miniatura| Sgraffito la fabrica de arme Lambert Sevart, din Liege (Belgia) (începutul secolului XX). dreapta|miniatura| Muncitorii asamblează pistoale la uzina de muniție , Canada, aprilie 1944 Industria de armament, cunoscută și sub numele de industrie de apărare sau comerț cu arme, este o ramură a industriei globale care produce și comercializează diverse arme și tehnologii militare. Este o industrie comercială implicată în cercetarea și dezvoltarea, ingineria, producția și întreținerea materialelor, echipamentelor, serviciilor și bazelor militare. Companiile producătoare de arme, denumite și comercianți de arme sau industria militară, produc arme pentru forțele armate ale statelor și pentru civili. Departamentele guvernamentale operează, de asemenea, în cadrul industriei de armament, producând, cumpărând și vânzând arme, muniții și alte articole militare. Un arsenal este un loc în care armele și munițiile - indiferent dacă sunt proprietate privată sau publică - sunt fabricate, întreținute și reparate, depozitate sau eliberate, în orice combinație. Printre produsele industriei de armament se numără armele, munițiile, platformele de arme, comunicațiile militare, alte produse electronice și multe altele. De asemenea, industria de armament oferă și alte tipuri de sprijin logistic și operațional.
Institutul Internațional de Cercetări pentru Pace din Stockholm (SIPRI) a estimat cheltuielile militare la 1.822 de miliarde de dolari în 2018, ceea ce indică un declin relativ față de 1990, când cheltuielile militare reprezentau 4% din PIB-ul mondial. O parte din bani sunt destinați achiziționării de echipamente și servicii din industria militară. Vânzările combinate de arme ale celor mai mari 100 de companii producătoare de arme și companii de servicii militare (cu excepția Chinei) au totalizat 420 de miliarde de dolari în 2018, potrivit SIPRI. Această valoare a fost cu 4,6% mai mare decât vânzările din 2017 și marchează al patrulea an consecutiv de creșteri în Topul 100 tranzacții cu arme. În 2004, peste 30 de miliarde de dolari au fost cheltuiți în comerțul internațional cu arme (o cifră care exclude vânzările interne de arme). Potrivit institutului, volumul tranzacțiilor majore de arme la nivel internațional în 2014-2018 a fost cu 7,8% mai mare decât în 2009-2013 și cu 23% mai mare decât în 2004-2008. Cei mai mari cinci exportatori în 2014-2018 au fost Statele Unite, Rusia, Franța, Germania și China, în timp ce cei mai mari cinci importatori au fost Arabia Saudită, India, Egipt, Australia și Algeria.
Multe țări industrializate au o industrie internă de armament pentru a-și aproviziona propriile forțe militare. Unele țări au, de asemenea, un comerț intern substanțial, legal sau ilegal, cu arme destinate utilizării de către proprii cetățeni, în primul rând în scop de autoapărare, vânătoare sau sport. Comerțul ilegal cu arme de calibru mic are loc în multe țări și regiuni afectate de instabilitatea politică. Small Arms Survey estimează că în întreaga lume circulă 875 de milioane de arme de calibru mic, produse de peste 1.000 de companii din aproape 100 de țări.
Guvernele încheie contracte pentru aprovizionarea armatei proprii; astfel de contracte de armament pot deveni de o importanță politică considerabilă. Legătura dintre politică și comerțul cu arme poate duce la dezvoltarea la ceea ce președintele american Dwight D. Eisenhower a descris în 1961 drept un complex militar-industrial, în care forțele armate, comerțul și politica devin strâns legate, în mod similar cu achizițiile publice în domeniul apărării multilaterale europene. Diverse corporații, unele publice, altele private, licitează pentru aceste contracte, care valorează adesea multe miliarde de dolari. Uneori, ca și în cazul contractului pentru programul internațional Joint Strike Fighter, are loc un proces de licitație competitivă, iar decizia este luată în funcție de meritele proiectelor prezentate de companiile implicate. Alteori, nu are loc nicio licitație sau competiție. dreapta|miniatura| Camion Unimog la Târgul Internațional al Industriei de Apărare (IDEF) în 2007
Istorie miniatura| Vopsirea proiectilelor într-o fabrică de încarcare a muniției în timpul Primului Război Mondial . În timpul perioadei moderne timpurii, Anglia, Franța, Țările de Jos și unele state din Germania au devenit independente în producția de arme, cu răspândirea și migrarea muncitorilor calificați în țări mai periferice, cum ar fi Portugalia și Rusia.
Industria modernă de armament a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca un produs al creării și extinderii primelor mari companii militaro-industriale. Deoarece țările mai mici (și chiar și țările recent industrializate, precum Rusia și Japonia) nu mai puteau produce echipamente militare de ultimă generație cu resursele și capacitățile lor interne, au început să încheie contracte din ce în ce mai mult cu firme străine pentru fabricarea de echipamente militare, cum ar fi cuirasatele, piesele de artilerie și puștile.
În 1854, guvernul britanic a atribuit un contract companiei Elswick Ordnance pentru furnizarea ultimelor sale piese de artilerie cu încărcare prin culată. Acest lucru a galvanizat sectorul privat în producția de arme, surplusul fiind din ce în ce mai mult exportat în străinătate. Armstrong a devenit unul dintre primii comercianți internaționali de arme, vânzând sistemele sale de armament unor guverne din întreaga lume, din Brazilia până în Japonia. În 1884, a deschis un șantier naval la Elswick pentru a se specializa în producția de nave de război. La acea vreme, era singura fabrică din lume care putea construi un cuirasat și să-l înarmeze complet. Fabrica producea nave de război pentru multe marine, inclusiv pentru Marina Imperială Japoneză. Mai multe crucișătoare Armstrong au jucat un rol important în înfrângerea flotei ruse în bătălia de la Tsushima din 1905.
În Războiul Civil American din 1861, nordul a avut un avantaj mai mic, dar cognoscibil față de Sud, în capacitatea sa de a produce (în număr relativ mic) puști cu încărcare pe culată pentru a fi utilizate împotriva muschetelor cu încărcare prin țeavă, care erau aproape singura varietate folosită de Sud. Aceasta a început tranziția către arme mecanizate produse industrial, cum ar fi mitraliera Gatling.
Această inovație industrială în industria de apărare a fost adoptată de Prusia în 1866 și 1870–71 în înfrângerea Austriei și, respectiv, a Franței. Până atunci, mitraliera începuse să intre în armate. Primul exemplu al eficacității sale a fost în 1899 în timpul războiului boer și în 1905 în timpul războiului ruso-japonez . Cu toate acestea, Germania a fost un lider în inovarea armelor și a folosit această inovație aproape învingând aliații din Primul Război Mondial.
În 1885, Franța a decis să valorifice această formă de comerț ca fiind din ce în ce mai profitabilă, astfel încât și-a abrogat interdicția privind exporturile de arme. Cadrul de reglementare pentru perioada de până la Primul Război Mondial a fost caracterizat de o politică de laissez-faire care a obstrucționat puțin exporturile de arme. Din cauza măcelului din Primul Război Mondial, comercianții de arme au început să fie priviți în mod josnic ca "negustori ai morții" și au fost acuzați că au instigat și perpetuat războiul pentru a-și maximiza profiturile din vânzarea de arme. O anchetă privind aceste acuzații în Marea Britanie nu a reușit să găsească dovezi pe care să le susțină. Cu toate acestea, schimbarea radicală a atitudinii față de război în general a însemnat că guvernele au început să controleze și să reglementeze comerțul. miniatura| Stive de obuze în fabrica de umplere a obuzelor în timpul Primului Război Mondial Volumul comerțului cu arme a crescut foarte mult în secolul al XX-lea și a început să fie folosit ca instrument politic, în special în timpul Războiului Rece, în care Statele Unite și URSS au furnizat arme reprezentanților lor din întreaga lume, în special țărilor în curs de dezvoltare ( vezi Doctrina Nixon ).
Sectoare dreapta|miniatura| Seria de arme AK a fost produsă în număr mai mare decât orice altă armă de foc și a fost folosită în conflicte din întreaga lume.
Arme terestre Această categorie include o diversitate, de la arme ușoare până la artilerie grea, iar majoritatea producătorilor sunt mici. Mulți provin din țări în curs de dezvoltare. Comerțul internațional cu arme de mână, mitraliere, tancuri, vehicule blindate de transport de trupe și alte arme ieftine, este substanțial. Deoarece reglementările privind regimul armelor sunt la nivel internațional, multe arme cad în mâinile crimei organizate, forțelor rebele, teroriștilor sau regimurilor sub sancțiuni. www.fpa.org.
Arme de calibru mic Campania pentru verificarea armelor, fondată de Amnesty International, Oxfam și Rețeaua internațională de acțiune pentru armele de calibru mic, a estimat în 2003 că există peste 639 de milioane de arme de calibru mic în circulație și că peste 1135 de companii cu sediul în peste 98 de țări produc arme de calibru mic, precum și diverse componente și muniții ale acestora.
Sisteme aerospațiale alt=British Mark V Tank|miniatura| Tancul britanic Mark V Cuprinzând aeronave militare (atât aviația terestră, cât și cea navală ), rachete convenționale și sateliți militari, acesta este sectorul cel mai avansat din punct de vedere tehnologic al pieței. Este, de asemenea, cel mai puțin competitiv din punct de vedere economic, cu o mână de companii care domină întreaga piață. Toti clienții de top și producătorii importanți sunt localizați în lumea occidentală și în Rusia, cu Statele Unite pe primul loc. Printre marile companii aerospațiale se numără Rolls Royce, Hindustan Aeronautics Limited, BAE Systems, Saab AB, Dassault Aviation, Sukhoi, Mikoyan, EADS, Leonardo, Thales Group, Lockheed Martin, Northrop Grumman, Raytheon Technologies și Boeing . Există, de asemenea, câteva consorții multinaționale implicate în principal în producția de avioane de luptă, cum ar fi Eurofighter . Cel mai mare contract militar din istorie, semnat în octombrie 2001, a implicat dezvoltarea Joint Strike Fighter .
Sisteme navale Unele dintre marile puteri ale lumii mențin forțe navale substanțiale pentru a oferi o prezență globală, cele mai mari națiuni deținând portavioane, submarine nucleare și sisteme avansate de apărare antiaeriană . Marea majoritate a navelor militare sunt propulsate convențional, dar unele sunt propulsate cu energie nucleară. Există, de asemenea, o mare piață globală a navelor maritime second-hand, în general achiziționate de țările în curs de dezvoltare de la guvernele occidentale.
Industria securității cibernetice Industria securității cibernetice devine cea mai importantă industrie de apărare deoarece atacurile cibernetice sunt considerate ca fiind una dintre cele mai mari probleme pentru următorii zece ani, așa cum a fost menționat în cadrul evaluării NATO din 2013. Prin urmare, în industria securității cibernetice au fost făcute investiții mari pentru a se produce noi programe software ce au rolul de a facilita tranziția către stocarea în format digital. Pentru industria militară e important ca sistemele utilizate pentru recunoaștere, supraveghere și culegere de informații să fie securizate.
Cu toate acestea, atacurile cibernetice și criminalii digitali au o eficiență mai mare în prezent, datorita folosirii unor tehnici precum Dynamic Trojan Horse Network (DTHN), Internet Worm, Zero-Day Attack și Stealth Bot. Ca urmare, industria securității cibernetice a fost nevoită să îmbunătățească tehnologiile de apărare pentru a elimina vulnerabilitatile utilizându-se de sisteme precum SIM (Security of Information), firewall-urile de generație următoare (NGFW) și tehnicile DDoS .