Dereglementarea este procesul de înlăturare sau reducere a reglementărilor statului, de obicei în sfera economică, dar și anularea reglementării guvernamentale a economiei. A devenit ceva obișnuit în economiile industriale avansate în anii ’70 -’80, ca urmare a noilor tendințe în gândirea economică despre ineficiențele reglementării guvernamentale și a riscului ca agențiile de reglementare să fie controlate de industria reglementată în beneficiul acesteia și, prin urmare, să afecteze consumatorii și economia mai largă.

Reglementările economice au fost promovate în Gilded Age a Statelor Unite ale Americii, în care reformele progresive au fost oferite ca fiind necesare pentru a limita atitudinile ce minimalizau efectele negative economice, precum abuzul corporatist, munca în condiții nesigure a copiilor, monopolizarea, poluarea și diminuarea ciclurilor de proastă calitate a sculpturilor sau picturilor. La sfârșitul anilor '70, astfel de reforme au fost considerate greoaie în ceea ce privește creșterea economică și mulți politicieni susținători ai neoliberalismului au început să promoveze dereglementarea. miniatura|150x150px| Ca urmare a dereglementării, Orange operează cabine telefonice în Wellington, Noua Zeelandă. Motivul des folosit pentru deglementare este acela că reglementările mai puține și mai simple vor duce la creșterea nivelului de competitivitate, deci o productivitate mai mare, mai multă eficiență și prețuri mai mici în general. Opoziția față de reglementare poate implica, de obicei, o apreciere cu privire la poluarea mediului înconjurător și standardele de calitate ale mediului (cum ar fi eliminarea reglementărilor privind materialele periculoase), incertitudinea financiară și constrângerea drepturilor de a dispune sau efectua ceva .

Reforma reglementării este o dezvoltare paralelă, alături de legalizare. Reforma de reglementare se referă la programele organizate și în curs de revizuire a reglementărilor în vederea reducerii minimalizării, a simplificării și a eficientizării acestora. Astfel de eforturi, date de impulsul Regulamentului privind flexibilitatea din 1980, sunt încorporate în Oficiul pentru Informații și Afaceri de Reglementare din cadrul Biroului de Management și Buget al Statelor Unite și în Comisia de reglementare mai bună a Regatului Unit. Analiza cost-beneficiu este frecvent utilizată în astfel de recenzii. În plus, au mai existat inovații în materie de reglementare, de obicei sugerate de economiști, precum comerțul cu emisii.

Dereglementarea poate fi diferențiată de privatizare, unde privatizarea poate fi considerată ca fiind preluarea furnizorilor de servicii de stat în sectorul privat.

De la țară la țară

Argentina Argentina a suferit o dereglare economică puternică, precum privatizarea, și a avut un curs de schimb fix în timpul administrației Menem (1989-1999). În decembrie 2001, Paul Krugman a comparat Enron cu Argentina, susținând că ambii se confruntă cu o prăbușire economică cauzată de dereglementări excesive. Două luni mai târziu, Herbert Inhaber a susținut că Krugman a confundat corelația cu cauzalitatea și nicio scădere nu a fost cauzată de dereglementări excesive.

Australia Premierul muncii, Bob Hawke, a anunțat politica „Regulamentului efectiv minim” în 1986, într-o gamă largă de politici dereglementare. Acesta a introdus cerințe acum cunoscute pentru „declarațiile consecințelor reglementare”, dar respectarea agențiilor guvernamentale a durat de-a lungul mai multor ani. Piața muncii în cadrul guvernelor de muncă Hawke / Keating a funcționat în conformitate cu un acord. În 1996, Partidului Liberal din Australia condus de John Howard, a început rearanjarea pieței muncii, ulterior fiind luată mult mai departe în 2005 prin politica lor, WorkChoices. Oricum, aceasta a fost inversată sub următorul guvern laburist Rudd.

Canada Gazul natural este legalizat în cea mai mare parte a țării, cu excepția unor provincii atlantice și a unor zone precum Insula Vancouver și Medicine Hat. Cea mai mare parte a acestei legalizări s-a produs la mijlocul anilor ’80. Există un serviciu de comparare a prețurilor care operează în unele dintre aceste puteri, în special Ontario, Alberta și BC. Celelalte provincii sunt piețe mici și nu au atras furnizori. Clienții au posibilitatea de a cumpăra de la o companie locală de distribuție (CLD) sau de la un furnizor neautorizat. În majoritatea provinciilor, CLD nu are voie să ofere un contract în funcție de termen, ci doar un preț variabil bazat pe piața la vedere. Prețurile CLD sunt modificate lunar sau trimestrial.

Provincia Ontario a început să stabilească aprovizionarea cu energie electrică în 2002, dar a fost retrasă temporar din cauza efectului de reacție al alegătorilor și consumatorilor, la volatilitatea prețurilor rezultate. Guvernul încă mai caută un cadru de reglementare de lucru.

Starea actuală este o structură parțial reglementată în care consumatorii au primit un preț limitat pentru o parte din producția publică. Restul prețului a fost bazat pe prețul pieței și există numeroși furnizori competitivi de contracte de energie. Cu toate acestea, Ontario instalează contoare inteligente în toate casele și întreprinderile mici și schimbă structura prețurilor în ceea ce privesc prețurile pentru perioada de utilizare. Până la sfârșitul anului 2012, toți consumatorii de volum mic vor fi mutați la noua structură a ratei. Există un serviciu de comparare a prețurilor ce operează în aceste jurisdicții.

Provincia Alberta și-a legalizat furnizarea de energie electrică. Clienții sunt liberi să aleagă cu ce companie să semneze, dar sunt puține companii din care să aleagă, iar prețul energiei electrice a crescut substanțial pentru consumatori, deoarece piața este prea mică pentru a susține concurența. Dacă aleg, pot rămâne cu utilitatea la opțiunea de tarif reglementat.

Fostul premier Ralph Klein a întemeiat întreaga schemă de legalizare pe modelul Enron și a continuat cu aceasta chiar și după criza de electricitate din California, una dezastruoasă și puternic mass-mediatizată (și prăbușirea Enron din cauza practicilor contabile justificate ilegal).

Uniunea Europeană

2003 Corecții la directiva UE privind licențele software Dereglementarea industriei aeriene din Europa, în 1992, le-a oferit transportatorilor dintr-o țară UE dreptul de a opera servicii planificate între alte state ale UE.

Irlanda Industria taxiurilor a fost dereglementată în Irlanda, ceea ce a dus la o conglomerare de taxiuri noi. Acest lucru s-a datorat prețului unei licențe ce a scăzut peste noapte. Numărul de taxiuri a crescut dramatic.

Regatul Unit Guvernul conservator condus de Margaret Thatcher a demarat un program de legalizare și privatizare după victoria lor de la alegerile generale din 1979. Acestea includ autocarul expres ( Transport Act 1980 ), British Telecom (finalizată în 1984), privatizarea serviciilor de autobuz din Londra (1984), serviciile locale de autobuz ( Transport Act 1985 ) și căile ferate (1993). Caracteristica tuturor acestor privatizări a fost aceea că acțiunile lor au fost oferite întregii mase publice.

În perioada 1997-2010, guvernele de muncă ale lui Tony Blair și Gordon Brown, au dezvoltat un program cu ceea ce au numit „o mai bună reglementare”. Aceasta a inclus un program general pentru departamentele guvernamentale de a revizui, simplifica sau desființa reglementările existente și o abordare „una, o singură abordare” a noilor reglementări. În 1997, cancelarul Brown, a anunțat „eliberarea” Băncii Angliei pentru a fixa politica monetară. Au eliberat Banca Angliei de sub controlul guvernamental în mod direct și au înlăturat puterea de către Banca Angliei (și, prin urmare, de către guvern) de la controlul activităților financiare ale băncilor din Marea Britanie. În 2006, a fost introdusă o nouă legislație primară (Legea legislativă și de reglementare a reformei din 2006 ) pentru a stabili principii statutare și un cod de practică, ce le acceptă miniștrilor să facă ordine de reformă în materie de reglementare (ORR) pentru a face față legilor mai vechi pe care le consideră că nu sunt în vigoare, lipsite de importanță sau irelevante. Acest act a fost de multe ori criticat și numit „Desființarea actului Parlamentului”.  

Noua forță de muncă nu a privatizat multe servicii deținute de public, deoarece majoritatea fuseseră deja privatizate de guvernul conservator din urmă. Cu toate acestea, unele afaceri de stat, cum ar fi Qinetiq, au fost privatizate. Însă, o mare parte din lucrările de infrastructură și de întreținere efectuate anterior de către departamentele guvernamentale au fost lărgite (aprovizionate) de către întreprinderi private în cadrul parteneriatului public-privat, cu licitație competitivă pentru contracte într-un cadru de reglementare. Aceasta a inclus proiecte mari, cum ar fi construirea de noi spitale pentru NHS (Sistemul Național de Sănătate), construirea de noi școli de stat și menținerea metroului londonez. Aceste privatizări nu au fost oferite niciodată publicului larg pentru a cumpăra acțiuni, acestea fiind oferite doar societăților comerciale.  

Noua Zeelandă dreapta|miniatura| Încă de la dereglementarea sectorului poștal, diferiți operatori poștali pot instala cutii de colectare a poștelor pe străzile din Noua Zeelandă. Guvernele din Noua Zeelandă au adoptat politici de legalizare extinsă din 1984 până în 1995. La început a fost inițiat de al patrulea Guvern al Forței de Muncă din Noua Zeelandă, iar politicile de legalizare au fost ulterior continuate de al patrulea Guvern Național din Noua Zeelandă. Politicile aveau scopul de a liberaliza economia și erau vrednice de luat în seamă pentru acoperirea și inovațiile lor foarte concise. Politici specifice includ: variația cursului de schimb; înființarea unei bănci independente de rezervă; contracte de performanță pentru funcționarii publici superiori; reforma finanțelor din sectorul public pe baza contabilității de angajare; neutralitatea fiscală; agricultură fără subvenții și reglementarea concurenței neutre din industrie. Creșterea economică a fost reluată în 1991. Noua Zeelandă a fost schimbată dintr-o economie oarecum închisă și controlată central într-una dintre cele mai deschise economii din OCDE(Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Drept urmare, Noua Zeelandă a trecut de la a avea o reputație de țară aproape socialistă la a fi considerată una dintre cele mai favorabile afaceri din lume, lângă Singapore. Cu toate acestea, criticii susțin că legalizarea a adus mici beneficii unor sectoare ale societății și a determinat o mare parte a economiei din Noua Zeelandă (inclusiv aproape toate băncile) să devină proprietate străină.  

Rusia Rusia a trecut prin ample eforturi de dereglementare (și privatizare concomitentă) la sfârșitul anilor '90, sub conducerea lui Boris Elțin, acum schimbată parțial de Vladimir Putin. Miza principală a dereglementării a fost sectorul energiei electrice ( RAO EES - companie de energie electrică în Rusia, acum inexistentă), căile ferate și utilitățile comunale legate, puse pe al doilea loc. Dereglementarea sectorului gazelor naturale (Gazprom) este una dintre cele mai frecvente cerințe ale Rusiei de către Statele Unite și Uniunea Europeană.

Statele Unite

Istoria reglementării