Mira Zore-Armanda () a fost o oceanografă croată. A fost cercetător științific superior la Institutul de Oceanografie și Pescuit din Split și s-a remarcat prin efectuarea de cercetări asupra Mării Adriatice. A publicat aproximativ 150 de înainte de pensionarea ei, în 1989.

Tinerețea S-a născut la 6 ianuarie 1930 în orașul Zagreb (care făcea parte atunci din Iugoslavia, iar astăzi se află în Croația), ca fiică a lui Miro Zore și a Marijei Nabergoj. Părinții săi erau originari din orașul de coastă Opatija, pe care fuseseră nevoiți să-l părăsească după Primul Război Mondial. Mira a urmat studii de geofizică la Facultatea de Științe a Universității din Zagreb, pe care le-a absolvit în anul 1952 cu o lucrare de licență intitulată „Oscilația curenților marini din golfuri cu aplicație la golful Kaštela”, elaborată sub îndrumarea profesorului , care a condus cercetări asupra valurilor din în anii 1930. A efectuat studii postuniversitare în India (1956) și Franța (1963). Și-a susținut teza de doctorat, despre curenții din Marea Adriatică, la Universitatea din Paris, în anul 1963, sub îndrumarea profesorului Henri Lacombe.

Carieră Mira Zore a început să lucreze la Institutul de Oceanografie și Pescuit din Split în anul 1952 și a rămas acolo pe tot parcursul carierei sale, avansând treptat în următoarele posturi: cercetător asistent (1952–1961), cercetător științific (1961–1967), cercetător științific superior (1967–1974) și cercetător științific principal (1974–1990).Elizabeth Sleeman, The International Who's Who of Women 2002, Psychology Press, 2001, p. 650. La începutul carierei ei, ea a întâmpinat unele dificultăți în a obține accesul pe navele de cercetări marine (pentru a face și a colecta informații) deoarece era femeie. Majoritatea cercetărilor ei s-au concentrat pe circulația curenților din Marea Adriatică și, mai târziu, pe zona maritimă de coastă a Istriei. A fost interesată de variabilitatea climatică pe termen lung și de posibilele sale cauze. A condus cercetări cu privire la relația variațiilor multianuale ale salinității în Marea Adriatică cu extinderea zonei arctice acoperite de gheață și gradientul de presiune meridional din Marea Mediterană. Ea a colaborat adesea cu biologii marini la studierea producției de pește și cu chimiștii la cercetarea salinității marine. A publicat aproximativ 150 de până la pensionarea ei în 1989.Miroslav Gačić, „In Memoriam Dr. Mira Zore-Armanda”, în Annales 22 (1) (2012): p. 95.

Zore-Armanda a predat la Universitatea din Zagreb. În perioada 1976–1978 a fost directoare a Institutului de Oceanografie și Pescuit din Split. A fost vicepreședinte al Comitetului de Oceanografie Fizică al . Ea a fost coautoare a unui text introductiv despre oceanografie și Miljenko Buljan și Mira Zore-Armanda, Introduction to Oceanography and Marine Meteorology (U.S. Department of Commerce, National Oceanic and Atmospheric Administration, 1975). și a fost redactor-șef al revistei științifice Acta Adriatica.

Viața personală Mira Zore s-a căsătorit cu chimistul Igor Armanda în 1959. După ce a rămas văduvă, s-a mutat în orașul Opatija, unde a locuit cu sora ei și cu familia acesteia. A murit în 2012, la vârsta de 82 de ani.

Lucrări Oceanografija i pomorska meteorologija („Oceanografie și meteorologie maritimă”, 1963) – în colaborare cu Miljenko Buljan Uspomene oceanografa („Memoriile unui oceanograf”, 1997).

Note

Bibliografie

Legături externe Mira Zore-Armanda, Water Masses of the Adriatic Sea (un raport pregătit pentru Serviciul de Informații Navale).

Categorie:Nașteri în 1930 Categorie:Nașteri pe 6 ianuarie Categorie:Decese în 2012 Categorie:Decese pe 8 aprilie Categorie:Oceanografi croați Categorie:Absolvenți ai Universității din Paris Categorie:Oameni din Zagreb Categorie:Femei din Croația Categorie:Femei de știință din secolul al XX-lea Categorie:Femei de știință din secolul al XXI-lea