François Flameng () a fost un pictor francez remarcabil în ultimul sfert al secolului al XIX-lea și primul sfert al secolului al XX-lea. A fost fiul lui , un renumit tipograf, și a primit o educație de primă mână în meseria sa.

Operă Inițial, Flameng a fostrenume pentru tablourile pe pteme istorice și portrete și a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase. A decorat clădiri civice importante, precum Sorbona și , și a realizat și lucrări publicitare. Flameng a primit cea mai înaltă distincție civilă a Franței, Legiunea de onoare, și a proiectat primele bancnote ale Franței. De asemenea, a fost numit Comandant onorific al Ordinului Regal Victorian.

Mai târziu, Flameng a fost renumit pentru picturile sale din Primul Război Mondial. A fost numit președinte de onoare al Societății Pictorilor Militari și acreditat ca documentar pentru Ministerul de Război. Lucrările sale au fost expuse în Hôtel des Invalides din Paris, fiind, de asemenea, reproduse în reviste de știri. La momentul în care au fost pictate, picturile de război ale lui Flameng au fost luate în derâdere de mulți critici pentru că erau prea realiste și nu includeau dramatismul eroic (deși picturile sale par romantice pentru cei care au văzut fotografii cu genocid și război nuclear).

Majoritatea picturilor sale de război au fost donate Muzeului Armatei în 1920. În 1919 a fost ales în Academia Națională de Design ca academician corespondent de onoare.

Căsătoria, familia și prietenii miniatura| Francois Flameng și Paul Helleu, John Singer Sargent, 1882-1885 Flameng s-a căsătorit cu Marguerite Henriette Augusta Turquet (1863–?) la Neuilly-sur-Seine la 30 noiembrie 1881. Fiica lor, s-a căsătorit cu vedeta de tenis Max Decugis, pe care Flameng l-a pictat de asemena.Who's who in Europe: dictionnaire biographique des personnalités ... International Publications Service - 1980 "DECUGIS Max Omer. Rentier. Né a Paris, le 24-9-1882. F.: d'Alfred, commissionnaire en fruits et primeurs, et de Sidonie Brauwers. M. : le 16-5-1905, à Paris, avec Marie-Françoise Flameng. Enf. : Christiane. Asc. : François Flameng ...

François Flameng a fost un prieten cu John Singer Sargent, care i-a pictat portretul, a călătorit cu Jean-Léon Gérôme și Victor Clairin în Italia și l-a îndrumat pe .

Galerie

Lucrări Portretele lui Flameng includ: Portretul de familie al unui băiat și al celor două surori ale lui Frumusețe la modă Portretul unei fete care ține în mână cei doi elefanți de jucărie Portretul lui Auguste Rodin Două portrete ale Prințesei Zinaida Iusupova în Arhangelskoe Portretul lui Elsie Salomon Duveen, soția comerciantului de artă , un oval în Galeria de Artă Ferens, Kingston-upon-Hull. Portretul reginei Alexandra, consoarta regelui Eduard al VII-lea, așezată în picioare, în Salonul Alb de la Palatul Buckingham.

Picturile cu teme istorice ale lui Flameng au inclus: Carnavalul, Veneția Doamnele Curții la scăldat în secolul al XVIII-lea Grolier in the House of Aldus (la Grolier Club din New York) Molière cerând o audiență la regele Ludovic al XIV-lea la Versailles Napoléon studiind istoria militară Recepție la Malmaison, 1802

Picturile din primul război mondial includ: O companie de mitralieră a vânătorilor de munte în peisajul sterp de iarnă din Vosgi Bătălia de la Yser din 1914 Măgarul, Somme, 1916 Frontul uitat Artilerie grea pe calea ferată, octombrie 1916

Referințe

Legături externe Peisajele războiului - pagină cu o galerie de picturi de război ale lui François Flameng

Categorie:Nașteri în 1856 Categorie:Nașteri pe 6 decembrie Categorie:Decese în 1923 Categorie:Decese pe 28 februarie Categorie:Pictori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Pictori francezi din secolul al XIX-lea Categorie:Artiști din Paris