85px|left Inocybe assimilata (Max Britzelmayr, 1881 ex Pier Andrea Saccardo, 1887), sin. Inocybe umbrina (Giacomo Bresadola, 1884), din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul InocybeIndex Fungorum 1Mycobank este o specie rară de ciuperci otrăvitoare, care poate provoca intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri, dar nu în tufe, pe sol acru și uscat, în păduri de conifere și mixte cu predilecție sub brazi și molizi. Apare de la câmpie la munte, din iunie până în noiembrie.Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 242-243, ISBN 978-3-440-13447-4Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 2, ISBN 3-405-12081-0

Taxonomie thumb|left|120px|Max Britzelmayr Denumirea Inocybe umbrina creată de micologul italian Giacomo Bresadola în volumul 1 al operei sale Fungi tridentini din 1884 a fost pentru decenii numele binomial acceptat, până ce, în anii 2000, s-a dovedit că specia este aceeași ca Agaricus assimilatus, determinat de micologul bavarez Max Britzelmayr în volumul 26 al jurnalului științific Berichte des Naturhistorischen Vereins Augsburg din 1881.Max Britzelmayr: „Agaricus assimilatus”, în: „Berichte des Naturhistorischen Vereins in Augsburg”, vol. 26, 1882, p. 137 În urmare, numele binomial a lui Bresadola a fost înlocuit cu cel a lui Britzelmayr, fiind acela mai vechi. În 1887, acest taxon a fost transferat corect la genul Inocybe de micologul italian Pier Andrea Saccardo sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al marii sale lucrări Sylloge fungorum omnium husque cognitorum,P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 789 fiind numele curent valabil (2021).

Denumirea Astrosporina umbrina al naturalistul englez Carleton Rea (1861-1946) din 1927, bazând pe descrierea lui BresadolaC. Rea: „Astrosporina umbrina”, în: „Transactions of the British Mycological Society”, vol. 12, nr, 2-3, Editura Ebenr. Baylis & Son, Worchester 1927, p. 211 este acceptată sinonim.

Alți taxoni în legătură cu această specie nu sunt cunoscuți.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (=reprodus, făcut asemănător),Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 120 iar epitetul lui Bresadola din cuvântul latin (=brun închis, brun umbra).Christian August Frege: „Versuch eines allgemeinen botanischen Handwörterbuchs”, Editura Wilhelm Webel, Zeitz 1808, p. 356

Descriere thumb|left|230px|Bres.: Inocybe umbrina Pălăria: subțire și fibroasă are un diametru de 2,5-5 (6) cm, este inițial conică, apoi întins convexă până aplatizată, mereu cu o cocoașă rotunjită în centru. Cuticula mată, străbătută de fibre radiale fine până grosolane, este uscată, dar la umezeală unsuroasă. Cu avansarea în vârstă capătă din ce în ce mai multe crăpături și rupturi radiale. Coloritul gri-brun până castaniu este spre mijloc mai închis, chiar brun-negricios, iar spre margine mai deschis. Lamelele: sunt numeroase, subțiri, dense, neregulat intercalate, inițial drepte, apoi aderate bombat la picior (numit: șanț de castel). Coloritul mai întâi gri-albicios până crem devine mai târziu brun-albicios, săturat bej până brun-roșcat. Piciorul: de 3-8 cm înălțime, 0,4-0,6 (0,8) cm grosime cu un context fibros este cilindric, spre jos uneori puțin îndoit, complet suprafibrat longitudinal și spre pălărie puțin cleios, cu o bază îngroșată abrupt și tubular gol pe dinăuntru. Coloritul este în mijloc maroniu deschis până brun-roșcat, spre vârf și la bulb albicios. Nu prezintă un inel. Carnea: este gumoasă și foarte subțire, în pălărie și bulb albicioasă, în picior parțial palid brună. Are un miros amărui, pământos sau asemănător buretelui cerbilor, fiind fără gust specific. Caracteristici microscopice: are spori destul de mici ocru-gălbui, netezi, cu 4-6 colțuri, asemănător unei stele, cu o mărime de 7-10 x 5-6 microni. Pulberea lor este brună ca tutunul. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare, dar cu multe intercalate de două, măsoară 25 (26)-30 (32) x 7-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) cu o dimensiune de 60-70 x 14-18 microni sunt umflat fusiforme, cu sau fără un gât scurt și pereți destul de groși până la 2 µm, vârfurile fiind de culoare mai închisă, ocru-brună, în formă de ciucuri cu incrustații apicale. Nu prezintă cleme. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) de 48-63 x 9-15 microni care se decolorează cu hidroxid de potasiu palid gălbui sunt moderat numeroase, predominant clavate sau umflat fusiforme, în vârf de obicei cu cristale, acolo mereu largi, rareori și bifurcate, îngustându-se treptat spre bază. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) înghesuite sunt de aceiași formă cu pleurocistidele, dar preponderent fără cristale și mai scurte, măsurând doar 38-56 x 11-14 microni. Paracistidele (cistide numai puțin diferențiate de pe muchiile lamelor) foarte numeroase sunt clavate, remarcabil de lungi și predominant subțiri. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) umflat fusiforme cu pereți subțiri și fără cristale în vârf măsoară 36-54 x 8,5-11 microni, hifele terminale de 13-63 x 5-9 microni fiind orânduite în formă de lanț.Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 758Interhias, nr. 6 Reacții chimice: nu sunt cunoscute.Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 396, ISBN 3-85502-0450

Confuzii Inocybe assimilata poate fi confundată cu specii aceluiași gen, otrăvitoare până letale ca de exemplu cu: Inocybe aeruginascens,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe asterospora (foarte otrăvitoare, posibil letală),Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245 - 2, ISBN 88-85013-37-6 Inocybe bongardii,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe calosporaBruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 264-265, ISBN 88-85013-25-2 Inocybe cookei,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe erubescens,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0 Inocybe godeyi,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe grammata,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8 Inocybe hirtella,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe langei (letală),German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, p. 443, ISBN 3-8001-3536-1 Inocybe mixtilis,Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6 Inocybe napipes,Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe praetervisa,Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 397, ISBN 3-85502-0450 Inocybe rimosa (posibil letală),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0 Inocybe splendens (letală)Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2 sau Inocybe squamata.Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6

Specii asemănătoare în imagini

Valorificare Specia este foarte otrăvitoare și poate fi letală pentru că conține până la 1% muscarină în materie uscată, cea ce este foarte mult.Barry H. Rumack, David G. Spoerke: „Handbook of Mushroom Poisoning - Diagnosis and Treatment”, Editura CRC Press, Boca Raton, Ann Arbor, Londra, Tokio 1994, p. 197, ISBN: 978-0849301940Arnold Brosii (ed.): „The Alkaloids: Chemistry and Pharmacology”, vol. XXIII, Academic Press Inc., Orlando, San Diego etc, 1984, p. 330-331, ISBN: 0-12-469523-x

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note

Bibliografie Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total) Andreas Bresinsky, Helmut Besl: „Giftpilze mit einer Einführung in die Pilzebestimmung ein Handbuch für Apotheker, Ärzte und Biologen”, Editura Medizinisch Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Berlin 1985 Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8 René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1 German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1 Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2 Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983 Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 1: „Die wichtigsten und häufigsten Pilze mit besonderer Berücksichtigung der Giftpilze“, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Berlin 1983 Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-3-437-20443-2

Legături externe

* Inocybe assimilata, film Inocybe assimilata, mai multe imagini 1 Inocybe assimilata, mai multe imagini 2 + aspecte microscopice

Categorie:Inocybe Categorie:Micoriză Categorie:Ciuperci otrăvitoare Categorie:1881 în știință