Noiembrie 2002 a fost a unsprezecea lună a anului și a început într-o zi de vineri.

Evenimente 18 noiembrie: Bursa de Valori București a fost admisă ca membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini și 8 asociați din rândul burselor mari din Europa. 21/22 noiembrie: La summitul de la Praga, șapte țări au fost invitate spre a începe negocierile de aderare cu NATO: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia. Țările invitate s-au alăturat NATO în 2004. 23 noiembrie: Președintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush, a sosit la București, într-o vizită oficială. Este cel de-al patrulea președinte american care a vizitat România, după Gerald Ford, Richard Nixon și Bill Clinton. Nașteri 10 noiembrie: Eduardo Camavinga, fotbalist angolez 13 noiembrie: Emma Răducanu, jucătoare britanică de tenis, de etnie română 19 noiembrie: Gaia Cauchi, cântăreață malteză 25 noiembrie: Pedri, fotbalist spaniol Decese 2 noiembrie: Eduard Covali, 72 ani, regizor de teatru, român (n. 1930) 3 noiembrie: Lonnie Donegan, 71 ani, cântăreț britanic (n. 1931) 4 noiembrie: Antonio Margheriti, 72 ani, regizor de film italian (n. 1930) 6 noiembrie: Eleonora Costescu, 86 ani, autoare română și critic literar (n. 1916) 7 noiembrie: Rudolf Karl Augstein, 79 ani, jurnalist german (n. 1923) 7 noiembrie: Simion Lungul, 75 ani, compozitor sovietic și moldovean (n. 1927) 10 noiembrie: Lucilia Georgescu-Stănculeanu, 77 ani, cercetătoare, folcloristă și etnomuzicologă română (n. 1925) 11 noiembrie: Frances Ames, 82 ani, medic neurolog și activistă sud-africană (n. 1920) 13 noiembrie: Alexandru Dragomir, 86 ani, filosof român (n. 1916) 13 noiembrie: Lev Iaruțki, 70 ani, evreu basarabean, etnograf, corespondent, profesor sovietic și ucrainean (n. 1931) 17 noiembrie: Abba Eban (n. Aubrey Solomon Meir Eban), 87 ani, diplomat și om politic israelian (n. 1915) 18 noiembrie: James Coburn (James Harrison Coburn III), 74 ani, actor american de film (n. 1928) 19 noiembrie: Vito Ciancimino, 78 ani, politician italian (n. 1924) 22 noiembrie: Infanta Beatriz a Spaniei (n. Beatriz Isabel Federica Alfonsa Eugenia Cristina María Teresa Bienvenida Ladislàa), 93 ani, fiica regelui Alfonso al XIII-lea al Spaniei (n. 1909) 22 noiembrie: Rafał Gan-Ganowicz, 70 ani, soldat polonez (n. 1932) 24 noiembrie: John Rawls, 81 ani, filosof american (n. 1921) 27 noiembrie: Wolfgang Preiss, 92 ani, actor german de teatru, film și televiziune (n. 1910) 28 noiembrie: Zaharia Sângeorzan, 63 ani, critic literar român (n. 1939) 28 noiembrie: Dan Tufaru (n. Dan-Dumitru Tufar), 58 ani, actor român (n. 1944) Note

noiembrie 2002