Pădurea de mesteceni Napoleon Toma Iancu, Dicționarul actorilor de film, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 282. (în ) este un film dramatic polonez din 1970, regizat de Andrzej Wajda, care ecranizează nuvela omonimă a lui Jarosław Iwaszkiewicz,Călin Căliman, „Festivalul Filmului de la Moscova: După decernarea premiilor — corespondență de la Moscova”, în Contemporanul, anul XXV, nr. 32 (1291), vineri 6 august 1971, p. 5.Romulus Rusan, „Festivaluri: Moscova VII”, în Cinema, anul IX, nr. 8 (104), august 1971, pp. 10–12. publicată pentru prima oară în anul 1932. El este prima adaptare cinematografică a unei opere literare a lui Iwaszkiewicz pe care a realizat-o Wajda, fiind urmat ulterior de Domnișoarele din Wilko (1979), și a fost realizat inițial pentru televiziune. Rolurile principale sunt interpretate de Daniel Olbrychski, Olgierd Łukaszewicz și Emilia Krakowska.

Acțiunea filmului are loc în anii 1930. Personajele principale sunt doi frați: Bolesław și Stanisław, care se reîntâlnesc după o despărțire de mai mulți ani. Fratele mai mare, Bolesław, lucrează ca pădurar și locuiește retras, după moartea recentă a soției, într-o cabană dintr-o pădure de mesteceni. Acolo sosește într-o zi de primăvară fratele său mai mic, Stanisław, grav bolnav de tuberculoză, pentru a-și petrece ultimele luni din viață. Între cei doi frați apare o rivalitate cu privire la o femeie locală pe nume Malina, care emană senzualitate și personifică forța vitală a locurilor. Stanisław moare în cele din urmă și este înmormântat în pădurea de mesteceni, iar Bolesław își recapătă liniștea și părăsește acele locuri.

Filmul a cunoscut un succes critic remarcabil atât în Polonia, cât și în străinătate pentru tratarea cu maturitate artistică a temei morții și pentru calitățile sale estetice. Unii critici au afirmat chiar că este o capodoperă. Filmul a fost prezentat la ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, unde Wajda a obținut Medalia de Aur pentru regie, iar Daniel Olbrychski a câștigat, alături de Richard Harris, premiul pentru cel mai bun actor.Șerban Creangă, „Ziua acordării premiilor”, în România literară, anul IV, nr. 32, joi 5 august 1971, p. 24. Roy Pickard, The Award Movies: A Complete Guide from A to Z, Schocken Books, New York, 1980, p. 260.

Apariția acestui film marchează începutul perioadei de apogeu în creația cineastului polonez, când Andrzej Wajda a învățat să mențină un echilibru între conținut și reprezentare și a creat astfel o serie de filme mature care au atras atenția criticilor străini și au fost considerate capodopere artistice.

Rezumat

thumb|250 px|Pădure de mesteceni Tânărul muzician Stanisław, care este grav bolnav de tuberculoză, se întoarce de la un sanatoriu din Elveția pentru a-și petrece ultimele luni din viață împreună cu fratele său, pădurarul Bolesław. Boala de care suferea se afla în ultima fază de evoluție, când pacienții experimentau adesea o ușoară ameliorare a sănătății, însoțită de o stare de euforie. Nemaiputând opri evoluția bolii, medicii îi externau pe pacienți și recomandau retragerea într-un mediu natural cu aer curat. Bolesław locuia, împreună cu fiica sa, Ola, și cu slujnica Katarzyna, într-o cabană dintr-o pădure de mesteceni, ducând o viață retrasă după moartea recentă a soției sale, Barbara.

Neștiind inițial că fratele său era în faza terminală a bolii, Bolesław îl primește fără prea mare bucurie, percepe sosirea lui ca o intruziune în traiul său liniștit și se comportă suspicios și meschin în relația cu el. Stanisław dovedește o mare poftă de viață, fără a ține seama de opreliști, și se bucură de fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Se plimbă ore în șir prin pădurea de mesteceni, începe o relație amoroasă cu Malina, o fată care locuiește în apropiere, și aduce în casă un pian. În realitate, comportamentul lui alternează între euforie și depresie, deoarece, în ciuda exuberanței, Stanisław este conștient că va muri curând. Observând pofta de viață a fratelui său, Bolesław se simte inițial deranjat și începe treptat să-și revină din starea proprie de letargie. Între cei doi frați apare o rivalitate subconștientă și emoțională pentru dragostea Malinei, atunci când își dau seama că amândoi o râvnesc.

Stanisław se trezește vesel într-o dimineață frumoasă, cântă la pian, își aruncă pe fereastră sticluțele cu medicamente, face dragoste cu Malina în pădurea de mesteceni, ascultă cântecul la armonică al fermierului Michał în coliba Malinei, cântă la pian o melodie de vodevil, dansează pe o mică punte din lemn care traversează un pârâu și se simte apoi cuprins de disperare atunci când își dă seama că boala revine. În acest timp, relația amoroasă a lui Stanisław cu Malina îl trezește la viață pe Bolesław, care începe să treacă peste durerea morții soției sale și o supune cu brutalitate pe fiica sa unui șir de întrebări cu privire la presupusa infidelitate a Basiei cu tânărul Michał.

Starea de sănătate a lui Stanisław se înrăutățește, iar în acest timp Bolesław trece definitiv peste moartea soției sale și este revigorat datorită Malinei (pe care încearcă să o seducă), a lui Michał (pe care îl admiră pentru vigoarea sa bărbătească) și a naturii pline de flori. Când proprietarul pianului vine să-și recupereze bunul, Stanisław înțelege că moartea sa se apropie și, speriat, se îmbracă și pleacă în pădurea de mesteceni ca să o mai vadă încă o dată pe Malina. Într-o dimineață, el se trezește și privește mestecenii, se ridică pe jumătate din pat și apoi se prăbușește mort. Stanisław este înmormântat în pădurea de mesteceni, lângă mormântul Barbarei. După moartea fratelui său și căsătoria Malinei cu Michał, Bolesław decide să părăsească pădurea de mesteceni și să înceapă o nouă viață. Camera lui Stanisław este golită și curățată, iar Bolesław și Ola se plimbă călare prin pădure, îmbrăcați în alb și radioși.

Distribuție Daniel Olbrychski — Bolesław, un pădurar văduv care locuiește într-o pădure de mesteceni Olgierd Łukaszewicz — Stanisław, fratele lui Bolesław Emilia Krakowska — Malina, o fată din satul vecin Danuta Wodyńska — Katarzyna, slujnica lui Bolesław Elżbieta Żołek — Ola, fiica lui Bolesław Marek Perepeczko — Michał, logodnicul Malinei Mieczysław Stoor — fratele proprietarei pianului Alina Szpakówna — proprietara pianului, bolnavă de tuberculoză Jan Domański — Janek, fratele Malinei Andrzej Kotkowski — bărbatul care îl însoțește pe fratele proprietarei pianului Jerzy Obłamski — evreu Jerzy Próchnicki — evreu Irena Skwierczyńska — mama Malinei

Producție thumb|250 px|Andrzej Wajda pe platoul de filmare la Pământul făgăduinței (1974). Andrzej Wajda se gândea să ecranizeze nuvela „Pădurea de mesteceni” (1932) a lui Jarosław Iwaszkiewicz încă de la începutul carierei sale regizorale, dar nu se considera suficient de matur pentru a realiza acest proiect atunci când avea 30 de ani. „Cunoșteam de mult povestea lui Jaroslaw Iwaszkiewicz, dar încă nu dobândisem o înțelegere matură a mesajului ei altruist”, mărturisea cineastul. Televiziunea Poloneză i-a comandat să realizeze ecranizarea, întrerupându-i toate aceste îndoieli și stimulându-l să găsească soluții creative. Realizarea acestui film a însemnat pentru cineast, potrivit propriilor mărturisiri, o părăsire temporară a „scenei pasiunilor politice” și o relaxare în mijlocul naturii. Wajda a avut timp să contempleze natura și să reflecteze la cariera sa, refăcându-și forțele creative.

Alegerea actorilor s-a derulat relativ repede, spre satisfacția cineastului, iar filmările au început curând la începutul primăverii anului 1970. Wajda a colaborat din nou aici, la fel ca în Vânătoarea de muște (1969) și Peisaj după bătălie (1970), cu operatorul de imagine Zygmunt Samosiuk. Cei doi artiști au convenit să realizeze un film în stilul picturii lui Jacek Malczewski, creând o atmosferă cât mai asemănătoare atmosferei prezentate în nuvela lui Iwaszkiewicz. „Am făcut multe lucruri ireale, am saturat filmul cu culoare. De exemplu, atunci când o fată merge cu o lumânare, fața ei este violetă, nu portocalie, așa cum era obișnuit. Violetul este menit să deranjeze și să se reflecte asupra privitorului”, a afirmat Samosiuk într-un interviu publicat la 15 decembrie 1970.

Acțiunea filmului avea loc într-un mediu natural, iar filmările trebuiau armonizate cu fenomenele naturii aflate în plină desfășurare. Iarna era pe sfârșite, mestecenii începeau să înfrunzească, iar a doua zi a avut loc o ultimă ninsoare. Scenele trebuiau filmate imediat datorită schimbării peisajului. Unele flori apăreau și se ofileau, iar culoarea peisajului se schimba de la o zi la alta. De exemplu, scena filmată în mlaștină printre florile de apă galbene a trebuit finalizată în dimineața următoare, când florile deja se ofiliseră și dispăruseră sub apă. Flori de păpădie răsăriseră peste noapte, iar pajiștea care cu o zi înainte fusese verde devenise galbenă.

Echipa tehnică, obișnuită să filmeze în studiouri de film închise, a trebuit să se adapteze în primele zile cu aerul rece și proaspăt al pădurii, iar regizorul și ceilalți membri ai echipei au simțit că lucrează sub influența unui drog neobișnuit. Wajda a mărturisit că realizarea acestui film a fost „o aventură minunată”: „Sub influența acestui drog neobișnuit, am realizat un film diferit, proaspăt și surprinzător pentru mine. Am tras aer în piept, m-am simțit mai ușor și am privit uimit filmul pe ecran, de parcă nu ar fi fost propriul meu film. Ceva din această prospețime a rămas atât în ​​interpretarea actorilor, cât și în mișcarea camerei”.

Unele scene ale filmului au fost inspirate din picturile lui Jacek Malczewski. Astfel, pe unul din pereții din cabana pădurarului a fost atârnată o variantă a picturii simboliste Thanatos (Kobieta z kosą), care combină imaginile frumuseții, dragostei și morții. O aluzie la acest tablou există în scena în care Malina, îmbrăcată în alb, taie florile galbene din mlaștină și apoi se sprijină în coasă.

Analiză și interpretare thumb|250 px|Jacek Malczewski, pictură din seria Thanatos (1898–1899). Filmele realizate de Wajda în anii 1970 s-au caracterizat printr-o „adevărată expansiune a artelor plastice”, care a contribuit la crearea unor metafore artistice și a devenit subiect de analiză comparativă. Pădurea de mesteceni a fost supus mai multor analize și interpretări, care au urmărit să identifice simbolurile vizuale și să descopere corelații între imagini și întâmplări reale. În procesul de realizare a acestui film cineastul a combinat creativ materia literară cu diferite motive artistice cu scopul de a găsi „o cheie artistică uniformă care să fie esențială pentru înțelegerea straturilor mai profunde ale textului literar”. Profesoara Janina Falkowska, autoarea unui studiu dedicat filmelor lui Wajda, a susținut că Pădurea de mesteceni are o deosebită complexitate și profunzime psihologică. Filmul este impregnat de temele dragostei și morții. Janina Falkowska, The political films of Andrzej Wajda : dialogism in Man of Marble, Man of Iron, and Danton, Berghahn Books, Providence, RI, 1995, p. 38.

Pădurea de mesteceni se bazează pe un contrast: fratele sănătos, pădurarul Bolesław, și-a pierdut voința de a trăi după moartea soției sale, în timp ce fratele bolnav, muzicianul Stanisław, dovedește o poftă de viață molipsitoare și se bucură de fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Stanisław transformă atmosfera posomorâtă din casa lui Bolesław: aduce un pian, se joacă cu singuratica Ola, fiica fratelui său, și începe o relație amoroasă cu tânăra țărancă Malina. Pofta sa de viață este însă un rezultat al apropierii morții. Pe măsură ce viața lui Stanisław se apropie de moarte, fratele său mai mare își recapătă cheful de viață. În ciuda subiectului trist, filmul nu are însă un ton pesimist, deoarece moartea lui Stanisław, survenită în mijlocul naturii, se înscrie în ciclul etern al reînnoirii vieții.