Violența psihologică sau violența emoțională este o formă de violență caracterizată prin supunerea sau expunerea unei alte persoane la un comportament care poate duce la traume psihologice, inclusiv anxietate, depresie cronică sau tulburare de stres posttraumatic. Este o formă de violență directă mai puțin evidentă, însă nu mai puțin traumatizantă pentru victimă și include acțiuni de intimidare, amenințare și constrângere.
Violența psihologică este deseori asociată cu situații de dezechilibru de putere în relațiile violente și se poate manifesta prin bullying, gaslighting și violență la locul de muncă. De asemenea, poate fi săvârșită de persoane care comit torturi, alte violențe și abuzuri acute sau prelungite ale drepturilor omului, în special fără reparații legale, cum ar fi detenția fără proces, acuzațiile false, condamnările false și defăimările extreme, precum cele săvârșite de stat și mass-media.
Definiție Psihologii și cercetătorii au conceput definiții diferite ale violenței psihologice. Conform cercetărilor actuale, termenii „maltratare psihologică” și „maltratare emoțională” pot fi folosiți interschimbabil, cu excepția cazului în care sunt asociați cu violența psihologică. Maltratarea emoțională reprezintă orice tip de maltratare care este mai degrabă de natură emoțională decât fizică. Poate include orice, de la violență verbal și critică constantă până la tactici mai subtile, cum ar fi intimidarea, manipularea și refuzul de a fi vreodată mulțumit. Această violență are loc atunci când cineva folosește cuvinte sau acțiuni pentru a controla o altă persoană, pentru a-i induce o stare de teamă permanentă, pentru a ține pe cineva izolat de restul lumii sau pentru a încerca să distrugă stima de sine a cuiva.
Violența emoțională poate lua mai multe forme. Trei modele generale de comportament violent cuprind agresarea, negarea și minimizarea. Sustragerea este o altă formă de negare, ce se referă la refuzul de a asculta, refuzul de a comunica și retragerea emoțională ca pedeapsă. Pentru violența emoțională este greu de stabilit o definiție strictă, deoarece implicațiile acestuia pot depăși de multe ori maltratarea verbală și psihologică. Învinovățirea, jignirea și umilirea sunt câteva comportamente violente verbal care pot afecta victima din punct de vedere emoțional. Stima de sine și bunăstarea emoțională a victimei sunt alterate și chiar diminuate de violența verbală, ducând la o victimă maltratată emoțional.
Victima poate suferi efecte psihologice severe. Printre acestea există tactica de spălare a creierului, care se poate încadra și ca violență psihologică, însă agresarea emoțională constă, în principal, în manipularea emoțiilor victimei. Victima poate simți că emoțiile îi sunt afectate de agresor într-o asemenea măsură încât devine incapabilă să-și mai recunoască propriile sentimente cu privire la problemele pe care agresorul încearcă să le controleze. Drept urmare, identitatea de sine și independența victimei sunt luate sistematic, de cele mai multe ori fără ca victima să conștientizeze acest fapt.Mega, Lesly Tamarin; Mega, Jessica Lee; Mega, Benjamin Tamarin; Harris, Beverly Moore (2000). „Brainwashing and battering fatigue: psychological abuse in domestic violence”. North Carolina Medical Journal. 61 (5), p. 260–265
Agresiunea emoțională constă în a provoca frică victimei prin intimidare, amenințarea cu autovătămare fizică ori vătămarea partenerului, a copiilor sau a rudelor și a prietenilor partenerului, rănirea animalelor de companie, distrugerea locuinței și în forțarea izolării de familie, prieteni, școală sau serviciu. Comportamentele violente mai subtile din punct de vedere emoțional includ insulte, descurajare, comportament arbitrar și imprevizibil și gaslighting (de exemplu, negarea faptului că au avut loc incidente violente anterioare). Tehnologia modernă a condus la noi forme de agresiune, prin mesaje scrise și agresiune pe internet.
Conform unui articol publicat de Agenția de Sănătate Publică din Canada, agresiunea emoțională este „bazată pe putere și control” și este caracterizată prin respingere, degradare, terorizare, izolare, corupere/exploatare și „negarea receptivității emoționale”.
În urma unor studii, s-a concluzionat că un incident izolat de agresiune verbală, comportament dominant sau gelozie nu constituie agresiune psihologică. Mai degrabă, agresiunea psihologică constă într-un tipar de astfel de comportamente, spre deosebire de maltratarea fizică și sexuală, în care este necesar un singur incident pentru a fi etichetat drept violență. Autorii Tomison și Tucci notează că agresiunea emoțională se caracterizează printr-un „climat sau un tipar de comportament(e) care se manifestă în timp”, iar termenii care definesc violența emoțională sunt „constant” și „repetitiv”.
Prevalență
Relații intime În ceea ce privește relațiile domestice violente, există 4 tipuri diferite de agresiune psihologică:
Denigrarea imaginii de sine a partenerului și a stimei de sine, care se manifestă prin agresiune verbală, un exemplu fiind țipatul la partener, care este considerat profan și vulgar; Retragerea pasiv-agresivă a sprijinului emoțional, care se referă la un individ care evită în mod intenționat să ofere sprijin emoțional partenerului său, prin neglijare și abandon emoțional; Comportamentul amenințător, care se manifestă prin amenințări verbale la adresa partenerului, cu fapte precum provocarea de vătămări fizice, amenințări cu divorțul, minciuni și amenințări cu un comportament imprudent care i-ar putea pune siguranța în pericol; Restricționarea libertății și a teritoriului personal, care se referă la izolarea de sprijinul social acordat de familie și prieteni. Poate include negarea autonomiei partenerului și lipsa unor limite personale.
S-a raportat că cel puțin 80% dintre femeile care au intrat în sistemul de justiție penală din cauza violenței partenerului au suferit și forme de maltratare psihologică din partea acestuia. Această violență este cunoscută și sub numele de violență domestică.
Violența domestică, definită ca maltratare cronică în căsnicie, în familie sau în alte relații intime, poate include un comportament violent emoțional. Deși violența psihologică nu duce întotdeauna la violență fizică, agresiunea fizică în relațiile domestice este aproape întotdeauna precedată și însoțită de violență psihologică. Murphy și O'Leary au raportat că agresiunea psihologică este cel mai de încredere predictor al agresiunii fizice ulterioare.
Încercările de a defini și a descrie violența în relațiile intime heteronormative pot deveni controversate, deoarece, potrivit studiilor, nu se poate delimita exact dacă bărbații sau femeile sunt instigatorii primari. De exemplu, un studiu din 2005 al lui John Hamel raportează că „bărbații și femeile se maltratează fizic și emoțional reciproc în proporții egale”.
Copii Agresiunea psihologică asupra unui copil este definită în mod obișnuit ca un tipar comportamental al părinților sau al tutorilor care poate interfera grav cu dezvoltarea cognitivă, emoțională, psihologică sau socială a copilului. Conform DSM-5 (manual statistic și de diagnosticare a tulburărilor mintale), agresiunea psihologică asupra copilului constă în acte verbale sau simbolice perpetuate de părinte sau tutore care pot avea drept rezultat vătămări psihologice semnificative. Exemple în acest sens sunt țipetele, compararea cu ceilalți, blamarea, învinovățirea, manipularea și normalizarea agresiunii din cauza statutului de minor.
Unii părinți își pot răni emoțional și psihologic copiii din cauza stresului, a abilităților parentale deficitare, a izolării sociale și a lipsei resurselor disponibile ori a așteptărilor necorespunzătoare de la copiii lor. S-a constatat că tații și mamele sunt în aceeași măsură agresivi verbal față de copiii lor.
Persoane în vârstă Conform unui studiu realizat în 2000 de către cercetătorii Namkee Choi și James Mayer, privind agresiunea față de persoanele în vârstă (care provoacă vătămări sau stres unei persoane în vârstă), s-a constatat că 10,5% dintre participanți au fost victime ale „violenței emoționale/psihice”, cel mai adesea săvârșite de un fiu sau de o altă rudă a victimei.Choi, Namkee G.; Mayer, James (august 2000). „Elder abuse, neglect, and exploitation: risk factors and prevention strategies”. Journal of Gerontological Social Work. 33 (2): 5–25. Un alt studiu arată că majoritatea persoanelor în vârstă maltratate sunt femei (în proporție de 70%), iar principalele forme de agresiune sunt cea psihologică (59%) și cea materială/financiară (42%).Age Concern New Zealand, ed. (octombrie 2007), „Executive summary: key findings”, Elder abuse and neglect prevention challenges for the future: including an analysis of referrals to Age Concern elder abuse and neglect prevention services from 1 July 2004 to 30 June 2006, Wellington: Age Concern New Zealand, p.6
Locul de muncă Ratele raportate de agresiune emoțională la locul de muncă variază, studiile arătând că 10%, 24% și 36% dintre respondenți au semnalat agresiune emoțională persistentă și substanțială din partea colegilor de serviciu. Paper presented at the Academy of Management Conference. În urma studiilor, s-a constatat nu doar că femeile și bărbații manifestă comportamente violente emoțional în proporții similare,Keashly, Loraleigh; Jagatic, Karen (2010), „By any other name: American perspectives on workplace bullying”, În Einarsen, Ståle, Bullying and emotional abuse in the workplace: American perspectives in research and practice (ed. 2nd), London New York: Taylor & Francis dar și că femeile sunt mai predispuse să fie victime ale hărțuirii la locul de muncă, inclusiv cuvinte și remarci jignitoare.
Incidența violenței la locul de muncă apare, de regulă, mai des la lucrătorii mai tineri, în special din cauza lipsei de experiență profesională, ceea ce duce la incapacitatea de a identifica sau preveni situațiile potențial violente. Un alt factor de risc este nivelul educațional redus.
Concepții generale Există mai multe tipuri de prejudecăți și concepții eronate cu privire la violența psihologică, care împiedică de multe ori victimele să solicite ajutor. Înainte de toate, este vorba despre stigmatizarea socială ce va urma recunoașterii unei agresiuni, de rușinea și blamarea indirectă a victimelor de către societate, în condițiile în care, în multe culturi tradiționale, persistă ideea că femeia (deoarece în căsnicie, conform sondajelor, ea este supusă cel mai des violenței psihologice) trebuie să suporte și să își accepte soarta.„Women Facing Psychological Abuse: How Do They Respond to Maternal Identity Humiliation and Body Shaming?”. International journal of environmental research and public health, 20 iunie 2021; Vol. 18 (12) Printre cele mai frecvente prejudecăți sunt statutul social inferior, lipsa banilor, precum și concepția potrivit căreia acest lucru este specific minorităților; totodată, se consideră agresiune doar cea fizică ori sexuală, care este vizibilă și relativ ușor de identificat; agresiunea se petrece din vina ambelor părți, care provin din familii destrămate, prin urmare este firesc să perpetueze același comportament violent, ceea ce se și întâmplă uneori, însă aceasta nu poate fi o regulă generală.Mahoney, Jacqueline C.; Farrell, Danielle M.; Murphy, Christopher M. „Prevalence and Predictors of Cyber Psychological Abuse among Adults”. Journal of Family Violence. Jan2022, Vol. 37 (1), p. 151-163 Coman, Maria; Manu, Beatrice. „Profilul victimelor abuzului psihologic domestic în România”. Journal of Communication & Behavioural Sciences. 2022, Vol. 3, p. 49-59