Marie-Madeleine d'Aubray, marchiză de Brinvilliers () a fost acuzată și ulterior condamnată pentru uciderea tatălui și a doi dintre frații ei în scopul de a le moșteni averile. După moartea ei, s-a speculat că ar fi otrăvit peste 30 de bolnavi în spitale pentru a-și testa otrăvurile, deși aceste zvonuri nu au fost niciodată confirmate.
Viața Mariei-Madeleine d'Aubray a devenit o sursă de inspirație pentru diferite opere literare, printre care se numără povestiri, poezii și cântece. Elementele din viața ei au fost adaptate în diferite moduri pentru a crea opere artistice care să atragă interesul publicului.
Începuturi Marchiza de Brinvilliers, s-a născut într-o familie bogată și influentă în anul 1630, fiind fiica lui Antoine Dreux d'Aubray (1600-1666), care a îndeplinit funcții importante în guvern, precum domn de Offémont și Villiers, consilier de stat, locotenent civil și prévôt al orașului Paris, dar și locotenent general al minelor din Franța.Duramy, Benedetta Faedi (2012). "Women and Poisons in 17th Century France". Golden Gate University School of Law. Faculty Scholarship: 347–370 – via Digital Commons.Leary, Francis (1997). "The Wickedest Woman". The Virginia Quarterly Review. 73 (2): 238–256. Mama ei, Marie Olier (1602-1666), a fost sora lui Jean-Jacques Olier, care a fondat Sulpicii și a ajutat la înființarea așezării Ville-Marie în Noua Franță, numită ulterior Montreal.
La vârsta de 21 de ani, în anul 1651, s-a căsătorit cu Antoine Gobelin, baron de Nourar și Cavaler în ordinul Sainte Jean de Ierusalim, care mai târziu a devenit marchiz de Brinvilliers. Averea lui Antoine provenea din faimoasele ateliere de tapiserie ale strămoșilor săi. Tatăl marchizei a dăruit cuplului o casă în cartierul aristocratic Marais din Paris, situată pe 12 rue Neuve St. Paul.
Cu marchizul de Brinvilliers, ea a avut trei copii, două fete și un băiat. În total,a avut șapte copii, dar cel puțin patru dintre aceștia sunt suspectați că ar fi copii nelegitimi ai diverselor amanți ai marchizei. În timpul căsătoriei sale, marchiza s-a împrietenit cu un ofițer pe nume Godin de Sainte-Croix, prezentat de soțul său. Mai târziu, ea a dezvoltat o relație de lungă durată cu Sainte-Croix, iar acesta a devenit unul dintre amanții săi.
Tatăl marchizei a fost profund nemulțumit să afle că fiica sa avea o aventură sexuală cu Sainte-Croix, fapt care, dacă ar fi devenit cunoscut public, ar fi putut afecta reputația sa în societatea franceză înaltă. Mai mult, tatăl marchizei a fost îngrijorat de faptul că aceasta își separa averea de cea a soțului ei, care era dependent de jocurile de noroc. În societatea aristocratică franceză, o astfel de separare de avere era echivalentă cu un divorț. În 1663, el a instigat o lettre de cachet împotriva lui Sainte-Croix, iubitul marchizei, cerând arestarea și închiderea acestuia la Bastilia.Funck-Bretano, Frantz (1901). Princes and Poisoners, Studies of the Court of Louis XIV. London: Duckworth and Co. În timp ce se afla într-o trăsură cu marchiza de Brinvilliers, Sainte-Croix a fost arestat în fața ei și a fost închis în Bastilia pentru aproape două luni.Stokes, Hugh (1911). Madame de Brinvilliers and Her Times: 1630-1676. London: John Lane. Marchiza a susținut mai târziu că, poate, dacă tatăl ei nu ar fi insistat să-l facă să fie arestat pe iubitul ei, ea nu ar fi recurs la otrăvire.
Potrivit multor istorici, Sainte-Croix a învățat multe despre arta otrăvirii în timpul perioadei petrecute la Bastilia, unde a fost închis în același timp cu infamul Exili, un italian angajat în slujba reginei Cristina a Suediei, care era cunoscut ca fiind expert în otrăvuri. Exili a fost închis la Bastilia nu pentru că ar fi comis o crimă, ci pentru că Ludovic al XIV-lea avea suspiciuni cu privire la prezența sa în Franța, în contextul relațiilor dificile dintre curțile Suediei și Franței în acea perioadă.
Există și alte teorii cu privire la sursele de inspirație ale lui Sainte-Croix în arta otrăvirii. Unii istorici sugerează că acesta ar fi putut fi deja familiarizat cu operele lui Christopher Glaser, un renumit chimist farmaceutic elvețian, și ar fi putut fi prezent la unele dintre prelegerile ținute de acesta. Cu toate acestea, există și istorici care se îndoiesc că Sainte-Croix ar fi intrat în contact cu Glaser sau Exili și sugerează că acesta ar fi putut să se folosească doar de numele lor bine-cunoscute pentru a-și vinde otrăvurile la un preț mai mare.
După ce a fost eliberat din închisoare, Sainte-Croix s-a căsătorit, dar a continuat să aibă o legătură strânsă cu marchiza de Brinvilliers. El a început o afacere de alchimie, care îi permitea să lucreze cu otrăvuri, despre care acum știa multe din timpul petrecut în închisoare. A obținut licența necesară pentru a utiliza anumite echipamente pentru a-și distila otrăvurile. Sub îndrumarea lui Sainte-Croix, marchiza de Brinvilliers a început să experimenteze cu otrăvuri și să conceapă planuri de răzbunare.
Crimele miniatura|Antoine Dreux d'Aubray. Gravură de Claude Mellan Există multe teorii cu privire la faptul că marchiza de Brinvilliers și-ar fi testat otrăvurile pe pacienți bolnavi de spital înainte de a-și otrăvi tatăl. Această teorie provine dintr-un raport întocmit de locotenentul general al poliției din Paris, Gabriel Nicolas de La Reynie, care a sugerat că marchiza, o femeie de rang înalt, frumoasă și delicată, provenită dintr-o familie respectabilă, se distra observând cum diferite doze ale otrăvurilor sale își făceau efectul asupra bolnavilor.
Marchiza și-a testat otrăvurile la spitalul Hôtel Dieu, situat în apropierea catedralei Notre Dame. Hôtel Dieu era un spital prost administrat, supraaglomerat și mai preocupat de salvarea sufletelor decât de salvarea vieților, astfel încât decesele, chiar și cele suspecte, trecuseră neobservate. Pe lângă aceste experimente, marchiza a început să-și testeze otrăvurile pe servitorii săi, dându-le mâncare contaminată cu substanțțe experimentale. Deși marchiza nu a fost judecată pentru aceste crime, ele i-au fost atribuite după execuția sa.
În 1666, marchiza a început să-și otrăvească încet tatăl, cu intenția de a-i lua averea. Pentru a-și îndeplini planul, ea l-a angajat pe Gascon să îi administreze otrava treptat tatălui ei.
În săptămâna dinaintea morții sale, tatăl marchizei a invitat-o pe fiica sa și pe nepoții ei să stea cu el. În această perioadă, marchiza i-a administrat mai multe doze de otravă, sub forma unei rețete denumite „rețeta lui Glaser”, un amestec de substanțe chimice testat, care a avut ca efect aparent decesul natural. Antoine Dreux d'Aubrey a murit în prezența marchizei, iar o autopsie efectuată ulterior a concluzionat că moartea lui a fost cauzată de gută și de alte afecțiuni naturale.
După moartea tatălui său, marchiza a moștenit o parte din averea acestuia. Ea a cheltuit rapid banii, iar având nevoie demai multe fonduri, a decis să-și otrăvească cei doi frați, sperând să obțină și partea lor din avere.
În cazul celor doi frați, marchiza a întâmpinat dificultăți în a-i otrăvi, deoarece nu avea o relație apropiată cu niciunul dintre ei. Pentru a-și îndeplini planul, ea a angajat pe Jean Hamelin, cunoscut sub numele de La Chaussée, să lucreze ca lacheu în gospodăria fraților. La Chaussée a început imediat să-i administreze otravă unuia dintre frați, Antoine d'Aubray. Acesta a bănuit că este ținta unei tentative de otrăvire când și-a dat seama că băutura sa avea un gust metalic. Încercarea lui La Chaussée de a-l otrăvi acolo a eșuat, dar nu după mult timp, în timpul unei sărbători de Paște, Antoine d'Aubray s-a îmbolnăvit după ce a mâncat o plăcintă și nu și-a mai revenit niciodată, murind la 17 iunie 1670. Al doilea frate a fost otrăvit la scurt timp după aceea, murind în luna septembrie a aceluiași an. Autopsiile lor ulterioare au indicat otrăvirea, datorită faptului că intestinele lor aveau o culoare suspectă, dar cu toate acestea, concluzia oficială a fost că amândoi au murit din cauza unui tumor malign.
Descoperirea crimelor, fuga și capturarea Initial, otrăvirile practicate de Marie-Madeleine d'Aubray nu au fost descoperite și au rămas necunoscute până în anul 1672, când iubitul ei, Sainte-Croix, a murit.Mossiker, Frances (1969). The Affair of the Poisons: Louis XIV, Madame de Montespan, and One of History's Great Unsolved Mysteries. New York: Alfred A. Knopf. pp. 142–149. Există multe speculații legate de cauza morții lui Sainte-Croix, unii susținând că el a murit în urma expunerii la propriile otrăvuri, în timp ce alții cred că acesta a murit din cauza unei boli. Cu toate acestea, nu există dovezi clare pentru nicio teorie. La momentul morții sale, Sainte-Croix era în datorii mari, iar printre bunurile sale s-a găsit o cutie care conținea scrisori compromițătoare între el și marchiză, precum și diverse otrăvuri. De asemenea, a fost găsit un bilet în care marchiza promitea o sumă mare de bani lui Sainte-Croix, datat în jurul perioadei în care tatăl ei a început să se simtă rău. Aceste descoperiri au reînviat cazul de crimă pentru tatăl și frații marchizei.
Cutia a fost sigilată și predată comisarului Picard pentru a fi întreprinse procedurile oficiale necesare. La Chaussée, aflând că Picard se ocupă de afacerile rămase ale lui Sainte-Croix, s-a dus la acesta și i-a spus că fostul său șef îi datora bani. În timpul discuției, La Chaussée a oferit o descriere suspect de detaliată a laboratorului lui Sainte-Croix, iar Picard i-a menționat că printre bunurile lui Sainte-Croix se afla și cutia cu scrisorile incriminatorii. Auzind acest lucru, La Chaussée a fugit, ceea ce a determinat pe Picard să solicite o anchetă pentru acest comportament suspect. La scurt timp, La Chaussée a fost găsit și interogat, dezvăluind implicarea sa și a marchizei în crimele comise împotriva familiei sale. În cele din urmă, La Chaussée a fost torturat și executat la 24 martie 1673, întimp ce marchiza a fost condamnată în absență pentru crimele sale și a fost emis un mandat de arestare în aceeași zi. miniatura|Conciergerie, închisoarea în care a fost închisă marchiza de Brinvilliers înainte de execuție La aflarea veștii că cutia cu scrisori a fost găsită, marchiza a fugit din Franța și s-a ascuns în Anglia pentru a evita autoritățile, care au continuat să o caute timp de mai mulți ani. În timp ce se ascundea, a supraviețuit din banii trimiși de sora ei, Marie-Thérèse. După moartea surorii sale în 1674, marchiza a rămas cu puține resurse financiare pentru a supraviețui. Ea a continuat să se ascundă și să se mute din loc în loc, printre care Cambrai, Valenciennes și Anvers din Belgia. În Belgia, Marchiza a fost prinsă în cele din urmă. În 1676, ea a închiriat o cameră într-o mănăstire din Liège, unde autoritățile de acolo au recunoscut-o și au alertat guvernul francez, care a dispus ulterior arestarea ei.
Printre bunurile marchizei găsite în mănăstire se afla o scrisoare intitulată „Mărturisirile mele”, care detalia diferitele crime comise de-a lungul anilor, alături de alte informații personale. În această scrisoare, marchiza recunoaște că și-a otrăvit tatăl și doi frați și că a încercat să-și otrăvească fiica, sora și soțul, deși ultimele trei tentative au eșuat. De asemenea, ea mărturisește că a avut multe aventuri și că trei dintre copiii ei nu erau ai soțului ei. În ciuda îndoielilor unor cercetători cu privire la autenticitatea scrisorilor, conținutul mărturisirii a fost puternic folosit împotriva ei la curtea franceză.
Doamna de Sévigné, o aristocrată franceză contemporană a marchizei, a vorbit despre ea în multe dintre scrisorile sale, subliniind bârfele care se răspândeau în jurul nobilimii franceze. În timp ce era extrădată înapoi în Franța, marchiza a încercat să se sinucidă de mai multe ori. Odată ajunsă în Franța, a fost întâi interogată la Mézières și apoi încarcerată la Conciergerie, o închisoare din Paris.
Procesul