Războiul lumilor (emisiune radiofonică din 1938)

„Războiul lumilor” este un episod din seria antologică teatru radiofonic american The Mercury Theatre on the Air, regizat și prezentat de actorul și viitorul regizor Orson Welles, ca adaptare a romanului H.G. Wells, Războiul lumilor (1898). Acesta a fost interpretat și difuzat în direct prin rețeaua de radio Columbia Broadcasting System, sub forma unui episod de Halloween duminică, 30 octombrie 1938, la ora 20:00. Episodul a devenit celebru pentru faptul că ar fi provocat panică în rândul publicului, deși dimensiunile acestei panici sunt contestate (întrucât programul a avut relativ puțini ascultători).

Programul de o oră a început cu muzica tematică pentru Mercury Theatre on the Air și cu anunțul că spectacolul serii este o adaptare a Războiului Lumilor. Orson Welles a citit apoi un prolog care s-a bazat îndeaproape pe introducerea romanului lui H.G. Wells, modificată ușor pentru a muta scenariul poveștii în 1939. În următoarele aproximativ douăzeci de minute, transmisia a difuzat o seară tipică a programelor radio, fiind întreruptă de o serie de buletine de știri. Primele câteva știri întrerup muzica „live” și descriu o serie de explozii ciudate observate pe Marte, urmate de un anunț aparent fără legătură despre un obiect neobișnuit observat la o fermă din Grover's Mill, New Jersey. Programul muzical revine pentru scurt timp, dar este repede întrerupt de un raport live din Grover's Mill, unde oficialii poliției și o mulțime de privitori curioși au înconjurat straniul obiect cilindric căzut din cer. Situația ia amploare atunci când din cilindru ies marțieni și atacă populația folosind raze fierbinți. Reporterul de la fața locului descrie – panicat – situația, până când sunetul este întrerupt brusc. Această scenă este urmată de o serie rapidă de actualizări de știri din ce în ce mai alarmante, care detaliază o invazie extraterestră devastatoare ce are loc în întreaga lume și eforturile inutile ale armatei americane de a o opri. Prima parte a spectacolului atinge punctul culminant cu o altă „transmisie live” de pe un acoperiș din Manhattan, în timp ce uriașe mașini de război marțiene eliberează nori de fum otrăvitor în New York. Reporterul descrie cetățeni disperați fugind în timp ce fumul se apropie de locul în care se află, apoi tușește și amuțește, iar programul ia o prima pauză. Pe parcursul celei de-a doua jumătăți a spectacolului, stilul trece la un format mai convențional de teatru radiofonic și urmărește un supraviețuitor (interpretat de Welles) preocupat de consecințele invaziei și de actuala ocupație marțiană a Pământului. Ca și în romanul original, povestea se încheie cu descoperirea că marțienii pot învinși de microbi, nu de oameni.

Emisiunea „Războiul lumilor” a lui Welles a devenit faimoasă pentru că ar fi făcut unii dintre ascultătorii să creadă că invazia marțiană chiar avea loc, datorită formatului „breaking news” utilizat în prima parte a emisiunii. Iluzia realismului a fost promovată deoarece Mercury Theatre on the Air a fost un spectacol susținut fără întreruperi publicitare, iar prima pauză a programului a venit la aproape 30 de minute de la debut. Legenda populară susține că este posibil ca o parte din audiența radio să fi ascultat anterior The Chase and Sanborn Hour cu Edgar Bergen și să fi comutat pe „Războiul lumilor” în timpul unui interludiu muzical, pierzând astfel introducerea ce indica clar faptul că emisiunea era o adaptare de teatru radiofonic. Cu toate acestea, cercetări contemporane sugerează că acest fapt s-a întâmplat doar în cazuri rare.

În zilele de după adaptare, mass-media și-a exprimat revolta. Formatul buletinului de știri al programului a fost descris de unele ziare și personalități publice ca fiind înșelător, ceea ce a dus la un protest împotriva radiodifuzorilor și solicitări de reglementare din partea Comisiei Federale de Comunicații. Cu toate acestea, episodul i-a asigurat lui Welles faima ca dramaturg.

Producție „Războiul lumilor” a fost cel de-al 17-lea episod din seria CBS Radio The Mercury Theatre on the Air , difuzat la 8 pm ET duminică, 30 octombrie 1938. Romanul original al lui H.G. Wells spune povestea unei invazii marțiene asupra Pământului. Romanul a fost adaptat pentru radio de Howard Koch, care a mutat scenariul original din Anglia secolului al XIX-lea în Statele Unite ale acelei epoci, cu punct de aterizare al primei nave spațiale marțiene la Grover's Mill, un sat din West Windsor Township, New Jersey.

Formatul programului a fost o falsă transmisie în direct a evenimentelor în curs de dezvoltare. Primele două treimi ale emisiunii de o oră reprezintă o adaptare contemporană a evenimentelor romanului, prezentate ca buletine de știri ce întrerup programele de muzică dance. „Am conceput ideea de a face o emisiune radio într-o manieră astfel încât să pară o criză reală”, a spus mai târziu Welles. „Transmisiunea a luat o formă extrem de dramatizată, astfel încât să pară un eveniment real care are loc în acel moment, mai degrabă decât o simplă piesă de radio”. Această abordare a fost similară cu cea din Spargerea Baricadelor a lui Ronald Knox despre o revoltă din Londra, difuzată de BBC în 1926, despre care Welles a spus ulterior că i-a dat ideea pentru „Războiul lumilor”. O dramă din 1927 difuzată de stația Adelaide 5CL a înfățișat o invazie a Australiei prin aceleași tehnici și a inspirat reacții similare cu cele ale transmisiei Welles.Invasion Panic This Week; Martians Coming Next , Radio Recall, April 2013.

De asemenea, a fost influențat de prezentările „The Fall of the City” de la Columbia Workshop, o piesă de teatru radiofonic din 1937 în care Welles a jucat rolul unui crainic omniscient și de „Air Raid”, o dramă cu Ray Collins,difuzată la 27 octombrie 1938. Welles folosise anterior un format newscast pentru „Julius Caesar” (11 septembrie 1938), în care H.V. Kaltenborn oferea comentarii istorice în timpul poveștii.

Emisiunea „Războiul lumilor” a folosit tehnici similare cu cele din seria de documentare CBS The March of Time. Welles a făcut parte din distribuția obișnuită a programului, apărând pentru prima oară în The March of Time în martie 1935. The Mercury Theatre on the Air și The March of Time au împărtășit mulți membri ai distribuției, precum și șeful de efecte sonore Ora D. Nichols.

Welles a discutat despre ideea sa de fakenews cu producătorul John Houseman și cu producătorul asociat Paul Stewart. Împreună, au decis să adapteze o operă de science-fiction. Înainte de a achiziționa drepturile radio pentru Războiul Lumilor cei trei au avut în vedere adaptarea The Purple Cloud a lui M.P. Shiel și O lume dispărută a lui Arthur Conan Doyle. Houseman a scris mai târziu că a suspectat că Welles nu citise niciodată Războiul Lumilor.

Howard Koch scrisese anterior proiecte pentru emisiunile Mercury Theatre „Hell on Ice” (9 octombrie), „Șaptesprezece” (16 octombrie), și „Ocolul Pământului în optzeci de zile” (23 octombrie). Luni, 24 octombrie, a fost desemnat să adapteze Războiul lumilor pentru difuzare din seara duminicii următoare.

Marți seară, cu 36 de ore înainte de începerea repetițiilor, Koch l-a sunat pe Houseman, fiind într-o stare pe care producătorul a caracterizat-o drept „suferință profundă”. Koch a spus că nu poate face Războiul lumilor interesant sau credibil ca piesă de teatru radiodifuzată. Houseman i-a spus lui Koch să continue adaptarea fanteziei lui Wells și s-a alăturat lui Koch și Froelick, lucrând la scenariu toată noaptea. Miercuri seara, prima versiune a fost terminată în termen.

Joi, producătorul asociat Paul Stewart făcut cunoscută distribuția scenariului, Koch și Houseman făcând schimbările necesare. În acea după-amiază, Stewart a făcut o primă înregistrare, fără muzică sau efecte sonore. Welles, ocupat cu repetiția producției scenice pentru Moartea lui Danton, programată să la Mercury în săptămâna următoare, a citit adaptarea în acea seară, în camera sa din hotelul St. Regis. După ce ascultate anterior în aceeași seară „Air Raid” la Columbia Workshop , Welles a considerat scenariul ca fiind plictisitor. El a subliniat importanța introducerii în scenariu a breaking news și a relatărilor martorilor oculari pentru a crea un sentiment de panică și emoție.

Houseman, Koch și Stewart au redactat scenariul în acea noapte, crescând numărul buletinelor de știri și folosind nume de locurilor reale și ale persoanelor ori de câte ori a fost posibil. Vineri după-amiază, scenariul a fost trimis lui Davidson Taylor, producător executiv pentru CBS și departamentului juridic al rețelei. Răspunsul lor a fost că scenariul era „prea” credibilă și că realismul său trebuia diminuat. Întrucât folosirea numelor instituțiilor reale ar putea fi motiv de proces, CBS a insistat asupra a 28 de modificări ale formulărilor.

„Protestând și cu un profund sentiment de nemulțumire, am schimbat Hotel Biltmore cu un Park Plaza inexistent, Transamerica Radio News în Inter-continental Radio News, Columbia Broadcasting Building în Broadcasting Building”, a scris Houseman. „United States Weather Bureau din Washington, DC” a fost schimbat în „The Government Weather Bureau”, „ Princeton University Observatory” în „Princeton Observatory”, „McGill University” din Montreal în „Macmillan University” din Toronto, „New Jersey National Guard” în „State Militia”, „United States Signal Corps” în „Signal Corps”, „Langley Field” în „ Langham Field” și „Catedrala Saint Patrick ”în „catedrala”.

Sâmbătă, Stewart a repetat emisiunea cu echipa de efecte sonore, acordând o atenție deosebită scenelor cu mulțime, ecoul salvelor de tun și semnalizarea acustică a vapoarelor din portul New York.

Duminica după-amiază, Bernard Herrmann și orchestra sa au ajuns în studio, unde Welles preluase producția programului de seară.

Pentru a crea rolul reporterului Carl Phillips, actorul Frank Readick a mers la biblioteca de înregistrări și a ascultat înregistrarea reportajelor radio ale lui Herbert Morrison despre dezastrul de la Hindenburg. Lucrul cu Bernard Herrmann și orchestra care trebuia să sune ca o trupă de dans i-a revenit lui Paul Stewart, persoana pe care Welles a numit-o mai târziu ca fiind în mare măsură responsabilă pentru calitatea difuzării „Războiului lumilor”.McBride, Joseph, What Ever Happened to Orson Welles? A Portrait of an Independent Career. Lexington, Kentucky: University Press of Kentucky, 2006,

Welles a dorit ca muzica să se audă pentru o perioadă de timp insuportabil de lungă.Leaming, Barbara, Orson Welles, A Biography. New York: Viking, 1985 Un pian solo care cântă Debussy și Chopin, a fost auzit de mai multe ori. „Pe măsură ce sceneta avansa”, a scris Houseman, „efectul său a devenit din ce în ce mai sinistru - o bandă subțire de suspans întinsă aproape dincolo de limita de rezistență. Pianul acela a fost cel mai bun efect al spectacolului.”

Repetarea finală fost programată pentru 6 p.m.

„Timpul nostru real de difuzare, de la prima menționare a meteoriților până la căderea orașului New York, a fost mai scurt de patruzeci de minute”, a scris Houseman. „În acea perioadă, oamenii au parcurs distanțe lungi, s-au mobilizat corpuri mari de trupe, s-au organizat ședințe de cabinet, s-au dat lupte sălbatice pe uscat și în aer. Și milioane de oameni au acceptat-o - emoțional, dacă nu logic.”

Distribuție Distribuția personajelor din „Războiul lumilor” în ordine apariției în emisiune este:

Crainic: Dan SeymourTreaster, Joseph B. "Dan Seymour, Ex-Announcer And Advertising Leader, Dies", The New York Times, July 29, 1982. Accessed December 3, 2017. Narator: Orson Welles Primul crainic din studio: Paul Stewart Crainic în camera Meridian: William Alland Reporter Carl Phillips: Frank Readick Profesor Richard Pierson: Orson Welles Al doilea crainic din studio: Carl Frank Domnul Wilmuth: Ray Collins Polițist la ferma Wilmuth: Kenny Delmar General de brigadă Montgomery Smith: Richard Wilson Domnul Harry McDonald, vicepreședinte responsabil cu operațiunile de radio: Ray Collins