințe serioase și adesea consolida frica pe care au cauzat-o.

Tulburarea de anxietate socială

Tulburarea de anxietate socială (SAD; cunoscută de asemenea ca fobie socială) descrie o evitare și frică intense cu privire la aprecierea publică negativă, jena publică, umilirea sau interacțiunea socială. Această frică poate fi specific unor situații sociale particulare (precum vorbitul în public) sau este experimentată în cele mai multe (sau toate) interacțiuni sociale. Anxietatea socială manifestă adesea simptome fizice specifice, inclusiv îmbujorarea, transpirația și dificultatea de a vorbi. La fel ca în cazul tuturor tulburărilor de fobie, cei suferinzi de anxietate social vor încerca să evite sursa anxietății lor; în cazul anxietății sociale, acest fapt e destul de problematic și în cazuri severe poate duce la izolare socială complete. Anxietatea fizico-socială (SPA) este un subtip al anxietății sociale. Este o preocupare cu privire la aprecierea corpului cuiva de către alții. SPA este obișnuită în rândul adolescenților, mai ales a fetelor.

Sindromul de stres posttraumatic

Sindromul de stres posttraumatic (PTSD) era considerate altădată o tulburare de anxietate (în prezent, este inclusă în rândul tulburărilor legate de traume și stress, potrivit DSM-V) ce apare în urma unei experiențe traumatice. Stresul post-traumatic poate apărea în urma unei situații extreme, precum războiul, dezastre natural, violul, situații în care ești ostatic, abuz asupra copilului, bullying sau chiar un accident serios. Poate fi de asemenea consecință a unei expuneri pe termen lung (cornice) la factori de stres severi de exemplu, soldații care îndură bătălii individuale, dar nu pot face față unei lupte neîntrerupte. Printre simptomele obișnuite sunt hipervigilența, priviri retrospective, comportamente evitante, anxietate, furie și depresie. Psychological Disorders , Psychologie Anglophone În plus, indivizii pot experimenta tulburări de somn. Există un număr de tratamente ce formează baza unui plan de îngrijire pentru cei care suferă de PTSD. Asemenea tratamente sunt terapia cognitive comportamentală (CBT), psihoterapia, susținerea din partea familiei și prietenilor.

Cercetările cu privire la sindromul de stress posttraumatic (PTSD) au început cu veteranii războiului din Vietnam, precum și cu victimele dezastrelor natural și non-naturale. Studiile au aflat că gradul de expunere la un dezastru s-a găsit a fi cel mai bun prezicător al PTSD.

Tulburarea de anxietate de separare

Tulburarea de anxietate de separare (SepAD) este senzația de niveluri excesive și inadecvate de anxietate cu privire la separarea de o persoană sau loc. Anxietatea de separare este o parte normală a dezvoltării la bebeluși și copii și poate fi considerată o tulburare doar dacă este on senzație excesivă și inadecvată situației.Siegler, Robert (2006). How Children Develop, Exploring Child Develop Student Media Tool Kit & Scientific American Reader to Accompany How Children Develop. New York: Worth Publishers. . Tulburarea de anxietate de separare afectează aproximativ 7% din adulți și 4% din copii, dar cazurile din copilărie tind să fie mai severe; în unele situații, chiar o separare pentru scurt timp poate produce panică. Tratarea timpurie a copilului poate împiedica problemele. Aici poate fi inclusă antrenarea părinților și a familiei cu privire la cum să trateze o atare situație. Adesea, părinții vor întări anxietatea deoarece nu știu cum să o trateze cum se cuvine când se manifestă la copil. Pe lângă antrenamentul părinților și terapia de familie, medicația, cum sunt SSRI, poate fi utilizată pentru a trata anxietatea de separare.

Anxietatea situațională