miniatura|Un centru mobil de operațiuni de urgență, în acest caz operat de Garda Națională Aeriană.Managementul situației de urgență reprezintă un ansamblul de activități desfășurate și procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituțiile și serviciile publice abilitate pentru identificarea și monitorizarea surselor de risc natural, tehnologic, evaluarea informațiilor și analiza situației, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acțiune și implementarea acestora în scopul restabilirii situației de normalitate

Sistem de urgență Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, denumit în continuare Sistem Național funcționează pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, asigurarea și coordonarea resurselor umane, materiale, financiare și de alta natura necesare restabilirii stării de normalitate. Sistemul Național este organizat de autoritățile administrației publice și se compune dintr-o rețea de organisme, organe și structuri abilitate în managementul situațiilor de urgență, constituite pe niveluri sau domenii de competenta, care dispune de infrastructura și de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege Scopul este de a reduce efectele dăunătoare ale tuturor pericolelor, inclusiv a dezastrelor.

Măsuri în situații de urgență avertizarea populației, instituțiilor și agenților economici din zonele de pericol; declararea stării de alertă; punerea în aplicare a măsurilor de prevenire și de protecție specifice tipurilor de risc și, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parțial afectată; intervenția operativă cu forte și mijloace special constituite, în funcție de situație, pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative; acordarea de ajutoare de urgență; instituirea regimului stării de urgență, în condițiile prevăzute de art. 93 din Constituția României, republicată; solicitarea sau acordarea de asistență internațională; acordarea de despăgubiri persoanelor juridice și fizice; alte măsuri prevăzute de lege.

Planificare pentru situații de urgență Planificarea situațiilor de urgență are ca scop prevenirea apariției situațiilor de urgență, în cazul unui eveniment să se poată pune în funcțiune un plan de acțiune eficient pentru a atenua rezultatele și efectele oricăror situații de urgență. Elaborarea planurilor de urgență este un proces ciclic, comun multor discipline de managementului riscurilor, cum ar fi continuitatea activității managementului riscului în situație de urgență, identificarea riscurilor, precum și ierarhizarea sau evaluarea riscurilor care sunt importante pentru pregătire.

Planurile și procedurile de gestionare a situațiilor de urgență includ identificarea membrii și personalul instruiți, responsabilii care iau decizii când apare o urgență. Planurile de formare includ persoanele interne și parteneri de protecție civilă care trebui să se precizeze natura și frecvența formării și verificării acestora. Testarea eficacității unui plan trebui să se facă în mod regulat; în cazurile în care mai multe întreprinderi sau organizații ocupă același spațiu, trebuie să fie puse în aplicare planurile comune de urgență, convenite în mod oficial de toate părțile. Se organizează exerciții de pregătire pentru pericole la incendii, cutremure și alte situații de urgență.

Sănătatea și securitatea lucrătorilor Curățarea zonei în caz de dezastru pentru salvarea oamenilor și animalelor implică multe riscuri profesionale. Angajatorii trebuie să reducă la minim expunerea lucrătorilor la pericole și pentru protejarea atunci când este posibil, inclusiv identificarea și evaluarea amănunțită a potențialelor pericole, purtarea echipamentului individual de protecție (EIP) adecvat și informarea angajațiilor despre riscurile la care se pot expune.

Inundațiile mari expun adesea lucrătorii la traume de la obiecte ascuțite, ascunse sub ape tulburi, care pot provoca leziuni, fracturi deschise și închise. Aceste leziuni dacă apele sunt contaminate pot duce la infecție.

Organizații internaționale

Sistemul Națiunilor Unite este coordonator mondial care sprijină țarile afectate de dezastre. Uniunea Europeană

Pe lângă finanțarea ajutorului umanitar, Direcția Generală pentru Protecție Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar Europene (DG-ECHO) a Comisiei Europene este responsabilă de Mecanismul de Protecție Civilă al UE, care coordonează răspunsul la dezastre în Europa și în afara ei contribuie la cel puțin 75% din costurile de transport și/sau operaționale ale desfășurărilor. Înființată în 2001, „Mecanismul” încurajează cooperarea între autoritățile naționale de protecție civilă din întreaga Europă. În prezent, 34 de țări sunt membre ale Mecanismului; toate cele 27 de state membre ale U.E., pe lângă Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Bosnia și Herțegovina. Mecanismul a fost înființat pentru a permite asistența coordonată din partea statelor participante victimelor dezastrelor naturale și provocate de om din Europa și din alte părți.

Germania În Germania, guvernul federal controlează programele germane Katastrophenschutz(ajutor în caz de dezastru), Agenția Federală Germană pentru Ajutor Tehnic⁠⁠(THW) și Zivilschutz(protecție civilă), coordonate de Oficiul Federal pentru Protecție Civilă și Asistență în Caz de Dezastru. Unități locale de pompieri Forțele Armate Germane( Bundeswehr), Poliția Federală Germană și cele 16 forțe de poliție de stat (Länderpolizei) se desfășurate în timpul operațiunilor de ajutor în caz de dezastru.

În Germania există mai multe organizații private care se ocupă și de ajutor în caz de urgență. Printre acestea se numără Crucea Roșie Germană, Johanniter-Unfall-Hilfe(echivalentul german al Ambulanței St. John), Malteser-Hilfsdienst și Arbeiter-Samariter-Bund. Începând cu 2006, există un program de studiu la Universitatea din Bonn care duce la obținerea diplomei „Master în Prevenirea Dezastrelor și Guvernanța Riscurilor” .

Organizarea Sistemului Național în România

Compunere Sistem Național comitete pentru situație de urgență(C.N.S.U.); Departament pentru Situații de Urgență(D.S.U.); Inspectoratul General pentru Situații de Urgență(I.G.S.U.). servicii de urgență profesioniste și servicii de urgență voluntare( I.J.S.U. și S.V.S.U.) centre operative și centre de coordonare și conducere a intervenției(C.N.C.C.I.); centre operative pentru situație de urgență(C.N.O.S.U.); comandantul acțiunii.

Comitetele pentru situații de urgență sunt Comitetul național pentru situații de urgență(C.N.S.U.); comitetele ministeriale și ale altor instituții publice centrale pentru situații de urgență(C.M.S.U.); Comitetul Municipiului București pentru situații de urgență(C.M.S.U.); comitetele județene pentru situații de urgență(C.J.S.U.); comitetele locale pentru situații de urgență(C.L.S.U.). Comitetele pentru situații de urgență sunt organisme interinstituționale cu rol decizional în managementul situațiilor de urgență, hotărârile acestora având caracter obligatoriu pentru destinatarii acestora.

În vederea adoptării deciziilor strategice necesare pentru gestionarea situațiilor de urgență determinate de tipurile de risc stabilite prin hotărâre a Guvernului, se constituie și funcționează Comitetul național pentru situații de urgență , denumit în continuare Comitetul național, sub conducerea nemijlocită a prim-ministrului, în calitate de președinte. Comitetul național are trei vicepreședinți, după cum urmează ministrul cu atribuții în domeniul afacerilor interne; ministrul cu atribuții în domeniul administrației publice; șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență , asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului național.

Pentru stabilirea strategiilor și programelor privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, Comitetul național poate solicita consultarea unor experți, specialiști, cadre didactice sau cercetători constituiți în grupuri de suport tehnico-științific. Comitetul național și grupurile de suport tehnico-științific, alături de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, asociațiilor profesionale, sindicatelor, unităților de învățământ superior și institutelor de cercetare, instituțiilor culturale, ale cultelor și asociațiilor religioase recunoscute potrivit legii și ai mass-mediei, formează Platforma națională pentru reducerea riscurilor la dezastre.

C.J.S.U. Comitetele județene pentru situații de urgență(C.J.S.U.) sunt constituite la nivelul județelor sub conducerea prefecților, denumite în continuare comitete județene. Din comitetul județean fac parte președintele consiliului județean, șefi de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărie comunală și alți manageri ai unor instituții și societăți comerciale de interes județean care îndeplinesc funcții de sprijin în gestionarea situațiilor de urgență, precum și manageri ai agenților economici care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență.

În cadrul comitetului județean, inspectorul-șef al inspectoratului pentru situații de urgență județean este vicepreședintele cu atribuții de coordonare unitară a tuturor componentelor cu responsabilități în realizarea intervenției. Serviciile de urgență profesioniste, prin centrele operaționale(C.O.), asigura secretariatele tehnice permanente ale comitetelor județene și al Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență(C.J.S.U.).

Serviciile publice de urgență asigura, potrivit competentelor legale în unitățile administrativ-teritoriale în care funcționează, cooperarea în domeniile protecției civile, apărării împotriva incendiilor și gestionării situațiilor de urgență.

C.L.S.U. Comitete locale pentru situații de urgență(C.L.S.U.) se constituie la nivelul municipiilor, orașelor, sectoarelor municipiului București, precum și al comunelor sub conducerea primarului, denumite în continuare comitete locale. Din comitetul local fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orașului, sectorului sau municipiului, după caz, și reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții și agenți economici din unitatea administrativ-teritorială respectiva, precum și manageri sau conducători ai agenților economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale, care, prin specificul activității, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență O.G. nr. 21 din 2004 - nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, art.1-2, art.6-12 și art.14 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 26 aprilie 2004.

Instruire thumb|150px|Loc de adunare a personalului în situații de urgență Angajatorii trebui să-și instruiască periodic personalul înainte de punerea în funcțiune a planului de evacuare în cazul unei situații de urgență. Persoanele responsabile trebuie informate ce obligații au în situații de urgență. Angajatorul trebuie sa stabilească măsurile de intervenție și locurile de adunare a personalului în funcție de riscurile existente în unitate.

Domenii de acțiune Autoritățile responsabile asigură managementul tipului de risc repartizat pe următoarele domenii de acțiune: prevenire - ansamblul acțiunilor desfășurate de autoritățile responsabile, care vizează identificarea, evaluarea și reducerea riscurilor de producere a situațiilor de urgență, în scopul protejării vieții, mediului și bunurilor împotriva efectelor negative ale acestora; pregătire - ansamblul de măsuri și acțiuni prealabile, subsumate activităților de prevenire și răspuns, cu caracter permanent, desfășurate de autoritățile responsabile;