Bantu Stephen Biko () a fost un activist antiapartheid sud-african. Militant naționalist și socialist african, el s-a aflat în fruntea unei campanii antiapartheid cunoscute sub numele de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970. Ideile sale au fost promovate într-o serie de articole publicate sub pseudonimul Frank Talk.
Originar dintr-o familie săracă din grupul etnic Xhosa, Biko a crescut în orașul din provincia Eastern Cape. În 1966 a început să studieze medicina la , unde s-a alăturat organizației antiapartheid (NUSAS). Adversar puternic al sistemului de segregare rasială și al guvernării minorității albe din Africa de Sud, Biko a fost frustrat de faptul că NUSAS și alte grupuri antiapartheid erau formate în mare parte din liberali albi, mai degrabă decât din cetățeni negri care erau cei mai afectați de apartheid. El credea că liberalii albi, deși bine intenționați, nu erau capabili să înțeleagă pe deplin situația negrilor și acționau adesea într-un mod . Biko a susținut că, pentru a evita dominația populației albe, negrii trebuie să se organizeze independent și, în acest scop, a devenit unul dintre organizatorii principali ai (SASO) în 1968. Calitatea de membru era permisă doar „negrilor” (blacks), un termen pe care Biko l-a folosit nu doar pentru a-i desemna pe africanii vorbitori ai limbilor bantu, ci și pe membrii grupului etnic multirasial „Coloured” și pe indienii sud-africani. El a avut grijă să-și mențină mișcarea independentă de liberalii albi, dar s-a opus manifestărilor de ură împotriva albilor și a avut prieteni albi. Guvernul Partidului Național al minorității albe a susținut inițial Organizația Studenților Sud-Africani, considerând înființarea SASO ca o victorie pentru etosul separatismului rasial al apartheidului.
Influențați de ideile filozofului martinican anticolonialist Frantz Fanon și de mișcarea afro-americană , Biko și compatrioții săi au fondat Conștiința Neagră ca ideologie oficială a SASO. Mișcarea Conștiinței Negre a militat pentru încetarea apartheidului și tranziția Africii de Sud către un stat democratic bazat pe votul universal și pe o economie socialistă. Ea a organizat Programe pentru Comunitatea Neagră (BCP) și s-a concentrat pe dezvoltarea conștiinței politice a populației de culoare. Biko credea că negrii trebuie să se elibereze de orice sentiment de inferioritate rasială, idee pe care a exprimat-o prin popularizarea sloganului „” („negru este frumos”). În 1972 s-a implicat în fondarea Convenției Populației Negre (BPC) pentru a promova ideile Conștiinței Negre în rândul populației largi. Guvernul minorității albe a ajuns să-l considere pe Biko ca o amenințare la adresa ordinii sociale și a emis în 1973 un ordin de restricție împotriva lui, restrângându-i mult activitățile desfășurate. Cu toate acestea, Biko a rămas activ politic, implicându-se în organizarea unor programe de ajutorare a populației de culoare, cum ar fi un centru de îngrijire a sănătății și o creșă în zona Ginsberg. În cursul perioadei de interdicție, a primit amenințări anonime în mod repetat și a fost reținut în mai multe rânduri de serviciile de securitate ale statului. Biko a fost arestat în august 1977 și a fost bătut cu brutalitate de agenții poliției, murind în timpul arestului. Peste 20.000 de oameni au participat la înmormântarea lui.
Faima lui Biko s-a răspândit post-mortem. El a devenit subiectul a numeroase cântece și opere de artă, iar o biografie a sa, publicată în 1978 de jurnalistul , a stat la baza filmului (1987). În timpul vieții lui Biko, guvernul a pretins că el îi ura pe albi, diverși activiști antiapartheid l-au acuzat de sexism, iar naționaliștii rasiali africani au criticat frontul unit SASO pe care îl formase în colaborare cu membrii grupului etnic multirasial „Coloured” și cu indienii sud-africani. Cu toate acestea, Biko a devenit unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai mișcării împotriva apartheidului și este considerat un martir politic și „Părintele Conștiinței Negre”. Moștenirea sa politică rămâne o chestiune în discuție.
Biografie
Primii ani: 1946–1966 Bantu Stephen Biko s-a născut la 18 decembrie 1946, în casa bunicii sale din Tarkastad (provincia Eastern Cape). Era al treilea copil al soților Mzingaye Mathew Biko și Alice „Mamcete” Biko și a avut o soră mai mare (Bukelwa), un frate mai mare (Khaya) și o soră mai mică (Nobandile). Părinții săi s-au căsătorit în orașul Whittlesea, unde tatăl său lucra ca ofițer de poliție. Mzingaye a fost transferat cu serviciul la Queenstown, Port Elizabeth, Fort Cox și, în cele din urmă, la King William's Town, stabilindu-se împreună cu soția sa, Alice, în orașul Ginsberg. Aceasta era o așezare de aproximativ 800 de familii, existând câte o sursă de apă și toaletă pentru fiecare patru familii. Atât africanii, cât și membrii grupului etnic multirasial „Coloured” trăiau în township, unde se vorbeau limbile xhosa, afrikaans și engleza. După ce a demisionat din forțele de poliție, Mzingaye a lucrat ca funcționar la Biroul de Afaceri ale Populației Native din orașul King William's Town, în timp ce studia prin corespondență pentru obținerea unei diplome în drept la University of South Africa. Alice a fost angajată mai întâi în activități domestice pentru gospodăriile albe locale, apoi ca bucătăreasă la Grey Hospital din King William's Town. Potrivit surorii sale, Steve Biko a fost motivat să devină activ politic ca urmare a observării condițiilor dificile de muncă ale mamei sale.
alt=O fotografie alb-negru a unui conac mare, înconjurat de diferiți copaci|stanga|miniatura|Biko a fost educat pentru scurt timp la internatul Lovedale din Alice. Prenumele „Bantu” al lui Biko înseamnă „oameni” în IsiXhosa; Biko a interpretat acest nume în termenii dictonului „Umntu ngumntu ngabantu” („o persoană este o persoană prin relație cu alți oameni”). În copilărie, a fost poreclit „Goofy” și „Xwaku-Xwaku”, acesta din urmă fiind o referire la aspectul său neîngrijit. El a fost crescut în credința creștină anglicană a familiei sale. În 1950, când Biko avea patru ani, tatăl său s-a îmbolnăvit și a fost internat la Spitalul St. Matthew's din Keiskammahoek, unde a murit, făcând ca familia să devină dependentă de venitul mamei sale.
Biko a învățat doi ani la Școala Primară St. Andrews și patru ani la Școala Primară Superioară Charles Morgan, ambele din Ginsberg. Considerat un elev deosebit de inteligent, i s-a permis să sară un an de studii. În 1963 s-a transferat la Școala Secundară Forbes Grant din township. Biko a excelat la matematică și engleză și s-a clasat pe primul loc la examinări. În 1964 comunitatea din Ginsberg i-a oferit o bursă pentru a se alătura fratelui său, Khaya, ca student la Lovedale, un prestigios internat din Alice, Eastern Cape. În primii trei luni de după sosirea lui Steve, Khaya a fost acuzat că are legături cu Poqo, aripa armată a Congresului Panafricanist (PAC), un grup naționalist african pe care guvernul îl scosese în afara legii. Atât Khaya, cât și Steve au fost arestați și interogați de poliție; primul a fost condamnat, apoi achitat la apel. Nu a fost prezentată nicio dovadă clară a legăturii lui Steve cu Poqo, dar el a fost exmatriculat de la internatul Lovedale. Comentând mai târziu această situație, Steve Biko a declarat: „Am început să-mi dezvolt o atitudine care era îndreptată mai mult către autoritate decât către orice altceva. Am urât autoritatea ca naiba.”
Din 1964 până în 1965 Biko a studiat la Colegiul St. Francis, un internat catolic din Mariannhill, Natal. Colegiul avea o cultură politică liberală, iar Biko și-a dezvoltat acolo conștiința politică. El a devenit interesat în special de înlocuirea guvernului colonial al minorității albe din Africa de Sud cu o administrație care reprezenta majoritatea neagră a țării. Printre liderii anticolonialiști care au devenit eroii lui Biko în acest moment s-au numărat Ahmed Ben Bella din Algeria și Jaramogi Oginga Odinga din Kenya. El a spus mai târziu că majoritatea „politicienilor” din familia sa simpatizau cu Congresul Panafricanist (PAC), care avea idei anticomuniste și rasiste africane. Biko a admirat ceea ce el a descris drept „organizarea grozav de bună” a PAC și curajul multora dintre membrii săi, dar nu a fost convins de abordarea sa de excludere rasială, crezând că membrii tuturor grupurilor rasiale ar trebui să se unească împotriva guvernului. În decembrie 1964 a călătorit la Zwelitsha pentru ceremonia de circumcizie ulwaluko, marcând simbolic trecerea sa de la copilărie la bărbăție.
Activismul politic de la începutul studenției: 1966–1968 Biko a fost interesat inițial să urmeze studii universitare de drept, dar mulți dintre apropiații săi l-au descurajat, crezând că dreptul era legat prea strâns de activismul politic. Ei l-au convins în schimb să aleagă medicina, un domeniu de studii care-i putea oferi perspective de carieră mai bune. El a obținut o bursă și în 1966 a intrat la Facultatea de Medicină a University of Natal. Acolo, el s-a alăturat „unui grup de studenți deosebit de cosmopolit și de sofisticat” din întreaga Africă de Sud (așa cum l-a numit biograful său, Xolela Mangcu); mulți dintre ei au îndeplinit mai târziu funcții de prim rang în epoca postapartheid. Sfârșitul anilor 1960 a fost perioada de glorie a politicii studențești radicale în întreaga lume, care s-a reflectat îndeosebi în Protestele din 1968, iar Biko a fost dornic să se implice în acest mediu politic. La scurt timp după ce a ajuns la universitate, a fost ales în Consiliul Reprezentativ al Studenților (SRC).
Consiliul Reprezentativ al Studenților din cadrul University of Natal a universității era afiliat la Uniunea Națională a Studenților Sud-Africani (NUSAS). NUSAS se străduise să cultive o apartenență multirasială a membrilor săi, dar a rămas dominată de albi, deoarece majoritatea studenților din Africa de Sud proveneau din cadrul minorității albe a țării. Clive Nettleton, un lider alb al NUSAS, a spus: „Esența problemei este că NUSAS a fost fondat la inițiativa albilor, este finanțat din bani albilor și reflectă opiniile majorității membrilor săi care sunt albi”. NUSAS s-a opus oficial apartheidului, dar a promovat o poziție politică moderată pentru a menține sprijinul studenților albi cu idei conservatoare. Biko și alți câțiva membri negri ai NUSAS au fost frustrați atunci când au fost organizate petreceri în căminele albilor, în care studenților africani negri le era interzis să intre. În iulie 1967 a fost organizată o conferință NUSAS la Rhodes University din Grahamstown; după ce studenții au sosit, au descoperit că delegații africani albi și indieni aveau cazare în camere de cămin, în timp ce studenților africani negri li s-a spus că pot dormi într-o biserică locală. Delegații negri au părăsit conferința în stare de furie. Biko a povestit mai târziu că acest eveniment l-a făcut să-și regândească credința în abordarea multirasială a activismului politic:
Fondarea Organizației Studenților Sud-Africani (SASO): 1968–1972
Dezvoltarea SASO