Masacrul bananelor (în )Posada-Carbó, Eduardo (mai 1998). „Fiction as History: The bananeras and Gabriel García Márquez's One Hundred Years of Solitude”. Journal of Latin American Studies. 30 (2): 395–414 a fost un masacru al lucrătorilor corporației americane multinaționale americane United Fruit Company (în prezent Chiquita), care a avut loc între 5 și 6 decembrie 1928 în orașul Ciénaga de lângă Santa Marta, Columbia. Pe 12 noiembrie 1928 s-a declanșat o grevă, când muncitorii au refuzat să lucreze până când compania va accepta să le acorde condiții demne de muncă.Elias Caro, Jorge Enrique; Vidal Ortega, Antonino (2012-12), „The worker's massacre of 1928 in the Magdalena Zona Bananera - Colombia. An unfinished story”, Memorias: Revista Digital de Historia y Arqueología desde el Caribe (în engleză) (18), pp. 22–54 După câteva săptămâni în care nu s-a ajuns la niciun acord, iar United Fruit Company a refuzat să negocieze cu muncitorii, guvernul conservator condus de Miguel Abadía Méndez a trimis armata columbiană împotriva greviștilor, ceea ce a dus la masacrul unui număr de 47-2.000 de oameni.

Oficialii americani din Columbia și reprezentanții United Fruit au descris greva muncitorilor drept „comunistă”, cu o „tendință subversivă”, în telegramele către Frank B. Kellogg, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii. Guvernul columbian a fost, de asemenea, obligat să lucreze pentru interesele companiei, considerând că această grevă ar putea întrerupe comerțul cu banane columbiene pe piețe semnificative precum Statele Unite și Europa.Brungardt, Maurice (1997). „La United Fruit Company en Colombia”. Innovar (5): 107–118

Scriitorul columbian Gabriel García Márquez a descris o versiune fictivă a masacrului în romanul său, Un veac de singurătate, la fel ca Álvaro Cepeda Samudio în La Casa Grande.

Greva Muncitorii de pe plantațiile de banane din Columbia au intrat în grevă pe 12 noiembrie 1928. Aceștia au formulat nouă solicitări către United Fruit Company:

Desființarea practicii de a angaja oameni prin subcontractanți Asigurarea colectivă obligatorie Despăgubiri pentru accidente de muncă Cămine igienice și săptămâna de lucru de 6 zile Creșterea salariului zilnic pentru lucrătorii care câștigau mai puțin de 100 de pesos pe lună Salariu săptămânal Desființarea birourilor de depozitare Eliminarea plății prin cupoane și nu prin bani Îmbunătățirea serviciilor spitalicești

Greva a evoluat în cea mai mare mișcare muncitorească din țară de până atunci. Au participat membri radicali ai Partidului Liberal, precum și membri ai Partidului Socialist și Partidului Comunist.

Muncitorii au solicitat să le fie recunoscut statutul legal de angajați și implementarea cadrului legal columbian din anii 1920.

Masacrul Un regiment de armată din Bogotá a fost trimis de guvern pentru a se ocupa de greviști, pe care i-a considerat a fi subversivi. La început, nu a fost clar dacă aceste trupe au fost trimise la ordinul United Fruit Company.

Trei sute de soldați au fost trimiși din Antioquia la Magdalena. Nu au fost implicați soldați din Magdalena pentru că generalul Cortés Vargas, șeful militar al zonei bananiere desemnat de armată, însărcinat cu controlul situației, nu credea că vor putea întreprinde acțiuni eficiente, deoarece ar putea avea legătură cu muncitorii de pe plantație.

Trupele și-au instalat mitralierele pe acoperișurile clădirilor joase de la colțurile pieței principale, au blocat străzile de acces p. 16 și, după ce au emis un avertisment de cinci minute ca oamenii să plece, au deschis focul, într-o zi de duminică, asupra unei mulțimi dense de muncitori și familiile acestora, inclusiv copii. Oamenii se adunaseră după Liturghia de duminică pentru a aștepta un discurs anticipat din partea guvernatorului. p. 132

Victime Generalul Cortés Vargas, care a comandat trupele în timpul masacrului, și-a asumat responsabilitatea pentru 47 de victime. În realitate, numărul exact al victimelor nu a fost niciodată confirmat. Herrera Soto, coautor al unui studiu cuprinzător și detaliat al grevei din 1928, a realizat diverse estimări pornind de la date furnizate de contemporani și istorici, care variază de la 47 până la 2.000. Potrivit congresmenului Jorge Eliécer Gaitán, greviștii uciși au fost aruncați în mare. Potrivit altor surse, cadavrele au fost îngropate în gropi comune.

Printre supraviețuitori s-a numărat și Luis Vicente Gámez, mai târziu o personalitate locală celebră, care a supraviețuit ascunzându-se sub un pod timp de trei zile. În fiecare an, după masacru, a susținut la radio o slujbă de pomenire.

Presa a raportat numere diferite de decese și opinii diferite despre evenimentele care au avut loc în acea noapte. Concluzia este că nu există o poveste confirmată, ci mai degrabă diverse interpretări în funcție de sursa din care provin. Presa americană a oferit informații părtinitoare despre grevă. Presa columbiană a fost, de asemenea, părtinitoare în funcție de apartenența politică a publicației. De exemplu, ziarul cu sediul la Bogotá El Tiempo a declarat că muncitorii aveau tot dreptul să-și îmbunătățească condițiile de muncă. Cu toate acestea, din moment ce ziarul era conservator din punct de vedere politic, au adăugat că nu au fost de acord cu greva.

Telegrame oficiale Telegrama de la Ambasada din Bogota către secretarul de stat al SUA, Frank B. Kellogg, din 5 decembrie 1928, spunea:

Telegrama de la Consulatul Santa Marta către secretarul de stat al SUA, din 6 decembrie 1928, spunea:

Telegrama de la Ambasada Bogota către secretarul de stat al SUA, din 7 decembrie 1928, spunea:

Telegrama de la Departamentul de Stat al SUA către Consulatul Santa Marta, din 8 decembrie 1928, spunea:

Telegrama de la Consulatul Santa Marta către secretarul de stat al SUA, din 9 decembrie 1928, spunea:

Un mesaj de la Consulatul Santa Marta către secretarul de stat al SUA, din 11 decembrie 1928, spunea:

Un mesaj de la Ambasada din Bogota către secretarul de stat al SUA, din 11 decembrie 1928, spunea:

Un mesaj de la Ambasada SUA din Bogota către secretarul de stat al SUA, din 29 decembrie 1928, spunea:

Un mesaj de la Ambasada SUA din Bogota către secretarul de stat al SUA, din 16 ianuarie 1929, spunea:

Consecințe Mișcările de gherilă din Columbia, cum ar fi Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC) au susținut că dezvoltarea comunismului în Columbia a fost declanșată de astfel de atrocități pe care le-au numit terorism de stat.

Unele surse susțin că există legături între acest masacru și atrocitățile comise în ultimii ani de Chiquita Brands pe teritoriul columbian.Glacer, Jason, director. Banana Land: Blood, Bullets and Poison. Banana Land: Blood, Bullets and Poison, 2 June 2015, bananalandmovie.org Chiquita a recunoscut că a plătit 1,7 milioane de dolari grupării paramilitare AUC (United Self Defense Forces of Columbia), care a ucis sute de cetățeni columbieni. Această companie a finanțat mașini de război plătind acest grup terorist. Ei au susținut că au fost victime ale extorcării și au declarat că plățile au fost făcute cu scopul de a-și proteja lucrătorii de paramilitari, însă părerile în acest sens sunt împărțite.

În documentarul Banana Land, muncitorii columbieni de pe plantațiile de banane vorbesc despre felul în care se simt terorizați de companii multinaționale precum Chiquita și despre colaborarea acestora cu paramilitarii. Ei spun chiar că oamenii care îndrăznesc să vorbească public riscă să devină ținte pentru AUC.

Influențe Gabriel García Márquez a descris o versiune fictivă a masacrului în romanul său Un veac de singurătate. Deși García Márquez estimează numărul de morți la aproximativ 3000, numărul real al muncitorilor morți rămâne necunoscut.

Evenimentul a inspirat, de asemenea, melodia compozitorului italian Francesco De Gregori „Ninetto e la colonia”, lansată pe albumul său din 1976, Bufalo Bill. Înainte ca soldații să înceapă să tragă în mulțimea înspăimântată, doar Ninetto scemo, un copil naiv, în nevinovăția lui, este în stare să pună întrebarea relevantă, deși în zadar: „Cine sunt cei care te-au trimis?” Soldatul îi răspunde că răspunsul nu contează, întrucât cei care l-au trimis nu vorbesc limba lor și locuiesc departe.Interview with Francesco De Gregori by Michelangelo Romano and Paolo Giaccio, in Francesco De Gregori: un mito, edited by Riccardo Piferi, Lato Side, Rome, 1980, pages 73-74.

Note

Legături externe Masacrul Santa Marta Gabriel García Márquez și abordarea sa asupra istoriei în o sută de ani de singurătate Brandurile Chiquita și acțiunile lor în Columbia Această zi în ISTORIE: 06 decembrie 1928 Masacrul cu banane The History Channel

Categorie:Greve Categorie:Masacre Categorie:Mișcări muncitorești