GRB 090423 a fost o explozie de raze gama detectată de misiunea Swift Gamma-Ray Burst în data de 23 aprilie 2009 la 07:55:19 UTC. GRB 090423 este cel mai vechi obiect astronomic detectat vreodată pentru care a fost măsurată o deplasare spre roșu. Explozia a durat 10 secunde și a avut loc în constelația Leul.

Universul avea o vârstă de doar 630 de milioane de ani (după Big Bang) când a fost emisă lumina din GRB 090423, iar detectarea sa confirmă faptul că stelele masive s-au născut și au murit chiar foarte devreme în viața Universului. GRB 090423 și evenimente similare oferă un mijloc unic de a studia Universul timpuriu, deoarece puține alte obiecte din acea epocă sunt suficient de strălucitoare pentru a fi văzute cu telescoapele de astăzi.

A durat aproximativ 13 miliarde de ani pentru ca lumina emisă să ajungă pe Pământ.

Note

Legături externe Video of GRB 090423 on Youtube Slashdot article "Most Distant Object Yet Detected, Bagged By Galileo Scope" Swift Mission at NASA/Goddard Space Flight Center GRB 090423 on WikiSky

Categorie:Explozii de raze gama Categorie:Obiecte astronomice descoperite în 2009 Categorie:Constelația Leul