Mănăstirea neagră

Mănăstirea neagră (în ) este o carte de memorii a scriitorului maghiar Aladár Kuncz, în care acesta relatează internarea sa în Franța. Aceasta a durat cinci ani, în timpul Primului Război Mondial. Autorul a făcut însemnări încă din timpul captivității, din care a publicat în 1920 o selecție în revista , dar cartea întreagă a fost publicată abia în anul morții sale, în 1931. Criticii și istoricii literari o consideră fie ca una de memorii, fie ca un roman, fie ca o combinație a celor două specii literare. Oricum, a fost primită cu critici elogioase, printre alții de către Mihály Babits, Dezső Kosztolányi și Aladár Schöpflin, iar relativ curând după apariție a fost tradusă în engleză și franceză.

În relatarea evenimentelor captivității, scriitorul intercalează pasaje cu caracter de portret, eseu, anecdotă și nuvelă. Cartea, care prezintă o galerie de numeroase personaje, se caracterizează printr-un ton în general obiectiv și simplu, incluzând și scene cu sens simbolic, tinzând către viziuni mistice. În ea se reflectă pacifismul scriitorului, precum și evoluția sa de la afirmarea individualității sufletului de artist la găsirea valorilor în comunitatea umană creată de suferință.

Geneza cărții thumb|Cetatea de pe insula Noirmoutier, în 1888 thumb|Fortăreața de pe , în 1935

În vara anului 1914, scriitorul, atunci profesor de liceu în vârstă de 28 de ani, la Budapesta, admirator al culturii franceze, își petrecea vacanța în Franța. La izbucnirea Primului Război Mondial nu s-a mai putut întoarce acasă și a fost internat ca cetățean al Imperiului Austro-Ungar, inamic al Franței. Din 14 august până în 2 octombrie a fost deținut la Périgueux, într-un lagăr, împreună cu alți 250 de internați. Apoi au fost transferați pe insula Noirmoutier, în cetatea de acolo, unde au stat până la 1 iulie 1916, când li s-a schimbat locul de detenție în fortăreața de pe . Kuncz a fost eliberat în aprilie 1919 și s-a întors la BudapestaPomogáts 2001, p. 61-65..

După publicarea în 1920 a unor însemnări din captivitate, au trecut zece ani până la tratarea completă a subiectului. În anii 1920 au apărut câteva fragmente din carte: Ajun de Crăciun la Noirmoutier (1925), Răscoala pariilor (1926), Urări pentru Eul adevărat (1927), Dans macabru pe insula Yeu (1929). Între timp, scriitorul a evocat de multe ori zilele captivității sale în conversații și anecdote povestite în cafenele. Din 1923 trăia la Cluj, unde era redactor la suplimentul literar al ziarului Ellenzék, apoi la revista literară Erdélyi Helikon. Colegii săi Imre Lakatos și Lajos Áprily l-au îndemnat să scrie o carte în care să-și reunească amintirile din captivitate. Scria cu febrilitate, retras din viața în societate, retrăind cu durere cele descrise. Și-a luat ca model jurnalul de captivitate al lui Fiodor Mihailovici Dostoievski, Amintiri din casa morților. A terminat cartea în primăvara lui 1931Ács 1975, p. 651.Pomogáts 1989, p. 48-50.Pomogáts 2001, p. 198-199..

Kuncz a înaintat manuscrisul editurii de literatură maghiară Erdélyi Szépmíves Céh din Cluj. Aceasta se temea de indiferența cititorilor, dar a publicat cartea la intervenția lui Lajos Áprily, în două volume și cu o prefață de Miklós Bánffy. Scriitorul era deja grav bolnav, totuși a apucat să citească în șpalt criticile lui Mihály Babits și Zsigmond Móricz, să semneze primele contracte pentru traduceri și a răspuns până în ziua morții (24 iunie 1931) la scrisorile în legătură cu carteaSőtér 1964, p. 950.Pomogáts 1989, p. 50.Pomogáts 2001, p. 200. és 233.Bágyoni 2006..

Specia cărții Deși prin subtitlul Însemnări din viața internaților din Franța și-a clasat cartea în categoria memoriilor, scriitorul a numit-o într-o scrisoare „roman de captivitate”. Dintre criticii contemporani cu el, Babits și Kosztolányi au accentuat această dualitate de specie literară. Primul vedea în carte memorii perfecte, mărturii personale și, totodată, un roman în sensul cel mai profund al termenuluiBabits 1941.. După cel din urmă, „unii vor numi această carte jurnal de război, alții memorii”, dar criticul o numește poezie, creație, romanKosztolányi 1931.. Scriitorul Andor Németh, tovarăș de internare al lui Kuncz, era de părere că scrierea aceasta „de natura unui roman” se caracterizează atât prin conștiinciozitatea cronicarului, cât și prin inspirațieNémeth 1933..

În istoria literară „oficială”, cartea a intrat ca romanSőtér 1964, p. 949., dar unii ca Elemér Jancsó sau , care s-au ocupat de Kuncz în mai multe lucrări, subliniază caracterul ei de memorii, arătând că se înscrie în tradiția literaturii memorialistice maghiare din Transilvania, reprezentată de János Kemény și Kata BethlenÁcs 1975, p. 613.Pomogáts 2001, p. 205.Pomogáts 2008.Jancsó 2013, p. 151-152.. Criticul literar menționează în plus că „privitor la stil, Mănăstirea neagră reprezintă în literatura maghiară nu numai ramura rațională, de tip francez a memoriilor, ci este și o mărturie în sensul lui Augustin de Hipona, fiind o continuatoare modernă a Confesiunilor; nu dorește să prezinte cu credibilitate documentară faptele unei vieți, ci învățămintele cu valoare metafizică ale acestora.”Láng 2013, p. 375.

Francezii și Jean-Léon Mueller au un punct de vedere aparte, folosind termenul témoignage („mărturie”)Robin 1938.Mueller 2007.. Pentru Nicolae Balotă, Mănăstirea neagră este și „mica monografie romanțată a unei societăți”Balotă 2002., cea formată de membrii unei comunități captive.

Balanța este înclinată către definirea ca roman de către cercetările la fața locului ale lui László Lőrinczi, după care unele dintre evenimentele din carte nu au avut loc, sau nu exact în modul relatat de scriitor. De pildă, evadarea relatată în capitolul XI a rămas numai în stadiul de planLőrinczi 1975, p. 34-53..

Conținutul cărții Capitolul I al cărții descrie ultimele zile ale vieții în libertate, al II-lea este despre scurta perioadă petrecută la Périgueux, capitolele III-XV relatează cei aproape doi ani de captivitate în Noirmoutier, capitolele XVI-XXIV cei trei ani petrecuți pe insula Yeu, iar capitolul XXV este al eliberării și al întoarcerii acasă. Volumul I are o structură în general cronologică, pe când al doilea este ordonat mai degrabă tematic. În relatarea evenimentelor sunt incluse portrete ale tovarășilor de detenție, reflexii ale scriitorului și mărturii ale sale, precum și amintiri din viața anterioară internăriiPomogáts 1989, p. 56-57.Láng 2013, p. 368..

Criticii și analiștii scot în evidență pasajele despre primul ajun de Crăciun în captivitate (cap. VI), întâlnirile cu o tânără ciclistă americană (cap. IX), primirea veștii despre moartea tatălui autorului (cap. XIII), tentativa de evadare (cap. XIV), apariția viziunii „călugărului negru” (cap. XVII), ziua de naștere a dr. Herz (cap. XVIII) și moartea acestuia (cap. XIX), precum și viziunea din noaptea de Anul nou a „Eului adevărat” al scriitorului (cap. XII)Ács 1975, p. 633. és 652.Pomogáts 1989, p. 65-68.Nagy 2011, p. 44. și 46.Láng 2013, p. 368-370..

Capitolul XXIII descrie continuarea captivității în perioada de șase luni de la sfârșitul războiului în noiembrie 1918 până la eliberarea internaților în 1919. Pentru ei, aceasta a fost cea mai grea. Pe lângă suferințele de până atunci, au trebuit să îndure și cele cauzate de epidemia de gripă spaniolă; lipsiți de îngrijiri, mulți dintre ei i-au căzut victimeKuncz 1931, p 217-241..

Eliberarea nu i-a adus bucurie lui Kuncz. Ajungând în Austria, l-a cuprins gândul că lumea a devenit un lagăr de internare enorm, că poate foștii internați nu s-au eliberat, ci închisoarea lor a crescut la dimensiunea lumii întregiKuncz 1931, p 255..

Personajele Captivitatea a adunat laolaltă, în același loc și în aceeași situație, oameni foarte diferiți, de diverse naționalități și ocupații. Astfel, cartea are foarte multe personaje. Pe Kuncz „îl interesează toți, de care se apropie cu prietenie și curiozitate”Pomogáts 1989, p. 57., și a știut să schițeze portrete caracteristice ale figurilor lor chiar și numai prin câteva trăsăturiReményik 2013, p. 129..

Din mulțimea personajelor se distinge sergentul Guillaume, însărcinat cu paza internaților. Episodul cu Guillaume este remarcat de o seamă de critici și analiștiLáng 2013, p. 368-369.. Acest „om foarte cumsecade” era unul dintre numeroșii francezi care îi vedeau pe internați ca pe semeni ai lor. Autorul scrie despre el: „Chiar s-a fotografiat sub o boltă a cetății braț la braț cu studenții și cu cei doi profesori germani. Mai târziu, a plătit cu viața pentru această fotografie...”Kuncz 1931, p. 108.. Ca pedeapsă a fost trimis pe front. Lui i-a dedicat scriitorul capitolul VI: „În amintirea sergentului Guillaume, care niciodată n-ar fi putut să ucidă, și care a căzut pe frontul franco-german fără să fi tras niciun foc de armă.”Kuncz 1931, p. 141.

Dr. Herz are și el un rol deosebit în carte. Acest profesor austriac este homosexual. Kuncz consideră homosexualitatea o deviație, însă are înțelegere pentru omul homosexual; știe să-l prezinte în realitatea lui umană. Aladár Schöpflin evidențiază: „Se explică prin puritatea sufletească a scriitorului tactul cu care descrie această figură, fără nicio nuanță înjositoare.”Schöpflin 1931.

Demeter Bistrán devine memorabil prin scene înfricoșătoare. „Are ca rezervă de forță nebunia”Kuncz 1931, p. 90. și se închipuie profet. În capitolul IV, atacă războiul cu un baros imaginar: „– Ascultați-mi blestemul, urla pe ungurește. Fie blestemați și să moară vărsătorii de sânge! Să piară cu toții. Am în mână barosul! Acuși îi lovesc, și atunci...”Kuncz 1931, p. 103.. La înmormântarea câinelui adoptat de captivi (cap. X), el întruchipează doliul colectiv: „Bistrán nebunul piveghia câinele mort, uitându-se mut în depărtare. Nu arăta a om. Pe fața lui înfricoșătoare, năpădită de barbă, juca un zâmbet tainic, ce se ridica peste cele pământești. Era o ființă atemporală, neclasabilă printre speciile vii, ca și cum sufletul acestei mănăstiri de opt sute de ani s-ar fi întrupat în el din mucegai, praf, vaiete înfundate și suferințe.”Kuncz 1931, p. 218.

Conținutul ideatic Criticii contemporani ai scriitorului și istoricii literari de mai târziu au subliniat pacifismul reflectat de carte, dar și faptul că scriitorul condamnă militarismul și birocrația franceză fără să se întoarcă împotriva culturii franceze sau a poporului francezSőtér 1964, p. 948.Ács 1975, p. 633.Pomogáts 2001, p. 215-216.Jancsó 2013, p. 155.. Atitudinea scriitorului este de înțelegere: „Niciodată nu condamnă pe nimeni, nici popoare, nici indivizi. Nu-i urăște nici pe paznicii lui.” Ca și Dostoievski, își privește tovarășii de captivitate în mod realist și totodată cu simpatie și compasiunePomogáts 2001, p. 203..

În timpul internării, scriitorul a trecut printr-o transformare sufletească. Mărturisește că, ajungând în Franța, era un decadent cu monoclu, pasionat de Paris și amator de absintKuncz 1931, p. 25., dar cel care înainte exalta individualitatea sufletului de artist, a găsit în timpul internării valorile create de comunitatea formată prin suferințăÁcs 1975, p. 624-625.Pomogáts 1989, p. 69-70.Pomogáts 2001, p. 217-218.Nagy 2011, p. 43.Jancsó 2013, p. 149-150.. Din alt punct de vedere, cartea descrie justificareaÎn sens teologic, transformarea păcătosului în slujitor drept al lui Dumnezeu. prin suferințăLáng 2013, p. 371.. Imola Nagy face o paralelă interesantă între Mănăstirea neagră și Pădurea spânzuraților. Romanul lui Liviu Rebreanu exprimă și el cum dispar valorile dinainte de război sub acțiunea violenței, și ce criză internă provoacă dispariția lumii cunoscute. În aceste două romane, războiul are loc în sufletul omenesc, și nu pe câmpul de bătălieNagy 2011, p. 44 és 48..

Caracteristici stilistice