În gramatică, imperfectul este o formă verbală temporală de trecut existentă în unele limbi. În limba română, de exemplu, este un timp numai al indicativului. În altele există la indicativ și la conjunctiv.
La ambele moduri, imperfectul exprimă un procesPrin proces se înțelege orice poate exprima un verb: acțiune, întâmplare, stare etc. trecut fără limite precise în timp, în curs de desfășurare în momentul sau perioada la care se referă, care este anterior celui al vorbirii. Deseori, procesul exprimat de imperfect este unul durativ în raport de simultaneitate cu alt proces trecut, cel dintâi constituind un fundal al celui din urmă. Exprimă implicit și aspectul imperfectiv la trecutBidu-Vrănceaunu 1997, p. 244.Avram 1997, p. 223-224Constantinescu-Dobridor 1998, articolul imperfect.Dubois 2002, p. 240.Delatour 2004, p. 122-123.Crystal 2008, p 238..
La indicativ, pe lângă valoarea relativă când este în raport de simultaneitate cu alt proces în aceeași frază (ex. În timp ce mânca, a sunat telefonul), imperfectul mai are și valoare absolută când celălalt proces nu este exprimat în aceeași frază, numit în acest caz imperfect narativ sau descriptiv, ex. Acolo locuiam în copilărie. Imperfectul mai are și altă valoare absolută, cea iterativă, adică exprimă un proces repetat în trecut, ex. Se certau mereuAvram 1997, p. 223-224, inclusiv sursa exemplelor..
Imperfectul a existat în limba protoindo-europeană și a fost moștenit de limba protogreacă, apoi de greaca veche (ex. ἐμάχοντο emachonto „luptau”); de limba protoslavă, apoi de slava veche și de celelalte limbi slave în perioada lor veche, dintre care unele l-au păstrat. A existat și în limba latină, care l-a transmis limbilor romaniceIarțeva 1990, articolul Имперфе́кт Imperfect..
În limbi romanice
În limba latină
La indicativ
În această limbă, la indicativ, imperfectul este marcat de sufixul -bā- (în unele contexte fonetice scurtat la -ba-) între infinitivul fără -re și desinențeSecțiune după Mondon 2015, p. 45-46.. Acestea sunt aceleași ca la prezentul indicativ, în afară de persoana I singular, la care desinența este -m.
Exemple de verbe regulate la diateza activă sunt:
+ Persoana Conjugarea I amāre „a iubi” Conjugarea a II-avidēre „a vedea” Conjugarea a III-adūcere „a conduce” Conjugarea a III-a cu -iō la prezentcapere „a prinde” Conjugarea a IV-asentīre „a simți” I. sg. amābam vidēbam dūcēbam capiēbam sentiēbam II. sg. amābās vidēbās dūcēbās capiēbās sentiēbās III. sg. amābat vidēbat dūcēbat capiēbat sentiēbat I. pl. amābāmus vidēbāmus dūcēbāmus capiēbāmus sentiēbāmus II. pl. amābātis vidēbātis dūcēbātis capiēbātis sentiēbātis III. pl. amābant vidēbant dūcēbant capiēbant sentiēbant
Exemplu în propoziție: Herculēs stābulum sordidum pūrgābat „Hercule curăța grajdul murdar”.
La conjunctiv
Latina are și conjunctiv imperfect. Acesta se formează de la infinitivul cu vocala finală -e lungită, urmat de aceleași desinențe ca ale indicativului imperfect. ExempleMondon 2016, p. 38.:
+ Persoana Conjugarea I Conjugarea a II-adocēre „a învăța pe cineva” Conjugarea a III-a Conjugarea a III-a cu -iō la prezent Conjugarea a IV-aaudīre „a auzi” I. sg. amārem docērem dūcerem caperem audīrem II. sg. amārēs docērēs dūcerēs caperēs audīrēs III. sg. amāret docēret dūceret caperet audīret I. pl. amārēmus docērēmus dūcerēmus caperēmus audīrēmus II. pl. amārētis docērētis dūcerētis caperētis audīrētis III. pl. amārent docērent dūcerent caperent audīrent
Conjunctivul imperfect se folosește în unele tipuri de propoziții subordonate, de exemplu cele circumstanțiale de scop, atunci când predicatul propoziției principale este la un timp trecut, ex. Nāvigābam ut ad īnsulam venīrem „Navigam ca să ajung la insulă”Mondon 2016, p. 52..
În limba română
Româna a moștenit din latină numai imperfectul indicativului. Este marcat de sufixul -a- la clasele de conjugare I și a IV-a cu infinitivul în -î, și de sufixul -ea- la conjugările a II-a, a III-a și a IV-a cu infinitivul în -i. Exemple:
+ Persoana Conjugarea I Conjugarea a II-a Conjugarea a III-a Conjugarea a IV-a în -î Conjugarea a IV-a în -i I. sg. adunam păream începeam coboram iubeam II. sg. adunai păreai începeai coborai iubeai III. sg. aduna părea începea cobora iubea I. pl. adunam păream începeam coboram iubeam II. pl. adunați păreați începeați coborați iubeați III. pl. adunau păreau începeau coborau iubeau
Imperfectul românesc mai are și valori nespecifice. Una este cea de condițional-optativ perfect, ex. Dacă știam, veneam și eu. Alta este de condițional cu valoare de optativ prezent sau trecut, de atenuare a exprimării unei dorințe, ex. Voiam să te văd.
În limba franceză
La indicativ
În franceză, imperfectul indicativului se formează, cu o singură excepție, de la radicalul formei de indicativ prezent, persoana I plural a verbelor de conjugarea I și a III-a. În cazul verbelor de conjugarea a II-a, la radical se adaugă sufixul -iss- pe care îl au și la indicativ prezent plural. La radical, respectiv la sufixul -iss-, se adaugă desinențe specifice. ExempleEste important de știut despre limba franceză că, ortografia fiind în mare parte etimologică, desinențele scrise nu corespund cu cele pronunțate. De exemplu, la indicativul imperfect, patru desinențe se pronunță la fel, [ɛ], deși se scriu diferit, iar la celelalte două nu se pronunță litera finală.:
+ Persoana Conjugarea Inous chantons „cântăm” Conjugarea a II-anous finissons „sfârșim” Conjugarea a III-anous voulons „vrem” I. sg. je chantais je finissais je voulais II. sg. tu chantais tu finissais tu voulais III. sg. il/elle chantait il/elle finissait il/elle voulait I. pl. nous chantions nous finissions nous voulions II. pl. vous chantiez vous finissiez vous vouliez III. pl. ils/elles chantaient ils/elles finissaient ils/elles voulaient
Imperfectul indicativ are aceleași valori specifice ca cel românesc: Valoare relativă: Monsieur Legrand n'a pas pu participer à notre réunion, parce qu'il était en déplacement à l'étranger „Domnul Legrand nu a putut participa la ședința noastră, pentru că era în deplasare în străinătate”. În unele subordonate, ca cea completivă directă, este în general obligatoriu acolo unde în română se folosește de regulă indicativul prezent: Ma mère me disait toujours que je devais faire des études pour être indépendant „Mama îmi spunea mereu că trebuie să fac studii ca să fiu independent”Delatour 2004, p. 134.. Valoare absolută descriptivă/narativă: Du haut de la colline, on apercevait un petit village dont les toits brillaient au soleil „Din vârful dealului se zărea un sătuc ale cărui acoperișuri străluceau în soare”. Valoare absolută iterativă: Pendant les vacances, nous faisions toujours de longues balades à vélo „În vacanță făceam mereu plimbări lungi cu bicicleta”.
Ca valoare nespecifică, imperfectul mai exprimă, ca în română, o dorință sau o cerere în mod atenuat: Excusez-moi de vous déranger ; je voulais vous demander un renseignement „Scuzați-mă că vă deranjez; voiam să vă cer o informație”.
Tot în mod nespecific, imperfectul se folosește obligatoriu în unele cazuri când în română se folosește condiționalul prezent: în propoziția circumstanțială condițională introdusă prin conjuncția si, dacă condiția se referă la prezent: Si nous avions une voiture, nous pourrions aller visiter les châteaux de la Loire „Dacă am avea o mașină, am putea merge să vizităm castelele de pe Loara”; în propoziția circumstanțială de mod comparativă introdusă prin comme si: Madame Rodier s'habille comme si elle avait vingt ans „Doamna Rodier se îmbracă ca și cum ar avea douăzeci de ani”; pentru exprimarea exclamativă a unei dorințe sau a unui regret introduse prin conjuncția si: Ah ! si j'étais plus jeune ! „Ah! de-aș fi mai tânăr(ă)!”.
La subjonctiv
Limba franceză are și subjonctiv (echivalent cu conjunctivul) imperfect. Se formează de la forma de indicativ perfect simplu, persoana I singular, fără ultima literă (nepronunțată) a desinenței, plus sufixul -ss- (în afara persoanei a III-a singular), plus desinențele personale, și mai are ca marcă a modului, fiind totdeauna folosită, și conjuncția que. ExempleDelatour 2004, p. 136.:
+ Persoana Conjugarea Ije parlai „vorbii” Conjugarea a II-aje finis „sfârșii” Conjugarea a III-a cu -u-je voulus „vrui” Conjugarea a III-a cu -i-je vis „văzui” I. sg. que je parlasse que je finisse que je voulusse que je visse II. sg. que tu parlasses que tu finisses que tu voulusses que tu visses III. sg. qu'il/elle parlât qu'il/elle finît qu'il/elle voulût qu'il/elle vît I. pl. que nous parlassions que nous finissions que nous voulussions que nous vissions II. pl. que vous parlassiez que vous finissiez que vous voulussiez que vous vissiez III. pl. qu'ils/elles parlassent qu'ils/elles finissent qu'ils/elles voulussent qu'ils/elles vissent
Acest timp se mai folosește numai în forma scrisă a registrului de limbă elevat, și în acesta practic numai la persoana a III-a singular, și numai cu valoare relativă, în unele tipuri de subordonate ale anumitor verbe la un timp trecut, ex. Le préfet de police ordonna que la foule se dispersât „Prefectul de poliție a ordonat ca mulțimea să se împrăștie”Delatour 2004, p. 139..
În limba spaniolă
La indicativ
În spaniolă, imperfectul indicativului păstrează, la conjugarea I, sufixul -ba- din latină, dar are sufixul -í- la celelalte două conjugări. La verbele regulate se formează de la infinitiv fără -ar, -er, respectiv -ir. ExempleKattán-Ibarra și Pountain, p. 60-61.:
+ Persoana Conjugarea Icantar „a cânta” Conjugarea a II-acomer „a mânca” Conjugarea a III-apartir „a pleca” I. sg. cantaba comía partía II. sg. cantabas comías partías III. sg. cantaba comía partía I. pl. cantábamos comíamos partíamos II. pl. cantabais comíais partíais III. pl. cantaban comían partían
Valorile specifice ale imperfectului indicativ spaniol sunt aceleași ca în românăKattán-Ibarra și Pountain, p. 74-75.: relativă: Sole tocaba el piano cuando su hermana entró en el salón „Sole cânta la pian când sora ei a intrat în salon”; descriptivă: Estaba enfermo „Eram/Era bolnav”; iterativă: Nos veíamos todas las semanas „Ne vedeam în fiecare săptămână”.
Se mai folosește și atenuativ (ex. Mire, quería decirle algo „Ascultați, doream să vă spun ceva”), precum și uneori în locul condiționalului prezent: în propoziție independentă: Yo que tú lo hacía „În locul tău aș face asta”; în propoziție principală, în registrul familiar, exprimând consecința îndeplinirii condiției exprimate de propoziția condițională: Si me ofrecieran el puesto lo aceptaba (= aceptaría – condițional prezent) „Dacă (ei) mi-ar oferi postul, l-aș accepta”Kattán-Ibarra și Pountain, p. 301..
La conjunctiv
Spaniola are, de asemenea, conjunctiv (numit subjuntivo) imperfect. Se formează de la persoana a III-a plural a perfectului simplu, fără -ron. Există două forme de conjunctiv imperfect:
Forma 1:
+ Persoana Conjugarea Icantaron „cântară” Conjugarea a II-acomieron „mâncară” Conjugarea a III-apartieron „plecară” I. sg. cantara comiera partiera II. sg. cantaras comieras partieras III. sg. cantara comiera partiera I. pl. cantáramos comiéramos partiéramos II. pl. cantarais comierais partierais III. pl. cantaran comieran partieran
Forma 2:
+ Persoana Conjugarea I Conjugarea a II-a Conjugarea a III-a I. sg. cantase comiese partiese II. sg. cantases comieses partieses III. sg. cantase comiese partiese I. pl. cantásemos comiésemos partiésemos II. pl. cantáseis comieseis partieseis III. pl. cantasen comiesen partiesen
În spaniolă, acest timp este folosit tot în propoziție subordonată, dar nu numai în relație cu un verb regent la un timp trecut al acesteia, ci verbul regent poate fi și la condițional prezent, iar atunci verbul la conjunctiv imperfect nu plasează procesul în trecut: