Linda Kozlowski () este o fostă actriță americană. Aceasta a ajuns cunoscută pentru rolul lui Sue Chalton din seria de filme (1986-2001), obținând o nominalizare la Globul de Aur pentru interpretarea din primul film.
Biografie Kozlowski s-a născut într-o familie de polonezi-americani în Fairfield, Connecticut, fiica lui Helen E. (născută Helena Parniawska) și Stanley M. Kozlowski (născut Stanisław Kozłowski). A absolvit în 1976 liceul din Fairfield, iar în 1981 a încheiat studiile de actorie în cadrul conservatorului .
Cariera Kozlowski a debutat în producția How It All Began (1981-1982). A interpretat rolul lui„Miss Forsythe” pe Broadway în Moartea unui comis voiajor și în 1984 a jucat același rol în din 1985.
Marele său succes a venit în 1986, odată cu obținerea rolului principal, alături de , în filmul australian Crocodile Dundee. Cei doi s-au îndrăgostit pe platourile de filmare și au început o relație. În 1987, Kozlowski a fost nominalizată la Globurile de Aur la categoria Cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea sa. Doi ani mai târziu, și-a reluat rolul alături de Hogan în . Tot în 1988, aceasta a jucat împreună cu Bill Paxton, Tim Curry și în , respectiv în miniseria .
Kozlowski a mai apărut în (1990), Backstreet Justice (cu Paul Sorvino), (cu Rod Steiger) și Orașul celor blestemați. În 2001, și-a reluat rolul din nou alături de Hogan în .
A părăsit industria din cauza nemulțumirilor create de rolurile pe care le obținea, declarând: „Aceste filme proaste direct-pe-DVD pe care le primeam îmi produceau greață, practic deoarece eram singura de pe platoul de filmare căreia îi păsa... Având de ales între asta și ceasul meu biologic, am decis să renunț”.
Viața personală Kozlowski a jucat în Crocodile Dundee (1986) alături de actorul australian Paul Hogan, iar doi ani mai târziu în Crocodile Dundee II, când erau deja într-o relație. Cei doi s-au căsătorit pe 5 mai 1990, după ce Hogan a divorțat de soția sa, Noelene. Au încercat să se stabilească în Australia, dar s-au mutat în cele din urmă în Los Angeles la sfârșitul anilor 1990
Kozlowski și Hogan au împreună un fiu pe nume Chance. Înainte de relația cu Hogan, aceasta a mai fost căsătorită. În octombrie 2013, aceștia au divorțat, motivul invocat fiind diferențe ireconciliabile. Divorțul a fost finalizat în 2014.
Filmografie AnTitluRolNote1986Crocodile DundeeSue Charlton1988Pass the AmmoClaire1988Crocodile Dundee IISue Charlton1990Almost an AngelRose Garner1993The NeighborMary / Mrs. Hatch1994Backstreet JusticeKeri Finnegan1994ZornEmilie Bartlett1995Village of the DamnedJill McGowan2001Crocodile Dundee in Los AngelesSue Charltonultimul rol
Premii YearAwardCategoryNominated workResult1987Premiile Globul de AurCea mai bună actriță în rol secundarCrocodile DundeeNominalizată1988Bravo OttoCea mai bună actrițăN/ANominalizată
Note
Legături externe
Linda Kozlowski la IMDb Linda Kozlowski la Internet Broadway Database
Categorie:Anul nașterii lipsă (oameni în viață) Categorie:Americani în viață Categorie:Actrițe de film americane Categorie:Actrițe de teatru americane Categorie:Actrițe de televiziune americane Categorie:Americani de descendență poloneză Categorie:Absolvenți ai Școlii Juilliard Categorie:Actrițe americane din secolul al XX-lea