Profeția este un mesaj pretins a fi comunicat de către divinitate unui profet. Astfel de mesaje implică, de obicei, inspirația, interpretarea sau revelația voinței divine în ceea ce privește lumea socială a profetului și evenimentele care urmează să aibă loc (aici apare conceptul de cunoaștere divină). Toate culturile antice cunoscute au avut profeți care au rostit profeții.
Etimologie Substantivul englez „prophecy“ (profeție), în sensul de „funcția unui profet“ a apărut aproximativ în anul 1225, din franceza veche profecie (secolul 12), și de la prophetia, în greacă propheteia „darul de a interpreta voia lui Dumnezeu“, derivat din grecescul prophetes (vezi profetul). Sensul aferent, „lucru rostit sau scris de către un profet”, datează din 1300, în timp ce verbul „a profetiza” este consemnat până în 1377. "Prophecy" in the Online Etymology Dictionary
Definiții miniatura|Revoluția din 1831. După cum a profețit astrologul erudit, generalul Ikey Wether-Bridge
Maimonide a sugerat că „profeția este, în adevăr și realitate, o emanație transmisă de Ființa divină prin intermediul Intelectului activ, în primul rând facultății raționale a omului, și apoi facultății sale imaginative ”. Perspectiva lui Maimonide se raportează strâns la definiția lui Al-Fârâbî, care a dezvoltat teoria profeției în Islam. The influence of Islamic Philosophy on Maimonides's thought, Diana Steigerwald Religious Studies, California State University (Long Beach) O mare parte din activitatea profeților din Vechiul Testament a implicat avertizări condiționate, mai degrabă decât viitorul statornic. For example: O sinteză a unei formule profetice standard din Vechiul Testament ar fi: Pocăiți-vă de păcatul X și întoarceți-vă la dreptate, altfel va avea loc consecința Y. Sfântul Pavel pune accent pe edificare, îndemn și mângâiere într-o definiție a profetizării. Enciclopedia Catolică definește o concepție creștină a profeției ca fiind „înțeleasă în sensul său strict, aceasta înseamnă cunoașterea evenimentelor viitoare înainte să aibă loc, deși se poate aplica uneori la evenimente din trecut despre care nu există reminiscență, și să prezinte lucrurile ascunse care nu pot fi cunoscute prin lumina naturală a rațiunii ”. Potrivit ezoteristului occidental Rosemary Guiley, clarviziunea a fost folosită ca locțiitoare pentru „divinitate, profeție și magie”. Compare: Din punct de vedere sceptic, există o maximă latină: „profeția scrisă după fapte” (vaticinium ex eventu). Tora evreiască a abordat deja subiectul falsului profet (Deuteronom 13:2-6, 18:20-22). De exemplu, Cartea lui Daniel este considerată vaticinium ex eventu. Alte exemple: Marcu 13:14 și Luca 21:20.
Credința Bahá'í În 1863, Bahá'u'lláh, cel care a pus bazele Credinței Bahá'í, susținea că reprezintă figura mesianică promisă a tuturor religiilor anterioare, și o Manifestare a lui Dumnezeu, un profet al scrierilor Bahá'í care servește drept intermediar între umanitate și divinitate, și care vorbește cu vocea unui zeu. Bahá'u'lláh a afirmat că, în timp ce se afla în închisoare în Siyah-Chal în Iran, el a avut parte de o serie de experiențe mistice, având inclusiv o viziune a Fecioarei din Rai (Maid of Heaven), care i-a spus despre misiunea sa divină și despre promisiunea sprijinului divin. În credința Bahá'í, Fecioara din Rai este o reprezentare a divinului.
Budismul Haedong Kosung-jon (Biografiile Înalților Călugări) spune că regele Beopheung din Silla a dorit să promulge budismul ca religie de stat. Cu toate acestea, oficialii din curtea lui s-au opus. În cel de-al paisprezecelea an al domniei sale, Ichadon, „Marele Secretar” al lui Beopheung, a conceput o strategie pentru a învinge opoziția instanței. Ichadon a complotat împreună cu regele, convingându-l să facă o proclamație care să oficializeze budismul în stat, folosind sigiliul regal. Ichadon i-a spus regelui să nege că a făcut o astfel de proclamație atunci când oficialii opozanți o vor primi și vor cere o explicație. În schimb, Ichadon va mărturisi și va accepta pedeapsa executării, pentru ceea ce ar fi repede văzut ca un fals. Ichadon i-a profețit regelui că, la executarea sa, o minune extraordinară va convinge facțiunea adversă de puterea budismului. Planul lui Ichadon a funcționat, iar oficialii opozanți au fost păcăliți. Când Ichadon a fost executat în a 15-a zi din luna a noua a anului 527, profeția acestuia s-a împlinit; pământul s-a cutremurat, soarele s-a întunecat, flori frumoase au căzut din cer, capul tăiat a zburat către munții sacri Geumgang, iar în loc de sânge, lapte a țâșnit la 100 de metri în aer din cadavrul său decapitat. Omagiul a fost acceptat de oficialii instanțelor opozante ca o manifestare a aprobării cerului, iar budismul a devenit religia de stat în 527 Korea: a religious history, James Huntley Grayson, p. 34
China În chineza antică, textele profetice erau cunoscute sub denumirea de Chen (谶); cea mai renumită profeție chineză fiind Tui bei tu (推背圖).
Creștinismul Noul Testament descrie profeția ca fiind unul dintre darurile spirituale date de Duhul Sfânt [Romani 12:6]. Astfel, mulți creștini cred că darul profeției este capacitatea supranaturală de a primi și de a transmite un mesaj din partea lui Dumnezeu. Scopul mesajului poate fi „edificarea, îndemnul și mângâierea” membrilor Bisericii. În acest context, nu toate profețiile conțin predicții despre viitor. Apostolul Pavel învață în Prima epistolă către Corinteni că profeția este un câștig pentru întreaga Biserică și nu doar pentru cel care manifestă darul. [1 Cor. 14:22]
Potrivit lui Walter Brueggemann, sarcina slujirii profetice (creștine) este aceea de a hrăni, de a crește și de a evoca o conștiință și o percepție alternativă conștiinței și percepției culturii dominante. Walter Brueggemann, The Prophetic Imagination, (Minneapolis, MN: Fortress Press, 1978), 13. O formă recunoscută de profeția creștină este „drama profetică” descrisă de către Frederick Dillistone drept „îmbinarea metaforică a situațiilor din prezent cu evenimentele viitoare”. F.W.Dillstone; Christianity and Symbolism; London 1955, p275; referenced in 'The function of prophetic drama' in "The place is too small for us": the Israelite prophets in recent scholarship, by R. P. Gordon, 1995 Eisenbrauns, (cf Galatians 4:24)
Creștinismul de mai târziu Iustin Martirul a susținut în Dialog cu Trypho că profeții nu se mai găseau printre israelieni, ci se aflau în Biserică.Philippe Bobichon, Dialogue avec Tryphon (Dialogul cu Trypho). Editie critica. Editions universitaires de Fribourg, 2003, 51, 1-3; 119, 1-5 online ; Philippe Bobichon, "Salomon et Ezéchias dans l'exégèse juive des prophéties royales et messianiques, selon Justin Martyr et les sources rabbiniques", Tsafon 44, 2002-2003, pp. 149-165 online Păstorul lui Herma, scris la jumătatea secolului al II-lea, descrie modul în care profeția era folosită în cadrul bisericii din acea vreme. Irineu confirmă existența unor astfel de daruri duhovnicești în opera sa Împotriva ereziilor. Deși unii comentatori moderni susțin că Montanus a fost respins deoarece a pretins că este un profet, o examinare mai atentă a istoriei arată că darul profeției era încă recunoscut pe vremea lui Montanus, și că acesta era controversat din cauza modului în care a profețit și din cauza doctrinelor pe care le-a propagat. Eusebius of Caesarea, Church History, Book V, Chapter 16 & 18 Montanus...became beside himself, and being suddenly in a sort of frenzy and ecstasy, he raved, and began to babble and utter strange things, prophesying in a manner contrary to the constant custom of the Church handed down by tradition from the beginning.... His actions and his teaching show who this new teacher is. This is he who taught the dissolution of marriage; who made laws for fasting; who named Pepuza and Tymion, small towns in Phrygia, Jerusalem, wishing to gather people to them from all directions; who appointed collectors of money; who contrived the receiving of gifts under the name of offerings; who provided salaries for those who preached his doctrine, that its teaching might prevail through gluttony.
Profeția și celelalte daruri duhovnicești au fost oarecum recunoscute mai rar de-a lungul istoriei bisericești. Până la adepții Legămintelor Scoțiene, precum Profetul Peden și John Wishart, existau puține exemple ale darurilor profetice și ale altor daruri. Din 1904 până în 1906, a avut loc Renașterea străzii Azusa în Los Angeles, California, iar aceasta este uneori considerată locul nașterii Penticostalismului . Această renaștere este bine cunoscută pentru „vorbirea în limbi” care a avut loc acolo. Se pretinde că unii participanți la Renașterea Străzii Azusa au profețit. Penticostalii cred că profeția și alte daruri sunt din nou date creștinilor. Mișcarea Carismatică acceptă, de asemenea, daruri spirituale precum vorbirea în limbi și profeția.
Din 1972, Biserica neo-Penticostală a lui Dumnezeu Ministerul lui Isus Hristos Internațional și-a exprimat credința în profeție. Biserica susține că acest dar se manifestă printr-o persoană (profetul) care pune mâna pe o altă persoană, care primește un mesaj individual spus de profet. Se consideră că profeții sunt folosiți de Duhul Sfânt drept instrumente prin care Dumnezeu își exprimă promisiunile, sfaturile și poruncile. Biserica susține că oamenii primesc mesaje legate de viitorul lor, sub forma unor promisiuni date de Dumnezeu, ce se așteaptă a fi împlinite prin acțiunea divină. History of the Church of God Ministry of Jesus Christ International (official page)
În 1994, Noua Reformă Apostolică Profetică și-a făcut apariția în mare parte datorită influenței renașterilor ce au avut loc în Toronto, Brownsville și Kansas City. Împreună cu vorbirea în limbi și profeția Mișcării Carismatice, Reforma Profetică s-a distins de mișcările din trecut cu convulsii fizice, suspine, observarea prafului de aur, a „norilor de glorie” și a nestematelor care (se presupune) cădeau din cer. Maxwell, Joe (1994). "PLUS: Seminary Women 'Rewrite Their Stories", Christianity Today, January 5, 2012.
Mișcarea Sfinților din Zilele din Urmă Mișcarea Sfinților din Zilele din Urmă susține că primul său profet, Joseph Smith, a fost vizitat de către Dumnezeu și de către Hristos în anul 1820. Sfinții din Zilele din Urmă mai afirmă că Dumnezeu a comunicat direct cu Joseph Smith în multe ocazii ulterioare, și că după moartea lui Joseph Smith Dumnezeu a continuat să vorbească prin profeții care au urmat. Joseph Smith pretinde că un înger l-a condus pe un deal mare din New York, unde i s-a arătat un manuscris antic gravat pe plăci de metal de aur. Joseph Smith a susținut că a tradus acel manuscris în engleza modernă sub inspirație divină prin harul și puterea lui Dumnezeu, iar publicarea acestei traduceri este cunoscută sub numele de Cartea lui Mormon.
După ce Smith a fost ucis, a apărut o criză succesorală care a avut drept rezultat o schismă mare. Majoritatea Sfinților din Zilele din Urmă a crezut că Brigham Young va fi profetul următor și l-a urmat în Utah, în timp ce o minoritate s-a întors în Missouri cu Emma Smith, crezând că fiul lui Joseph Smith Junior, Joseph Smith III, va fi următorul profet legitim (formând Biserica Reorganizată a lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, acum Comunitatea lui Hristos). Încă de dinainte să moară Joseph Smith în 1844, au existat numeroase secte separatiste ale Sfinților din Zilele din Urmă, care s-au despărțit de Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Până în prezent, există un număr necunoscut de organizații în cadrul Mișcării Sfinților din Zilele din Urmă, fiecare având propriul profet.