Zece negri mititei (în ) este un film polițist sovietic din 1987, inspirat din romanul omonim din 1939 al Agathei Christie și regizat de Stanislav Govoruhin după propriul scenariu. В. Ф. Семерчук, Е. М. Барыкин (red.), Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог: 1986–1987, «Современные тетрадю», Moscova, 2003, pp. 277–278. Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 382. Andrew Horton, Michael Brashinsky, The zero hour : glasnost and Soviet cinema in transition, Princeton University Press, Princeton, N.J., 1992, p. 176. Citat: „Stanislav Govorukhin can once again serve as a model figure. He started his glasnost period with a purely commercial adaptation of Agatha Christie's Ten Little Indians (Desyat' negrityat, 1987), intended to be a blockbuster. However, neither the openly expressed attitude that it was no longer shameful to make money nor the first-rate cast could save the meaningless film.”Eugenia Vodă, „Secrete mari, efecte mici”, în România literară, anul XXII, nr. 6, joi 9 februarie 1989, p. 17.N.I. Popa, „Săptămîna viitoare pe ecrane”, în Tribuna Sibiului, anul XLI, nr. 9.866, duminică 23 aprilie 1989, p. 2. El este a patra adaptare cinematografică a romanului Zece negri mititei, Geoff Mayer, Historical dictionary of crime films, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2012, pp. 26, 83. după cele din 1945 (r. René Clair), 1965 (r. George Pollock) și 1974 (r. Peter Collinson).

Subiectul filmului îl constituie invitarea pe o insulă mică și izolată a zece persoane care nu se cunosc între ele, învinuirea lor de o voce înregistrată pe o placă de gramofon de moartea a cel puțin unei persoane și uciderea lor pe rând de un criminal nevăzut. Richard Dyer, Lethal Repetition : Serial Killing in European Cinema, BFI Publishing, Londra, 2015, p. 37. Filmările au fost realizate în Crimeea, fiind folosite cele două conace renumite de pe teritoriul peninsulei: Cuibul Rândunicii din Gaspra și Palatul Voronțov de lângă Alupka.

Spre deosebire de producțiile britanice și americane, această ecranizare respectă cu fidelitate intriga romanului original și redă sfârșitul sumbru al cărții Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 303. și nu sfârșitul mai optimist al adaptării teatrale realizate de Agatha Christie, care permite supraviețuirea a două personaje. Versiunea rusească pune accentul pe semnificația morală a crimelor, văzute ca un „act suprem de dreptate” împotriva unor ucigași ce scăpaseră nepedepsiți.

Criticii sovietici ai vremii au publicat recenzii nefavorabile, reproșându-i filmului că are un scop pur comercial și că nu se ridică, din acest motiv, la standardele artistice ale vremii. Cu toate acestea, filmul a atras un interes major al publicului cinefil din Uniunea Sovietică, fiind vizionat de 33,2 milioane de spectatori în anul lansării sale.

Rezumat

Într-o zi fierbinte de la începutul lunii august, cândva pe la sfârșitul anilor 1930, opt persoane din diferite clase sociale (printre care un militar pensionar, un medic, o profesoară, un inspector de poliție, un judecător, o doamnă în vârstă) ajung pe o insulă mică și izolată din apropierea coastei comitatului Devon al Angliei,***, „Zece negri mititei”, în Centrala Româniafilm, Buletin informativ. Filme noi, nr. 1, ianuarie 1989, pp. 15–17. denumită „Insula Negrișorilor”. Fiecare are o invitație adaptată situației sale personale, cum ar fi o ofertă de angajare sau o vacanță neașteptată pentru sfârșitul verii. Cei opt oaspeți sunt întâmpinați de Thomas și Ethel Rogers, majordomul și bucătăreasa/menajera casei, care afirmă că gazdele lor – domnul Ulick Norman Owen și soția sa, doamna Una Nancy Owen, pe care încă nu i-au cunoscut personal – nu au ajuns, dar au lăsat instrucțiuni ca invitații să fie găzduiți acolo. Din cauza vremii care se înrăutățește, comunicarea cu continentul este întreruptă, iar ambarcațiunea care i-a adus pe oaspeți nu se mai poate întoarce. Musafirii sunt nevoiți să rămână pe insulă și să aștepte îmbunătățirea vremii.

În aceeași seară, după ce oaspeții se așază să ia masa, majordomul, urmând dispozițiile stăpânului său, pune la gramofon un disc în care o voce necunoscută îi acuză pe toți, inclusiv pe servitori, că sunt vinovați de moartea cel puțin a unei persoane și că au reușit până acum să scape de pedeapsa cuvenită. Oaspeții sunt surprinși de acuzațiile necunoscutului, pe care le neagă, și suspectează că misteriosul domn Owen, cel care i-a invitat acolo, este un personaj fictiv. La scurt timp, însă, tânărul Antony Marston moare otrăvit sub ochii celor prezenți. După un timp, cineva descoperă că una dintre cele zece figurine negre de pe tava din sufragerie a dispărut.

După ce menajera Ethel Rogers moare misterios în somn, oaspeții încep să bănuiască că domnul Owen i-a invitat acolo ca să-i omoare și încep să cerceteze toate cotloanele insulei pentru a afla unde se ascunde. Căutările de pe insulă nu au succes, iar uciderea generalului Macarthur îi determină pe supraviețuitori să creadă că ucigașul este unul dintre ei. În zilele următoare, majordomul Thomas Rogers și puritana Emily Brent sunt, de asemenea, uciși, potrivit versurilor unui cântecel pentru copii care sunt agățate pe pereții tuturor dormitoarelor. Odată cu moartea unei persoane dispare și o figurină neagră de pe tavă.

În ultima seară, judecătorul Wargrave este, de asemenea, ucis cu un foc de armă. În timpul nopții, dr. Armstrong iese din casă și dispare misterios. Convinși că medicul este criminalul, tânăra Vera Claythorne, inspectorul Blore și căpitanul Philip Lombard (care posedă un revolver) încearcă să rămână împreună. Totuși, după ce Blore cade în capcană și este ucis în urma căderii unui ceas greu, Vera și Philip găsesc cadavrul doctorului Armstrong. Cei doi își dau seama că sunt singurele persoane rămase în viață de pe insulă: femeia fură cu abilitate revolverul lui Lombard și, crezând că el este criminalul, îl împușcă. Vera intră apoi în casă și se închide în camera ei, unde găsește o funie înnodată agățată de tavan. Îi revin în minte câteva amintiri dureroase din trecutul ei, printre care și uciderea copilului de care a fost acuzată, și se spânzură.

Ușa camerei se deschide imediat după spânzurarea Verei, iar în pragul ușii apare judecătorul Wargrave, care dezvăluie spectatorilor cum a pregătit ani de zile acest „act suprem de dreptate” pentru a-i ucide pe criminalii nepedepsiți. Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 304. El a cumpărat în secret insula, a găsit și adunat victimele și a început să le ucidă pe rând. S-a prefăcut, cu ajutorul dr. Armstrong, că este mort, l-a ademenit mai târziu pe medic în afara casei și l-a împins de pe stânci în apă și apoi s-a întors în cameră, așteptând ca evenimentele să se desfășoare conform planului. Atunci când planul a fost încheiat, judecătorul și-a pronunțat propria sentință și s-a împușcat în cap, pedepsindu-se pe sine însuși.

Distribuție thumb|right|Scara de piatră de pe Stânca Diva Vladimir Zeldin — judecătorul Lawrence Wargrave, acuzat că a contribuit la condamnarea la moarte a unui nevinovat James Zemboy, The Detective Novels of Agatha Christie: A Reader's Guide, McFarland & Company, Publishers, 2008, p. 163. Tatiana Drubici — dra Vera Claythorne, acuzată de moartea prin înecare a unui copil pe care-l avea în grijă James Zemboy, The Detective Novels of Agatha Christie: A Reader's Guide, McFarland & Company, Publishers, 2008, pp. 163–164. Aleksandr Kaidanovski — cpt. Philip Lombard, acuzat de moartea a 21 de africani pe care i-a abandonat în timpul unei misiuni, furându-le toate proviziile James Zemboy, The Detective Novels of Agatha Christie: A Reader's Guide, McFarland & Company, Publishers, 2008, p. 164. Aleksei Jarkov — inspectorul de poliție William Henry Blore, acuzat că a depus o mărturie mincinoasă pentru condamnarea unui nevinovat, ce a murit apoi în închisoare James Zemboy, The Detective Novels of Agatha Christie: A Reader's Guide, McFarland & Company, Publishers, 2008, p. 165. Anatoli Romașin — dr. Edward Armstrong, acuzat că, operând băut, a cauzat moartea unui pacient Liudmila Maksakova — dna Emily Brent, acuzată că a cauzat indirect sinuciderea servitoarei sale, prin concedierea ei Mihail Gluzski — generalul John Gordon Macarthur, acuzat că l-a trimis intenționat într-o misiune sinucigașă pe un tânăr ofițer, care era amantul soției sale Aleksei Zolotnițki — majordomul Thomas Rogers, acuzat că, împreună cu soția sa, a lăsat-o să moară pe fosta lor stăpână, neoferindu-i ajutor Irina Tereșcenko — menajera Ethel Rogers, soția lui Thomas, acuzată că, împreună cu soțul ei, a lăsat-o să moară pe fosta lor stăpână, neoferindu-i ajutor Aleksandr Abdulov — tânărul Anthony Marston, acuzat că a călcat mortal, cu mașina, doi copii James Zemboy, The Detective Novels of Agatha Christie: A Reader's Guide, McFarland & Company, Publishers, 2008, pp. 164–165. Fiodor Odinokov — barcagiul Fred Narracott Viktor Vențler — Hugo Hamilton, fratele mai mare al lui Cyril și iubitul Verei Vladimir Jarikov — militar originar dintr-un trib est-african Igor Iasulovici — vocea acuzatorului înregistrată pe o placă de gramofon (nemenționat) V. Arjatkin (nemenționat) D. Arșinov (nemenționat)

Producție Ecranizări anterioare

Romanul Zece negri mititei (1939) al Agathei Christie, care prezenta uciderea pe rând de către un necunoscut a zece oameni aflați pe o insulă izolată, a avut un mare succes comercial în Marea Britanie. Publicarea cărții în Statele Unite ale Americii s-a confruntat cu o problemă: titlul original al cărții era și avea conotații rasiste,Andrei Cornea, „La răscruce de gînduri. Numele crimei”, în Dilema veche, anul XVII, nr. 856, 3–9 septembrie 2020, p. 3. de aceea editorii au renunțat la titlul ce conținea cuvântul peiorativ și ofensator și au publicat cartea sub titlul Și n-a mai rămas niciunul (), iar „negrii” din cântecel și de pe tava cu figurine au fost înlocuiți cu „indieni”. Succesul cărții a fost imens: cartea a fost retipărită într-un număr mare de ediții, a depășit 100 de milioane de exemplare vândute la începutul anilor 2000 și a devenit cel mai bine vândut roman polițist din întreaga lume, transformându-se într-un roman clasic al genului polițist.